Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1296/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- (4563/2008)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1296/

Ședința publică de la 03.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC SA (fostă SC împotriva sentinței civile nr.495/04.02.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.83606/2004, lipsă fiind intimatul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța pune în discuție excepția tardivității declarării recursului, excepție ridicată din oficiu la termenul de judecată anterior și pentru combaterea căreia s-a acordat recurentei un termen.

Recurenta-pârâtă prin avocat solicită respingerea excepției.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.11.2007 pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția Civilă sub nr-, reclamantul a chemat în judecată SC SA, în calitate de pârâtă, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3.780 lei reprezentând drepturile salariale cuvenite și neacordate cu titlu de suplimentări salariale de Paște și C pe anii 2004-2005, precum și a sumei de 336,52 lei reprezentând daune materiale pentru neachitarea la termen a obligațiilor menționate.

Prin sentința civilă nr. 495/04.02.2008, Tribunalul Teleorman Secția litigii de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâta SC SA la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paște pe anul 2005 și de C pe anii 2004-2005, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe unitate, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că rt.168 al.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pentru anii 2003 - 2006 are aceeași formulare, în toate contractele prevăzându-se că salariații, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale egală în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate. Potrivit aceluiași articol "cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

De asemenea, art.168 al.2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2004 prevede că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu, iar pentru anii 2005 - 2006, același articol prevede că "în anul 2003, suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Din cele expuse, rezultă că drepturile salariale prevăzute de art.168 al.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003 - 2007 au fost incluse în salariile salariaților societății pârâte doar pentru anul 2003 întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi pentru anii următori, nu le-ar fi prevăzut la art.168 al.1.

Împrejurarea că prin adresa Comisiei paritare din 18.06.2007 se arată că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art.168 al.1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie incluse în salariile de bază ale fiecărui angajat " nu a confirmat susținerea pârâtei în sensul că s-ar fi acordat toate drepturile salariale.

Tribunalul a considerat că acest înscris vizează o reinterpretare a clauzei cuprinsă în art.168 al.1 și 2, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual, respectiv în anul 2007, ceea ce nu poate fi admis atât timp cât dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamantul își întemeiază acțiunea nu au fost desființate și, prin urmare, conform art.969 Cod civil, au căpătat putere de lege între părțile contractuale, astfel că trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.

În aceste condiții, înscrisul nu poate susține decât concluzia că prin modificarea retroactivă a clauzelor contractelor de muncă pentru perioada 2004 - 2007 nu s-a urmărit decât interesul societății, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că suplimentările salariale au fost incluse în salarii, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.

În ceea ce privește cuantumul drepturilor reprezentând suplimentări salariale, instanța a constatat că potrivit art.168 al.1, acesta se raportează la salariul de bază mediu pe SC SA și nu la salariul brut pe unitate ce a fost avut în vedere de reclamant la calculul sumelor solicitate.

Prin urmare, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a suplimentărilor salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paște și de C pe anii 2004 - 2005, iar conform art. 161 alin. 4 Codul muncii suma va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC SA (fostă SC a declarat recurs la data de 11.06.2008, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 01.07.2008, sub nr-.

În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art.3041Cod de procedură civilă, recurenta-pârâtă critică hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie și solicită admiterea recursului, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Susține recurenta-pârâtă că Tribunalul Teleormana rezolvat profund greșit cererea de chemare în judecată, în considerente preluând pasaje din motivarea altor hotărâri judecătorești pronunțate de alte instanțe. Ca atare, este greșită teoria susținută de prima instanță a includerii continue a primelor în salariul de bază lunar al fiecărui salariat, cu toate că constată includerea doar pentru anul 2003.

. greșit conceptul includerii adaosurilor în salariul de bază, tribunalul a făcut un raționament greșit, plecând de la premisa nemodificării art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă după anul 2003 și ajungând la concluzia că textul nu s-a modificat pentru că părțile contractante și-au manifestat voința în sensul acordării lor în continuare. Ori, susține recurenta-pârâtă, textul nu s-a modificat dintr-o eroare umană.

Se mai arată că hotărârea interpretativă a comisiei paritare a fost înlăturată, deși interpretarea unui text are rolul de a desluși înțelesul unei redactări din trecut, fiind o operațiune retroactivă.

Susține recurenta-pârâtă că primele acordate salariaților cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C s-au inclus în salariul de bază al fiecărui salariat astfel încât, conceptual, dreptul subiectiv la încasarea primei în mod distinct a încetat instantaneu, primele devenind element constitutiv al salariului care se dobândesc astfel permanent. Efectul imediat e unul extinctiv pentru dreptul distinct acordat anterior operațiunii includerii și regăsirii sale în compunerea salariului de bază. În drept, această operațiune este o novație reglementată de art. 1128 pct. 1 Cod civil. Prin urmare, recurenta arată că nu mai există un drept subiectiv la acordarea primelor de Paște și de C după ce în 2003 părțile contractului colectiv de muncă au hotărât includerea acestora în salariul de bază al fiecărui angajat. Această modalitate de includere a primelor în salariul de bază a fost consacrată și în Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 288/02/5.02.2006, în Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006.

De asemenea, precizează recurenta-pârâtă că societatea are zeci de mii de angajați care, pe parcursul anilor 2004-2006, nu au pretins separat primele, stare de pasivitate explicată prin novația petrecută în 2003. Cu toate acestea, au fost inițiate acțiuni în instanță, speculându-se o redactare neatentă a art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA pentru anul 2003, text preluat ca atare din Contractul colectiv de muncă al SNP SA, unde în perioada anilor 2000-2002 aceste prime s-au acordat distinct.

În fine, precizează recurenta-pârâtă că prima instanță a procedat la interpretarea clauzei neclare, contradictorie din art. 168 din contractul colectiv de muncă (alin. 1 consacră nașterea dreptului la primă, iar alin. 2 consacră stingerea dreptului, novat din primă în element constitutiv al salariului), folosind argumentul de logică juridicăper a contrario. În acest fel, s-au nesocotit dispozițiile art. 9, art. 10 și punctul 4 al anexei 2 din contractul colectiv de muncă care dispun că interpretarea clauzelor se face prin consens, prin constituirea unei comisii paritare ale cărei hotărâri au putere obligatorie pentru părțile contractante. Ori, prin documentul intitulat "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute la art. 168 din Contractul colectiv de muncă al SC SA", se stabilește că primele au fost incluse în salariul de bază începând cu anul 2003, iar această interpretare este obligatorie și pentru instanță.

Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 03.03.2009, Curtea a supus dezbaterii excepția de tardivitate a declarării recursului, ridicată din oficiu, excepție întemeiată pentru următoarele considerente:

Pretenția reclamantului, salariat al SC SA, de plată a unor sume de bani cu titlul de drepturi salariale suplimentare cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, începând cu anul 2004 și până la sărbătorile din 2005 reprezintă un conflict de drepturi supus normelor de procedură prevăzute de Legea nr.168/1999.

Văzând dispozițiile exprese ale art.80 din acest act normativ potrivit căruia termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond, văzând faptul că hotărârea de fond a fost comunicată pârâtei SC SA la data de 29.05.2008, conform dovezii de comunicare de la fila 46 dosar fond, Curtea constată că termenul de recurs s-a împlinit la 09.06.2008.

În atare situație, recursul declarat de recurenta-pârâtă la data de 11.06.2008 apare formulat cu nerespectarea termenului de declarare a căii de atac, partea fiind astfel decăzută din dreptul de a ataca cu recurs hotărârea instanței de fond, sancțiune prevăzută expres de art.103 Cod procedură civilă.

Urmează așadar a se admite excepția de tardivitate și a se respinge recursul ca fiind tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA (fostă SC împotriva sentinței civile nr.495/04.02.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red./tehn.

2 ex./02.04.2009

Tribunalul Teleorman

Judecători fond,

Președinte:Ilie Nadia Raluca
Judecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1296/2009. Curtea de Apel Bucuresti