Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1669/2009. Curtea de Apel Tg Mures

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1669/

Ședința publică din 29 octombrie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Direcția Generală Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, în reprezentarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1051 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.

Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 1051 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, instanța respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, drept consecință:

- a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Tribunalul Harghita, la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale, neacordate în mod discriminatoriu, diferențe dintre: drepturile salariale cuvenite reclamantei, calculate în funcție de treapta profesională a acesteia și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefier-statisticieni și grefieri-documentariști cu studii medii, și respectiv drepturile salariale primite efectiv de reclamantă, care au fost calculate în funcție de treapta profesională a reclamantei și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori, diferențe calculate începând cu data de 16.07.2008, și în continuare, până la încetarea stării de discriminare;

- a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor menționate.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Reclamanta face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis a grefierilor cu studii medii (fiind grefier arhivar), raporturile juridice de muncă ale acesteia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.

Instanța reține că în trecut (sub imperiul Legii nr.50/1996 și până la data adoptării Legii nr.17/2006), funcția de arhivar și registrator au fost reglementate în afara corpului profesional al grefierilor, cu alte cuvinte, persoanele care exercitau funcția de arhivar sau registrator nu erau grefieri și nu puteau beneficia de salarizarea prevăzută pentru această categorie socio-profesională.

Într-adevăr, prin Anexa 2 Legii nr.50/1996 au fost stabiliți coeficienți de multiplicare diferiți pentru arhivari - registratori față de coeficienții stabiliți pentru grefieri.

Însă, prin modificările intervenite în statutul acestui personal, ca efect al art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.567/2004, arhivarii și registratorii au fost integrați, în mod firesc, în corpul profesional al grefierilor, aceștia făcând parte din categoria grefierilor cu studii medii.

Din analiza statutului grefierilor arhivari și a celor registratori rezultă faptul că acesta este identic cu al tuturor celorlalți grefieri, sub aspectul numirii în funcție, al promovării, a suspendării din funcție, a eliberării din funcție, a derogării, detașării, a transferului, a drepturilor și îndatoririlor profesionale și al răspunderii profesionale.

, sub aspectul recrutării, ar exista o deosebire, în sensul că grefierii registratori și cei arhivari sunt recrutați prin concurs, în urma căruia efectuează un stagiu la Școala Națională de grefieri (art.9-10 din Legea nr.567/2004), pe când ceilalți grefieri trebuie să promoveze concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri (art.5 din Legea nr.567/2007). Însă, în realitate, și recrutarea celorlalți grefieri se poate face prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante (art.8 alin.1 și art.36 din Legea nr.567/2004). Deci, sub acest aspect nu se justifică nicio diferență de tratament.

În ceea ce privește aspectul atribuțiilor concrete de serviciu ale grefierilor, instanța a constatat că legiuitorul nu a operat nicio diferențiere de salarizare între grefierii cu studii medii, indiferent dacă aceștia sunt grefieri de ședință, grefieri statisticieni sau grefieri documentariști (anexele nr.1 la OG nr.8/2007), deși este evident că aceștia au atribuții net diferite. Această diferențiere s-a făcut numai față de grefierii arhivari și cei registratori. Însă, pe de o parte, nu se poate afirma că atribuțiile și gradul de solicitare al grefierilor arhivari și a celor registratori ar mai redus decât cel al grefierilor documentariști, ci dimpotrivă. Pe de altă parte, criteriul atribuțiilor concrete de serviciu nu poate fi invocat ca și criteriu de diferențiere, din moment ce acest criteriu nu a fost aplicat și celorlalți grefieri din corpul grefierilor cu studii medii (grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști).

În cele din urmă, ar rămâne de analizat condițiile de numire în funcție. Condițiile generale de numire în funcția de grefier cu studii medii sunt reglementate de art.33 alin.1 lit.a din Legea nr.567/2007. Aceste condiții generale de numire sunt păstrate și în cazul grefierilor arhivari și a celor registratori (de art.38 alin.1 din aceeași lege), cu excepția a două elemente: condiția absolvirii Școlii Naționale de Grefieri și condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere. În ceea ce privește prima condiție, aceasta nu este peremptorie și nu are relevanță în cauză, deoarece așa cum s-a mai arătat mai sus, art.36 din Legea nr.567/2004 permite exceptarea de la această condiție și a tuturor celorlalți grefieri. Cu privire la condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere, este de remarcat faptul că legiuitorul nu a introdus o condiție de studii (nu se cer studii în domeniu, dovedite prin diplome de studii), ci doar simple cunoștințe (adică deprinderi, abilități, verificabile prin probe practice). Însă, este de notorietate că instanțele de judecată au fost informatizate (inclusiv prin introducerile sistemului informatic "Ecris"), iar grefierii arhivarii și cei registratori, prin însăși atribuțiile lor de serviciu, lucrează permanent și nemijlocit în aceste sisteme informatice, fapt ce face dovada incontestabilă a îndeplinirii condiției cunoștințelor de operare pe calculator.

În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, prin neacordarea coeficientului de salarizare aferent corpului profesional al grefierilor cu studii medii, instanța a cercetat situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.

Astfel, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantei la corpul grefierilor cu studii medii, reclamanta prestând muncă alături de restul grefierilor cu studii medii.

Deci reclamanta se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii.

Însă, este de remarcat că reclamanta, deși a fost scoasă din cadrul personalului conex (prin efectul Legii nr.567/2004) și încadrată în corpul grefierilor cu studii medii, totuși prin nr.OG8/2007, salarizarea grefierilor arhivari și registratori a fost lăsată în continuare la nivelul personalului conex, operându-se astfel o discriminare evidentă în cadrul corpului grefierilor cu studii medii.

Cu alte cuvinte, unul și același element constând și apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al grefierilor.

Prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest coeficient salarial și pentru restul grefierilor cu studii. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.

Reclamanta este discriminată în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât i-a fost refuzat coeficientul salarial nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția apartenenței la corpul profesional al grefierilor cu studii medii), ci sub pretextul că aparține la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).

Ca atare, existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).

Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.

Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

Rezultă astfel că în cadrul corpului grefierilor cu studii medii s-au aplicat tratamente diferențiate arbitrare și discriminatorii, în funcție de locul de muncă (categoria socio - profesională).

Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.

Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii completat cu cele ale legislației civile.

Apreciind asupra celor de mai sus, instanța de fond, s-a pronunțat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H și Ministerul Justiției și Libertăților care au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 Cod procedură civilă.

În motivele de recurs, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Haa rătat că nu poate fi obligat la plata unor drepturi, de orice natură, către salariații altor instituții. De asemenea, rolul Ministerului Finanțelor Publice este, printre altele, de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, respectând procedura reglementată prin Legea finanțelor publice. În Legea nr. 500/2002 se prevede în mod expres că în caz de divergență între Ministerul Finanțelor Publice și ordonatorii principali de credite, cu privire la proiectele de buget prezentate, Guvernul este organul competent să ia decizii și apreciem că, legiuitorul, prin instituirea acestui drept de acordare a unui spor de natură salarială a urmărit protejarea acelor informații clasificate a căror divulgare ar avea consecințe grave, motiv pentru care, a și enumerat în mod expres și limitativ, care sunt domeniile în care anumite informații sunt considerate ca fiind clasificate, și care sunt categoriile de personal cărora li se acordă acest coeficient salarial, drept pentru care considerăm că în cazul de față nu se poate pune în discuție o eventuală discriminare, în sensul nr.OG 137/2000, deoarece, în mod real și corect, trebuie să existe o diferență de salarizare între diverși angajați, în funcție de complexitatea muncii efectiv prestate.

În motivele de recurs Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de reclamantă și de prima instanță în motivarea soluției pronunțate, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.

. că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de reclamantă nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, apreciem că o astfel de cerere nu putea fi soluționată de către instanța de fond, care, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a reclamantei.

Totodată, Curtea Constituțională constată că "unele dispoziții ale nr.OG 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative implicabile în cauzele deduse judecății".

În consecință, Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate, constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.

Prin Decizia nr. 1325/04.12.2008, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative și având în vedere că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, hotărârea dată de instanța de fond este nelegală în măsura în care dispune acordarea către intimată a unui drept neprevăzut de lege, prin interpretarea eronată a dispozițiilor din nr.OG 137/2000.

Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate și ale art. 3 din nr.HG 290/2005 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Examinând dispozițiile Legii nr. 567/2004, precum și prevederile nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar, rezultă că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri beneficii salariale superioare în raport cu altele, concretizate într-un coeficient de multiplicare superior.

Verificând legalitatea hotărârii atacate, prin raportare la motivele invocate de către recurenți, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304¹și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Tribunalul Harghita este competent material să soluționeze cauza, deoarece conform art.21 din nr.OG137/2000, în calitatea de persoane discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit. Întrucât faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați în muncă în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. În același sens sunt și disp.art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii, care atrag competența instanțelor de dreptul muncii și legislația specifică în materie.

Privitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor, această calitate se justifică prin dispozițiile art.I din OG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlului executoriu, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Prin acțiunea civilă formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale, neacordate în mod discriminatoriu, diferențe dintre: drepturile salariale cuvenite reclamantei, calculate în funcție de treapta profesională a acesteia și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefier-statisticieni și grefieri-documentariști cu studii medii, și respectiv drepturile salariale primite efectiv de reclamantă, care au fost calculate în funcție de treapta profesională a reclamantei și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori, diferențe calculate începând cu data de 16.07.2008, și în continuare, până la încetarea stării de discriminare.

Examinând solicitarea acesteia, instanța de fond a reținut incidența prevederilor art. 1, art. 2 alin. 1-3 și art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ignorând, însă, faptul că prin repetate decizii ale Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. ( deciziile nr. 818 - 821 din 3 iulie 2008 ).

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Cum prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a acordat reclamantei beneficiul dispozițiilor art. 11 alin.1 din nr.OUG 27/2006, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr.45/2007, deși aceasta nu se încadrează în categoria personalului vizat de norma legală evocată, Curtea constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, soluția adoptată fiind lipsită de temei legal, în contextul ignorării caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, cu referire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.

Pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile deduse judecății și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii principale, menținând dispozițiile privitoare la soluționarea excepțiilor, constatând că, față de motivul de nelegalitate identificat, nu se mai impune verificarea celorlalte critici expuse în cuprinsul memoriilor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerului Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 1051/14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- și, în consecință:

Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei, cu domiciliul ales în T,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2009.

JUDECATOR JUDECĂTOR 1: Nemenționat

GREFIER

Red.

Tehnored.

9 exp./10.12.2009

Jud.fond.;

Asist. jud.;

Opinie separată în sensul respingerii recursurilor ca nefondate.

PRSEDINTE

MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE

În opinia mea, recursul declarat de pârâți se impunea a fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată reclamanta, grefier arhivar la Judecătoria Toplițaa solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre coeficienții demultiplicare ce se aplică grefierilor cu studii medii și coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor arhivari și grefierilor registratori începând cu data de 16.07.2008, întemeindu-și cererea pe existența unei situații de discriminare, față de ceilalți grefieri cu studii medii.

Prin sentința nr.1051 din 14.05.2009 a Tribunalului Harghitas -a admis cererea reclamantei, instanța acordându-i despăgubiri egale cu diferențe de drepturi salariale solicitate, apreciind că nu i-au fost acordate în mod discriminatoriu.

În primul rând, apreciez că în mod corect prima instanță a interpretat petitul principal al acțiunii reclamantei prin raportare la motivele din cererea de chemare în judecată, pe care se întemeiază, în raport de dispozițiile art.84 din Codul d e procedură civilă. Astfel, instanța a constatat în mod legal faptul că reclamanta a solicitat acordarea diferențelor de drepturi salariale dintre coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor cu studii medii și coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor arhivari și grefierilor registratori în calitate de persoană discriminată, așadar acordarea unor despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care este încadrată în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. Dispozițiile art.27 alin.1 din G nr.137/2000 nu utilizează sintagma determinată "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generică "potrivit dreptului comun", care se determină, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a ivit discriminarea.

În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.

Acțiunea dedusă judecății este admisibilă și raportat la deciziile Curții Constituționale nr.818/2008, nr.819/2008, nr.820/2008 și nr.821/2008, deoarece prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Așadar nu s-a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii, art.269 raportat la art.295 alin.2 și art.1 din Codul muncii, conform art.1 alin.5 raportat la art.21 alin.1-3 din Constituție.

În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul drepturilor bănești recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanta, dar refuzată în mod discriminatoriu acesteia, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamantei, în condițiile în care art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui.

În concluzie, acțiunea dedusă judecății trebuie analizată mai ales prin prisma dispozițiilor art.6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).

Trebuie subliniat faptul că același raționament judiciar, ca și cel expus anterior, a fost consacrat recent, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, prin Decizia nr.46 din 15 decembrie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația similară a dreptului la sporul de confidențialitate, statuând în sensul existenței și înlăturării discriminării, întemeindu-se direct pe dispozițiile Codului muncii (lege organică) și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Conform art.124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale), conform art.11 și art.20 din Constituție.

Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr.12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi.

Astfel, consider că reclamanta este discriminată față de grefierii cu studii medii, întrucât sub imperiul Legii nr.50/1996 și până la data adoptării Legii nr.17/2006, funcția de arhivar și registrator au fost reglementate în afara corpului profesional al grefierilor, astfel încât persoanele care exercitau funcția de arhivar sau registrator nu erau grefieri și nu puteau beneficia de salarizarea prevăzută pentru această categorie socio-profesională. Prin Anexa 2 Legii nr.50/1996 au fost stabiliți coeficienți de multiplicare diferiți pentru arhivari - registratori față de coeficienții stabiliți pentru grefieri.

Prin modificările intervenite în statutul acestui personal, ca efect al art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.567/2004, arhivarii și registratorii au fost integrați, în mod firesc, în corpul profesional al grefierilor, aceștia făcând parte din categoria grefierilor cu studii medii.

, sub aspectul recrutării, ar exista o deosebire, în sensul că grefierii registratori și cei arhivari sunt recrutați prin concurs, în urma căruia efectuează un stagiu la Școala Națională de Grefieri (art.9-10 din Legea nr.567/2004), în timp ce ceilalți grefieri trebuie să promoveze concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri (art.5 din Legea nr.567/2007). Însă, în realitate, și recrutarea celorlalți grefieri se poate face prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante (art.8 alin.1 și art.36 din Legea nr.567/2004). Deci, sub acest aspect nu se justifică nicio diferență de tratament.

În ceea ce privește aspectul atribuțiilor concrete de serviciu ale grefierilor, legiuitorul nu a operat nicio diferențiere de salarizare între grefierii cu studii medii, indiferent dacă aceștia sunt grefieri de ședință, grefieri statisticieni sau grefieri documentariști (anexele nr.1 la OG nr.8/2007), deși este evident că aceștia au atribuții net diferite. Această diferențiere s-a făcut numai față de grefierii arhivari și cei registratori. Însă, pe de o parte, nu se poate afirma că atribuțiile și gradul de solicitare al grefierilor arhivari și a celor registratori ar fi mai redus decât cel al grefierilor documentariști, ci dimpotrivă. Pe de altă parte, criteriul atribuțiilor concrete de serviciu nu poate fi invocat ca și criteriu de diferențiere, din moment ce acest criteriu nu a fost aplicat și celorlalți grefieri din corpul grefierilor cu studii medii (grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști).

Referitor la condițiile generale de numire în funcția de grefier cu studii medii, reglementate de art.33 alin.1 lit. a-f din Legea nr.567/2007, acestea sunt păstrate și în cazul grefierilor arhivari și a celor registratori (de art.38 alin.1 din aceeași lege), cu excepția a două elemente: condiția absolvirii Școlii Naționale de Grefieri și condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere. În ceea ce privește prima condiție, aceasta nu este peremptorie și nu are relevanță în cauză, deoarece așa cum s-a mai arătat mai sus, art.36 din Legea nr.567/2004 permite exceptarea de la această condiție și a tuturor celorlalți grefieri. Cu privire la condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere, este de remarcat faptul că legiuitorul nu a introdus o condiție de studii (nu se cer studii în domeniu, dovedite prin diplome de studii), ci doar simple cunoștințe (adică deprinderi, abilități, verificabile prin probe practice). Însă, este de notorietate că instanțele de judecată au fost informatizate (inclusiv prin introducerile sistemului informatic "Ecris"), iar grefierii arhivarii și cei registratori, prin însăși atribuțiile lor de serviciu, lucrează permanent și nemijlocit în aceste sisteme informatice, fapt ce face dovada incontestabilă a îndeplinirii condiției cunoștințelor de operare pe calculator. Este vorba, de pildă, de atribuții de serviciu precum: înregistrarea și repartizarea dosarelor noi intrate în sistemul informatizat; operarea în sistemul informatizat a numerelor de dosar, a materiei juridice, a stadiului procesual, a obiectului dosarului, a părților; numărul dosarului nou sosit, data sosirii dosarului, secția de la care a sosit, stadiul procesual avut, tipul de decizie pronunțată, numărul și data deciziei; înregistrarea în sistemul informatic a actelor depuse la dosar și evidența acestora; întocmirea conceptelor și citațiilor pentru primul termen în sistemul informatic; arhivarea dosarelor în calculator, etc. Ca atare, este evident că nici sub acest aspect nu se justifică o diferențiere de tratament a grefierilor arhivari și a celor registratori.

În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, prin neacordarea coeficientului de salarizare aferent corpului profesional al grefierilor cu studii medii, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.

În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantei la corpul grefierilor cu studii medii, reclamanta prestând muncă alături de restul grefierilor cu studii medii.

Prin urmare, reclamanta se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii.

Cu alte cuvinte, unul și același element constând și apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al grefierilor, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.

Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.

Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a încadrării în corpul profesional al grefierilor cu studii medii, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: același coeficient salarial. Din moment ce reclamanta este într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii, rezultă că reclamanta nu poate fi tratată diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării coeficienților de salarizare corespunzătoare profesiei.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, deoarece criteriul acordării coeficientului salarial este unul și același: apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.

Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie a grefierilor (grefieri - arhivari și grefieri registratori) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege, membrilor profesiei respective cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestuia drept, deoarece nicidecum nu categoria profesională este resortul (obiectivul și elementul), generator și fundamentul stabilirii și acordării coeficientului salarial pentru grefieri cu studii medii în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, recurenții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamantei pentru a încerca justificarea discriminării acesteia, însă acest element nu are nicio legătură cu fundamentarea coeficientului salarial recunoscut grefierilor cu studii medii.

În concluzie, prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest coeficient salarial și pentru restul grefierilor cu studii. Prin urmare, reclamanta este discriminată în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât i-a fost refuzat coeficientul salarial nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția apartenenței la corpul profesional al grefierilor cu studii medii), ci sub pretextul că aparține unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).

Acordarea drepturilor bănești solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 165, art. 161 alin. 4, art. 164 alin.1, art. 166, art. 269 alin. 1 raportat la art. 1 și la art. 295 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire.

Pe de altă parte, nu se poate ignora faptul că, în cauze similare, numeroase instanțe de recurs interne au dat câștig de cauză grefierilor arhivari și registratori, majoritatea persoanelor care ocupă aceste funcții la instanțele și parchetele din raza de competență a Curții de Apel Tg.-M beneficiind de aceste drepturi în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile (spre exemplu grefierii arhivari și registratori de la Judecătoria Tg.-M și Tribunalul Mureș, în baza sentinței nr.307 din 06.03.2008 a Tribunalului Mureș, irevocabilă prin decizia nr.1046/R din 17.06.2008, grefierii arhivari și registratori de la Curtea de Apel Tg.-M, în baza sentinței civile nr. 306 din 06.03.2008 a Tribunalului Mureș, irevocabilă prin decizia nr.1022/R din 04.06.2008 a Curții de Apel Tg.-M).

Ar fi împotriva principiului siguranței juridice ca reclamanta să fie privată de aceste drepturi, în condițiile în care altor grefieri arhivari din țară li s-a recunoscut acest drept, deoarece s-ar încălca prevederile art.6 alin.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și art. 14 din această Convenție (reclamanta neputând fi tratată diferit din moment ce prestează aceeași activitate judiciară în aceleași condiții din unitățile de justiție, ca și cei cărora li s-a recunoscut acest drept).

Din același motiv, al recunoașterii prin hotărâri irevocabile a acestui drept în favoarea altor grefieri arhivari din cadrul altor instanțe și parchete din țară, existând o diferență de tratament între reclamantă și celelalte persoane aflându-se într-o situație similară cu a acesteia, reclamanta are osperanță legitimăde a obține recunoașterea creanței cerute (despăgubiri echivalente cu diferența dintre coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor cu studii medii și grefierilor arhivari și registratori), potrivit dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale raportat art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției ( împotriva Slovaciei, împotriva României, împotriva României)

În înțelesul articolului 14 din Convenție, o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile, iar lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ, or, spre deosebire de reclamantă, alți grefieri arhivari beneficiază de aplicarea aceluiași coeficient de multiplicare ca pentru grefierii cu studii medii, în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile. Consider că, în speță, nu există niciun motiv de natură a justifica o asemenea discriminare.

PRESEDINTE

Red.

Tehnored.

9 exp./21.12.2009.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1669/2009. Curtea de Apel Tg Mures

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1669/2009. Curtea de Apel Tg Mures