Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1377/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1377
Ședința publică din data de 5 iunie 2008
PREȘEDINTE: Mihail Decean
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții recurenți Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Ministerul Justiției, intervenientele recurente - și, împotriva sentinței civile nr. 1544 din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, intervenienții, C, -, C -, - și pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Tribunalul C-S, Tribunalul Arad, Tribunalul Galați, având ca obiect drepturi salariale.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 3 iunie 2008 prin care s-a amânat pronunțarea la data de 5 iunie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1544/PI/20.03.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-, s-au admis în parte: acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice, cererile de intervenție în interes propriu, formulate de intervenienții, C, -, C -, - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Tribunalul C-S și Ministerul Finanțelor Publice, precum și cererile de intervenție în interes propriu, formulate de intervenientele - și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și în consecință:
Pârâții mai sus menționați au fost obligați să achite sporul de vechime începând cu 1.03.2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, să calculeze și să plătească drepturile salariale actualizate începând cu data nașterii lor (21.03.2004) și până la executarea efectivă a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cu referire la aceste drepturi bănești în beneficiul reclamanților și intervenienților.
De asemenea, s-au respins excepțiile inadmisibilității cererii de intervenție formulată de intervenienții în interes propriu, precum și a calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, admițându-se excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de Tribunalul Timiș pe perioada decembrie 2003 - 1.03.2004.
Pentru a hotărî astfel, cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut, în esență, că G nr. 83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art. 31 (devenit 33 după republicare) din Legea nr. 50/1996 modificată și completată, după cum nici G nr. 177/2002 privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime.
Acest drept salarial de natură personală este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în această dispoziție.
Pe de altă parte, dispoziția din G nr. 83/2000 prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță, câtă vreme dispoziția de la art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, nu poate fi considerată abrogată, expres și implicit prin art. 1 sau art. 9 alin. ultim din această Ordonanță, și raportat la dispozițiile art. 137 alin. 1 din Codul muncii, întrucât activitatea prestată de magistrați le conferea vechime în muncă, aceștia trebuind să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
S-a concluzionat în sensul că a se considera că puteau beneficia de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, făcând incidente dispozițiile G nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de Tribunalul Timiș, s-a constatat întemeiată, drepturile salariale solicitate de reclamanți și intervenienți pe perioada decembrie 2003 - 1.03.2004, fiind prescrise, în conformitate cu dispozițiile art. 166 Codul muncii coroborat cu art. 283 (1) lit. c Codul muncii și art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Excepția inadmisibilității cererii de intervenție a fost respinsă, față de prevederile art. 49(2) Cod procedură civilă, constatându-se că atât reclamanții cât și intervenienții solicită un drept salarial, respectiv spor de vechime, invocându-se un drept propriu, sporul de vechime derivând din contractul individual de muncă, iar revendicarea unuia sau altuia nu aduce atingere celuilalt.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost respinsă prin încheierea de ședință din 24.01.2008, pentru considerentele arătate în acea încheiere, constând în aceea că, potrivit art. 3 pct. 9 din Hotărârea nr. 308/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor deschide credite necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
Împotriva acestei sentințe au declarat pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și intervenientele în interes propriu, - și.
Ministerul Justiției a criticat sentința pentru nelegalitate, sub aspectul ignorării dispozițiilor Legii nr. 45/2007, și intrată în vigoare la data de 9.03.2007, dată la care judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară și s-a menționat acest spor în carnetele de muncă.
S-a mai criticat sentința și sub aspectul greșitei obligări a Ministerului Justiției la plata drepturilor salariale solicitate de către reclamanți, actualizate în funcție de rata inflației la data plății, întrucât potrivit art. 1088 Cod civil,"la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală ", datorate din ziua cererii de chemare în judecată, dată de la care Ministerul Justiției a fost pus în întârziere cu privire la obligația de executat.
În consecință, pârâtul-recurent a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii pretențiilor solicitate pentru perioada de după apariția Legii nr. 45/2007- 9.03.2007.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În cererea de recurs formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și a respingerii acțiunii ca neîntemeiată în sensul neobligării ministerului la alocarea fondurilor necesare acordării sporului de vechime pe perioada de referință.
Astfel, recurentul a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că între reclamanți și minister nu există niciun raport de muncă, iar pe de altă parte Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
S-a mai invocat și faptul că acest minister nu poate fi obligat la plată pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intervenientele - și în recursurile declarate au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în privința admiterii de prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune pe perioada decembrie 2003 - 1.03.2004, arătând că au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de vechime începând cu luna ianuarie 2003 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, întrucât potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prescripția a fost întreruptă prin cererea de chemare în judecată introdusă de ele la Tribunalul Timiș la data de 23.02.2006.
Au mai arătat recurentele că acțiunea lor a fost înregistrată la Tribunalul Timiș, iar pentru termenul din 29.09.2006 au fost citate cu mențiunea de a preciza dacă sunt de acord cu disjungerea cererilor depuse.
Deși au învederat că sunt de acord cu disjungerea cererilor, poziție reținută de instanță, din eroare nu s-a mai dispus disjungerea.
Ulterior cauza a fost înregistrată în ECRIS, formulându-se cereri de abținere și fiind trimise la Tribunalul C- Prin sentința civilă nr. 80/14.09.2007 instanța a admis acțiunea cu privire la sporul de 30%, 40%, reținând în considerente că la termenul din 29.09.2006 s-a luat în discuție disjungerea cererilor depuse.
În consecință, având în vedere că instanța nu s-a pronunțat asupra drepturilor solicitate și nici nu s-a dispus disjungerea cererii, au solicitat în prezenta acțiune plata sporului de vechime în muncă începând cu luna ianuarie 2003 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești.
Examinând recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin prisma motivelor invocate, și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea le constată întemeiate, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă atacată, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, precum și în parte cererea de intervenție în interes propriu, dispunând obligarea pârâților la plata sporului de vechime începând cu data de 1.03.2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, sume reactualizate în funcție de indicele de inflație și s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada decembrie 2003 - 1.03.2004.
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale incidente speței.
Conform art. 33 din Legea nr. 50/1996, modificat prin G nr. 83/2000, sporul de vechime nu s-a mai aplicat magistraților, dar s-a păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate.
Prima instanță a reținut în mod just că prin eliminarea aplicării prevederilor legale prin Legea nr. 50/1996 privind sporul de vechime doar în cazul magistraților, s-a creat un tratament diferențiat între această categorie profesională și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, defavorizând în mod nejustificat categoria profesională a magistraților, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, potrivit art. 6 din G nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, și creându-se un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
Pe de altă parte, din perspectiva principiilor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, rezultă că dispozițiile unei legi organice, cum este Legea nr. 50/1996, nu pot fi abrogate printr-o normă legală ordinară, respectiv Ordonanța Guvernului.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia XXXVI din 7 mai 2007, stabilind că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea sporului de vechime.
Începând cu data de 9.03.2007, data apariției Legii nr. 45/2007, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de sporul de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, spor de care beneficiază și intimații, fiind menționat în carnetele acestora de muncă.
Prin urmare, nu se justifică acordarea sporului de vechime și după apariția acestei legi, precum și pe viitor, întrucât, fiind reglementat de lege, produce efectul de drept (ope legis), organul de jurisdicție constatând doar producerea lor.
Reglementarea sporului de vechime prin această lege, înseamnă rezolvarea în parte a pretențiilor deduse judecății, așa încât după această dată, interesul reclamanților în legătură cu dreptul subiectiv civil afirmat a dispărut, dreptul fiind recunoscutope legis, chiar dacă la data promovării acțiunii, interesul exista, fiind născut și actual.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în cauză, deoarece dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2000 nu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art. 28 lit. f din același act normativ, care prevăd că elaborarea bugetelor se realizează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Calitatea procesuală pasivă a acestui minister nu rezidă din calitatea de ordonator principal de credite, ci din calitatea de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru plata sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârilor judecătorești.
În privința actualizării creanței, în mod corect instanța a procedat în acest fel, devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, art. 998, art. 999 și 1000 alin. 3 Cod civil.
Prejudiciul s-a produs în momentul în care, deși sporul de vechime a constituit un drept salarial câștigat, prin G nr. 83/2000 de completare și modificare a Legii nr. 50/1996, vechimea în muncă nu a mai fost prevăzută pentru magistrați, ci doar pentru personalul auxiliar, însă nici nu a fost abrogat art. 31 din Legea nr. 50/1996, republicată.
legislativă astfel invocată, trebuie sancționată, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la actualizarea în raport de rata inflației, actualizare care practic, nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și plătite reclamanților să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echității și executării cu bună credință și întocmai a obligațiilor legale, acesta fiind de altfel și scopul și obiectul procedurii de executare, reglementare statuată în dispozițiile art. 3712alin. 3 Cod procedură civilă.
De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, iar potrivit practicii judiciare constante în materie, actualizarea creanței se realizează conform indicelui de inflație, ci nu conform dobânzii legale, așa cum pretinde recurentul Ministerul Justiției.
Recursul intervenientelor în interes propriu, declarat împotriva aceleiași sentințe, se constată neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Perioada invocată de aceste recurente, respectiv decembrie 2003 - 1.03.2004, și pe care tribunalul a constatat ca fiind prescrise drepturile, a făcut obiectul dosarului nr. 5640/30/206 al Tribunalului Timiș, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 80/14.09.2007, rămasă irevocabilă, iar omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii lor de disjungere, și deci implicit asupra pretențiilor deduse judecății, putea fi remediată prin intermediul dispozițiilor art. 2812Cod procedură civilă și a căilor de atac prevăzute de lege, instituții procedurale pe care intervenientele-recurente nu le-au folosit.
Neprocedând astfel, recurentele nu-și pot invoca propria culpă procesuală în actuala cauză, chiar ele recunoscând că din cauza intervenirii anumitor incidente procedurale, nu au mai urmărit evoluția procesului.
Prin urmare, relativ la aceste recurente, nu se poate reține cauza de întrerupere prescripției extinctive (ca instituție de drept material), prevăzută la lit. baa rt. 16 alin. (1) din Decretul 167/1958, așa încât, iar în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor respinge ca nefondate recursurile astfel declarate.
Fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, vor fi admise, modificându-se în parte sentința civilă atacată în sensul respingerii, ca fiind lipsită de interes a acțiunii promovată de reclamanți precum și intervenienții în interes propriu, referitor la acordarea sporului de vechime după intrarea în vigoare a Legii nr. 45/06.03.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 1544/20.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Respinge, ca fiind lipsită de interes, acțiunea promovată de reclamanții:, precum și de intervenienții în interes propriu:, C, -, C -, -, privind obligarea pârâților la plata sporului de vechime, după data intrării în vigoare a Legii nr. 45/2007, respectiv 9.03.2007, păstrând restul dispozițiilor sentinței.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intervenientele în interes propriu: - și -, împotriva aceleiași sentințe a Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - Dr. - - - -
aflat în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
pentru care semnează pentru care semnează
PREȘEDINTE SECȚIE PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER,
- -
Red. /28.07.2008
Tehnored.: / 2 ex./11.08. 2008
Prim inst.: și
Președinte:Mihail DeceanJudecători:Mihail Decean, Carmen Pârvulescu, Vasilica Sandovici
