Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Ploiesti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR.664,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.18

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Simona Petruța Buzoianu

: -- -

Grefier: -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții, a, a, - -, a, R -, R, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.- nr.6, jud.P, împotriva sentinței civile nr. 81 din data de 25 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, jud.P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.- nr.6, jud.P și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru. Se mai învederează că prezenta cauză s-a repus pe rol pentru continuarea judecății, întrucât prin încheierea nr.8138/09.10.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- au fost respinse cererile de abținere formulate de judecătorii Curții de APEL PLOIEȘTI.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, a, a, - -, a, R -, R, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referința sectoriala prevăzuta de lege pentru funcțiile de demnitate publica si a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic in raport cu evoluția preturilor de consum, in condițiile stabilite de lege, pentru determinarea si corecția valorii de referința sectoriala prevăzuta de lege pentru funcțiile de demnitate publica, astfel:

- pentru perioada 31 decembrie 2004 - 1 octombrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform OUG123/2003

- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referința sectoriala de 164,7 lei conform OG9/2005

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006 la valoarea de
referința sectoriala de 297,4 lei conform OG3/2006

- pentru perioada 1 februarie 2006 31 august 2006, la valoarea de referința
sectoriala de 312,3 lei, conform OG3/2006

- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de
referința sectoriala de 331 lei, conform OG3/2006

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de
referința sectoriala de 358 lei, conform OG10/2007

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de
referința sectoriala de 405 lei conform OG 10/2007, in raport cu
valoarea de referința sectoriala pentru care au fost calculate salariile in perioadele de mai sus.

Solicită, de asemenea, ca sumele sa fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, in intervalul pentru care au formulat prezenta acțiune, au avut si au calitatea de magistrați in cadrul Tribunalului Prahova și ctele normative care reglementează salarizarea personalului instanțelor judecătorești și parchetelor mențin aceste drepturi salariale in continuare.

Potrivit art. 1 din Legea nr.50/1996 "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat. de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".

Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".

Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, se precizează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".

Persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr. III din același act normativ.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OG134/1999 "începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile Stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Potrivit art.¹din OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.

Această valoare este corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum. În condițiile stabilite de prevederile legale, ea se aplică de drept si personalului salarizat potrivit prezentei legi".

Aliniatul 2 prevede că.valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor la intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele nr. 1, 2, 4,5 și 5¹la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din o mie în o mie de lei, în favoarea personalului".

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005, personalului salarizat potrivit OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX".

Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respectă principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.

Conform art. 3 alin. 4 din Constituția României, în anul 2006 se prevede că "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".

Dispozițiile prevăzute în art. 3 alin. 1 din OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, încalcă acest principiu, stabilind valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită fată de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive întrucât se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG10/2007.

Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin legi, contravine spiritului de echilibru al puterilor statului.

Drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii, cu privire la teoria dreptului câștigat.

Drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.

Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituției României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite din organele puterii legislative, executive și judecătorești, fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.

Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și spiritului OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit.,i" se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".

Actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească pentru perioada respectivă sunt OUG 123/2003, OG9/2005, OG 3/2006 și OG 10/2007.

Chiar dacă unele acte normative enumerate mai sus au fost între timp abrogate, total sau parțial, pe parcursul perioadelor care au reglementat salarizarea personalului din justiție, au avut în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească.

Prin încheierea de ședință din 9 mai 2008, Curtea de APEL PLOIEȘTI, a admis cererea de abținere formulată de magistrații Tribunalului Prahova în calitate de reclamanți în dosarul sus menționat și a dispus înaintarea dosarului spre competentă soluționare la Tribunalul Buzău,unde a fost înregistrat sub nr-.

Prin încheierea de ședință din data de 30.06.2008, Tribunalul Buzău, în baza disp. OUG nr. 75/2008 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Curtea de APEL PLOIEȘTI, spre competentă soluționare.

Primindu-se dosarul la Curtea de APEL PLOIEȘTI, acesta a fost înregistrat sub nr-.

La termenul din 25 noiembrie 2008, Curtea de APEL PLOIEȘTI a dispus în baza disp. art. 164 pr.civilă, conexarea dosarelor nr- și -, acestea urmând a fi soluționate în continuare sub nr-.

Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune începând cu data de 1.10.2004.

Potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la nașterea sa, iar pentru drepturile solicitate de reclamanți in perioada anterioară anului 2005, s-a împlinit acest termen.

Pe fond arată că, în conformitate cu disp. OUG 123/2003, art. 3,"Majorarea salariilor de bază, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 față de nivelul din 31 decembrie 2003 și cu 6% în luna octombrie 2004 față de nivelul din 30 septembrie 2004, se aplică în mod corespunzător și celorlalte categorii de personal din sectorul bugetar, după cum urmează: valorilor de referință sectoriale în vigoare în luna decembrie 2003 prevăzute în anexele nr. 2, 4, 5 și 6 la Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, valorilor de referință sectoriale în vigoare în luna decembrie 2003 pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților potrivit Ordonanței de urgență Guvernului nr. 177/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003."

Conform dispozițiilor acestei ordonanțe, de această majorare salariala beneficiază doar personalul specificat in anexele 2,4,5 si 6 Ia Legea 50/1996.

Modalitatea de salarizare si alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justiției este reglementata de Ordonanță e Urgență nr. 27 din 29 martie 2006 si in consecința, consideră că acțiunea este neîntemeiata, nefiind încălcate dispozițiile legale în materia salarizării.

Tribunalul Prahovaa formulat întâmpinare prin care se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune față de pretențiile reclamanților privind plata drepturilor bănești reprezentând diferențe de salarii,calculate pe baza valorii de referința sectoriala prevăzuta pentru funcțiile de demnitate publica și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege,corectate modic în raport cu evoluția prețurilor de consum,în condițiile stabilite de lege pentru determinarea si corecția valorii de referința sectoriala prevăzuta de lege pentru funcțiile de demnitate publica începând cu data de 01.10.2004.

Potrivit art. 3 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă termenul prescripției este de 3 ani, dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 283 alin. 1 lit. c din Legea 53/2003 cererile în_emateria conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea ca neîntemeiată acțiunii, având în vedere că, în conformitate cu disp. OUG nr. 123/2003 majorările salariale solicitate se aplica altor categorii salariale decât magistrații si personalul asimilat acestora și ca atare reclamanții nu pot beneficia de aceste drepturi ce nu le sunt acordate prin lege, fiind o opțiune a legiuitorului de a stabilii căror categorii salariale acorda respectivele creșteri salariale.

Celelalte acte normative invocate de reclamanți, respectiv OG nr.9/2005,OG nr 3/2006 si OG nr. 10/2007 sunt acte normative ce privesc creșteri salariale ce se acorda personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2004 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr.II si III la Legea nr 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupa funcții de demnitate publica.

n această situație, reclamanții nu pot beneficia de aceste majorări salariale întrucât nu le sunt aplicabile, salarizarea reclamanților fiind reglementată de OUG nr. 177/2002, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr.347/2003 iar ulterior abrogării acestei legi, prin OUG nr. 27/2006, act normativ ce reglementează, în acest moment, modalitatea de salarizare și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii asimilate de personal din sistemul justiției.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care invocă excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 7.07.2005 întrucât, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă "termenul prescripției este de 3 ani" dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 283 alin. 1 lit- din Legea 53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul (conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".

Pe fond solicită respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată motivat de faptul că în temeiul art.2 din OUG nr.-, indemnizațiile magistraților au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, însă, prin Legea nr. 347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată OUG nr.177/2002, articolul 2 fost modificat urmând să aibă următorul conținut: " pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență."

Totodată, art.3 din OUG nr. 27/2006 prevede: " Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".

Prin art.50 din OUG nr. 177/2002 au fost abrogate dispozițiile art.1¹și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, precum și orice alte dispoziții contrare.

De asemenea, prin OUG nr. 27/2006 a fost abrogată OUG nr. 177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție din Legea 56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 154/1998, art.56 din Legea nr. 317/2004, precum si orice alte dispoziții contrare.

De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese si numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea nr. 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din OUG 24/2000.

Or, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.

Astfel, prin acest act normativ, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, personalului asimilat acestora, potrivit legii, judecătorilor din cadrul înaltei Curți de Casație și justiție, magistraților asistenți, și asistenților judiciari au fost majorate, după cum se cunoaște cu un procent de 40% fată de cele prevăzute în OUG nr.177/2002 prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți pe grad de instanță, în raport de funcția deținută si prin instituirea dreptului la spor de vechime în muncă si primă de concediu.

De asemenea, precizează că Legea nr. 303/2004 nu conține nici o dispoziție care să prevadă că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor trebuie să fie egale cu cele ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, iar pe de altă parte, dispozițiile din Legea nr. 154/1998, OUG nr. 177/2002 și din alte acte normative care se refereau la acest aspect au fost abrogate expres după cum s-a arătat mai sus.

Or, dacă Legea nr.303/2004 prevede că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc prin lege, acest lucru fiind înfăptuit prin actul normativ special la care a făcut referire anterior, pretențiile intervenienților de a fi salarizate conform unor acte normative care nu li se adresează sunt, în mod vădit, neîntemeiate.

Totodată, actele normative care stabilesc drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și a celuilalt personal prevăzut de acestea, în sens contrar celor susținute de intervenienți, au fost emise cu respectarea dispozițiilor Constituției, ale Legii nr. J/2000 și a Normelor metodologice date în aplicarea acesteia.

Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat la rândul său întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesual pasive, întrucât nu se află în raporturi procesuale cu părțile în cauză ci răspunde dosar de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.

Prin sentința civilă nr.81 din 25 noiembrie 2008 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată reclamanții:, a, a, - -, a, R -, R, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, pentru perioada 11.03.2005-31.12.2007.

S-a admis excepția prescripției invocată de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Prahova, pentru perioada 1.10.2004-11.03.2005 și a respins acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea în fond a cauzei, conform art.137 pr.civ.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a MEF, a admis-o având în vedere că acesta nu se află în raporturi procesuale cu părțile, ci are numai atribuția elaborării proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, potrivit ar. 47 alin. 4 din Lg. 500/2002.

În ceea ce privește excepția prescripției acțiunii invocată de pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Prahova și Curtea de APEL PLOIEȘTI, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată pentru perioada 1.10.2004-11.03.2005 având în vedere că, în raport de data introducerii acțiunii, 11.03.2008, termenul de 3 ani prevăzut de disp. art. 3 din Decretul 167/1958 s-a împlinit la data de 11.03.2005. Așa fiind, a admis această excepție și a constatat acțiunea ca fiind prescrisă pentru perioada menționată.

Pe fondul cauzei s-a constatat că acțiunea reclamanților nu este întemeiată având în vedere că, în temeiul art. 2 din OUG 177/2002, indemnizațiile magistraților se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese, însă prin Legea nr. 347/10.07.2003 care probat OUG 177/2002, articolul 2 fost modificat în sensul că aceste indemnizații sunt stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzute în anexa 1 la această ordonanță de urgență.

Potrivit art. 3 din ordonanța sus menționată, indemnizația de încadrare brută se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.

Prin art. 50 din OUG nr. 177/2002, au fost abrogate dispozițiile art.1¹și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, conform Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, precum și orice alte dispoziții contrare. De asemenea, prin OUG nr. 27/2006 a fost abrogată OUG nr. 177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție din Legea 56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 154/1998, art.56 din Legea nr. 317/2004, precum si orice alte dispoziții contrare.

Începând cu 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese si numite în cadrul autorităților legislativă și executivă beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea nr. 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din OUG 24/2000.

Or, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.

Astfel, prin acest act normativ, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, personalului asimilat acestora, potrivit legii, judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, magistraților asistenți, și asistenților judiciari au fost majorate, după cum se cunoaște cu un procent de 40% fată de cele prevăzute în OUG nr.177/2002, prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți pe grad de instanță. în raport de funcția deținută, si prin instituirea dreptului la spor de vechime în muncă si primă de concediu.

Legea nr. 303/2004 nu conține nici o dispoziție care să prevadă că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor trebuie să fie egale cu cele ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă iar, pe de altă parte, dispozițiile din Legea nr. 154/1998, OUG nr. 177/2002 și din alte acte normative care se refereau la acest aspect au fost abrogate expres după cum am arătat mai sus. Or, dacă Legea nr.303/2004 prevede că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc prin lege, acest lucru fiind înfăptuit prin actul normativ special la care le-am referit anterior, pretențiile intervenienților de a fi salarizați conform unor acte normative care nu li se adresează sunt, în mod vădit, neîntemeiate.

De asemenea, rin p. decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art. 2 alin.3 și ale art. 27 alin 1 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.

Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, indicatorii de prioritate intersectorială, valorile de referință sectoriale, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OG134/1999 "începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile Stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.

Mai arată recurenții că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.

Această valoare este corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum.

Față de aceste motive, recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii.

Intimatele din prezenta cauză au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefuondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele recursului, curtea va constata că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond a respins acțiunea formulată.

Potrivit art. 2 din OUG 177/2002, indemnizațiile magistraților se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese, însă prin Legea nr. 347/10.07.2003 care probat OUG 177/2002, articolul 2 fost modificat în sensul că aceste indemnizații sunt stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzute în anexa 1 la această ordonanță de urgență.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.

Or, dacă Legea nr.303/2004 prevede că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc prin lege, pretențiile recurenților de a fi salarizați conform unor acte normative care nu li se adresează sunt neîntemeiate.

Principala motivație pentru care sentința fondului este legală și temeinică este dată de decizia nr.819/3.07.2008, prin care, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Prin urmare, pretențiile recurenților apar ca fiind neîntemeiate, instanța de fond pronunțând o sentință legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304, 304¹și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, a, a, - -, a, R -, R, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.- nr.6, jud.P, împotriva sentinței civile nr. 81 din data de 25 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, jud.P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.- nr.6, jud.P și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Simona Petruța Buzoianu

--- - --- - -- -

Fiind în concediu medical

Prezenta se semnează de

Președintele instanței

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.5 ex./19.01.2010

.fond nr- Curtea de APEL PLOIEȘTI

Jud.fond -

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Simona Petruța Buzoianu

#Judecator Cristina Mihaela Moiceanu

Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Ploiesti

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Ploiesti