Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1858/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1858
Ședința publică din data de 01 Aprilie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 01.04.2009, privind recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.6066/06.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 01.04.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei la data de 08.04.2009.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.6066/06.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta SC. SA
A fost admisă acțiunea formulată de petenta.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social și cele cuvenite și neacordate în raport de nivelul ului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de muncă, precum și la plata a 5 i medii nete cuvenite și neacordate la data încetării contractului individual de muncă conform art. 50 alin. 1 din CCM pe anul 2005, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța consideră că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2005, la concediere, din motive care nu țin de persoana atului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere " în cazul petentului - peste 15 ani vechime- 5 medii nete.
Mai mult decât atât, alin. 4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică și acestea.
În raport de prevederile art. 38 Codul Muncii, conform cărora "ații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege aților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că "prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea" rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, și nicidecum nu se exclud, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2005.
Intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentei cele 5 i medii nete la nivel de unitate prevăzute de art. 50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2005, aplicabil la data concedierii.
Cu privire la cererea de plată a diferențelor de plăți compensatorii datorate ca urmare a executării necorespunzătoare a acestei obligații, prevăzute de art.4 din Planul Social s-a constatat că în conformitate cu Planul Social, anexă la contractul colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " Financiare" - invocat de altfel și de intimată și în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere, calculate conform art.50 din CCM.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta învederează că fără nici o motivare instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, considerând că sub aspectul drepturilor ale de orice natură sunt incidente prev. art.283 al.1 lit.c.
Întrucât dreptul la suplimentări ale este prevăzut în CCM, iar în acțiune a fost invocat ca temei de drept CCM, acțiunea este prescrisă în momentul formulării sale, deoarece termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pe fondul cauzei învederează că prin Planul Social s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru următorii ani, termenul de valabilitate fiind 31 decembrie 2010.
Planul Social anexă la CCM a fost completat la 09 ian. 2006 și respectiv 13 septembrie 2006 cu câte un amendament care explica modul de calcul al ului mediu brut pe și modalitatea de aplicare aaa cestui plan în comparație cu prevederile generale ale art.50 din CCM.
Atât din actul adițional cât și din amendament rezultă fără echivoc regula acordării ilor compensatorii și suma acordată fiecărui at, luându-se în calcul vechimea în muncă a fiecărui at și ul mediu brut pe pentru anul anterior disponibilizării.
Reclamanta a primit o indemnizație de concediere ținând cont de vechimea în, iar suma a fost calculată în conformitate cu Planul Social care a cuprins măsuri financiare pentru ații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Prin instituirea măsurilor din Planul Social, părțile nu au intenționat nici un moment ca aceste măsuri să poată fi cumulate și o dovadă în plus o reprezintă faptul că părțile semnatare ale Planului Social și amendamentelor, în CCM la nivel pe Anul 2008 au prev. la art.50 al.5, că acordarea unui Pachet compensator conform Planului Social exclude acordarea sumelor prevăzute la al.1 a acestui articol.
Cu privire la capătul de cerere privind plata diferenței de indemnizație de concediere acordată în baza Planului social recurenta învederează că raporturile de muncă ale petentei au încetat în anul 2006 și la data concedierii îi era aplicabil amendamentul nr.1 la Planul social în vigoare la 19 ian. 2006 unde se prevede că ul mediu brut pe, care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere, se va stabili ca medie a tuturor ilor brute acordate de aților săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere.
Intimatul depune întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată a fi fondate doar criticile care vizează modul de soluționare al acțiunii pe fond, pentru următoarele considerente.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la litera c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi ale neacordate sau a unor despăgubiri către at, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a aților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție - 3 ani sau 6 luni, trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că această indemnizație a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți ații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens,disp.art.39 alin.1 litera j din CM recunosc dreptul aților la protecție în caz de concediere iar dispozițiile art. 67 din CM instituie în favoarea aților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua astfel de măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul Muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul Muncii acestei categorii de ați concediați din motive care nu țin de persoana lor, rezultă că drepturile bănești solicitate de reclamanți au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata acestor despăgubiri, iar termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, criticile recurentei sunt întemeiate pentru următoarele argumente:
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana aților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar ul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor ilor brute acordate de aților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Este fondată și critica recurentei privind modul de soluționare de către prima instanță a cecerii privind acordarea drepturilor bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii dintre cele încasate conform Planului Social și cele cuvenite și neacordate în raport de nivelul ului net pe societate la data încetării,chiar dacă recurenta reține eronat o altă dată a concedierii.
Astfel potrivit amendamentului la Planul Social din 9.01.2006 ul mediu brut avut în vedere la calculul indemnizației de concediere se va stabili ca medie a ilor brute acordate de în cursul anului anterior celui în care se acordă aceasta.
În raport de aceste prevederi în mod correct recurenta a calculat indemnizația de concediere în raport de ul mediu brut aferent anului 2007,anterior disponibilizării sale.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința în parte, în sensul că va respinge pe fond acțiunea, menținând dispozițiile sentinței referitore la modul de soluționare al excepției invocate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.6066/06.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința în parte.
Respinge acțiunea, pe fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.3/05.05.2009
/St. și
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu
