Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1172/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1172

Ședința publică de la 27 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 2: Alina Savin

JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel

Grefier - -

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de recurentul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G, împotriva sentinței civile nr.747/7.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu recurenții-reclamanți, C, intimat INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G și intimatul-chemat în garanție MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, având ca obiect drepturi bănești.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.10.2009 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 27.10.2009.

CURTEA:

Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;

Prin cererea înregistrată sub numărul - pe rolul Tribunalului Galați la data de 210.01.2009, reclamanții, C, prin reprezentant legal SINDICATUL PREUNIVERSITAR G au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Județean G anularea deciziilor numărul 6260-6287/18.12.2008 și a deciziei nr. 6324/23.12.2008, și obligarea pârâtului să restituie drepturile salariale reținute în baza respectivelor decizii.

În motivarea în fapt a cererii reclamantele au arătat că îndeplinesc funcțiile de inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean G și că potrivit art. 51 alin.1 din legea 349/2004 personalul de conducere din unitățile conexe beneficiază de salarizarea la nivelul maxim al salariului de bază începând cu anul 2008, emițându-se în acest sens decizii la data de 04.04.2008.

Ulterior, prin deciziile emise la data de 18.12.2008, Inspectoratul Școlar Județean Gaa nulat deciziile de majorare salariu pentru fiecare dintre reclamanți.

Prin deciziile a căror anulare au solicitat-o s-a dispus revenirea la o salarizare sub nivelul maxim al salariului de bază al funcției.

Au mai arătat reclamanții că inspectoratele școlare sunt organe descentralizate de specialitate în subordinea Ministerului Educației, potrivit art. 142 din legea 84/1995.

În dovedirea acțiunii s-au folosit de proba cu acte depunând la dosar copii ale deciziilor a căror anulare au solicitat-o și ale dispozițiilor prin care au fost numite în funcții de conducere.

Legal citat, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Gad epus la dosar întâmpinare (filele 80-82 dosar) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată având în vedere că statele de funcții, cu nivelul de salarizare a întreg personalului din cadrul G sunt aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, iar județul G, nefiind un județ pilot nu s-a aplicat nivelul maxim de salarizare, neputându-se trece, din acest motiv, la nivelul de finanțare prevăzut de Legea nr. 349/2004.

La data de 27.02.2009, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și.

Legal citat, chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării și a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție motivat de faptul că în litigiile de muncă raporturile juridice se stabilesc între angajator și angajat, iar Ministerul Educației, Cercetării și nu este angajatorul personalului reclamant, neputând plăti și calcula salariile acestuia.

Pe fondul cauzei, chematul în garanție a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere că sistemul de salarizare prevăzut de art. II lit. b din Legea nr. 349/2004 se aplică personalului didactic și de conducere din cadrul unităților de învățământ, în cadrul inspectoratului școlar existând alte funcții.

Prin Sentința Civilă nr. 747/07.05.2009 Tribunalul Galația admis acțiunea formulată de reclamanți și, în consecință:

A dispus anularea deciziilor nr. 6260-6287 din 18.12.2008 și a deciziei nr. 6324 din 23.12.2008 emise de pârât pentru fiecare dintre reclamanți în parte.

L-a obligat pe pârât să restituie fiecărui reclamant în parte sumele reținute în baza deciziilor anulate.

A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și, formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean

A respins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție.

L-a obligat pe chematul în garanție să aloce pârâtului fondurile necesare achitării sumelor datorate reclamanților.

În motivare a reținut că potrivit dispozițiilor articolului 50 alineat 1 din legea 128/1997 astfel cum a fost modificat prin legea 349/2004 nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B, și din Ministerul Educației și Cercetării se stabilește la nivelul maxim al salariului de bază al funcției didactice - educator, învățător, profesor gradul I cu vechime de peste 40 ani, la care se adaugă o indemnizație de conducere iar alineatul 3 indice 1dispune că salarizarea personalului de conducere al unităților conexe se face în mod corespunzător salarizării directorilor adjuncți din unitatea de învățământ. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că salarizarea directorului adjunct al unității de învățământ este asigurată printr-un salariu de bază, care se calculează la nivelul maxim al funcției didactice corespunzătoare studiilor, la care se adaugă o indemnizație de conducere.

Din coroborarea respectivelor texte de lege rezultă că reclamanții la numirea în funcțiile de inspector școlar aveau dreptul la un salariu corespunzător nivelului maxim al salariului de bază al funcției didactice-profesor gradul I cu vechime de peste 40 de ani. Nici una din împrejurările invocate în considerentele deciziilor a căror anulare se cere, respectiv neaprobarea statutului de funcții al G nu justifică neacordarea unui drept salarial care a fost stabilit prin lege.

Având în vedere cele mai sus expuse a fost admisă acțiunea, anulate deciziile nr. 6260-6287 din 18.12.2008 și a deciziei nr. 6324 din 23.12.2008 emise de pârât pentru fiecare dintre reclamanți în parte.

Pe cale de consecință au fost obligate intimatele la restituirea drepturilor salariale reținute în baza deciziilor anulate.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, Tribunalul constată că aceasta este admisibilă având în vedere că, potrivit disp. art. 60 Cod procedură civilă, "Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire".

Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție având în vedere că inspectoratele școlare județene sunt în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și, conform disp. art. 142 din Legea învățământului nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, Ministerul fiind ordonator principal de credite pentru inspectoratele școlare județene.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtul Inspectoratul Școlar Județean G și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării și, solicitând modificarea ei și respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție.

În motivare pârâtul a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât Legea 349/2004 arată clar că noul sistem de finanțare și administrare a unităților din întregul sistem de învățământ preuniversitar de stat se aplică gradual, eșalonat începând cu 1 ianuarie 2005 numai pentru unitățile din județele pilot.

Întrucât județul G nu este județ pilot, consideră că nu se poate trece la noul sistem de finanțare prevăzut de Legea 349/2004.

În motivarea recursului său chematul în garanție susține de asemenea că județul G nu este județ pilot, ca urmare nu poate trece la noul sistem de finanțare prevăzut de Legea 349/2004.

Mai arată că reclamanții, în calitate de angajați ai inspectoratului școlar nu pot beneficia de prevederile art. 2 lit. b din lege, întrucât acestea sunt aplicabile doar personalului didactic și de conducere din unitățile de învățământ, iar prin obligarea Ministerul Educației, Cercetării și la plata acestor sume de bani peste limitele alocate de bugetul de stat s-ar încălca legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate de recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază acestea sunt nefondate față de următoarele considerente:

În mod corect a reținut instanța de fond că art. 51 din legea 128/1997, astfel cum a fost modificat prin legea 349/2004, a stabilit un alt sistem de salarizare pentru personalul de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare județene.

Referitor la modul de aplicare a legii 349/2004, art. 2 prevede că "pentru asigurarea aplicării corecte a principiilor noului sistem de finanțare și administrare a unităților de învățământ în întregul sistem de învățământ preuniversitar de stat, prevederile prezentei legi se vor aplica, gradual, eșalonat, în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2007, după cum urmează:

a) începând cu 1 ianuarie 2005 unitățile de învățământ din județele-pilot stabilite prin hotărâre a Guvernului trec la aplicarea noului sistem de finanțare, administrare și salarizare a personalului, cu condiția îndeplinirii integrale a prevederilor art. 7 și 145 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare;"

Este adevărat că județul G nu este județ pilot, ca urmare nu trecut la noul sistem de finanțare prevăzut de Legea 349/2004 începând cu ianuarie 2005, ci de la data la care s-a stabilit generalizarea aplicării legii în întregul sistem de învățământ, respectiv la 01.01.2008.

În acest mod a procedat și Inspectoratul Școlar, care a emis decizii de stabilire a salariului potrivit legii 349/2004, începând cu data de 01.01.2008.

Având în vedere că Ministerul Educației, Cercetării și nu a aprobat statul de funcții, Inspectoratul Școlar a emis deciziile contestate, prin care au fost anulate deciziile de aplicare a legii 349/2004 și s-a revenit la salarizarea anterioară.

Curtea apreciază nelegale aceste decizii, întrucât legea 349/2004 trebuie aplicată în întregul sistem de învățământ, începând cu 01.01.2008, ordonatorii de credite având obligația să aloce fonduri și să prevadă aceste cheltuieli în bugetele instituțiilor.

În consecință, în mod corect a fost admisă acțiunea și cererea de chemare în garanție, iar în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G, cu sediul în G,- bis și chematul în garanție MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B, sector 1, str.-.- nr.28-30, împotriva sentinței civile nr.747/7.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red./13.11.2009

Dact./5 ex/16.11.2009

FOND: -

Asis.jud.-

Președinte:Mihaela Neagu
Judecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1172/2009. Curtea de Apel Galati