Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 169/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.169/
Ședința publică din 02 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta cu sediul în B, nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 786/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții,cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurenta pârâtă SC SA - avocat cu delegație la dosar și pentru intimații-reclamanți, a răspuns avocat cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:
Reprezentantul intimaților-reclamanți depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță privind onorariul pentru asistență juridică.
Întrebați fiind, reprezentanții părților precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentanților părților.
Reprezentantul recurentei pârâte, cu privire la primul motiv de recurs solicită să se observe că primele de Paști și de au fost acordate de către instanța de fond în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de, astfel că drepturile suplimentare amintite în art.168 din au ca punct de referință,salariul de bază mediu, și nu,salariul mediu brut,cum eronat s-a susținut în acțiunea introductivă. Cu privire la excepția de prescripție a dreptului material la acțiune precizează că instanța de fond în mod greșit a respins- Cu privire la al treilea motiv de recurs,referitor la excepția de prematuritate a introducerii acțiunii invocată de pârâtă solicită să se ia act că nu o mai susține. Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art.257 din Codul muncii referitor la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului precizează că în mod greșit prima instanță a reținut că din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că suplimentările salariale solicitate prin acțiune nu au fost incluse în salariile angajaților. Un alt motiv de netemeinicie este acela că instanța de fond nu recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisei Paritare. Din argumentele expuse în întâmpinarea depusă la dosarul de fond și din înscrisurile aflate la dosar rezultă că apărarea SC SA este în sensul că primele de Paști și de au fost incluse în salariul de bază la începutul fiecărui an,prin majorarea acestuia. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unei despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale,așa cum prevede nr.OG9/2000,arătând că practica și doctrina juridică sunt constante în sensul că în cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului,angajatorul datorează dobânda,care, în conformitate cu disp.art.1088 din Codul civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată. Un alt motiv de recurs îl constituie faptul că instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele respective acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale (asigurări sociale, șomaj, fondul de sănătate).Instanța de fond a făcut o analiză trunchiată a dispozițiilor art.168 și nu o interpretare sistematică a întregului text și a probelor din dosar, încălcând dispozițiile art.236 al.4 din Codul muncii întrucât nu a respectat întocmai convenția părților și voința reală a acestora.Un ultim motiv de recurs este acela că instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată reclamanților în cuantum mult prea mare raportat la valoarea pretențiilor solicitate de reclamanți,arătând că instanța de judecată are dreptul de a micșora cheltuielile de judecată ce reprezintă onorariul de avocat în baza disp.art.274 alin.3 Cod procedură civilă,text care reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil dintre părțile contractante,acest text stabilind modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de către cel căzut în pretenții,părții care le solicită. În concluzie, în baza art.312 al.1 și 3 Cod procedură în referire la disp. art.3041Cod procedură civilă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile și în rejudecare respingerea acțiunii ca nefondată. Fără cheltuieli de judecată,urmând să le solicite pe cale separată.
Reprezentantul intimaților-reclamanți,cu privire la susținerea potrivit căreia primele de Paști și de C, solicitate prin acțiunea introductivă au fost acordate în cuantum mult prea mare decât cele prevăzute în este de observat faptul că instanța de fond nu a precizat un anumit cuantum al drepturilor solicitate,ci a acordat aceste drepturi în mod generic,fără a menționa dacă sunt brute sau nete,astfel încât nu se poate susține că s-au acordat într-un cuantum mai mare. Cu privire la motivul de recurs privind prescrierea dreptului la acțiune,este de observat următoarele:se invocă prescrierea dreptului material la acțiune față de termenul de 6 luni reglementat de art.283 al.1 lit. e din Codul muncii,și se arată că primele de Paști și de C nu sunt drepturi salariale și deci,în aceste condiții dreptul material la acțiune se prescrie în termen de 6 luni. Susținerea privind imposibilitatea recurentei de a face dovada faptului că primele au fost incluse în salarii urmează a fi înlăturată. Cu privire la decizia Comisiei Paritare din 31.08.2007 invocată de recurentă este de reținut,în primul rând,faptul că art.9 din dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.În al doilea rând,practic,prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prevăzute în art.168 din al SC SA din data de 31.08.2007 se efectuează o modificare a conținutului art.168 al.1 și 2,nefiind vorba despre o interpretare a unei clauze neclare,așa cum prevăd disp.art.9 din Critica potrivit căreia instanța de fond a acordat despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației în locul dobânzii legale, este, de asemenea, nefondată. Este, de asemenea, nefondată și critica potrivit căreia instanța de fond nu a făcut precizarea dacă sumele acordate solicitantului sunt brute,urmând ca din ele să fie scăzute diferite taxe. Față de cele arătate,considerând că recursul este nefondat,solicită respingerea acestuia și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.786/10.11.2008 Tribunalul Brăilaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta Societatea comercială SA - membru Grup
A obligat pe pârâtă să plătească reclamanților câte 9100 lei pentru anii 2005 -2007, reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C, actualizate cu rata inflației până la data plății integrale.
A obligat pe pârâtă să plătească cheltuieli de judecată de 300 lei fiecărui reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila cu nr-, reclamanții, și au solicitat ca pârâta Societatea comercială B, să fie obligată pentru fiecare, la plata sumei de 10 500 lei pentru perioada lucrată în anii 2004 - 2007, reprezentând drepturi bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C, actualizate.
La judecarea litigiului s-a solicitat ca sumele datorate să fie actualizate până la data plății și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că, în calitate de salariați ai societății pârâte la punctul de lucru B, au fost prejudiciați prin neacordarea drepturilor bănești prevăzute de art.168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății.
Pârâta Societatea comercială, cu sediul în B, prin întâmpinare, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de termenul de 6 luni reglementat de art.283 al.1 lit. e din Codul muncii și cea a prematurității cererii, motivată cu lipsa negocierilor anuale, prealabile acordării drepturilor.
Pe fond, angajatorul a apreciat că pretențiile sunt nefondate față de decizia Comisiei paritare privitoare la intenția reală a părților la adoptarea art.168 din Contractul colectiv de muncă și față de interpretarea textului, așa cum a fost modificat în perioada 2003-2005.
În dovedirea susținerilor, părțile au depus la dosar înscrisuri.
Tribunalul, examinând susținerile și dispozițiile legale incidente în cauză, a reținut următoarele:
1. Cu privire la prescripție instanța a reținut că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că art.283 al.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâtă, prevede un termen de 6 luni pentru formularea cererii de soluționare a unui conflict de muncă legat de neexecutarea contractului colectiv de muncă.
Or, în cazul de față, obiectul cauzei îl constituie un conflict individual de muncă privind plata unor drepturi salariale neacordate, situație în care sunt incidente prevederile art.283 al.1 lit. c din Codul muncii.
Caracterul de drept salarial al pretențiilor rezultă chiar din art. 168 din Contractul colectiv de muncă, care le definește ca fiind "o suplimentare a drepturilor salariale", egală cu un salariu de bază mediu pe
Pe de altă parte, față de data sesizării instanței, dreptul la acțiune este prescris pentru anul 2004 și perioada 01.01.2005 - 19.06.2005.
2. Cu privire la prematuritatea cererii, față de motivul invocat, respectiv nerealizarea negocierilor anuale înainte de sărbători, apărarea nu constituie o excepție care face prematură sesizarea instanței, ci ține de fondul cauzei.
3. Cu privire la drepturile bănești s-a reținut că ispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății, prevăd că salariații, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Potrivit textului, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalități de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În aliniatul 2 al textului se prevede că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând că cererea pentru plata drepturilor bănești este nefondată, având în vedere faptul că textul prevede acordarea drepturilor bănești suplimentare după negocieri prealabile, care nu au avut loc, întrucât nu s-au solicitat de către reprezentanții sindicatului.
Angajatorul a apreciat că, în lipsa negocierilor, salariații au acceptat implicit ca pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, în care drepturile suplimentare au fost incluse.
În acest sens, pârâta a adus ca argument faptul că în timp ce textul inițial al art.168 folosea formularea "vor fi introduse", în contractele publicate în anii următori a fost folosită formularea "au fost introduse".
Totodată, au fost invocate dispozițiile art.977 din Codul civil cu privire la interpretarea contractelor conform intenției părților.
Susținerea nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Drepturile pretinse sunt reglementate expres în art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
Conform art.977 din Codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art.978 din Cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce niciunul.
Or, în cazul de față, este evident că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, nu cea de a justifica neacordarea acestora.
Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2004, 2005 și 2006 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nicio rațiune.
În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.
Totodată, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau stabilite prin Contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.
Art.165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Potrivit art.236 al.4 din Legea nr.53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 al.3 din Codul muncii.
Prin urmare, Tribunalul a admis în parte cererea, cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor bănești, reprezentând un salariu de bază mediu pe datorat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C pentru perioada 20.06.2005 - 31.12.2007.
Reclamanții au precizat cuantumul sumei datorate, iar pârâta nu a făcut dovada că acesta ar fi greșit calculată.
Față de faptul că pentru anul 2004 și parțial pentru anul 2005 drepturile nu pot fi acordate, suma ce îi revine fiecărui reclamant este de 9100 lei.
Având în vedere faptul că reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului, cererea subsecventă de obligare a angajatorului la plata sumei actualizate în funcție de rata inflației până la achitare, este fondată față de dispozițiile art.269 din Codul muncii.
Prin urmare, s-a dispus ca sumele să fie actualizate până la data plății, ținând seama și de faptul că sumele pretinse în acțiune cu titlu de diferențe rezultate prin aplicarea coeficientului de inflație, reprezintă un calcul parțial.
În conformitate cu dispozițiile art.274 din Codul d e procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta ABp entru următoarele motive:
1. Primele de Paști și de C au fost acordate de către prima instanță în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de și anume 9100 lei în loc de 5781 lei.
La calculul drepturilor suplimentare prezentat în acțiune, reclamantul a avut în vedere, în mod eronat, salariul mediu brut pe și nu salariul de bază mediu pe, așa cum este stipulat în
A precizat că a făcut aceste susțineri și prin întâmpinarea depusă la fond însă nu au fost observate și analizate de prima instanță.
2. În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune,întrucât primele solicitate nu au caracter de drepturi salariale, ci sunt drepturi fără caracter permanent.
Atât timp cât primele solicitate prin acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor, intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele cap. V din, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
3. În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, deoarece drepturile salariale nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele 2 evenimente (Paștele și Cul), potrivit alin. 1 al. Art. 168 teza finală din
4. Cu privire la incidența în cauză a prev.art.257 Codul muncii,referitor la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului, a considerat dovedite apărările potrivit cărora suplimentările solicitate prin acțiune au fost incluse în salariile angajaților.
Complexitatea operațiunilor privind întocmirea evidenței statelor de plată a făcut imposibilă depunerea acestora,plata primelor de Paști și de au fost incluse în salariul de bază și nu se regăsesc distinct pe statele de plată.
5. Instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei paritare.
Cu privire la incidența Deciziei Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, a precizat că părțile au introdus în privința posibilelor conflicte dintre salariați și societate, o etapă de soluționare amiabilă a acestora, anterioară declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la., compusă din reprezentanții salariaților () și a societății, menită să lămurească pe cale amiabilă orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din
Comisia paritară astfel constituită a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, aceasta fiind intenția reală a părților.
Decizia Comisiei Paritare a fost semnată din partea de către persoanele care au fost nominalizate prin actul adițional nr. 2 la CCM să facă parte din această comisie.
Conform prev. Anexei nr. 2 la. interpretarea dată de Comisia Paritară, consideră recurenta că este obligatorie atât pentru patronat cât și pentru salariați.
Decizia Comisiei Paritare nu are caracterul unei renunțări la drepturile salariaților, având doar rol de interpretare a
Nu a susținut niciodată că aceste drepturi nu trebuiau acordate ci, dimpotrivă, că au fost deja incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că nu se pune problema unei renunțări.
Decizia nu are caracter retroactiv, pentru că nu s-a statuat asupra stingerii, modificării sau nașterii unor drepturi pentru trecut, ci doar s-a urmărit a se clarifica voința părților semnatare ale
În fiecare an, salariații au încasat salarii mai mari decât în anii anteriori,pentru că salariul de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Decizia primei instanțe este nelegală și netemeinică și din prisma faptului că interpretarea clauzelor unei convenții se face după voința reală a părților iar nu după sensul literal al termenilor utilizați, conform principiului enunțat în art. 977 Cod civil. Prin decizia Comisiei Paritare, s-a relevat voința reală a părților.
6. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede OG nr. 9/2000.
În cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda care, conform art. 1088 Cod civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
7. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale.
În drept, a invocat disp. art. 299 și urm. pr. civilă.
A depus la dosar practică judiciară și adresa nr. 2919/2007 emisă de
De asemenea, a formulat cerere de întoarcere a executării, în situația în care recursul se va admite, solicitând obligarea intimatului la plata sumei rezultat din diferența acordată de prima instanță și suma stabilită de instanța de recurs, cu plata dobânzii legale de la data executării sumei stabilite de prima instanță și până la data restituirii integrale a diferenței executate în plus.
A invocat disp. art. 404 indice 2 alin. 1.pr. civilă.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurentă, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este fondat însă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea îl reține ca întemeiat deoarece prima instanță a acordat un cuantum mai decât cel prevăzut în contractele colective de muncă.
Astfel,prin contractele colective de muncă din perioada 2003 -2007, s-a precizat la art.168 al.1 că salariații vor beneficia,cu ocazia sărbătorilor de Paște și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP
Conform adresei nr.2919/12.11.2007 depusă la dosar de recurentă,cuantumul salariului mediu de bază pe în perioada 2003-2007 este următorul:
- pentru anul 2003,în luna martie de 681 RON, iar în luna noiembrie de 685 RON; pentru anul 2004 în luna martie de 790 RON,iar în luna noiembrie de 799 RON; pentru anul 2005,în luna aprilie de 850 RON,iar în luna noiembrie de 927 RON;în anul 2006,în luna martie de 1047 RON,iar în luna noiembrie este de 1160 RON;în anul 2007,în luna martie de 1260 RON.
De aici rezultă că intimații-reclamanți erau îndreptățiți fiecare la suma de 5781 lei în loc de 9100 lei cum greșit a stabilit prima instanță,suma solicitată de reclamanții-intimați a fost calculată la nivelul salariului de bază brut pe și nu la salariul de bază mediu așa cum a stabilit prin contractele colective de muncă.
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Termenul de 6 luni prevăzut de litera,e a aceluiași articol se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia.
Susținerea recurentei în sensul că primele solicitate nu au caracter de drept salarial este contrazisă chiar prin conținutul art. 168 alin. 1 din la nivel de
unitate din care rezultă că aceste prime de Paști și C cuvenite salariaților sunt suplimentări ale drepturilor salariale.
În consecință, sunt incidente disp. art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, lipsa negocierilor între părțile contractante ale nu poate fi imputată salariatului ci chiar recurentei care avea obligația, împreună cu, să negocieze acordarea suplimentărilor cu 15 zile înainte de fiecare eveniment.
Deci, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru protejarea unor drepturi.
Chiar dacă negocierile nu au avut loc între părțile contractante, această situație nu poate aduce atingere principiului liberului acces la justiție.
Pentru a se putea exercita un drept la acțiune, este necesar, alături de alte condiții ca, dreptul să fie și actual, adică născut.
Ori, dreptul la acordarea primelor s-a născut prin însăși intrarea în vigoare a dispozițiilor cuprinse în art. 168 din
Nu considerăm întemeiată opinia recurentei, că dreptul la acțiune nu s-a născut încă.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamantul beneficiar și, în cazul în care s-ar accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care negocierile nu ar avea loc niciodată, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să își exercite dreptul niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
În consecință, nu se reține nici acest motiv de recurs, soluția instanței de fond de respingere a excepției prematurității fiind legală și temeinică.
Nici motivul de recurs referitor la includerea primelor în salariul de bază nu poate fi reținut ca fondat.
Potrivit disp. art. 168 alin. 1 din pe anul 2003, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP vor beneficia de către o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază pe SNP Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment, pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Conform alineatului 2, pentru anul 2003, suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006 mențin textul alineatului 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut doar alineatului 2 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând art. 168 alineatele 1 și 2 din pe anii 2004 - 2006, rezultă că recurenta nu a mai prevăzut că suplimentările prevăzute la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a prevăzut în mod expres în încheiat în anul 2003.
Susținerea recurentei în sensul că drepturile salariale suplimentare pentru anii 2004-2006 ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților începând cu anul 2003, este infirmată chiar prin conținutul alin. 2 al art. 168 din 2004 - 2006, acest text prevăzând că modalitatea de acordare a primelor prin includerea în salariul de bază a fost prevăzută doar pentru anul 2003, folosindu-se verbul la timpul trecut.
Dacă recurenta ar fi intenționat să includă primele în salariul de bază și în anii 2004 - 2006, ar fi trebuit să prevadă în mod expres că se menține modalitatea de acordare așa cum s-a procedat în 2003. De asemenea, din modul de redactare al art. 168 al CCM pe anii 2004 - 2006, rezultă o contradicție între alin. 1 și 2 în sensul că, deși la alineatul 1 se prevede că, pentru acordarea primelor se vor negocia modalitățile de acordare cu 15 zile înainte de fiecare eveniment, la alin. 2 se face referire doar la modalitatea de acordare din 2003 fără a se preciza și modalitatea de acordare pentru anii în discuție.
Atitudinea pasivă a salariaților și a Sindicatului nu echivalează cu o recunoaștere așa cum susține recurenta atât timp cât reclamantul s-a încadrat în termenul de prescripție de 3 ani prev.de art.183 al.1 lit.c din Codul muncii.
Faptul că reclamanta a beneficiat de apărare calificată nu înlătură obligația societății recurente de a face dovada susținerilor sale conform disp.art.287 din Codul muncii care prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Față de cele arătate, susținerea recurentei că au fost incluse în salariul de bază primele solicitate și în anii ulteriori anului 2003 este neîntemeiată.
În ceea ce privește noul contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2008 prin actul adițional nr.1090/22.02.32008 depus de recurentă,instanța nu îl reține ca având relevanță în cauză.
Conform disp.art.25 alin.3 din Legea nr.230/1996, contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării și nicidecum retroactiv. Părțile pot conveni prin contract doar asupra faptului că data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară zilei de înregistrare a contractului. În consecință, instanța nu poate aplica la situațiile din anii 2004 - 2006 un contract colectiv de muncă ce a fost înregistrat șa data de 22.02.2008 întrucât s-ar încălca prevederile legale mai sus menționate.
Noul contract colectiv de muncă din 2008 nu are rol confirmativ întrucât actul confirmativ este o specie a actului declarativ și reprezintă un act prin care o persoană renunță la dreptul său de a ataca cu acțiunea în anulabilitate un act juridic civil la a cărui încheiere a fost încălcată o dispoziție legală ce ocrotește un interes personal.
Prin actul confirmativ este înlăturată o cauză de nulitate relativă, actul juridic devenind astfel valabil. Ori, în speța de față, nu s-a pus niciodată problema unei cauze de nulitate relativă a contractelor colective de muncă din anii 2004 - 2006 ci, dimpotrivă, de aplicare a acestora.
Referitor la decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, invocată de către recurentă, se reține, în primul rând că, art. 9 din dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.
Însă, rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În al doilea rând, practic, prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al, din data de 31.08.2007, se efectuează o modificare a conținutului art. 168 alin. 1 și 2, nefiind vorba de o interpretare a unei clauze neclare așa cum prevăd disp. art. 9 din De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea efectelor 2004 - 2006 se aduce atingere chiar voinței reale a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare (de exemplu, în din 2005 la alin. 2 din art. 168 se prevede că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază" iar prin Notă se prevede că "începând cu anul 2003drepturile suplimentarevor fi incluse în salariul de bază al angajaților și vor fi acordate în această formă").
Mai mult, disp. art. 244 din Codul muncii prevăd că pot fi modificate clauzele doar pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
Referitor la actualizare, Curtea apreciază că este corectă soluția instanței de fond.
Astfel, în ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, se arată că, potrivit disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interesepentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Se apreciază că dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație au o reglementare juridică diferită. Daunele interese constând în dobânda legală sunt datorate din ziua chemării în judecată, însă în cauza de față, obiectul acțiunii este reprezentat de o evaluare judiciară reglementată de disp. art. 1084 -1086 Cod civil. Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). Acesta este temeiul legal pentru care se poate acorda actualizarea cu indicele de inflație și nu neapărat dobânda legală, creditorul având libertatea de a opta între cele două variante, după cum îi este favorabilă. În acest context, Curtea nu este de acord cu cele susținute de recurenta în sensul că reclamantul ar fi trebuit să solicite dobânda legală.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art.1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv se consideră că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, și nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de nr.OUG 9/2001.
În consecință, Codul muncii prin disp. art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datoratese impunepentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
În ceea ce privește precizarea în dispozitiv că sumele acordate sunt brute, Curtea reține că, în cazul drepturilor salariale, sumele se calculează brut și nu net, iar reținerea contribuțiilor urmează să fie efectuată chiar de către recurenta angajator, la punerea în executare a hotărârii.
Faptul că prima instanță nu a precizat în dispozitiv caracterul brut sau net al sumelor datorate nu constituie motiv de reformare a hotărârii, și nu duce la concluzia că ar fi suma netă ci, dimpotrivă, brută, aceasta fiind o problemă de executare.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1, 2 3.pr. civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința civilă nr.786/2008 a Trib. B, în sensul că va obliga pârâta să plătească suma de 5781 actualizată cu rata inflației la data plății, în loc de 9100 RON.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta cu sediul în B, nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 786/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.786/10.11.2008 a Tribunalului Brăila, în sensul că:
Obligă pe recurenta - pârâtă să plătească intimaților - reclamanți, și suma de câte 5781 lei aferentă drepturilor pe perioada 2005 - 2007 cu titlu de drepturi bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C actualizate cu rata inflației până la data plății integrale în loc de câte 9100 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 02 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./11.02.2009
Tehnored./2 ex./ 11 Februarie 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
