Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 143/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.143/
Ședința publică din 04 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1269/19.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și intimații -pârâți CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN G și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2010 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 04.02.2010.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 1269/19.08.2009 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, u.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați să plătească reclamanților, o despăgubire egală cu cuantumul stimulentelor încasate în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților asimilat magistraților, respectiv 4500 lei pentru anul 2006, 4500 lei pentru anul 2007 și 4500 lei pentru anul 2008, corespunzător perioadei efectiv lucrate, sume actualizate cu rata inflației la data plății, și la plata dobânzii legale aferentă dreptului principal, calculată cu începere de la data nașterii dreptului la acțiune - 26.09.2008 și până la data plății efective.
S-au obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați să plătească reclamanților, o despăgubire egală cu cuantumul stimulentelor încasate în perioada 2006 - 2008 de un funcționar public din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților, respectiv 1500 lei pentru anul 2006, 1500 lei pentru anul 2007 și 1500 lei pentru anul 2008, sume actualizate cu rata inflației la data plății, și la plata dobânzii legale aferentă dreptului principal, calculată cu începere de la data nașterii dreptului la acțiune -26.09.2008 și până la data plății efective.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Tribunalul Galați la efectuarea mențiunilor privind acordarea stimulentelor în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată sub numărul - pe rolul Curții de APEL GALAȚI, astfel cum a fost precizată la fila 27 din dosar, reclamanții, și, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008 de consilier juridic asimilat magistraților, respectiv 4500 lei pentru anul 2006, 4500 lei pentru anul 2007 și 4500 lei pentru anul 2008 iar personalului auxiliar asimilat funcționarului public sau asimilat personalului contractual din cadrul Ministerului Justiției, 1500 lei pentru anul 2006, 1500 lei pentru anul 2007 și 1500 lei pentru anul 2008 cu titlu de despăgubiri, sume actualizate cu rata inflației la data plății și la plata dobânzii legale conform OG9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că așa cum reiese din adresele cu nr.42140, 42717 din 30.04.2008 emise de pârâtul Ministerul Justiției în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.147/1997.
Potrivit Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, aprobate prin J nr.1008/C din 19 mai 2006, fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu art.25 alin 2 din Legea nr.146/1997 se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale precum și din amenzile judiciare.
Sumele constituite în acest fel se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției și al celorlalte instituții subordonate.
Repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului se face de către ordonatorul principal de credite, pârâtul Ministerul Justiției, iar repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul instanțelor judecătorești se face de ordonatorii secundari de credite curțile de apel și ordonatorii terțiari de credite tribunale.
Așa cum rezultă din adresa nr.42140, 42717 din 30.04.2008 emisă de pârâtul Ministerul Justiției urmare solicitării unor informații de interes public de Asociația Forul judecătorilor din Oltenia în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției - ( șofer, curier, consilier ministru, referent până la consilier juridic) i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art.25 alin 2 din Legea nr.147/1997.
În acest sens, au fost emise următoarele ordine: ianuarie 2006 nr.419; mai 2006- nr.1209; august 2006- 1853; octombrie 2006- nr.2360; decembrie 2006- nr.2800; nr.2801, nr.2832; martie 2007- 899, aprilie 2007- nr.779, nr.933; mai 2007- nr.2.100, nr.2101, nr.2102, nr.2104, nr.2143; iunie 2007- nr.1349, nr.1381, nr.1476, nr.1478, nr.1477, nr.1636, nr.1678, nr.1679, nr.1675; iulie 2007- nr.1857, nr.1817, nr.1872, nr.1897, nr.1778; august 2007- nr.2.100, nr.2101, nr.2103, nr.2104, nr.2143; septembrie 2007- nr.2259, nr.2260, nr.2278, nr.2307, nr.2390, nr.2391, nr.2393, nr.2389, nr.2325; octombrie 2007- nr.2762, nr.2763, nr.2358, nr.2619, nr.2620, nr.2621, nr.2622, nr.2623, nr.2624, nr.2626, nr.2535, nr.2536, nr.2537, nr.2426, nr.2437, nr.2489; noiembrie 2007- nr.2967, nr.2968, nr.2969, nr.2970, nr.2971, nr.2972, nr.2973, nr.2975, nr.2976, nr.2966; decembrie 2007- nr.3196, nr.3197, nr.3198, nr.3199, nr.3200, nr.3421, nr.3449, 3515, nr.3525; ianuarie 2008- nr.3556, nr.72, nr.77, nr.111, nr.112, nr.132; februarie 2008- nr.133, nr.137, nr.138, nr.453, nr.473, nr.474, nr.476, nr.591; martie 2008- nr.519; aprilie 2008- nr.791, nr.1125, nr.1127.
Deși se află în aceeași situație, magistrații și personalul auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești nu au beneficiat și nu beneficiază de asemenea sume considerabile în raport cu munca efectivă și cu responsabilitatea acestora.
Din ordinele menționate mai sus rezultă că secretarilor, referenților, personalului contractual li s-au plătit cu titlu de stimulente sume uriașe, în condițiile în care Ministerul Justiției afirmă că nu deține fonduri care să acopere obligațiile derivate din titlurile executorii reprezentând hotărârile judecătorești, prin care s-a dispus plata unor drepturi salariale restante.
Pârâtul Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite a stimulat material numai anumite categorii de personal, folosindu-și dreptul de acordare a acestor stimulente în mod discreționar, abuziv, el fiind obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, așa cum este consacrat de art.5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate" în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin 2 (art.5 alin 4 din Codul muncii ) dar care produc efectele unei discriminări directe.
Pârâtul Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție, excluzând însă de la acordarea acestor stimulente, magistrații și întregul personal auxiliar de specialitate și aceasta indiferent de calificativele anuale obținute de aceștia, de complexitatea sarcinilor de serviciu îndeplinite și modul de îndeplinire a acestora, calitatea activității desfășurate de această categorie.
Acordarea discriminatorie a acestor stimulente în perioada 2006 - 2008 de către pârâtul Ministerul Justiției încalcă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului - Protocolul nr.12 la Convenție privind exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională fără nici o discriminare.
În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile articolelor 5, 269 din Codul muncii, art. 25 alin. 2 din Legea 146/1997 și cele ale Legii 137/2000.
În dovedirea acțiunii s-au folosit de proba cu acte depunând la dosar în copie ordinele emise de către pârâtul Ministerul Justiției cu anexele privind acordarea stimulentelor.
Pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că prin acordarea stimulentelor conform Ordinelor Ministrului Justiției, menționate în acțiune, nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu ne aflăm în prezența unui "drept de a fi premiat", ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai de o posibilitate recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al Ministrului Justiției.
A mai susținut, că spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate, depind de o multitudine de factori, unul dintre acesta fiind existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare etc.
financiar, nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul.
Cu privire la capătul de cerere care are ca obiect actualizarea sumei pretinse cu indicele de inflație la data plății, a precizat că potrivit art.1088 Codul civil, "La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate - nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care după lege, dobânda curge de drept".
Astfel din interpretarea dispozițiilor legale menționate, a susținut pârâtul, rezultă că reclamanții creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani, ar fi putut pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare, numai dobânda stabilită de lege, iar nu actualizarea sumelor, dobânda legală fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
În combaterea susținerilor reclamanților s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere inexistența unui raport juridic de muncă între reclamanți și acesta.
Prin sentința civilă 21 F/18.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚIa fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Galați în raport de decizia 104/2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. I și II din OUG75/2008 sunt neconstituționale.
Pe rolul Tribunalului Galați cauza a fost înregistrată sub numărul -.
Potrivit disp. art. 137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reținând următoarele:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat) în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
În prezenta cauză, reclamanții - magistrați și personal auxiliar - sunt salarizați pentru munca prestată de către Tribunalul Galați, în calitate de angajator.
Astfel, existența raportului juridic dintre reclamanți și pârâtul Tribunalul Galați, nu poate da naștere la obligația Ministerului Finanțelor Publice de a plăti drepturile salariale solicitate prin acțiune, sens în care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată.
Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Prin dispozițiile art. 21 din nr.OG 137/2000, se stabilește că persoana care se consideră discriminată, poate formula acțiune privind acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Potrivit art.2 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are drept scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului ori a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Pentru a ne găsi în situația unei fapte de discriminare, trebuie să avem două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Europeană, a apreciat că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicabile.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Potrivit acestor principii, s-au constatat următoarele:
Salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești și stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază, este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal.
Astfel instanța a reținut că pârâtul Ministerul Justiției face apărări pe o "lacună" a legii prin inexistenta dreptului de a fi premiat, creând astfel premisele unui arbitrariu în modalitatea de acordare a premiilor (stimulentelor) unor categorii aflate in situații comparabile prin prisma atribuțiilor de serviciu (personal asimilat magistraților) și identice în ceea ce privește salarizarea sau remunerarea.
Astfel potrivit art.23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului se instituie principiul potrivit căruia "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egală".
Instanța a reținut și că pârâtul Ministerul Justiției a creat o situație discriminatorie între magistrații din cadrul instanțelor și personalul încadrat în minister și care îndeplinește atribuții similare celor realizate de reclamanți, putând fi făcută o analogie cu atribuțiile îndeplinite de un secretar din carul Ministerului Justiției. O justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii reclamanților de la acordarea stimulentelor primite de angajații ministerului nu poate fi găsită.
Pentru a înlătura orice posibilă discriminare, era necesar și echitabil ca ordonatorul principal de credite să repartizeze aceste stimulente în mod egal pentru toți angajații aflați în situații comparabile prin prisma atribuțiilor de serviciu.
Față de cele expuse s-a admis în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați să plătească reclamanților și o despăgubire egală cu cuantumul stimulentelor încasate în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic din cadrul Ministerul Justiției și Libertăților, asimilat magistraților, respectiv 4500 lei pentru anul 2006, 4500 lei pentru anul 2007 și 4500 lei pentru anul 2008, corespunzător perioadei efectiv lucrate.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați să plătească reclamanților, o despăgubire egală cu cuantumul stimulentelor încasate în perioada 2006 - 2008 de un funcționar public din cadrul Ministerul Justiției și Libertăților, respectiv 1500 lei pentru anul 2006, 1500 lei pentru anul 2007 și 1500 lei pentru anul 2008.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța găsit-o admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea stimulentelor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
În speță, nu există o cauză străină, care sa conducă la ideea că neacordarea acestor stimulente nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamanta nu a solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel potrivit practicii judiciare în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
În ceea ce privește acordarea dobânzii legale, instanța reținut:
Potrivit disp. art. 1088 al. 2 cod civil "La obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare, nu pot cuprinde decât dobânda legală"
Astfel, în cauza dedusă judecății, dobânda legală solicitată de către reclamanți, urmează a fi calculată și plătită cu respectarea disp.art. 3 alin. 3 din Legea nr. 356/2002, care face trimitere la dobânda de referință a, diminuată cu 20%, cu începere de la data nașterii dreptului la acțiune și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâtul criticând soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
În primul rând, prin Decizia nr.1325 din 04.12.2008, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.872 din data de 23.12.2008, Curtea Constituțională a statuat în sensul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Analizând excepția, Curtea Constituțională a constatat că,prevederile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale integral în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Dat fiind temeiul de drept pe care reclamanții își fundamentează acțiunea, respectiv nr.OG137/2000, temei reținut și de către prima instanță acest act normativ a fost declarat neconstituțional prin decizia din 04.12.2008 a Curții Constituționale menționată mai sus.
II. În al doilea rând, instanța de fond, în mod greșit, a ignorat faptul că prin acordarea stimulentelor conform Ordinelor ministrului justiției și libertăților cetățenești menționate în acțiune nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor nr.OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu există un,drept de a fi premiat ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai posibilitatea recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Conform alineatului (3) al art.25 din Legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în Norme rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și /sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției (art.4 alin.3).
A solicitat instanței de recurs să observe natura acestor stimulente, precum și inexistența obligativității recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp.
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă ci salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume ( având în vedere sursa fondului:amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției și Libertăților, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu se poate vorbi de un drept-creanță lichidă, exigibilă.
La anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art.25 din legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp.
Astfel, chiar dacă se reține teza intimaților-reclamanți potrivit căreia ar exista un drept la premiere, a considerat că nu poate exista un drept la premiere egală. În consecință, a considerat că instanța de fond i-a obligat în mod greșit la plata din nou a unor sume cu titlu de premiere pentru anul 2006 - 2008.
Nici Legea nr.146/1996 și nici Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar ori a personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având numai vocația de a fi potențiali beneficiari ai acestor stimulente în funcție de criteriile menționate de dispozițiile legale enunțate.
Totodată, nici față de consilierii juridici din Ministerul Justiției și Libertăților nu există obligația legală de a li se acorda la toți stimulente din fondul constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1996, acestea acordându-se numai pe baza criteriilor prevăzute de art.3 alin.2 din Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006.
De altfel, este de observat că potrivit ordinelor ministrului justiției, menționate de intimații-reclamanți în acțiunea formulată,consilierii juridici asimilați magistraților din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților nu au beneficiat de aceleași sume acordate ca stimulente în perioada 2006 - 2008, acestea fiind repartizate pe baza criteriilor prevăzute de normele menționate anterior.
Mai mult, sumele de care au beneficiat consilierii juridici din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților sunt, în unele cazuri, mult mai mici decât cele de care au beneficiat alte categorii de personal, cu același titlu.
De asemenea, stimulentele salariale acordate prin ordinele invocate de intimații - reclamanți nu au avut drept beneficiari un grup profesional distinct, respectiv personalul asimilat magistraților, ci acestea au fost acordate punctual unor anumite persoane sau unui grup de persoane care nu făceau parte în mod necesar din categoria personalului asimilat, ci și din categoria judecătorilor delegați, personal auxiliar de specialitate, funcționarilor publici, funcționarilor publici cu statut special etc.
Astfel, instanța de fond nu a putut identifica persoana, persoanele sau grupul față de care a stabilit cu exactitate starea de discriminare, având în vedere că ordinele respective au vizat persoane diferite, categorii de salariați diferite și mai mult decât atât, sume diferite pentru cei din aceeași categorie.
Prin urmare, făcând abstracție de faptul că ordinele enumerate de intimatele-reclamante în susținerea acțiunii și avute în vedere de instanța de fond ca elemente probatorii se referă la toate categoriile de personal din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților, ordinele emise de ministrul justiției prin care s-au acordat stimulente personalului din aparatul propriu nu au putut fi folosite ca probe utile și concludente pentru dovedirea stării de discriminare, dar nici nu au putut determina o sumă exactă care ar fi fost încasată de un consilier, acestea variind de la o persoană la alta.
În acest sens a apreciat că în mod greșit instanța de fond a obligat pârâții la plata unor sume determinate, respectiv în cuantum de 4500 lei pentru judecători și 1500 lei pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex.
III. De asemenea, în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea Ministerului Justiției și Libertăților la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate în funcție de rata inflației la data plății, întrucât potrivit art.1088 Cod civil,la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate aceste daune interese nu sunt debite decât în ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că, reclamanții, pretinși creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani nu pot pretinde drept echivalent al presupusului,prejudiciu încercat prin întârziere la executare decât dobânda stabilită de lege, aceasta fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată, dată de la care Ministerul Justiției și Libertăților a fost pus în întârziere cu privire la obligația de executat.
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Este nelegală obligarea și la plata dobânzii legale, pe de o parte, pentru că prin obligarea la plata de actualizări și dobânzi împreună se obține o dublă reparație a prejudiciului, ceea ce ar constitui o îmbogățire fără just temei.
Față de argumentele prezentate, în temeiul art.304 pct.9 coroborat cu art.312 din Codul d e procedură civilă, a solicitat să se admită recursul și să se modifice sentința criticată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.299, 304 pct.9 și art.312 din Codul d e procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
1. Din dispozitivul sentinței civile recurate rezultă că prima instanță a obligat pârâții să acorde reclamanților și suma de 4500 lei pentru anul 2006, suma de 4500 lei pentru anul 2007, suma de 4500 lei pentru anul 2008 reprezentând despăgubiri egale cu cuantumul stimulentelor încasate de un consilier juridic din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților asimilat magistraților.
Critica recurentului pârât în ceea ce privește determinarea acestei sume exacte este întemeiată.
Astfel, în analiza motivelor ce au fost avute în vedere de către prima instanță la determinarea exactă a cuantumului sumei stabilite se pornește de la considerente.
Ori, prima instanță arată doar faptul că pârâtul Ministerul Justiției a creat o situație discriminatorie între magistrații din cadrul instanțelor și personalul încadrat în minister și care îndeplinește atribuții similare celor realizate de reclamanți, putând fi făcută o analogie cu atribuțiile îndeplinite deun secretar din cadrul Ministerul Justiției.
De aici rezultă că prima instanță a avut în vedere, ca și criteriu de comparație, activitatea desfășurată de către magistrați în instanțe șisecretariidin cadrul Ministerului Justiției.
Ori, aceste considerente sunt eronate și în contradicție cu dispozitivul sentinței recurate.
În primul rând, doar doi dintre reclamanți sunt magistrați și anume și.
În al doilea rând, deși prima instanță consideră ca și etalon al determinării cuantumului despăgubirilor acordate, funcția desecretarîn cadrul Ministerului Justiției, prin dispozitiv se menționează că suma de 4500 lei anual reprezintă stimulentele încasate de unconsilier juridicasimilat magistraților, ceea ce echivalează cu o lipsă de motivare a cuantumului la care s-a raportat prima instanță și o lipsă a analizei Ordinelor emise de Ministerul Justiției, neobservându-se că sumele încasate au fost diferite.
Practic, prima instanță nu argumentează în nici un fel cuantumul despăgubirilor acordate și nu arată la ce consilier juridic se raportează atunci când stabilește acest cuantum, mai ales că stimulentele au fost acordate în mod diferit.
În aceste condiții, instanța de recurs nu are posibilitatea de a efectua controlul judiciar și de a analiza motivele de recurs, atât timp cât prima instanță nu motivează și nu argumentează soluția dată potrivit disp. art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.
2. Din același dispozitiv rezultă că au fost obligați pârâții către ceilalți reclamanți la plata unei despăgubiri egală cu cuantumul stimulentelor încasate în perioada 2006 - 2008 de un funcționar public din cadrul Ministerului Justiției, respectiv 1500 lei pentru fiecare an.
În cazul acestor reclamanți motivarea primei instanțe lipsește în totalitate.
Întreaga motivare se referă la discriminarea dintre magistrați și personalul încadrat în Minister, respectiv activitatea desfășurată de un secretar așa cum s-a arătat mai sus.
Ori, prima instanță nu observă faptul că acești reclamanți nu au calitatea de magistrați ci de grefieri, grefieri arhivari, agent procedural și șofer din cadrul Judecătoriei Tg.
De asemenea, prima instanță se raportează prin dispozitiv la un funcționar public dar nu arată prin ce ordin al Ministrului Justiției un funcționar public a primit stimulente întrucât, din analiza acestora, nu rezultă că funcționarii publici au primit stimulente și nu se motivează în nici un fel de ce s-a raportat prima instanță la activitatea funcționarului public.
În altă ordine de idei, prima instanță trebuie să analizeze separat situația reclamanților, defalcat, în raport de funcția pe care o dețin. Nu este posibil ca instanța să acorde același cuantum al despăgubirilor atât grefierilor - personal auxiliar cât și agentului procedural și șoferului - personal conex, aceste categorii de personal îndeplinind activități diferite prin voința legiuitorului. Prima instanță nu observă nici faptul că pârâtul a acordat, de exemplu, șoferilor o sumă mai mică ca și stimulent, față de un secretar.
Mai mult, la dosarul de fond se află precizările reclamanților prin care solicită acordarea despăgubirilor și solicită o sumă fixă, determinată. Prima instanță nu observă faptul că reclamanții, atunci când solicită suma de 1500 lei pe trimestru, se referă la personalul conex și cel contractual, în condițiile în care nici unul dintre reclamanți nu este personal contractual iar personal conex nu sunt decât agentul procedural, aprodul și șoferul. Practic, reclamanții nu arată ce sumă solicită pentru funcția de personal auxiliar.
Prima instanță era obligată să lămurească toate aspectele de fapt și de drept, în baza rolului activ prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă, să ceară lămuriri reclamanților, să solicite acestora o argumentare corectă a sumei solicitate, în raport de funcția deținută de fiecare reclamant în parte.
Faptul că prima instanță soluționează cauza fără să argumenteze în nici un fel soluția pronunțată pune în imposibilitate instanța de recurs de a efectua controlul judiciar.
Față de toate aceste considerente, se constată că recursul este întemeiat, potrivit disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar hotărârea nemotivată echivalează cu neantamarea fondului cauzei astfel că se impune aplicarea prev. art. 312 alin 1,2.3. 5 Cod procedură civilă urmând a se admite recursul și a se casa sentința recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, se va analiza situația fiecărui reclamant în raport de funcția deținută de fiecare, se vor solicita reclamanților relații în sensul argumentării corecte a despăgubirilor solicitate iar instanța de fond va argumenta soluția ce o va pronunța din toate punctele de vedere, inclusiv în privința cuantumului acordat.
Se vor avea în vedere și motivele de recurs invocate de către pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1269/19.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Casează sentința civilă nr.1269/2009 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 04 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/16.02.2010
Tehnored. /8 ex./17 Februarie 2010
Fond:-
Asistenți jud.--
Com.6 ex.părți/
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
