Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1274/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1274/

Ședința publică din 3 septembrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B,--30 sector 1, împotriva sentinței civile nr.733 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost tardiv declarat, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.

Instanța invocă excepția tardivității recursului, acesta nefiind declarat în termenul prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, excepție în raport de care reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 733 din 22 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Mureș a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean M și a Ministerului Economiei și Finanțelor;

- a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții de Stat "G ", Primarul comunei, Consiliul local al comunei,

Inspectoratul Școlar Județean M, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și T;

- a obligat pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând creșterea salarială prevăzută de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, începând cu data de 29 februarie 2005 și în continuare, până la încetarea calității de cadru didactic al reclamantului;

- a dispus ca despăgubirile să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective;

- a obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului.

În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:

Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât are atribuții privind elaborarea cadrului normativ, metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează politicile în domeniul învățământului, incluzând și politicile salariale, acest minister fiind totodată și semnatar al contractului colectiv de muncă la nivel de ramură. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, finanțarea de bază a unităților de învățământ cuprinde printre altele și cheltuielile de personal, iar prin bugetul acestui minister se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar.

Ministerul Economiei și Finanțelor dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.16 din G nr. 2192/2004 și art. 13 din cap. IV al Legii nr. 379/2005, acesta răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamantul este încadrat la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadre didactice cuprins în tranșa de vechime în învățământ de 30 -35 ani.

Conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997.

În primul rând, potrivit art. 63 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, în cazul abrogării unor dispoziții legale, acestea trebuie determinate expres, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ori, dispozițiile art. 30 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997 nu au fost abrogate cu respectarea acestor condiții de formă și de fond ale abrogării, astfel încât dispozițiile legale menționate sunt în vigoare.

De asemenea, art. 10 din Legea nr. 154/1997 nu a abrogat dispozițiile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997.

În al doilea rând, pentru perioada în litigiu, prevederile Legii nr. 154/1997 nu au nici o relevanță, deoarece prin art. 5 și art. 6 din nr.OUG 8/2000, salarizarea personalului didactic s-a stabilit în funcție de anexele introduse la Legea nr. 128/1997, iar nu în funcție de prevederilor Legii nr. 154/1997.

În al treilea rând, este de subliniat faptul că dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 sunt dispoziții speciale, care instituie un drept special salarial, mai precis un adaos salarial ( în sensul art. 155 din Codul muncii, incident în temeiul art.1 din același cod ). Acest adaos salariale special constă în majorarea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 și se aplică asupra coeficientului de ierarhizare prevăzut de lege și avut de cadrul didactic anterior trecerii în tranșa de vechime în învățământ de 30-35, 35-40, respectiv peste 40 de ani.

Prin urmare, este evident și neîndoios faptul că adaosul salarial special se aplică la coeficienții de ierarhizare stabiliți de lege, și anume de anexa nr. 2 cap. I lit. A (introdusă prin nr.OUG 8/2000 pentru perioada 1 aprilie 2000 - 22 iunie 2006), respectiv de anexa nr.2 a (introdusă prin nr.OG 4/2006 pentru perioada ulterioară datei de 23 ianuarie 2006).

Însă, pârâții au omis să aplice adaosul salarial special, prevăzut de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art. 161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.

Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea astfel cum aceasta a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și și a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a invocat în primul rând faptul că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și T, având în vedere că acest minister nu a plătit și nici nu a asigurat plata unor drepturi salariale ale cadrelor didactice întrucât nu are aceste atribuții.

Pârâtul recurent a invocat, de asemenea, dispozițiile HG nr. 366/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și T, conform cărora, acest minister conduce sistemul național de educație, învățământ și cercetare, nefiind nici angajator al cadrelor didactice și nici ordonator de credite pentru unitățile de învățământ.

În condițiile în care instanța de fond a fost investită cu o cerere având ca obiect plata unor drepturi salariale, s-a susținut că aceasta trebuia să verifice dacă Ministerul Educației, Cercetării și T are calitate de ordonator de credite pentru unitățile învățământ. Totodată, semnarea contractului colectiv de muncă nu creează atribuții și competențe părților în afara cadrului legal existent, astfel că motivarea instanței de fond este lipsită de temei legal.

S-a mai relevat faptul că legiuitorul a reglementat explicit care sunt cheltuielile care se asigură de la bugetul de stat prin minister, însă instanța de fond a efectuat o interpretare trunchiată a prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește fondul cauzei s-a arătat că soluția instanței de fond este criticabilă, întrucât prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic fac dovada că reclamanții au primit coeficientul de 1/25. Confuzia pe care a făcut-o instanța de fond constă în aceea că a considerat că în afara acestui coeficient de 1/25 pentru tranșa suplimentară de vechime era un alt coeficient numit de instanță "adaos salarial".

S-a susținut că tranșele de vechime de 30,35 și peste 40 de ani de activitate nu au un coeficient de ierarhizare diferit la care se aplică 1/25, ci se formează prin aplicarea coeficientului de 1/25 la tranșa anterioară. În consecință, reclamanții au solicitat și au primit prin admiterea acțiunii o plată dublă.

În drept, s-au invocat prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă, prevederile Legii nr. 128/1997, HG nr. 366/2007.

Față de recursul declarat de pârât trebuie avut în vedere faptul că din actele dosarului rezultă că sentința atacată i-a fost comunicată acestuia la data de 7 iulie 2008, iar recursul a fost declarat la data de 23 iulie 2008.

Conform art. 80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Având în vedere data comunicării sentinței atacate, se constată că la data de 23 iulie 2008 (data declarării recursului) termenul de recurs de 10 zile prevăzut de lege era depășit, pârâtul fiind decăzut din dreptul de a exercita această cale de atac, situație în care se impune respingerea ca tardiv a recursului declarat de această parte.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 80 din Legea nr. 168/1999, recursul declarat de pârât va fi respins ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B, str.G-ral - nr.28-30, împotriva sentinței civile nr.733 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:;

-16.09.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1274/2008. Curtea de Apel Tg Mures