Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1571/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1571/R-CM
Ședința publică din 04 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1079/CM din data de 1.07.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns, la prima strigare a cauzei: consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă Curtea de Consturi a României, în baza împuternicirii de la dosar și avocat, pentru intimații-reclamanți, C, -, C, -, -, și, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 3.11.2009, emisă de Baroul București -cabinet individual, lipsind intimații-reclamanți, C, G, G, G, -, R, -, -, -, G, (), G, G, -, -, -, (), -, -, n, -, -, iu, -, -, și și intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice-prin A, la cea de-a doua strigare a cauzei prezentă fiind și avocat, cu delegație de substituire pentru avocat, pentru toți intimații-reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus, prin serviciul de registratură: concluzii scrise, din partea intimaților și o cerere de strigare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, din partea apărătorului intimaților, avocat.
Având în vedere cererea depusă la dosar din partea doamnei avocat, Curtea constată necesar a lăsa cauza la oad oua strigare.
La cea de-a doua strigare a cauzei, avocat, pentru intimați, arată că recursul nu este semnat de președintele Curții de Conturi a României.
Consilier juridic arată că recursul este semnat de șeful departamentului juridic, acesta având împuternicire în acest sens.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În subsidiar, solicită modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și obligării acestuia la alocarea fondurilor necesare plății. Apreciază că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale aplicabile controlorilor financiari. Depune la dosar concluzii scrise.
Avocat, pentru intimați, solicită respingerea recursului, potrivit concluziilor scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată. Arată că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.2 din OUG nr.160/2000, potrivit cărora valoarea indemnizației controlorilor financiari se actualizează periodic, în raport de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică. Precizează că prin Legea nr.233/2006, valoarea de referință sectorială a fost majorată cu 4%.
Avocat, pentru intimați, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise și precizează că OUG nr.160/2000 reprezintă dreptul comun în materia salarizării controlorilor financiari.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal la 5.12.2006, reclamanții funcționari ai Curții de Conturi au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre indemnizațiile cuvenite conform prevederilor legale în perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 și cele efectiv acordate, actualizate cu indicele de inflație, cu obligarea pârâtei la plata diferenței de premiu anual dintre cel efectiv încasat și cel cuvenit pentru anul 2005, actualizat și la corectarea încadrărilor salariale pentru perioada 01.01.2005-31.12.2005 conform prevederilor art.2 din OUG nr.160/2000.
În cauză a fost depusă întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, la termenul din 08.01.2007.
Prin sentința civilă nr.77/08.01.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Curtea de Apel Bucureștis -a pronunțat în cauză prin sentința civilă nr.1855 din 27 iunie 2007, respingând ca neîntemeiate atât acțiunea principală cât și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
Indemnizația funcțiilor de specialitate din cadrul Curții de Conturi este reglementată prin OUG nr.160/2000, aprobată prin Legea nr.711/2001, reclamanții beneficiind astfel de lege specială de salarizare.
Pentru anii 2002-2004 reclamanții au beneficiat de creșterile salariale prin actele normative care precizau expres fiecare categorie de personal din sectorul bugetar căreia i se acordă creșterea salarială și procentul cuvenit.(OUG nr.187/2001, OUG nr.186/2002 și OUG nr.123/2003).
În anul 2005 nu a fost aprobat un act normativ care să menționeze expres creșterile salariale pentru controlorii financiari, așa încât s-a apreciat de către C că nici în prezent nu pot fi acordate creșterile salariale solicitate.
Se recunoaște că OUG nr.160/2000 stabilește în art.3 faptul că reclamanții sunt asimilați funcțiilor de demnitate publică alese și numite, deși nu fac parte din această categorie, însă creșterile salariale sunt acordate prin act normativ special,în fiecare an, act normativ care precizează limitativ categoriile de salariați cărora li se aplică.
Un alt argument în sensul netemeiniciei pretențiilor solicitate a fost și faptul că la data de 9 iunie 2006 fost adoptată Legea nr.233/2006, prin care se reglementează salarizarea și alte drepturi ale controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
Potrivit art.2 alin.2 din legea mai sus amintită, în anul 2006, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexă s-a majorat cu 4 % începând cu luna iunie 2006, și cu 5 % începând cu luna septembrie, față de nivelul lunii august 2006. Dacă s-ar admite pretențiile reclamanților ca fiind întemeiate, adoptarea acestui act normativ ar fi lipsit de eficiență.
Pe cale de consecință, fiind vorba de dispoziții speciale de salarizare aplicabile numai anumitor categorii de personal, ce nu pot fi aplicate în mod extensiv și față de faptul că OG nr.9/2005 și OG nr.3/2006 nu modifică nici valoarea de referință sectorială aferentă funcțiilor de demnitate publică, nici sistemul de salarizare al controlorilor financiari, s-a constatat de către C că OG nr.3/2006 și OG nr.9/2005 nu pot constitui temei legal pentru acordarea de creșteri salariale în favoarea reclamanților.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție s-a considerat că aceasta este neîntemeiată față de respingerea acțiunii principale.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat recurs la data de 24 iulie 2007.
Prin Decizia nr.337/30.01.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a admis recursul declarat de către reclamanți, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, a fost casată sentința și trimisă cauza spre competentă soluționare Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale.
S-a reținut de către instanța de recurs că Legea nr.188/1999, privind Statutul Personalului Public, modificată și completată, dar și Legea nr.94/1992, privind Organizarea Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare, nu califică aceste categorii de angajați (respectiv controlorii financiari), ca fiind funcționari publici, așa încât, litigiile salariale ce-i privesc pe angajați și angajatorul Curtea de Conturi se judecă potrivit dreptului comun al muncii, competența materială de soluționare revenind tribunalului.
. din nou, spre soluționare la Tribunalul București, dosarul a fost înregistrat sub nr-.
În paralel reclamanții au formulat o cerere de strămutare a soluționării cauzei, iar prin Încheierea nr.7097/14.11.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, în dosarul nr-, s-a admis cererea petenților, iar judecata cauzei a fost strămutată de la Tribunalul București la Tribunalul Argeș.
Având în vedere această încheiere, la termenul din data de 19 decembrie 2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea lui spre competentă soluționare Tribunalului Argeș.
În fața Tribunalului Argeș chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare la data de 26 februarie 2009, prin care a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, susținând că rolul său este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, reclamanții neavând niciun raport obligațional cu acest minister.
Mai mult, Ministerul Finanțelor Publice nu este angajatorul reclamanților.
La data de 12 martie 2009, reclamanții și-au completat acțiunea inițială solicitând obligarea Curții de Conturi a României la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre indemnizațiile cuvenite conform prevederilor legale și cele efectiv acordate în perioada 01.01.2005 - până la zi, actualizate cu indicele de inflație, diferența dintre premiul anual cuvenit potrivit legii și cel efectiv acordat din anul 2005 și până la zi, actualizate, precum și obligarea pârâtei la corectarea încadrărilor salariale pentru perioada 01.01.2005 până la zi.
În ședința publică din 25 iunie 2009, tribunalul a analizat prioritar excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, iar potrivit art.137 alin.2 Cod procedură civilă a dispus unirea acestei excepții cu fondul cauzei.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.1079/CM/01.07.2009 admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, respingând cererea de chemare în garanție a acestuia și a admis acțiunea completată formulată de reclamanți în sensul că a fost obligată pârâta să plătească acestora diferențele de drepturi salariale rezultate din drepturile efectiv încasate și cele ce li s-ar fi cuvenit potrivit nr.OUG160/2000, pentru perioada 01.01.2005-01.07.2009, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamanților diferența între premiul anual încasat efectiv și cel ce li s-ar fi cuvenit potrivit indemnizației stabilite mai sus, corespunzătoare anilor 2005, 2006, 2007 și 2008, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și să corecteze încadrările salariale pentru perioada 01.01.2005-01.07.2009.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost admisă pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic obligațional.
În cauza de față, s-a constatat că între reclamanți și chematul în garanție nu există raporturi juridice de muncă, iar între Curtea de Conturi a României și acest minister nu există raporturi de coordonare sau de subordonare.
În consecință, tribunalul a apreciat că identitatea între Ministerul Finanțelor Publice și cel obligat în raportul juridic nu există, astfel că a respins cererea de chemare în garanție a acestui minister.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții îndeplinesc funcția de controlori financiari ai Curții de Conturi a României, iar drepturile salariale ale acestora sunt stabilite potrivit art.2 din OG nr. 160/2000, aprobată prin Legea nr.711/2001.
Potrivit textului indicat, cuantumul indemnizației lunare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, acestea fiind corectate periodic în funcție de evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
Prin acest text legal se stabilește că valoarea de referință se calculează în raport de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică.
Prin OG nr.9/2005 și OG nr.3/2006 s-a dispus atât pentru anul 2005 cât și pentru anul 2006 majorarea indemnizațiilor persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Aceasta are ca directă consecință majorarea indemnizației salariaților controlori financiari ai Curții de Conturi.
Din moment ce legea dispune corectarea periodică a valorii de referință sectorială în raport de evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință pentru funcțiile de demnitate publică, iar corecția acestei valori s-a realizat pentru aceste din urmă funcții, nu mai este necesar un alt act normativ care să prevadă în mod expres creșteri salariale pentru controlorii financiari.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat întemeiată solicitarea reclamanților, obligând pârâta să plătească acestora diferențele de drepturi salariale rezultate din drepturile efectiv încasate și cele ce li s-ar fi cuvenit potrivit OUG 160/2000, pentru perioada 01.01.2005-01.07.2009.
Potrivit art.161 alin.4 Codul muncii, s-a dispus ca aceste drepturi să fie acordate reclamanților în cuantum actualizat cu indicele de inflație, la data plății efective.
Potrivit art.11 alin.1 din Legea nr.50/1995, premiul anual se calculează în raport de salariul de bază, ceea ce înseamnă că sumele primite cu acest titlu începând cu anul 2005 au fost diminuate. Ca atare, tribunalul a apreciat ca întemeiat și acest petit al acțiunii, pârâta fiind obligată să plătească reclamanților diferența între premiul anual încasat efectiv și cel ce li s-ar fi cuvenit potrivit indemnizației stabilite mai sus, corespunzătoare anilor 2005, 2006, 2007 și 2008, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, la data plății efective, conform art.161 alin.4 Codul muncii.
Pârâta a fost obligată să corecteze încadrările salariale ale reclamanților pentru perioada 01.01.2005 - 01.07.2009, potrivit principiului accesorium sequitur principale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, Curtea de Conturi a României criticând-o pentru nelegalitate sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 și 3041Cod procedură, solicitând admiterea recursului și, în principal, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în garanție.
În dezvoltarea recursului s-au arătat, în esență, următoarele:
- instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.4 al.2 și 3, art.19 lit.b, art.28 și 35 din Legea nr.500/2002 modificată și completată, respingând cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în condițiile în care nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare;
- instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.2 din nr.OUG160/2000, art.2 alin.2 din Legea nr.233/2006, art.2 din nr.OG27/2007 și art.2 din nr.OG14/2008, în condițiile în care prin legea specială se stabilește o valoare de referință proprie pentru controlorii financiari, respectiv 257 RON, care poate fi modificată numai prin act normativ, cum s-a întâmplat în anii 2002 - 2004 și respectiv 2006 - 2008 prin Legea nr.233/2006, nr.OG27/2007 și nr.OG14/2008;
- în mod greșit a coroborat instanța de fond dispozițiile art.2 din nr.OUG160/2000 cu dispozițiile nr.OG9/2005 și nr.OG3/2006, deoarece acestea limitează expres categoriile de salariați cărora li se aplică;
- chiar dacă art.3 din nr.OUG160/2000 stabilește că reclamanții sunt asimilați funcțiilor de demnitate publică alese sau numite, aceștia nu fac parte din această categorie, iar creșterile salariale sunt acordate prin act normativ special, în fiecare an, act normativ care precizează limitativ categoriile de salariați cărora li se aplică;
- creșterile salariale solicitate de reclamanți prin acțiune sunt expres prevăzute doar pentru funcțiile de președinte, vicepreședinte, președinți de secție și consilieri de conturi și nu pot fi aplicate prin analogie sau similitudine altor categorii, respectiv controlorilor financiari;
- politica financiară în unitățile finanțate de la bugetul de stat este un atribut al statului, pe baza unor parametrii financiari și de evaluare a activității și nu se pot acorda astfel de creșteri salariale nici în prezent și nici retroactiv;
- datorită practicii neunitare în acest domeniu, Procurorul General al Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a promovat recurs în anulare, potrivit art.329 Cod procedură civilă, în vederea uniformizării practicii judiciare.
Examinând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate, se constată că recursul este fondat doar în ceea ce privește primul motiv de recurs.
În analiza excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în calitatea sa de chemat în garanție, instanța de fond a analizat greșit identitatea dintre acesta și a celui obligat în raportul obligațional, deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu a fost chemat în judecată de către reclamanți în calitate de pârât, pentru plata drepturilor, ci de către pârâta Curtea de Conturi a României care a solicitat ca, în situația admiterii acțiunii, chematul în garanție să fie obligat să asigure fondurile necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți.
Or, față de atribuțiile specifice ale chematului în garanție prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002, precum și față de dispozițiile art.4 al.2, art.28 și art.35 din aceeași lege, acesta răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, iar în situația obligării la plată a pârâtei, fără obligarea chematului în garanție la alocarea fondurilor necesare, pârâta, în calitatea sa de ordonator de credite, ar fi în imposibilitate de a achita drepturile recunoscute reclamanților, salariați ai unei instituții publice finanțată de la bugetul de stat.
În aceste condiții, împrejurarea că între reclamanți și chematul în garanție nu există raporturi de muncă nu are relevanță juridică în analiza calității procesuale pasive a chematului în garanție, care repartizează fondurile necesare salarizării bugetarilor, angajează cheltuielile din bugetele aprobate conform legii, în limita creditelor bugetare aprobate ordonatorilor principali, deci și pârâtei, și prin urmare chematul în garanție are calitate procesuală pasivă în cauză, urmând ca cererea de chemare în garanție să fie admisă potrivit art.60 Cod procedură civilă.
C de-al doilea motiv de recurs formulat de către pârâtă, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, este însă nefondat pentru că, astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate, instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii în cauza de față, respectiv a dispozițiilor art.2 al.1 din nr.OUG160/2000, coroborate cu dispozițiile nr.OG9/2005 și nr.OG3/2006.
Chiar dacă pentru controlorii financiari se stabilește o valoare de referință sectorială proprie prin act normativ, dacă pentru o anumită perioadă s-a omis a se emite acel act normativ, așa cum precizează și pârâta în concluziile sale scrise, este evident că pentru acea perioadă se aplică și controlorilor financiari ai Curții de Conturi a României majorările stabilite funcțiilor de demnitate publică, cu care sunt asimilați.
Neacordarea acestor majorări, reglementată prin art.2 al.1 din nr.OUG160/2000, ar constitui o înfrângere a principiului efectului util al legii și a principiului încrederii legitime a legii, principii afirmate constant în practica
Față de soluția instanței de fond și de considerentele susmenționate, este evident că dispozițiile nr.OG9/2005 și 3/2006 se aplică reclamanților, controlori financiari ai Curții de Conturi a României, doar pe perioada pentru care aceste acte normative au fost adoptate, deoarece începând cu Legea nr.233/2006, publicată în nr.508/13.06.2006 și continuând cu nr.OG27/2007 și nr.OG14/2008, creșterile salariale reglementate de art.2 al.1 din nr.OUG160/2000 au fost acordate prin acte normative speciale.
Față de aceste considerente, toate criticile formulate prin motivul doi de recurs sunt nefondate.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul de față, va casa în parte sentința, în sensul că va admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pe care îl va obliga să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești în litigiu și va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1079/CM din 01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, C, G, -, -, G, G, C, -, -, R, -, G, -, (), G, G, -, -, -, -, C, (), -, -, -, toți cu domiciliul ales la avocat, cu sediul în B,-, etaj 2,.5, sector 1 și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în Pitești,-, județul
Casează în parte sentința, în sensul că admite cererea de chemare în garanție și obligă pe chematul în garanție să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red.
Tehnored.
Ex.7/13.11.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
