Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1161/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1161

Ședința publică de la 16 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 2: Camelia Șelea

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice O pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, împotriva sentințelor civile nr. 1000/29.05.2008 și nr.1165/03.07.2008, pronunțate de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și intimații reclamanți, escu G, -, a, -, și intervenient pentru, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că, părțile au solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 Pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Tribunalul Olt prin sentința nr.1000 de la 29 mai 2008 și 1165 de la 03 iulie 2008 admis cererea formulată de reclamanții, escu G, -, a, -, și a dispus completarea sentinței civile nr. l000/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul l234/l04/2008 în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, prin DGFP - S, MINISTERUL PUBLIC PRIN PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L T, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a Tribunalului O l t, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ și a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată Și Terorism, Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, să achite reclamanților sumele de bani reprezentând spor de suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația brută lunară de încadrare începând cu l9.06.2007 la zi cât și pe viitor, reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

A respins ca neîntemeiată cererea privind reactualizarea drepturilor solicitate cu dobânda legală.

A obligat Parchetul de pe lângă Tribunalul O l să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că potrivit art. 47 din leg. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar. "

Este adevărat că prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea legii 50/1996, art 47 din Legea 50/1996, a fost abrogat expres, însă procedându-se astfel au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Astfel potrivit art. 108 alin.3 din Constituție - ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.

Ori prin art. 1 pct. Q 1 din. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată. Cu toate acestea prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii nr. 50/1996 deși așa cum rezultă din dispoz. art. 56- 62 ale legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.

Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.

Este de remarcat în acest context că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ceea ce în speță nu s-a realizat.

Față de cele de mai sus întrucât abrogarea realizată prin OG nr. 83/2000 este nelegală, instanța a apreciat ca întemeiată în parte acțiunea reclamanților având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % prev. de art. 47 din legea nr. 50/1996 calculat din salariul de bază brut lunar. În același sens a fost pronunțată de către ÎCCJ decizia nr.XXI/2008 privind recursul în interesul legii referitor la dispozițiile art. 47 din legea nr. 50/1996.

Astfel, Secțiile Unite ale ICCJ în ședința de judecată din l0.03.2008, au admis recursul in interesul legii, și: " constată că judecătorii, procurorii,magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea in vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin legea nr. 334/200l " ce se interpretează în sensul că judecătorii beneficiază de acest spor în continuare până la data modificării legislației salarizării reactualizat cu indicele de inflație.

Instanța a reținut că solicitarea reclamanților privind acordarea dobânzii legale este neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt incidente dispoz. OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, întrucât nu există nici o convenție între reclamanți și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi în sensul prev. de art. 1 din OG 9/2000 care prevede că părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești.

În consecință, au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamanților a sumelor reprezentând drepturi bănești salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația de bază brută lunară în cuantum actualizat cu indicele de inflație la momentul executării hotărârii, începând cu data de 19.06.2007 la zi cât și pe viitor, obligând Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, să efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetele de muncă ale reclamanților întrucât este depozitarul acestor documente conform Decretului 92/l976.

În ceea ce privește acordarea acestui spor în continuare instanța a apreciat că pentru viitor reclamanții nu au o creanță lichidă și exigibilă.

Văzând dispoz. art 28l /2 alin.l

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice O pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

Prin motivele de recurs DGFP O a invocat, în primul rând, lipsa calității procesuale pasive întrucât nu are raporturi juridice cu reclamanții Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta din urmă având doar obligația de a propune Guvernului, proiectul de buget.

Pe fondul cauzei,hotărârea recurată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, avându-se în vedere faptul că prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996, potrivit cărora, magistrații și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, au fost abrogate expres.

Motivându-și recursul, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție arată că hotărârea pronunțată este nelegală pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct.4 Cod procedură. civilă, în sensul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, consacrând un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare și și-a arogat atribuții de legiferare, care revin numai Parlamentului României.

A mai arătat că prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate cu respectarea tuturor dispozițiilor constituționale și legale, astfel că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, iar soluția tribunalului este vădit nelegală.

A susținut, de asemenea, că decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost interpretată în mod greșit de către prima instanță, în condițiile în care pe data de 01 februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv OG nr. 8 din 24 februarie 2007, prin dispozițiile art. 30 din acest act normativ prevăzându-se faptul că se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA în motivele de recurs a arătat că având în vedere că sentința civilă recurată a fost pronunțată la data de 3 iulie 2008, după intrarea în vigoare a OUG nr.78/11 iunie 2008, Tribunalul Olt - secția civilă trebuia să scoată cauza de pe rol prin încheiere și să trimită dosarul la Curtea de APEL CRAIOVA spre competentă soluționare.

Recursurile sunt nefondat

Criticile formulate nu se pot reține ca fiind întemeiate, atâta timp cât potrivit art. 108 al. 3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta. Însă prin art. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și nu cu privire la abrogarea unor dispoziții.

Din cuprinsul OG nr. 83/2000, rezultă că s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 ale Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.

Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.

Astfel, legiuitorul a dispus expres cazurile când se pot modifica sau abroga textele de lege, în cuprinsul legii de abilitate.

În aceste condiții, în mod corect instanța a reținut că fost nelegală abrogarea realizată prin OG nr.83/2000.

Pe de altă parte, prin decizia nr. 21/10.03.2008, ICCJ a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate din cadrul autorității judecătorești au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996.

În aceste condiții, este neîntemeiată și critica privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, drepturile salariale acordate fiind prevăzute de lege, astfel că instanța nu s-a substituit în atribuțiile care revin altei puteri în stat.

In același timp, nu pot fi primite susținerile recurentului Ministerul Public, că decizia in interesul legii, invocată, a fost interpretată în mod greșit, sporul respectiv fiind cuvenit reclamantului doar până la data de 01 februarie 2007, data intrării în vigoare a OG nr. 8 din 24 ianuarie 2007, câtă vreme considerentele deciziei arătate conturează cu claritate ideea că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% se cuvine și pentru viitor, până la data la care dreptul respectiv va fi inclus în salariu.

In ceea ce privește motivul de recurs de ordin procedural, invocat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP O, se constată că este nefondat, acesta având calitate procesuală pasivă, în calitate de chemată în garanție, în condițiile în care acest minister are obligația de a întocmit proiectul de buget și de a vărsa fondurile necesare către toate ministerele, inclusiv Ministerul Public pentru acoperirea deficitului bugetar a fiecărei instituții.

Față de aceste considerente și de prevederile art. 312 Cod pr.civilă vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice O pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, împotriva sentințelor civile nr. 1000/29.05.2008 și nr.1165/03.07.2008, pronunțate de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și intimații reclamanți, escu G, -, a, -, și intervenient pentru.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2010

PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu

- -

JUDECĂTOR 2: Camelia Șelea

- -

JUDECĂTOR 3: Marin Panduru

- -

Grefier,

- -

08.03.2010

Red.jud.-

2 ex/AS

Președinte:Ioana Moțățăianu
Judecători:Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea, Marin Panduru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1161/2010. Curtea de Apel Craiova