Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 153/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 153
Ședința publică de la 11 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 2: Ligia Vâlcu
JUDECĂTOR 3: Camelia Juravschi
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 1558 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din -009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 11 februarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr.1558/29 oct.2008 a tribunalului Brașovs -am admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 01.11.2000- 01.09.2005, invocată atât de Curtea de Conturi a României (pentru perioada noiembrie 2000- iunie 2005) cât și de instanță din oficiu ( pentru perioada 01.06.2005 -01.09.2005).
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, -, controlori financiari și fost controlor financiar în perioada 01. 11.2003-31.05.2001, în contradictoriu pârâții Curtea de Conturi a României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (doar pentru opozabilitate), atât ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pe perioada de mai sus, cât și pe fond pentru restul perioadei menționate în cerere.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Raportat la aceste dispoziții legale, referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioadanoiembrie 2000 - iunie 2005invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, cât și de instanță din oficiu pentru perioada1 iunie 2005 - 1 septembrie 2005instanța reține că potrivit art. 283 din Codul muncii cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Deoarece acțiunea s-a înregistrat la Tribunalul Covasna în luna septembrie 2008, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune de trei ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul munciis -a împlinit.
În speță fiind vorba de prestații succesive constând în plata lunară a sporului de stabilitate și a sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, dreptul la acțiune se stinge prin împlinirea prescripției extinctive, conform art. 123 din Decretul nr. 167/1958, raportat și la prevederile art.283 din
Examinând fondul cauzei instanța reține că reclamanții au calitatea de controlori financiari în cadrul Camerei Județene de Conturi C potrivit înscrierilor din carnetele de muncă ale acestora, mai puțin reclamanta, care a îndeplinit această funcție doar în perioada 1 noiembrie 2000 - 05 iunie 2001. (filele 146-281).
Instanța reține că prin nr.OUG160/13.10.2000 s-a prevăzut la art.1 că "controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi se remunerează cu indemnizație lunară conform anexei care face parte integrantă din ordonanță".
Art.6 prevede că pe data aplicării ordonanței de urgență prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații, stimulente prevăzute în Legea 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi, ceea ce echivalează cu o abrogare implicită.
În baza legii speciale de salarizare, OUG 160/2000 cu modificările ulterioare reclamanții beneficiază de o reglementare proprie, și prin urmare în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii 50/1995 pentru considerentele deja expuse.
Nu se poate susține că prin adoptarea unei legi speciale care reglementează salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi care a dus la încetarea acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a creat o discriminare în raport cu alți salariați ai statului, tocmai pentru că nu se află în situații similare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune se susține că termenul de prescripție curge de la data la care au cunoscut paguba, care corespunde datei promovării recursului în interesul legii de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Instanța reține în mod eronat că perioada de prescripție se aplică diferit, în funcție de categoria de personal, adică pentru personalul instanțelor judecătorești se are în vedere o perioadă de prescripție favorabilă și fără limitele impuse de Decretul nr. 167/1958.
În fapt, reclamanții au fost frustrați de drepturile bănești, ca urmare a unei interpretări eronate a dispozițiilor art.6 din OUG nr.160/2000 care nu intră sub incidența art.1 din Decr. 167/1958.
A reține că în speță a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, echivalează cu nesocotirea prevederilor constituționale și cele ale prevederilor internaționale asumate de țara noastră și care determină inaplicabilitatea prevederilor art.1 și 3 din Decr. 167/1958 și ale art. 283 alin.2 din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut cu totul eronat că potrivit prevederilor art. 1 din OUG nr. 160/2000, controlorii financiari ar fi remunerați cu o indemnizație care este unica formă de retribuire și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
În susținerea motivelor de recurs se invocă în apărare dispozițiile Legii nr. 104/1999, OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual, OUG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1995.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este valabilă și pentru controlorii financiari.
Sistemul de salarizare este guvernat de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele profesionale sau cu calitatea și cantitatea muncii.
Pentru aprecierea existenței discriminării, are relevanță doar criteriul justificativ generator al sporului salarial și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere și în nici un caz criteriul categoriei socio-profesionale.
Elementul de categorie socio-profesională a reclamanților este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură în fundamentarea neacordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În cauză au depus întâmpinare Curtea de Conturi a României și Direcția Generală a Finanțelor Publice C, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, instanța apreciază că recursul nu este întemeiat.
Critica din recurs cu referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada noiembrie 2000 - iunie 2005, este nefondată.
Pentru prestațiile succesive, constând în plata lunară a sporului de stabilitate și a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, dreptul la acțiune s-a stins prin împlinirea prescripției extinctive, conform art. 123 din Decr. 167/1958, raportat la prevederile art.283 din Codul muncii, dispoziții legale aplicabile în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 283 din Codul muncii, cererile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă atât în plata unor drepturi salariale neacordate, cât și în plata unor despăgubiri.
În contextul acestor dispoziții legale termenul de prescripție nu curge de la data invocării recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, întrucât Decizia nr. 21/2008, pronunțată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1995, îi vizează pe magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și, ca urmare, nu se aplică controlorilor financiari.
Dispozițiile art.6 din OUG nr. 160/13.10.2000 pe care se fundamentează motivele de recurs prevăd că pe data aplicării ordonanței de urgență dispozițiile referitoare la salariul de merit sporuri, indemnizații, stimulente prevăzute de Legea nr. 50/1995, cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi. Or, această dispoziție legală echivalează cu o abrogare implicită a prevederilor referitoare la orice fel de sporuri sau stimulente.
In ceea ce privește invocarea Protocolului 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a practicii CEDO, se reține că art.1 alin.1 din Protocol garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane asupra bunurilor sale, însă nu are rolul de a suplini ori de a recunoaște un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Recurenții reclamanți nu beneficiază de sporul invocat pentru că nu există o lege care să-l prevadă și prin urmare nu sunt titularii unui drept de creanță care să poată fi ocrotit pe calea justiției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a subliniat în nenumărate rânduri că anumite drepturi sunt drepturi patrimoniale în sensul art.1 din Protocolul nr.1 "numai în măsura în care sunt prevăzute în legislația națională"(a se vedea în acest sens cauza Beian împotriva României, paragraful 51, cauza Gaygusuz, paragraful 41). De asemenea, CEDO nu na negat niciodată dreptul fiecărui stat de a crea legislația națională în funcție de specificul relațiilor sociale din fiecare stat membru, legislație care în mod evident evoluează de la un moment istoric la altul, schimbarea legislației prin abrogarea unor acte normative vechi și intrarea în vigoare a altora noi ținând de însuși progresul normal în cadrul unei societăți aflată în tranzit cum este cea din țara noastră.
Potrivit prevederilor OUG nr. 160/2000, salarizarea controlorilor financiari se materializează într-o indemnizație ca unică formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar. În baza acestei legi speciale se poate concluziona că reclamanții sunt beneficiarii unei reglementări proprii și prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 50/1995 la care se raportează.
In acest sens sunt semnificative dispozițiile art.6 potrivit cărora pe data aplicării ordonanței de urgență, prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații și stimulente prevăzute de Legea 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi nu se mai aplică funcțiilor de specialitate specifice acestei instituții.
În ceea ce privește discriminarea recurenților reclamanți față de alte categorii profesionale, inclusiv cele din justiție, trebuie menționat că art.27 din OG137/2000 a fost declarat neconstituțional.
Prin deciziile 818 si 821/3.07.2008 publicate în Monitorul Oficial din 16.07.2008, un asemenea înțeles al dispozițiilor nr.OG 1437/2000 - înțeles prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme judiciare instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme în alte acte normative - a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod proc. civ. Curtea va respinge recursul reclamanților ca nefondat și în consecință va menține sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
In numele legii,
DECIDE
Respinge reursul declarat de recurenții reclamanți, -, -, -, și, împotriva sentinței civile nr. 1558/29.10.2008 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. - 20.02.09
Dact. - 24.02.09
2 ex.
Red. fond -
Președinte:Anca PârvulescuJudecători:Anca Pârvulescu, Ligia Vâlcu, Camelia Juravschi
