Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 119/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.119/2009
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Victor
- - judecător
- grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta "" B împotriva sentinței civile nr.1285/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că pârâta recurentă a înregistrat la dosar, la data de 27 ianuarie 2009, concluzii scrise
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2009 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Alba sub dosar nr- formulată de reclaman ta împotriva pârâtei SC SA s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 15.540 lei despăgubiri civile actualizate în funcție de indicele de inflație începând cu data de 18.04.2007 și până la plata efectivă; obligarea pârâtei să plătească majorarea cu 12 % a salariului de bază începând cu 1.01.2007 și până la 10.04.2007, precum și diferența aferentă sumelor primite ca preaviz, concediu de odihnă în baza adresei nr. 174/5.03.2007 pârâtei; obligarea pârâtei să emită adeverință anexă la carnetul de muncă pentru operarea acestor sume de bani ca drepturi salariale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii au fost invocate următoarele:
Reclaman ta fost salariata pârâtei, concediată prin decizia nr. 52/10.04.2007 ca urmare reorganizării activității. La concediere reclaman ta primit indemnizație în cuantum de 22.639 lei deși trebuia să primească indemnizație egală cu echivalentul 15 salarii medii brute calculate la nivelul anului 2006 cu indexare de 12 % aplicabilă pentru 2007, conform art.4 din Planul social - versiune finală la 21.04.2005.
Potrivit art. 50 din Contractul colectiv de muncă pârâta era obligată să plătească, conform vechimii reclaman tei 5 salarii medii nete pentru anul 2007. Aceste drepturi trebuiau plătite în termen de 5 zile de la data disponibilizării, conform deciziei de disponibilizare, nu au fost plătite motiv pentru care s- solicitat reactualizarea sumelor de la data nașterii dreptului.
Pârâta nu a onorat drepturile de preaviz ale reclaman tei, dar a achitat drepturile salariale la nivelul sumei neindexate cu 12 %. La fel s- întâmplat și cu sumele datorate pentru indemnizația concediului de odihnă. Se impune eliberarea unei adeverințe ca anexă carnetului de muncă pentru atesta drepturile salariale cuvenite.
Prin sentința civilă nr. 1285/2008, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul cu numărul de mai sus, acțiunea a fost admisă.
Pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclaman tei diferența dintre sumele reprezentând plățile compensatorii acordate și cele cuvenite, prin majorarea salariului de bază în procent de 12% începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 10.04.2007, în sumă de 15.540 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclaman tei diferența aferentă sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă, în baza adresei nr.174/05.03.2007 emisă de unitatea pârâtă.
Pârâta a fost obligată să emită o adeverință prin care să se confirme faptul că sumele mai sus menționate sunt drepturi de natură salarială, cu scopul efectuării cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclaman tei.
A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclaman tei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclaman ta a fost salaria ta pârâtei, concedia tă prin decizia nr.52 /10.04.2007. Concedierea avut loc ca urmare reorganizării activității pârâtei.
Din cuprinsul acestei decizii emisă de pârâtă rezultă că sunt aplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă, prevederile Planului Social încheiat de pârâtă și Federația Sindicatelor Libere și celelalte hotărâri privind procesul de reorganizare al pârâtei.
Reclaman ta fost salaria ta pârâtei începând cu 26.08.1983.
În cazul concedierii, potrivit Planului Social salariatul avea dreptul la un preaviz de 60 de zile calendaristice, pe durata preavizului care nu putea fi acordat, pârâta urma să- plătească salariatului indemnizație egală cu salariul de bază și celelalte drepturi salariale ce iar fi revenit potrivit contractului individual de muncă.
La data încetării contractului individual de muncă pârâta va plăti salariatului și toate drepturile salariale ce decurg din calculul concediului de odihnă pentru anul 2007.
În baza art.50 din Contractul Colectiv de Muncă pârâta acordă salariatului salariile compensatorii prevăzute de acest acord precum și salariile prevăzute de Planul Social, funcție de vechimea salariatului în cadrul art.6 din decizia de încetare a contractului individual de muncă.
În cazul de față suma achitată salariatului fost de 22.630 lei.
Potrivit contractului colectiv de muncă fost stabilită o creștere salariilor de bază începând cu 1.01.2007 de 12 %, aplicabilă salariaților aflați în evidența pârâtei la data de 1.01.2007.
Pentru anul 2006 salariul mediu brut pe societate fost de 1850 RON pe persoană, așa cum rezultă din adresa nr.1225/16.05.2006 comunicată de pârâtă tuturor sucursalelor sale, iar pentru anul 2007 de 2000 Ron pe persoană conform adresei nr.504/ 2007 comunicată de pârâtă structurilor teritoriale.
De asemenea potrivit Contractului Colectiv de Muncă salariații beneficiau de un drept de preaviz diferențiat, respectiv pentru vechime de până la 5 de ani, 30 zile calendaristice; pentru vechime de la 5 - 10 ani, 45 zile calendaristice; și la vechime de peste 10 ani, 60 de zile calendaristice (art. 48 ), precum și de indemnizație minimă de concediere, din alte motive decât cele ce țin de salariat, inclusiv în cazul concedierilor colective, astfel: la vechime de până la 3 ani de 1,5 salarii medii nete; la vechime de la 3 - 10 ani de 3 salarii medii nete și la vechime de peste 10 ani de 5 salarii medii nete ( art. 50 ).
Aceste obligații ale pârâtei au fost stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat în anul 2005, valabil pentru anul 2006 și prelungit pentru anul 2007 înregistrat la.S și Familie București și comunicat apoi structurilor teritoriale așa cum rezultă din adresa nr. 174/5.03.2007.
Potrivit Planului Social versiune finală din 21.04.2005 în cazul concedierii colective societatea va oferi pachete financiare de 8 salarii pentru salariații cu vechime de la de an la 5 ani, 12 salarii pentru salariatul cu vechime de la 5 la 15 ani și 15 salarii pentru salariatul cu vechime de peste 15 ani. Pentru anul 2005 salariul mediu brut se calculează raportat la salariul mediu brut din anul 2004 ce va fi majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
Din enumerarea acestor prevederi ale Planului Social, Contractului Colectiv de muncă și deciziei de concediere rezultă că reclamant ei i se cuvenea o plată compensatorie a salariilor acordate calculată la salariul mediu brut pentru anul 2006 de 1.850 RON /persoană indexabil cu 12 % așa cum a prevăzut contractul colectiv de muncă pentru anul 2007. Reclaman tei i se cuvenea echivalentul a 12 salarii medii brute conform planului social plus 5 salarii medii brute potrivit art.50 din CCM. De asemenea reclaman ta urma să beneficieze de suma indexată cu 12% pentru acordarea dreptului de preaviz și indemnizației pentru concediu de odihnă rămas neefectuat.
În urma calculului efectuat rezultat diferență totală de 15.540 lei neachitată salariatului de către pârâtă.
Această sumă va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive prezentei hotărâri și până la data plății efective.
Pârâta nu formulat întâmpinare și nu ridicat obiecții sau alte excepții asupra drepturilor pretinse de salariat.
Pârâta fost legal citată în luna iulie 2008 pentru termenul din septembrie 2008.
Potrivit art 286 - 288 Codul Muncii litigiile de muncă se soluționează cu celeritate, sarcina probei revenind angajatorului, care poate fi decăzut din dreptul de solicita probe și de invoca excepții în condițiile în care nu se preocupă de administrarea probațiunii în termenul prevăzut de lege.
Lipsa apărării pârâtei a fost considerată ca achiesare la pretențiile din prezenta acțiune.
Este justificat și capătul de cerere privind eliberarea unei adeverințe ca anexă la carnetul de muncă pentru operarea sumelor de bani cu indexarea de 12 % pentru anul 2007 ca drepturi salariale.
În baza art 274 Cod pr civ pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanța depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în principal ca fiind prescris dreptul la acțiune, iar în subsidiar ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive a arătat că procedura de citare a societății pârâte a fost viciată, strada pe care se află sediul fiind menționată Calea în loc de Calea lor, cum est corect. Pe procedura de citare nu sunt completate toate rubricile, fiind încălcate normele imperative ale art.100 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, recurenta a apreciat că cererea formulată de reclamantă este prescrisă, termenul de formare a acțiunii fiind de 30 de zile potrivit art.283 lit.a din Codul muncii, pretențiile invocate de reclaman tă decurgând din încetarea contractului individual de muncă, nefiind drepturi salariale, ci drepturi bănești reprezentate ca urmare a concedierii.
În condițiile în care s-ar aprecia că aceste drepturi sunt rezultate ale aplicării dispozițiilor contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție este de 6 luni potrivit art.283 lit.e din Codul muncii și curge de la data nașterii dreptului material la acțiune, respectiv data concedierii.
Art.42 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 distinge între adaosurile la salariul de bază și alte venituri. În consecință solicitarea privind plata unei sume cu titlu de indemnizație minimă de concediu în baza art.50 din contractul colectiv de muncă nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale cerute în temeiul contractului colectiv de muncă.
Hotărârea instanței de fond este nelegală și cu privire la modul greșit în care au fost interpretate actele juridice deduse judecății.
În conformitate cu dispozițiile art.69 din Codul muncii, la data de 21.04.2005 la nivelul societății, s-a încheiat Planul Social, prin care s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările din 2005 precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până în 31.12.2010.
Sumele fixe acordate drept indemnizație de concediere s-au stabilit în funcție de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se ca bază de calcul salariul mediu brut pe în 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin contractul colectiv de muncă în anul anterior disponibilizării și nu salariul mediu brut pe anul disponibilizării, sau salariul fiecărui angajat în parte, așa cum s-a statuat prin art.50 din contractul colectiv de muncă și art.4 din Planul social.
Cele două categorii de măsuri prevăzute în textele respective nu pot fi cumulate, așa cum se prevede în Amendamentul încheiat în data de 13.09.2006 prin care a fost completat pct.4 din Planul social precum și art.50 alin.5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2008.
Prin urmare, acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.
Prin Planul social s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările din 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până la 31.12.2010. În temeiul acestui plan a fost întocmit Proiectul de concediere colectivă înregistrat cu nr.1117/30.08.2006. Măsura a fost adusă la cunoștința sindicatului, și, cu respectarea prevederilor legale.
Modalitatea de calcul a indemnizației de disponibilizare se stabilește în art.4 din Planul Social. Baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu brut din anul 2004 înmulțit cu 8,12,15 salarii, din sumele rezultate scăzându-se cota de impozitare de 16%, obținându-se indemnizația de concediere, astfel că aprecierea reclaman tei privind incorecta calculare a indemnizației de concediere este neîntemeiată.
Deliberând asupra recursului de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Susținerea recurentei în sensul că procedura de citare a societății realizată de instanța de fond a fost viciată, nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Chiar dacă adresa la care societatea a fost citată este menționată Calea în loc de Calea lor, cum este corect, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare, predarea a fost legal îndeplinită, fiind semnată de lucrătorul de la registratura pârâtei, existând garanția că a ajuns în posesia celor în drept în timp util.
În acest fel este neîntemeiată susținerea pârâtei în sensul că, nefiind completate toate rubricile citației, ar fi fost încălcate normele imperative ale art.100 din Codul d e procedură civilă, câtă vreme scopul procedurii de citare cu pârâta a fost realizat, aceasta având la dispoziție suficient timp pentru a-și formula apărarea în cauză (a fost citată pe data de 18 sept 2008, iar termenul de judecată era fixat pe 01.10.2008).
Nici susținerea pârâtei în sensul că cererea formulată de reclamantă este prescrisă nu poate fi primită.
Contrar susținerilor pârâtei, în cauză sunt incidente prevederile art.283 lit.c din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale sau a unor despăgubiri către salariat.
În cauză nu sunt incidente nici prevederile art.283 lit.a din Codul muncii, întrucât pretențiile invocate de reclaman tă nu decurg din încetarea contractului individual de muncă și nici prevederile art.283 lit.e din același act normativ, întrucât pretențiile formulate de reclaman tă u sunt urmarea neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia.
Ne aflăm, însă, în prezența unor drepturi de natură salarială care devin actuale numai la data concedierii colective operate în cauză, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la această dată, astfel încât, contrar susținerilor pârâtei, reclaman ta se află în termenul legal prevăzut pentru formularea cererii deduse judecății.
Pe fondul cauzei Curtea reține că reclamanta a fost salaria ta societății pârâte în perioada 26.08.1983 - 10.04.2007 în funcția de operator calcul.
Prin cererea adresată instanței de fond reclaman ta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 15.540 lei despăgubiri civile actualizate în funcție de indicele de inflație începând cu data de 18.04.2007 și până la plata efectivă.
Instanța de fond a admis acest capăt de cerere cu motivarea că, în concordanță cu prevederile contractului colectiv de muncă, a fost stabilită o creștere a salariilor de bază începând cu 01.01.2007 de 12%, salariul mediu brut pe societate fiind în anul 2006 de 1850 lei, iar pentru anul 2007 de 2.000 lei.
Instanța a apreciat că, urmare a concedierii sale, reclaman tei i se cuvenea o plată compensatorie reprezentând echivalentul a 12 salarii medii brute conform Planului social, la care se adaugă 5 salarii medii brute potrivit art.50 din contractul colectiv de muncă, în urma calculului efectuat rezultând o diferență totală de 15.540 lei, avându-se în vedere faptul că reclamantei i s-a achitat numai suma de 22.630 lei.
Procedând astfel, așa cum corect susține recurenta, instanța de fond a interpretat greșit actele deduse judecății.
Astfel, potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil începând cu 2006, la concedierea din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere de patru salarii medii nete la o vechime de peste 15 ani, așa cum este cazul reclamantului. În 2007, la vechimea de peste 10 ani indemnizația la o vechime de peste 10 ani este egală cu 5 salarii medii nete.
4 al aceluiași articol stipulează că aceste prevederi se completează cu prevederile Planului social însușit de părți, iar alin.5 menționează că acordarea unui pachet compensator conform planului social exclude acordarea sumelor prevăzute la alin.1.
La data de 21.04.2005 s-a încheiat Planul social cu respectarea prevederilor art.69 din Codul muncii, care, la art.4, așa cum a fost modificat prin Amendamentul din 69.01.2006, prevede că salariații concediați cu o vechime de peste 15 ani, așa cum este cazul reclaman tei, vor primi o indemnizație egală cu 15 salarii medii brute, măsurile financiare respective fiind evident mai avantajoase pentru salariați decât cele cuprinse în art.50 din contractul colectiv de muncă, iar cele două categorii de indemnizații nu se cumulează.
În concluzie, instanța de fond nu a înțeles faptul că reclaman ta nu mai putea beneficia și de prevederile art.50 din Contractul Colectiv de Muncă, atâta timp cât părțile semnatare ale Planului Social și ale amendamentelor care l-au modificat, au statuat că cele două categorii de măsuri financiare nu pot fi cumulate.
În consecință, în mod nelegal instanța a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclaman tă a sumei de 15.540 reprezentând despăgubiri civile, câtă vreme, ținând cont de prevederile Contractului Colectiv de Muncă și Planului Social, în mod corect pârâta i-a calculat și acordat indemnizația de concediere.
În mod corect însă, instanța de fond a observat că reclaman tei i se cuvenea, conform Contractului Colectiv de Muncă pentru anul 2007, completat prin adresa nr.174/05.03.2007, o indemnizație calculată la salariul mediu brut pentru anul 2006 indexabil cu 12%, obligație de care societatea pârâtă nu s-a achitat pentru perioada 01.01.2007 - 10.04.2007, dată la care acesta a fost concediat.
Aceeași indexare de 12% trebuia aplicată, conform acelorași reglementări legale, sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă, lucru pe care societatea pârâtă, de asemenea, nu l-a respectat.
Față de cele ce preced, Curtea va admite ca fondat recursul declarat de societatea pârâtă, acțiunea formulată de reclamanta urmând a fi admisă în parte.
Societatea pârâtă va fi obligată să-i plătească reclaman tei majorarea cu 12% a salariului de bază începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 10.04.2007 precum și diferențele aferente sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă.
Pe cale de consecință, pârâta va fi obligată să emită o adeverință pentru operarea sumelor de bani sus menționate în carnetul de muncă al reclaman tei.
Va fi respins capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor civile în sumă de 15.540 lei.
Pârâta, în baza art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată să plătească reclaman tei suma de 600 lei cheltuieli de judecată în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ca fondat recursul declarat de pârâta "" B împotriva sentinței civile nr.1285/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Modifică hotărârea atacată, după cum urmează:
Admite, în parte, acțiunea de dreptul muncii formulată de reclamantul împotriva pârâtei "" B și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului majorarea cu 12% a salariului de bază începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 10.04.2007, precum și diferența aferentă sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă.
Obligă pârâta să emită o adeverință pentru operarea sumelor de bani de mai sus în carnetul de muncă al reclamantului.
Respinge capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor civile în sumă de 15.540 lei.
Obligă pârâta "" B să plătească reclamantului suma de 600 lei cheltuieli de judecată în fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. 3 ex.
Jud.fond:
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Nicoleta Vesa, Victor
