Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1729/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1729/

Ședința publică din 18 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de chemații în garanție Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B, str. G-ral nr.28-30, sector 1 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, Tg-M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor și pârâții Consiliul local S și Primarul municipiului S, împotriva sentinței civile nr.1581 din 232septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru, iar intimatul Inspectoratul școlar Județean Mad epus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare.

Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.1581 din 22 septembrie 2008, Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesual pasive a Inspectoratului Școlar Județean M; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, prin reprezentant legal Sindicatul " ", în contradictoriu cu pârâții de Stat " " S, Inspectoratul Școlar Județean M, Consiliul local al municipiului S și Primarul municipiului S, și drept consecință:

-a obligat în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant unei despăgubiri egale cu majorările salariale prevăzute de Legea nr.220/2007 pentru perioada 01.01.2007 - 20.07.2007.

- a dispus ca despăgubirile mai sus menționate să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.

- a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.

- a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației Cercetării și

- a obligat chemații în garanție să aloce în favoarea pârâtului Inspectoratul Școlar Județean M fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate de reclamanți.

În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:

Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art. 2, art. 31 alin. 2 și art. 54 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.

Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art.15 alin.1 și art.19 din Legea nr.273/2006, art.13 alin.1 din G nr. 32/2001, art.16 din Normele aprobate prin G nr.2192/2004 și art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți.

Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.63 alin.1 lit. c și alin.4 din Legea nr. 215/2001 și art. 20 alin.1 și alin. 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamanți.

Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat recurs chemații în garanție Ministerul Educației,Cercetării și T și M în numele Ministerului Economiei și Finanțelor și pârâții Consiliul local S și Primarul municipiului

Recurentul Ministerul Educației,Cercetării și Tai nvocat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 9.pr.civ.

Prin memoriul de recurs s-a relevat de către recurent faptul că instanța de fond a motivat în mod greșit admiterea cererii de chemare în garanție a ministerului.

Se precizează faptul că partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, numai dacă există un raport juridic. Ori, în cauza dedusă judecății calitatea de angajator conform codului muncii, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997. Finanțarea cheltuielilor de personal în favoarea unităților școlare din învățământul preuniversitar nu se face prin bugetul Ministerului Educației,Cercetării și T ci prin Consiliile locale.

Pe fondul pricinii recurentul a relevat că instanța de fond a încălcat prevederile Legii 220/2007 și prevederile art.15 alin.2 din Constituție întrucât, legea a fost publicată în MO al României la 17 iulie 2007, nu prevede o dată ulterioară în textul ei și nu se înscrie în condițiile pentru retroactivitatea legii. Prin urmare în conformitate cu principiul efectului imediat al legii noi prevederile legii sus citate se aplică de la data intrării ei în vigoare și nu de la 1 ianuarie 2007.

Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, a solicitat admiterea recursului declarat, modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor datorită lipsei calității procesual pasive a acestuia, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată, cu citarea și comunicarea în continuare, a tuturor actelor de procedură față de acest minister, la sediul

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este inadmisibilă în materia litigiilor de muncă întrucât între acesta și reclamantă nu există raporturi juridice de muncă. În același context se arată că responsabilitatea finanțării învățământului aparține autorității administrației publice locale MEF neavând nici o astfel de atribuție legală potrivit art.167 din Legea învățământului nr.84/1995.

Recurenții Consiliul local al municipiului S și Primarul municipiului S au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii fromulate de reclamanți.

În drept recurenții au invocat prev. art.304 pct.9 și art.312 (1), (3) pr.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a relevat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, întrucât instanța de fond a apreciat greșit faptul că, actul normativ în baza căruia și-au formulat pretențiile reclamanții, respectiv Legea nr.220/2007, nu retroactivează contrar disp.art.15 alin.2 din Constituție. În acest sens se relevă că legea sus citată pentru aprobarea OG nr.11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acordat în anul 2007 personalului didactic din învățământ, este un act normativ în conținutul căruia nu a fost indicată data intrării în vigoare a acesteia. Raportat la data publicării legii în a României din 17 iulie 2007, având în vedere disp.art.78 din Constituția României, data intrării în vigoare a legii este 21 iulie 2007 și nicidecum 1 ianuarie 2007.

În altă ordine de idei, s-a arătat că finanțarea învățământului preuniversitar de stat se realizează din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, de la bugetul de stat precum și din alte surse, fonduri care includ și cheltuielile de personal. Ca atare, în opinia recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor este entitatea care coordonează acțiunile cu privire la sistemul bugetar, astfel în cât consiliul local precum și primarul nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.304 ind.1 și 306 alin.2 pr.civ. Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

Ministerul Economiei și Finanțelor este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.

Aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin.4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.

În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.

Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că pârâtul-recurent are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.

În ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației,Cercetării și T, este adevărat că prima instanță a admis în principiu cererea însă în cuprinsul hotărârii nu există motivare în fapt și în drept, lipsă care urmează a fi suplinită de către instanța de control judiciar. Astfel, potrivit art.142 din Legea învățământului M este organ administrativ descentralizat în teritoriu al, subordonat acestuia și ținut a pune în aplicare ordinele ministrului educației. Raportat la obiectul litigiului dedus judecății Maa plicat cadrul legal din domeniul salarizării personalului didactic, astfel că în conformitate cu art.60 pr.civ. în situația în care ar cădea în pretenții cererea de chemare în garanție a este fondată. Nu este de omis nici faptul că plata salariilor cadrelor didactice este asigurată de la bugetul de stat prin care virează sumele prin consiliile locale și primări, de unde ulterior se alimentează conturile unităților de învățământ preuniversitar.

Cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive instanța de fond a soluționat această excepție reținând în mod întemeiat că pârâtul Consiliul local are calitate procesual pasivă întrucât potrivit art.15 alin.1 și art.-16 din OUG 45/2003, art.XIII alin.1 din OUG 32/2001, art.18 din HG 538/2001 și art.167 alin.3 din Legea 84/1995, acest pârât asigură și aprobă la bugetul local sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamantă.

Primarul localității are calitate procesual pasivă întrucât acesta are funcția de ordonator principal de credite potrivit disp.art.68 alin.1 lit.f din Legea nr.215/2001 și art.20 alin.1 și 4 din legea nr.500/2003.

Având în vedere cele de mai sus, criticile formulate de recurenți sunt neîntemeiate, calitatea de "intermediar" a primăriei (a primarului) este o simplă afirmație contrazisă de dispozițiile legale.

Pe fondul cauzei susținerile recurenților sunt de asemenea neîntemeiate:

Reclamanții sunt încadrați la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic în învățământul preuniversitar, având grad didactic I, iar prin anexa nr. 2 nr.OG 11/2007, au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, inclusiv pentru profesorii cu grad didactic I, începând cu luna ianuarie 2007.

Prin Legea nr. 220/2007, anexa nr. 2 nr.OG 11/2007 a fost aprobată cu modificări, fiind rectificați coeficienții de multiplicare pentru profesorii cu grad didactic I din învățământul preuniversitar, fără a se modifica și prevederile art. 9 din nr.OG 11/2007 privind aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.

În concluzie, prin Legea nr. 220/2007, legiuitorul a reglementat un raport juridic nou, de recalculare a drepturilor salariale, instituind drepturi salariale cu scadențe viitoare, constând în majorări salariale, iar nu în confiscări abuzive ale unor drepturi salariale licit dobândite anterior, deci problema retroactivității nu se pune. Același mecanism legislativ se întâlnește și în ipoteza acordării prin lege a unor despăgubiri în favoarea unor anumite categorii de cetățeni pentru prejudicii anterioare intrării în vigoare a legii, sau în ipoteza reconstituirii unor drepturi (cum ar fi dreptul de proprietate). În toate cazurile, valorificarea beneficiului acordat de lege (executarea raportului juridic nou instituit) se face pentru viitor.

Deci, legea nouă (Legea nr. 220/2007) nu se aplică faptelor și actelor juridice petrecute anterior intrării ei în vigoare ("facta praeterita") constând în faptul prestării muncii și în actul juridic al plății salariului pe perioada ianuarie - iulie 2007. Dimpotrivă, Legea nr. 220/2007 reglementează o "facta pendentia" și o "facta futura", constând în situația juridică nouă recunoașterii unor debite salariale (corelative dreptului la majorările salariale) și a scadenței acestora după intrarea în vigoare a legii noi, ca efect al rectificării de către legislativ a unor coeficienți de multiplicare salarială stabiliți inițial de Guvern.

Însă, pârâții au omis să aplice prevederile Legii nr. 220/2007, începând cu luna ianuarie 2007, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art.161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.

Față de cele ce preced, nefiind incidente motivele prev. de art.304 pct.7 și 9.pr.civ. iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Educației,Cercetării și T, cu sediul în B str.G-ral nr.28-30, sector 1, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M în numele Ministerul Economiei și Finanțelor, și de Consiliul local S și Primarul municipiului S, cu sediul în S-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1581 din 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 2008.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 exp.

16.01.2009.

Jud.fond: -

Asit.jud. -

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1729/2008. Curtea de Apel Tg Mures