Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1441/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.1441/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Anca
Grefier:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de revizuienta C, împotriva sentinței civile nr.929 din data de 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 16 noiembrie 2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 23 noiembrie 2009.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 929/M/25.05.2009, Tribunalul Brașova respins cererea de revizuire formulată de revizuenta C, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și TRIBUNALUL COVASNA, împotriva sentinței civile nr.1305/M/2007 a Tribunalului Brașov.
Prima instanță a reținut că prin sentința civila nr. 1305/M/ din data de 3.12.2007, pronunțată in dosarul nr-, Tribunalul Brașova admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, printre care și revizuenta C, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, fiindu-le recunoscute drepturile salariale neachitate, reprezentate de sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, spor reglementat de Legea nr.50/1996.
Prin aceeași hotărâre, instanța a respins pretențiile formulate de reclamanți cu privire la recunoașterea sporului de confidențialitate în procent de 15%, spor reglementat de prevederile Legii nr. 466/2006 și OG nr. 6/2007.
Împotriva hotărârii de mai sus au formulat recurs pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, calea de atac fiind admisă de Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr.136/M/6.02.2008. Prin această decizie sentința pronunțată de prima instanță a fost modificată în parte în sensul respingerii acțiunii cu privire la plata sporului de 50%, reactualizări și dobânzi aferente, înscrieri în cartea de muncă; au fost menținute dispozițiile sentinței cu privire la soluționarea excepțiilor și referitor la respingerea restului pretențiilor reclamanților. De remarcat faptul că niciuna dintre părți nu a criticat soluția de respingere a pretențiilor vizând plata drepturilor salariale constând în sporul de confidențialitate, soluție devenită irevocabilă prin nerecurare.
Potrivit art. 322 pct. 5.pr.civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare ( acest caz regăsindu-se în speță ), precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei hotărâre se cere.
Revizuenta invocă în susținerea cererii promovate decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. nr.64/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Scopul recursului în interesul legii este acela de a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele din România, ajungându-se la necesitatea declanșării recursului în interesul legii în urma soluționării diferite de către instanțele judecătorești a unor chestiuni de drept. Soluțiile interpretative pronunțate de instanța supremă nu privesc anumite părți și nici nu au efect asupra soluțiilor deja pronunțate, producând efecte doar pentru viitor, intrarea lor în vigoare socotindu-se doar de la data publicării în Monitorul Oficial.
deciziei pronunțate în interesul legii ulterior pronunțării hotărârii atacate cu revizuire are o cu totul altă semnificație decât descoperirea de înscrisuri noi, conform art. 322 pct.5 pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs revizuenta Constanta.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în cauză sunt incidente dispozițiile pct. 5 din art. 322 Cod procedură civilă hotărârea judecătorească invocată în cererea de revizuire intervenind după soluționarea în fond a litigiului, iar legiuitorul nu face nici o distincție între diferitele hotărâri.
Intimatul Tribunalul Baf ormulat intampinare solicitand respingerea recursului cu motivarea că prin revizuire nu se pot îndepărta decât erori ale stării de fapt, iar recursul în interesul legii nu are efect asupra unei hotărâri judecătorești anterioare și nu poate produce efecte retroactiv.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursul este fondat.
Exceptia tardivitatii recursulul invocata din oficiu s/a dovedit a fi neintemeiata, cand, in urma verificarilor instantei a rezultat faptul ca recurenta a inregistrat recursul la Tribunalul B, in 30.06.2006, dar a expediat cererea de recurs prin posta secreta la 25.06.2009- conform adresei emise de Tribunalul Olt fila 38 dosar recurs- in termenul legal de 10 zile de la comunicarea sentintei atacate.
În ceea ce priveste fondul pretentiilor din recurs, respectiv temeinicia motivelor de recurs se constata ca acestea sunt fondate.
Potrivit art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri se poate face " dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."
Cererea introdusă de recurenți se bazează pe ipoteza în care înscrisul nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
În categoria înscrisurilor noi sunt cuprinse și hotărârile judecătorești, care au fost pronunțate ulterior soluționării cauzei, cum este cazul în speță, pentru că această hotărâre nu a putut fi înfățișată în cursul litigiului, partea fiind în imposibilitate de a determina pronunțarea ei la o dată anterioară pentru a fi în măsură să se servească de ea.
acestei hotărâri este însă determinant pentru soluționarea legală, pe fond a cauzei și nu se referă la situații noi, ulterioare pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, ci la o situație, respectiv o dispoziție legală preexistentă.
În aceste condiții nu poate fi primită nici susținerea primei instanțe și nici apărarea intimaților cu privire la faptul că recursul în interesul legii nu poate fi considerat înscris nou tocmai datorită caracterului său de a fi pronunțat în interesul legii.
Este adevărat că art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă stipulează că soluțiile pronunțate în recursurile în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, însă această dispoziție legală se referă la efectul direct și imediat al hotărârii pronunțate în interesul legii, or, în speță suntem în fața unei cereri de revizuire care invocă acea hotărâre judecătorească ca înscris nou.
Atâta timp cât, în condițiile expuse mai sus, o hotărâre judecătorească poate fi invocată ca înscris nou într-o cerere de revizuire nu putem să facem o distincție între hotărârile pronunțate în cursul unei judecăți obișnuite și cele pronunțate în interesul legii atâta timp cât nu există o dispoziție expresă legală care să o interzică.
Așa fiind, pentru toate considerentele de mai sus, curtea constată că în principiu cererea de revizuire este admisibilă așa încât o va admite.
Acest aspect atrage schimbarea in parte a hotararii atacate in speta sentinata civila 1305/2007 a Tribunalului B, care evoca fondul, conform art. 327 alin 1. pr.civ. si rejudecarea pretentiilor reclamantei in fond doar in ceea ce priveste temeinicia acordarii sporului de 15%, acesta fiind si obiectul prezentei revizuiri.
Pe fondul cauzei, având în vedere dispozițiile deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat că magistraților li se cuvine dreptul salarial constând în sporul de confidențialitate, curtea va schimba în parte sentința atacată și va obliga pârâții să calculeze și să plătească reclamantei -judecator- acest spor începând cu data de 10.10.2004 ( data de la care reclamanta a solicitat aceste pretentii cu respectarea termenului general de prescriptie, în dosar - in care s-a pronuntat sentinta a carei revizuire s-a solicitat) până în prezent și pentru viitor, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda aferentă la data efectivă a plății.
În conformitate cu dispozițiile art. 1-8 din decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâții 1-7 vor fi obligați să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat să asigure fondurile necesare efectuării plăților avându-se în vedere atribuția acestuia de a elabora proiectul bugetului de stat și a proiectelor de rectificări bugetare, din care rezultă obligația sa de a pune la dispoziția Ministerului Public fondurile necesare efectuării plăților.
Trebuie remercat ca in speta, in legatura cu solutionarea in fond a pretentiilor având ca obiect plata sporului de 15%, intimatii nu au formulat apărări, ceea ce face ca temeinicia acestor pretentii sa fie necontestata în raport si de efectele deciziei de recurs in interesul legii, conform art.329 alin 3 pr. civ.
Restul dispozițiilor sentinței, care nu au făcut obiectul revizuirii, vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Decide:
Respinge excepția tardivității recursului.
Admite recursul formulat de recurenta C împotriva sentinței civile nr.929/25.05.2009 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta C împotriva sentinței civile nr.1305/M/2007 a Tribunalului Brașov pe care o anulează în parte în sensul că admite în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, Tribunalul Covasna, Ministerul Economiei și Finanțelor, și în consecință;
Obligă pârâții să calculeze și să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu data de 10.10.2004 la zi și pe viitor, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă a reclamantei.
Restul dispozițiilor sentinței rămân neschimbate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - |
Opinie separată
În sensul respingerii recursului revizuientei.
Judecător,
- -
Grefier,
OPINIE SEPARATĂ
In opoziție cu ceilalți membrii ai completului, apreciez ca recursul revizuientei se impunea a fi respins pentru următoarele considerente:
Pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiata pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedura civila este necesar sa se facă dovada îndeplinirii cumulative a mai multor condiții, printre care existenta unui înscris nou precum si necesitatea ca acest înscris sa fie relevant si determinant in soluționarea cauzei a cărei revizuire se cere.
Apreciez ca aceasta din urma condiție nu este îndeplinita deoarece decizia pronunțata in cadrul recursului in interesul legii, invocata drept înscris nou in cadrul revizuirii nu este hotărâtoare in soluționarea cauzei ce face obiectul acestei cai extraordinare de atac.
In argumentarea acestei soluții ce consider ca se impunea a fi pronunțata in cauza, trebuie reținut ca in ceea ce privește pretențiile deduse judecații, respectiv acordarea sporului de confidențialitate de 15% este aplicabila decizia nr.819/3.07.2008 a Curții Constituționale. Prin aceasta decizie, s-a constatat ca "prevederile art.1, art.2 alin.3 si art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind combaterea discriminării sunt neconstituționale in măsura in care din acestea se desprinde interesul ca instanțele judecătorești au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative".
Prin decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție ce constituie înscris nou in opinia revizuientei, aceeași problema de drept a fost dezlegata intr-un sens opus celui stabilit prin hotărârea Curții Constituționale.
Potrivit art. 31 al. 1 din Legea 47/1992 privitor la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unui act normativ sunt definitive și obligatorii.
Însă, tot la fel de obligatorii sunt și dezlegările date problemelor de drept judecate în cadrul recursurilor în interesul legii conform art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
Iată deci că, într-un mod inedit, instanțele de drept comun sunt puse în fața unei decizii de neconstituționalitate și a unei decizii în interesul legii pronunțate de cele mai importante instanțe ale țării, Curtea Constituțională și ÎCCJ, asupra aceleiași chestiuni de drept ce face obiectul și prezentului proces, respectiv acordarea sau nu a sporului de confidențialitate de 15% magistraților și personalului auxiliar în temeiul unei pretinse discriminări create prin acte normative de salarizare ale acestora în opoziție cu normele de salarizare ale altor categorii profesionale.
În rezolvarea acestei dileme trebuie pornit de la scopul urmărit de legiuitor prin cele două categorii de decizii obligatorii, scop ce se reflectă în importanța interesului ocrotit prin acestea.
Astfel, deciziile pronunțate în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate constituie instrumentul juridic cel mai important prin care se garantează respectarea Constituției țării în timp ce recursul în interesul legii urmărește aplicarea unei practici unitare pe teritoriul aceleiași țări.
Deciziile pronunțate în controlul constituționalității sunt obligatorii nu numai pentru instanțele ordinare, ci și pentru ÎCCJ, în timp ce soluțiile din cadrul recursurilor în interesul legii nu leagă Curtea Constituțională dacă se constată că la baza acestora au stat norme de drept contrare ordinii constituționale.
Tocmai datorită supremației Constituției și a necesității garantării ideii de legalitate, observându-se contrarietatea soluțiilor pronunțate asupra aceleiași chestiuni de drept prin deciziile mai sus analizate, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 838/27 mai 2009, a constatat existența unui conflict între puterea judecătorească pe de o parte și celelalte puteri constituționale, pe de altă parte.
Această din urmă decizie nu va fi analizată în amănunt întrucât prin ea se critică comportamentul ÎCCJ, iar efectele se răsfrâng doar asupra acestei instanțe, pentru instanțele ordinare însă au rămas în vigoare și fac în continuare obiectul al interpretării ambele decizii cu valoare obligatorie, astfel cum acestea au fost detaliate mai sus.
În consecință, apreciez că în dezlegarea problemei de drept ce stă la baza acțiunii este necesar a se da prioritate deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008 întrucât această decizie prin care se statuează cu putere constituțională că orice înțeles al noțiunii de discriminare potrivit căreia instanța judecătorească ( inclusiv ÎCCJ) au competențe de a ignora legi și a crea acte normative " judiciare" încalcă principiul separației puterilor în stat și în consecință, este neconstituțional.
Consider că instanțele ordinare au menirea de a garanta supremația legii și a Constituției și au obligația universală de a-și fundamenta soluțiile pe ideea de legalitate chiar dacă pentru această finalitate este necesară ignorarea unei decizii în interesul legii, decizie care consacră o interpretare neconstituțională a noțiunii de discriminare.
Având in vedere argumentele expuse mai sus din care rezulta supremația deciziilor de neconstituționalitate, se desprinde concluzia ca decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție nu este determinanta si nu constituie un înscris nou care, daca ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii ce face obiectul revizuirii, ar fi fost de natura sa determine o alta soluție.
Judecător,
- -
Red.AP/15.12.09
Red.op.sep.CȘ/15.12.09
Tehnored.AN/17.12.09 -10 ex.
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Cristina Ștefăniță, Anca
