Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1303/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1303/2009
Ședința publică de la 10 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Carmen Fiț
- - - JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de pârâta " " SRL D împotriva sentinței civile nr. 870/LM din 08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă avocat pentru pârâta recurentă și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar două declarații, autentificate la notar, date pe proprie răspundere de numitele și, care au lucrat în aceeași perioadă cu intimatul la societatea recurentă.
Cauza s-a lăsat la a doua strigare pentru ca intimatul să ia cunoștință de conținutul declarațiilor.
După reluarea cauzei, reprezentanta recurentei solicită instanței acordarea unui termen de pronunțare pentru a formula în cauză Concluzii scrise și a depune la dosar chitanțe justificative a cheltuielilor de judecată.
Instanța, având în vedere obiectul litigiului și împrejurarea că ne aflăm la al doilea termen de judecată, respinge cererea de amânare a pronunțării, punând în vedere reprezentantei recurente să depună chitanțele privind cheltuielile de judecată până la sfârșitul dezbaterilor.
Reținând că nu sunt alte chestiuni de discutat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea în parte a sentinței pronunțate de instanța de fond și rejudecând cauza să se dispună respingerea capătului de cerere prin care s-a admis obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale în cuantum de 2401 lei, reprezentând orele suplimentare efectuate de către reclamant. Reiterează în esență că aceste ore suplimentare nu au fost dovedite. Solicită a se avea în vedere declarațiile pe proprie răspundere depuse la dosar, ale altor doi angajați ai societății, din care rezultă că se lucra 16 ore pe zi, urmate de 2 zile libere, orele suplimentare fiind achitate de administratorul societății, iar în lipsa acestuia de angajata. Referitor la cuantumul sumei la care au fost obligați, învederează că nu au cunoștință cum a ajuns instanța de fond la acea sumă de bani, nerezultând de niciunde cu cât se plăteau orele suplimentare și nici formula prin care s-a calculat cuantumul. Susține că efectiv nu se lucrau 16 ore pe zi, de multe ori barul închizându-se cu câteva ore mai devreme. Soluția instanței de fond conduce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului, întrucât banii pentru orele suplimentare i-au fost plătiți. Învederează că timp de 4 ani cât au lucrat nu au solicitat aceste ore suplimentare, fiind mulțumiți, această situație creându-se doar după ce li s-a solicitat să lucreze în altă locație pe perioada renovării barului.
Cu 250 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocațial.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului formulat de societatea pârâtă, susținerile acesteia fiind nefondate. Cu privire la declarațiile depuse la dosar, solicită de asemenea să fie respinse, întrucât a fost plecată în Spania în perioada în care și-a desfășurat activitatea la bar, respectiv 1 decembrie 2005-1 iulie 2008, iar pe celălalt martor nu îl cunoaște. Învederează că a făcut o înștiințare la. iar în urma controlului efectuat s-a constatat că societatea pârâtă nu a putut face nici dovada plății orelor suplimentare și nici a orelor de muncă.
Cu cheltuieli de judecată, reprezentând transportul la instanță, conform bonului fiscal pe care îl înaintează la dosar.
Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile expuse în dezbateri, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr-, formulată și precizată reclamantul a chemat în judecată pe SC SRL D cât și Inspectoratul Teritorial d e muncă D, solicitând ca cea de-a doua pârâta să anuleze înscrisurile din carnetul de muncă poz. 44 privind încetarea contractului individual de muncă în baza art. 61 alin. 1 lit. a din Codul Muncii cu data de 1.07.2008 și să fie notată încetarea contractului de muncă cu aceeași dată dar în baza art. 55 lit. b din Codul Muncii.
Cât privește prima pârâtă, respectiv SC SRL D, s-a solicitat să fie obligată la plata unei despăgubiri egale cu salariul ce l-ar fi primit reclamantul pe perioada 01.07.2008 - 23.07.2008, respectiv suma de 291 lei, cât și la plata sumei de 7906 lei reprezentând contravaloarea orelor suplimentare prestate de reclamant în perioada 11.12.2005 - 30.06.2008, conform cu salariile înscrise în carnetul de muncă. S-au mai solicitat și daune morale în sumă de 4.000 lei și plata cheltuielilor de judecată.
Față de decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă s-a solicitat atât prin acțiunea principală formulată cât și ulterior prin precizările de acțiune depuse să se constate nulitatea absolută a acestei decizii, nefiind îndeplinite cerințele prev.de art.263-268 din Codul Muncii. Cum aceste cerințe nu au fost respectate s-a solicitat constatarea nulității absolute a acesteia și astfel anularea deciziei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că înscrierea din carnetul de muncă de la poziția 44 este nulă, atâta timp cât s-a notat încetarea contractului de muncă în baza art.61 al.1 lit.a din Codul Muncii, iar decizia de desfacere disciplinară nu îndeplinește cerințele absolut obligatorii prev.la art.263-269 Codul Muncii. Astfel s-a desfăcut contractul de muncă în timpul concediului de odihnă, iar decizia nu cuprinde faptele pentru care s-a dispus desfacerea disciplinară și nici nu s-a făcut comunicarea în scris cu arătarea datei și a orei de prezentare pentru cercetarea disciplinară prealabilă.
În condițiile în care concedierea s-a făcut în mod nelegal, s-a arătat că în baza art.78 din Codul Muncii pârâta este obligată la plata unor despăgubiri, respectiv pentru perioada 01.07.2008 - 23.07.2008, de la data desfacerii contractului de muncă și până la data comunicării deciziei de concediere.
În ceea ce privește plata sumei de 7.906 lei reprezentând contravaloarea orelor suplimentare prestate în perioada 1.12.2005 - 30.06.2008 s-a arătat că acestea sunt datorate de pârâtă, atâta timp cât lucra 17 ore/zi, 15 zile pe lună, localul în care își desfășura activitatea fiind închis doar în zilele de sărbători.
În motivarea orelor suplimentare, reclamantul a făcut referire la prev.art.109-111 din Codul Muncii și a arătat că nu a fost compensat nici cu timp liber și nici nu i-au fost plătite orele lucrate în plus.
S-a arătat de asemenea că este îndreptățită și la plata daunelor morale, întrucât nu s-a putut angaja într-o altă unitate fiindu-i desfăcut disciplinar contractul de muncă și astfel a fost lipsită de resursele financiare.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat în principal respingerea ca inadmisibile primele 4 capete de acțiune precizate și ca nefondate celelalte capete de cerere, iar în subsidiar s-a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii precizate în ceea ce privește încetarea contractului de muncă al reclamantului prin acordul părților, în baza art.55 lit.b din Codul Muncii, începând cu data de 01.07.2008. Au fost solicitate cheltuieli de judecată.
S-a arătat de către pârâtă că în ceea ce privește decizia de desfacere a contractului de muncă, reclamantul nu a solicitat anularea acestuia, acest lucru fiind făcut doar la dezbaterea pe fond a cauzei, astfel această solicitare este tardiv formulată. Astfel s-a arătat că din acest motiv sunt inadmisibile capetele de cerere 1-4, legate de desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Cum reclamantul a solicitat și ca desfacerea contractului de muncă să fie făcută în baza art.55 lit.b din Codul Muncii, cu data de 01.07.2008, pârâta a arătat că este de acord cu acest mod de încetare a contractului de muncă. S-a arătat că plata sumei de 291 lei solicitată de reclamant nu este datorată, atâta timp cât aceasta nu s-a mai prezentat la lucru astfel că pentru perioada 01.07.-23.07.2008 suma solicitată nu este datorată.
Cât privește plata orelor suplimentare, pârâta a arătat că din fișele de pontaj rezultă că reclamantul lucra 16 ore/zi dar mai rezultă și faptul că fie după o tură de 16 ore era liber, fie lucra 2 ture de câte 16 ore, după care era 2 zile liber. S-a mai arătat de asemenea și că uneori, reclamantul mai presta ore suplimentare, însă, totdeauna acestea erau plătite, ca de altfel fiecărui angajat, lunar, câte 200-300 lei la salariu, însă nu pe stat de plată, ci din mână, astfel că orele suplimentare s-au plătit. Mai mult, s-a arătat că perioada 2005-2008 la care face referire reclamantul, raportat la suma de 200-300 lei plătită lunar, aceasta a încasat cu mult mai mult decât a solicitat, iar pe parcursul acestei perioade nu și-a arătat nemulțumirea și nici nu a solicitat plata acestor ore suplimentare.
Solicitarea reclamantului privind plata de daune morale, a arătat pârâta este neîntemeiată, atâta timp cât i s-a oferit și posibilitatea să lucreze în continuare la unitate, dar la un alt local, însă a refuzat acest lucru.
Prin sentința civilă nr. 870/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus, acțiunea a fost admisă în parte. S-a dispus anularea deciziei de concediere nr.6/20.07.2008 emisă de pârâtă. S-a constatat că raporturile de muncă dintre reclamant și pârâtă au încetat cu data de 01.07.2008 în temeiul art. 55 lit.b Codul Muncii. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale în sumă de 2401 lei net reprezentând ore suplimentare efectuate în perioada 2006-2008, respectiv 845 lei net pentru anul 2006, 832 lei net pentru anul 2007 și 724 lei net pentru anul 2008. fost respinsă în rest acțiunea față de pârâtă. A fost obligat pârâtul să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului cu privire la încetarea contractului individual de muncă. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 952 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al pârâtei SC SRL, ca barman, încă din anul 2004, conform cu contractul de muncă înregistrat la. D sub nr. 890/14.05.2003.
Prin decizia nr.6/20.07.2008 reclamantului i-a fost desfăcut contractul de muncă, în baza art.61 lit.a din Codul Muncii.
Prin însăși acțiunea inițial formulată, reclamantul a arătat că nu i-au fost respectate drepturile legale la desfacerea contractului de muncă, fiind astfel desfăcut disciplinar contractul de muncă pentru care nici nu a fost chemat și decizia datează cu 20.07.2008 iar desfacerea s-a făcut retroactiv cu 01.07.2008; cât și prin precizările de acțiune depuse la dosar, s-a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei, fiind încălcate disp.art.263-268 din Codul Muncii, se va înlătura susținerea că sub acest aspect acțiunea este tardiv formulată, iar capetele de cerere referitoare la aceste aspecte ar fi inadmisibile.
Din conținutul deciziei nr.6/2008, nu rezultă faptele concrete care ar reprezenta abaterile disciplinare ale reclamantului și care au condus la desfacerea disciplinară a contractului de muncă și nici dispozițiile legale încălcate de reclamant. De asemenea reclamantul nu a fost convocat în scris, fiind astfel încălcate disp.art.263-268 Codul Muncii.
Cum însă reclamantul a solicitat ca raporturile de muncă să înceteze conform cu art.55 lit.b din Codul Muncii, iar pârâta și-a manifestat acordul cu privire la acest mod de încheiere a raporturilor de muncă dintre părți, instanța va constata încetarea raporturilor de muncă cu data de 01.07.2008 în baza art.55 lit.b din Codul Muncii și va dispune anularea deciziei nr.6/2008 emisă de pârâtă.
Întrucât reclamantul nu și-a mai continuat activitatea la pârâtă după data de 01.07.2008, nici nu a solicitat reintegrarea, iar raporturile de muncă au încetat în baza art.55 lit.b Codul Muncii, plata sumei de 291 lei pentru perioada 01.07.-23.07.2008 nu este datorată.
Cartea de muncă a reclamantului a fost depusă la INSPECTORATULUI TERITORIAL D E MUNCĂ D, înscrisurile fiind făcute de către această unitate, chemată în judecată, astfel că aceasta pârâtă va fi obligată să efectueze mențiunile în carnetul de muncă, privind modul de încetare a raporturilor de muncă.
Cât privește orele suplimentare solicitate a fi plătite, s-a reținut din fișele de pontaj și din statele de plată aferente perioadei 01.12.2005 - 30.06.2008, faptul că reclamantul a lucrat câte 16 ore pe zi, fiind pontată și în zile libere, fără însă ca durata timpului de muncă de 12 ore să fie urmată de 24 ore de repaus. Acest lucru rezultă și din controlul efectuat de către D la unitatea pârâtă cât și din faptul că programul de lucru la locul unde își desfășura activitatea era de la ora 7-24.
Pârâta prin întâmpinare recunoaște că reclamantul a prestat ore suplimentare, rezultând și un document centralizat pentru perioada 2005 - 2008, respectiv de 594 ore aferente anului 2006, 514 ore în 2007 și 296 ore în 2008 cât și un calcul al acestor ore suplimentare.
Se recunoaște implicit că aceste ore suplimentare nu au fost compensate cu timp liber corespunzător, conform cu art.119 din Codul Muncii, însă în apărare se susține că au fost achitate din mână alături de salar, aspect însă nedovedit.
Cum dovada plății drepturilor salariale se face prin statele de plată (art.163 Codul Muncii ), iar acest aspect nu a fost dovedit, se înlătură dispoziția martorei și susținerea pârâtei care de altfel este în contradicție și cu celelalte probe testimoniale.
Sub aspectul cuantumului orelor suplimentare nu se poate avea în vedere nici pretențiile reclamantului, aceasta depunând un calcul extrajudiciar întrucât din probatoriu administrat în cauză nu rezultă cu certitudine numărul orelor suplimentare efectuate cât și perioada exactă în care au fost efectuate.
Față de cele anterior prezentate, pretențiile privind plata orelor suplimentare sunt doar parțial justificate în măsura recunoașterii pârâtei și a calculului depus.
Astfel, acțiunea de față s-a admis în parte în ceea ce privește pe SC SRL, iar în ceea ce privește pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ D, acțiunea s-a admite, acest din urmă pârât fiind obligat să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
Fiind în culpă procesuală, pârâta SC SRL a fost obligată și la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta " " SRL D, solicitând admiterea acestuia și casarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii capătului de cerere prin care s-a admis obligarea sa la plata drepturilor salariale în cuantum de 2401 reprezentând orele suplimentare efectuate de către reclamant.
În expunerea de motive arată că orele suplimentare au fost plătite, așa cum rezultă din declarația martorei. Din zeturile de la casa de marcat rezultă că reclamantul nu respecta de multe ori programul de lucru, plecând chiar cu două-trei ore mai repede.
Prima instanță arată că nu există certitudinea numărului de ore suplimentare efectuate, cât și perioada în care acestea au fost prestate de reclamant, astfel că poate fi pusă la îndoială corectitudinea calculului făcut de instanță.
Prin hotărârea instanței de fond, orele suplimentare ar fi plătite reclamantului pentru a doua oară, ceea ce semnifică o îmbogățire fără justă cauză a acestuia.
Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Prin sentința civilă nr. 870/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, s-a dispus, printre altele, obligarea pârâtei " " SRL D, în calitate de angajator, să plătească reclamantului, în calitate de angajat, drepturile salariale în sumă de 2401 lei net, reprezentând orele suplimentare efectuate în perioada 2006-2008, respectiv 845 lei net pentru anul 2006, 832 lei net pentru anul 2007 și 724 lei net pentru anul 2008.
Pârâta a formulat recurs împotriva acestei sentințe solicitând respingerea capătului de cerere prin care s-a admis obligarea sa la plata drepturilor salariale în cuantum de 2401 lei reprezentând orele suplimentare efectuate de către reclamant.
Potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa la prima zi de înfățișare.
În acest sens, în mod corect a reținut prima instanță că, potrivit art. 163 alin.1 din Codul Muncii, plata drepturilor salariale se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Cum pârâta nu a putut face dovada îndeplinirii acestor dispoziții legale imperative, în mod corect prima instanță a procedat la înlăturarea depoziției martorei, admițând în parte pretențiile reclamantului.
În acest context nu poate fi primită susținerea pârâtei în sensul că prin hotărârea recurată ar fi obligată să plătească reclamantului pentru a doua oară contravaloarea orelor suplimentare prestate în perioada 2006-2008.
În mod corect a reținut instanța de fond și faptul că, deși reclamantul a prestat ore suplimentare, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă cu certitudine numărul acestora și perioada exactă în care au fost efectuate. Drept urmare, nu s-a reținut calculul extrajudiciar întocmit de către reclamant la stabilirea cuantumului orelor suplimentare, instanța luând în calcul exclusiv recunoașterea pârâtei prin înscrisul de la fila 281 din dosarul instanței de fond.
Față de cele ce preced, constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, potrivit prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
(continuarea minutei deciziei civile nr. 1303/2009)
*****
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă " " SRL împotriva sentinței nr. 870/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 50 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.CV, Tehnored.IM 5 ex.
Jud.fond.
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Carmen Fiț, Victor Crețoiu
