Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1841/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1841
Ședința din Camera de Consiliu din data de 02 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Dorina Stoichin
Grefier - - -
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 14 Martie 2008, privind recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr.1876/22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, și intimații pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul Gorj și Curtea de APEL CRAIOVA, având ca obiect, drepturi bănești.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 Martie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei, inițial la data de 21 Martie 2008 și ulterior la datele de 26 Martie și 02 Aprilie 2008.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 1876/22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimatul Ministerul Finanțelor Publice.
S-a dispus admiterea în parte acțiunii ulterior precizată formulată de petentele și, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL CRAIOVA, și Tribunalul Gorj.
S-a dispus obligarea intimaților la plata către petenta a sumei de 1.754 lei și către petenta a sumei de 1.749 lei, reprezentând diferențe spor de vechime pe perioada concediului de maternitate și a concediului pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, sume ce au fost actualizate până la 31.08.2007, urmând a fi reactualizate la data plății efective.
S-a luat act de renunțarea la capătul de cerere privind plata drepturilor salariale calculate ca reprezentând 85% din venitul brut pentru perioada concediului pre - și postnatal și 75% din venitul net pentru perioada concediilor pentru creșterea copilului în care a fost luată în considerare majorarea salarială de 40%, conform civ nr. 1826/2006, a Tribunalului Gorj.
S-a respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut.
Petentele au calitatea de magistrați - judecători, în cadrul Judecătoriei Tg-J și au beneficiat de concedii pre - și postnatale de 126 de zile, precum și de concedii pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel: petenta, în perioada 11.04.2005 - 14.08.2005 (concediu pre - și postnatal) și în perioada 15.08.2005 - 01.01.2006 (concediu pentru creșterea copilului), iar petenta, în perioada 07.03.2005 - 31.07.2005 (concediu pre - și postnatal) și în perioada 01.08.2005 - 31.12.2005 (concediu pentru creșterea copilului).
Prin sentința civilă nr. 238/08.02.2007 a Tribunalului Gorj au fost obligați intimații Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj și Ministerul Finanțelor Publice la plata către petente a drepturilor bănești, reprezentând sporul de 40% din indemnizația brută lunară, cuvenit petentelor, în raport de sentința civilă nr. 1826/2006 a Tribunalului Gorj.
În rejudecare, petentele au solicitat obligarea intimaților la plata drepturilor bănești restante, cu luarea în considerare a sporului de vechime, raportat la perioada concediilor pre - și post natal și a concediilor pentru creșterea copilului, sumele urmând a fi reactualizate la data plății, arătând că renunță la capătul de cerere ce a făcut obiectul acțiunii introductive de instanță.
Conform concluziilor raportului de expertiză, pentru petenta au fost calculate drepturi bănești anterioare în sumă de 10.927 lei, fără sporul de vechime de 15%, iar prin recalculare, luând în calcul sporul de vechime, suma trebuia să fie mai mare cu diferența de 1.636 lei, la data de 11.01.2006, care indexată cu indicele de inflație, la 31.08.2007, devine 1.754 lei.
De asemenea, pentru petenta, au fost calculate drepturi bănești anterioare în sumă de 10.898 lei, fără sporul de vechime de 15%, prin recalculare, în funcție de sporul de vechime, rezultând o diferență de 1.635 lei, care indexată la data de 31.08.2007, devine 1.749 lei.
Cu privire la excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de intimata Ministerul Finanțelor Publice, instanța a constatat ca aceasta este neîntemeiata fiind respinsă, cu următoarea motivare:
Potrivit art.15 din nr.HG83/2005, cu modificările si completările ulterioare, instanțele judecătorești si parchetele de pe lângă acestea sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, iar potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Ca urmare, Ministerul Justiției, in calitate de ordonator principal de credite si Ministerul Finanțelor Publice in virtutea răspunderii sale privind elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite si in elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, au calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecății.
Capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, a fost respins ca nedovedit.
Referitor la motivele de casare din cuprinsul deciziei nr. 1227/17.05.2007 a Curții de APEL CRAIOVA, privind stabilirea de către instanța de fond a regimului juridic al sumelor solicitate de petente, având în vedere că drepturile bănești decurg din aplicarea legislației de asigurări sociale, în raport de acest aspect, prima instanță având obligația de a stabili persoanele care au calitate procesuală pasivă în speța de față (dacă sunt despăgubiri datorate de angajatorul aflat în culpă sau sunt drepturi cuvenite și neacordate de la bugetul asigurărilor sociale de stat), instanța a verificat, cu ocazia rejudecării aplicarea legilor în timp și calitatea procesuală pasivă în speța dedusă judecății.
Astfel, în raport de perioadele pentru care petentele au beneficiat de concedii de maternitate și ulterior de concedii pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani (concedii efectuate în cursul anului 2005, perioadele pentru fiecare petentă fiind arătate mai sus), plata indemnizațiilor cuvenite s-a făcut de către angajator, respectiv Tribunalul Gorj.
Este adevărat, că de la 01.01.2006, data intrării în vigoare a nr.OUG 148/03.11.2005, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, plata indemnizațiilor de maternitate și a celor aferente concediului pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, nu s-a mai făcut de către angajator, ci de către Direcția Teritorială de Muncă, Solidaritate Socială și Familie.
Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâtul Ministerul Justiției criticând-o ca nelegală și netemeinică conform art. 304 pct.9 pr.civilă, arătând că în cauză sunt incidente dispoz. art. 99 al. 1și al. 2 din legea 19/2000 privind Sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în conformitate cu care, pentru a putea solicita drepturilor bănești restante, reclamantele trebuie să beneficieze, fi în baza legii fie printr-o hotărâre judecătorească de drepturile salariale respective, spor de vechime în muncă, începând cu cel puțin ultima lună a celei în care a intrat în concediul respectiv, neavând vre-o relevanță veniturile ce i s-ar fi cuvenit dacă ar fi prestat muncă pe perioada în care se afla în concediu prenatal, postnatal sau în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, perioade în care raporturile de muncă erau suspendate.
Drepturile de care reclamantele au beneficiat pe perioada concediilor constau în indemnizația dem aternitate și cea privind creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, ambele calculate ca medie a veniturilor lunare din ultimele 2 luni, respectiv 10 luni pe baza cărora s-a achitat contribuția individuală de asigurări sociale în lunile respective.
Asupra acestor sume nu s-a calculat și virat contribuția individuală de asigurări sociale, astfel că sentința primei instanțe este dată cu încălcarea legii.
La solicitarea instanței s-a depus de către Serviciul contabilitate al Tribunalului Gorj situația acordării sporului de vechime prin hotărâri judecătorești pentru și, magistrați în cadrul Judecătoriei Tg.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimata-recurentă s-a aflat în concediu prenatal, în perioada 07.03.2005-31.07.2005 și în concediu pentru creșterea copilului în perioada 01.08.2005-31.12.2005, iar intimata-recurentă s-a aflat în concediu pre și postnatal în perioada 11.04.2005-14.08.2005 și concediu pentru creșterea copilului în perioada 15.08.2005-01.01.2006.
Prin hotărâri judecătorești irevocabile sporul de vechime s-a acordat pentru pentru perioada sept. 2003- martie 2005 și febr. 2006-aug. 2006,( dosar -) precum și perioada 01.09.2006-12.03.2007( dosar -) iar pentru pentru perioada sept. 2003-iunie 2005, ian. 2006-aug. 2006( dosar 4409/95(2006) și 01.09.2006-12.03.2007 (dosar 5152/95/207).
Nu poate fi primită critica recurentului în sensul că nu s-a achitat contribuția individuală de asigurări sociale în perioada acordării sporului dev echime, deoarece s-a stabilit natura juridică a sporului dev echime ca fiind drept salarial asupra căruia s-au reținut contribuțiile de asigurări sociale, astfel că, acțiunea reclamantelor este întemeiată acestea beneficiind de diferențele de drepturi bănești rezultate prin luarea în calcul la determinarea drepturilor bănești restante cuvenite reprezentând 85% din venitul brut pentru perioada concediului prenatal și postnatal și 75% din venitul net pentru perioada concediilor pentru creșterea copilului, a sporului de vechime de 15%, care deși, inițial nu a fost calculat, s-a făcut dovada că prin ho0tărâri judecătorești ulterioare acest spor a fost acordat, stabilindu-se că se cuvine tuturor magistraților și după intrarea în vigoare OG 83/2000, aprobată prin Lg. 334/2001.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art. 312 al.1C.pr.civilă se va respinge ca nefondat recursul sentința recurată fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr.1876/22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, și intimații pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul Gorj și Curtea de APEL CRAIOVA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/21.04.2008
/ și
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Corneliu Maria, Dorina Stoichin