Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1375/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1375/
Ședința publică din 12 iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,-, și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector 5,-, prin H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.460 din 19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că ambele recursuri sunt declarate în termen legal și sunt scutite de plata taxei de timbru, s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Instanța constată că recursurile sunt în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.460 din 19 martie 2008, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de MEF prin DGFP H; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP H, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării;a obligat în solidar pârâții la calcularea și plata despăgubirilor echivalente diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite reclamantei, calculate în funcție de coeficienții de multiplicare primiți de procurorii DNA și DIICOT, aflați în funcție de execuție sau de conducere, analoage reclamantei și drepturile salariale primite efectiv de reclamantă, începând cu data de 5 septembrie 2007 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculate de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe de natură salarială neacordate și până la data executării efective a hotărârii; a obligat pârâtul Tribunalul Harghita să efectueze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă ale reclamantei; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor menționate; a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în diferențe de natură salarială, pentru perioada 01.04.2006 - 04.09.2007; fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitându-se modificarea integrale a hotărârii primei instanțe, rejudecarea pricinii și respingerea ca nefondată a acțiunii promovată de reclamantă, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.4, 9.pr.civ. În opinia Ministerului Justiției hotărârea recurată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, și, totodată, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
In dezvoltarea memoriului de recurs s-a relevat că instanța de judecată, prin soluția pronunțată, a stabilit un sistem de salarizare similar între magistrați și procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul DNA și DIICOT, atare abilitare legală fiind de competența legiuitorului prin modificarea sau adoptarea unui act normativ care să înlăture reglementarea prev. de OUG nr.27/2006. de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, existând posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, c modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.3 din OUG nr.27/2006 judecătorii, procurorii și magistrații asistenți au dreptul pentru activitatea prestată la o indemnizație de încadrare brută lunară, în raport cu nivelul instanțelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură. Din examinarea articolului menționat, se constată că legiuitorul nu stabilește care dintre aceste criterii este definitoriu; în plus, același act normativ prevede că drepturile salariale ale procurorilor din cadrul DNA și DIICOT sunt similare cu cele ale procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă instanța supremă.
De asemenea, s-a invocat greșita actualizare în raport cu indicele de inflație a drepturilor bănești stabilite prin hotărâre, precum și inadmisibilitatea acordării acestora pentru viitor, în contextul în care numai legiuitorul are atribuții în domeniul salarizării.
În concluzie, Ministerul Justiției susține că legiuitorul este abilitat a stabili nivelurile de salarizare în funcție de diferite segmente suprastructurale care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, orice intervenție a instanțelor de judecată constituind o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
În termen legal s-a declarat recurs și de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii integrale a acțiunii.
În motivarea recursului, pârâtul a invocat prevederile art. 304 pct.9 pr.civ. coroborat cu art.304 ind.1 pr.civ. în sensul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății. S-a relevat că ministerul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât rolul acestuia este de a elabora proiectul bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite. Pe de altă parte între minister și reclamantă nu există nici un raport juridic de muncă, atare relații fiind reglementate prin legi speciale monitorizate de Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite.
Pe fondul cauzei, Ministerul Finanțelor Publice a arătat că salarizarea judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți este reglementată prin OUG nr.27/2006, iar a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT prin Legea nr.508/2004, fiind vorba de două acte normative distincte. După cum se poate observa, legea specială de salarizare a magistraților nu face referire, în mod expres, la procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul DNA și DIICOT.
Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice H sunt fondate.
În susținerea cererilor de chemare în judecată reclamanta a invocat că este discriminată față de procurorii încadrați la DNA și DIICOT, precum și față de personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestor două instituții.
Ca temei de drept, reclamanta a invocat prevederile dispozițiilor art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000. Așa cum corect au subliniat pârâții, aceste dispoziții legale cuprinse în art. 27 alin.1 dar și prevederile art. 1 și 2 din aceeași ordonanță, au fost declarate neconstituționale, prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, dar și prin decizia nr. 818/2008 ale Curții Constituționale, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii. Acesta înseamnă că de la data declarării neconstituționale, dispozițiile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, nu mai pot fi aplicabile.
De asemenea DGFP Hai nvocat și decizia nr.256 din 17 iunie 1997 Curții Constituționale prin care s-a statuat că principiul egalității nu presupune uniformitate, așa în cât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit.
Cu toate acestea, instanța de fond ignorând caracterul obligatoriu a deciziei Curții Constituționale a admis cererea reclamantei, ceea ce face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Ca urmare, fără a mai fi necesar verificarea și celorlalte motive de nelegalitate invocate de pârâți, Curtea, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod penal, va admite recursurile și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii integrale a cererii reclamantei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate privitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, aspect analizat detaliat prin hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice prin H cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.460 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge integral acțiunea civilă formulată de reclamanta, cu domiciliul ales în G,-, camera 18, județul
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
16.06.2009
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Opinie separată:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței civile nr.460/19.03.2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Judecător
Motivarea Opiniei separate:
În ceea ce privește fondul cauzei, într-adevăr, potrivit prev. art.11 din OUG nr.27/2006, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș sunt salariați potrivit crt.6-13 de la lit.A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau care sunt asimilați potrivit legii.
La nr.crt.6-13 de la lit.A din anexa la OUG nr.27/2006 sunt prevăzut coeficienții de multiplicare pentru procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și până la procurorul simplu din cadrul aceleiași instituții, coeficienții de multiplicare fiind cuprinși între 23 și 19.
Art.75 din Legea nr.304/2004 prevede că pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o pregătire de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător, și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.
Aceeași este situația și în cazul procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Rezultă în mod evident faptul că salarizarea procurorilor din Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate - urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată și nu nivelul instanțelor sau parchetelor.
Deci criteriul în baza căruia s-a făcut această distincție - natura cauzelor soluționate, nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece atribuțiile de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești necesită aceeași pregătire de specialitate, responsabilitate profesională și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial doar apartenența la anumite categorii profesionale de realizare a justiției nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi variabile și riscuri profesionale accentuate în orice situație.
Deci suntem în prezenta unui tratament mai puțin favorabil, o situație comparabilă și identică și existența unei legături directe și strânse între tratamentul mai puțin favorabil și temeiurile de nediscriminare.
Prin urmare acest tratament discriminatoriu ignoră prev. OUG nr.137/2000 modificată, art.4 și 16, 20 din Constituția României, Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27.11.2000, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr.12 la Convenție.
Referitor la dispoziția primei instanțe, vizând actualizarea cu indicii de inflație, la data plății, a sumelor acordate prin hotărârea pronunțată, Curtea de apel relevă, de asemenea, justețea unei astfel de soluții, dată fiind lipsirea reclamantei de beneficiul utilizării respectivelor drepturi bănești la momentul la care acestea ar fi trebuit să-i fie acordate și având în vedere efectele devalorizării în timp a monedei naționale.
Temeiul legal al acordării acestor sume îl constituie prev.art.1082, 1084 cod civil și art.161 alin.4 Codul muncii.
Fiind întrunite cerințele prevăzute de aceste texte de lege rezultă că respectiva cheltuială are la bază legală, după cum are bază legală, potrivit celor arătate mai sus și acordarea drepturilor bănești solicitate, dreptul reclamantului neputând fi condiționat de sumele alocate pârâtei prin Legea bugetului de stat.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.21 alin.1 din OG nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul nr.1/2001 - 23-30).
In acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii în raporturile de muncă ale reclamantului), precum și ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
În ceea ce privește recursul declarat de H, în nume propriu și în numele Ministerul Economiei și Finanțelor, susținerile recurentului că nu are calitate procesuală în cauză, sunt nefondate.
Sub acest aspect trebuie precizat că în virtutea prev.art. 42 alin.1 din Legea nr.511/2004 și a art.26 alin.1 din Legea nr.379/2005, potrivit cărora, cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației privind creanțele fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Agenția națională de Administrare fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești..se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
In aceeași ordine de idei, Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea 500/2002 rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, nu se rezumă la controlul execuției bugetare, ci are în vedere o serie de alte atribuții, respectiv de a analiza propunerile de buget și etapele de elaborare a bugetului de către ordonatorii de credite; de a asigura monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care, constată abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației etc.
De asemenea, ministerul în virtutea dispozițiilor art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Recurentul a fost obligat să aloce fondurile necesare plății diferențelor de drepturi salariale nu în virtutea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce revin ministerului, atribuții ce decurg din legea sa de organizare și funcționare. Una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare, care nu au venituri proprii, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Prin urmare, în mod nejustificat se susține că Ministerul Economiei și Finanțelor, nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.
In acest sens, trebuie avut în vedere și faptul că prin art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele, ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă, or cererea de chemare în judecată a Ministerul Economiei și Finanțelor, are menirea de a asigura punerea în executare în cel mai scurt timp, a obligației de plată a drepturilor bănești, stabilită în sarcina ordonatorilor de credite.
OG75/2008 prevede eșalonarea plății sumelor prevăzute în titluri executorii, ceea ce contravine art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum s-a arătat mai sus, deoarece statul are obligația de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil hotărârile judecătorești pronunțate împotriva sa și de a crea un remediu efectiv în caz contrar (Burdov vs.Rusia - nr.33509/04).
Acțiunea dedusă judecății este admisibilă și prin prisma deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 821/2008, deoarece prin această acțiune s-a solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Judecător
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
08.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
