Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 19/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 19
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin I, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 2021 din 31 X 2007 Tribunalului Iași, intimați fiind și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare, recurenții au solicitat prin cererile de recurs judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia sunt două recursuri, declarate în termen și motivate.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 2021/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pîratii Curtea de Conturi a Romaniei, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost obligată pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamantei despăgubiri reprezentând drepturi salariale de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, reactualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective, pentru perioada 11.04.2002 - 01.09.2004.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor reprezentând drepturi salariale la plata cărora au fost obligată pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a constatat, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor că aceasta este neîntemeiată în raport de disp. art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, acesta având obligația, potrivit art. 2 din aceeași ordonanță, de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi, tribunalul a constatat că și aceasta este nefondată. Astfel, prin raportarea disp. art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii la Hotărârea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, instanța a constatat că termenul de prescripție nu s-a născut la data de 04.04.2002, data intrării în vigoare a nr.OUG 43/2002, ci la data când discriminarea a fost constatată. Pe cale de consecință, instanța a reținut că termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data de 22.07.2005, respectiv data pronunțării Hotărârii nr. 185 de către În acest context, acțiunea fiind promovată la data de 13.09.2007, reclamanta este în termen pentru a solicita repararea prejudiciului pentru perioada 11.04.2002 - 01.09.2004. A interpreta altfel debutul prescripției ar însemna că "un drept general stipulat în legea în vigoare nu poate fi caracterizat în practică" și astfel, acest drept devine o "obligație vidă de conținut", fără "nici o valoare materială"(Hotărârea Broniowschie Polonia nr. 31443/1996 din 22.06.2004).
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanta a ocupat funcția de procuror financiar în perioada 1993 - 02.08.2005 la Camera de Conturi a Județului I - Curtea de Conturi a României.
Potrivit disp. art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 aprobată prin Legea nr. 503/2002, personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin. 1 - 3 și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art. 29 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară. Ulterior, prin nr.OUG 24/2004 intrată în vigoare la data de 01.05.2004, textul art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 a fost modificat în sensul că procurorii din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin. 1 - 3 și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art. 29 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brute lunare.
Dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României prevăd că cetățenii sunt egali în fața legii si a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit disp. art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că exercitarea drepturilor enunțate în acest articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectarea ori apartenența la o categorie defavorizată care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Alineatul 2 al aceluiași articol, prevede că sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În același sens, prin decizia nr. 20 din 02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut, invocându-se jurisprudența îndelungată a Curții Europene a Drepturilor Omului (cazul "Marks contra Belgiei", 1979), că "în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă". Tot astfel, în art. 5 din Codul muncii se prevede că reprezintă discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței, sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă, iar potrivit disp. art. 6 alin. 2 din Codul muncii tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În consecință, având în vedere aceste dispoziții legale, s-a reținut de către instanță că art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 și art. 24 alin. 4 din Legea nr. 508/ 2004 introduc o discriminare ce nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional între diferite categorii de magistrați, fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție. S-a mai reținut de către instanță că această diferențiere salarială de 30% - 40% este nejustificată întrucât, deși scopul urmărit este legitim, metoda de atingere a acestui scop nu este adecvată, având în vedere faptul că incoruptibilitatea trebuie asigurată pentru toți magistrații la toate nivelurile de judecată și în toate dosarele, iar acordarea sporului doar pentru anumite categorii de judecători nu poate duce la asigurarea incoruptibilității magistraților și la asigurarea respectării principiilor statului de drept.
De asemenea, potrivit disp. art. 21 din nr.OG 137/2000, în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
Față de aceste prevederi legale, în speță, pentru o justă și integrală despăgubire, plata drepturilor salariale de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului cauzat reclamantei prin prevederile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002.
În acest sens, și prin decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe potrivit disp. art. 329 Cod procedură civilă, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și a disp. art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, modificată prin nr.OUG 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Curtea de Conturi a României, considerând-o nelegală.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor din prezenta cauză și că, în baza disp. art. 47 al. 4 din Legea 500/2000, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Pârâta Curtea de Conturi a României a invocat faptul că instanța de fond a interpretat în mod greșit aplicarea dispozițiilor OUG177/2002 și Legii 137/2000.
Astfel, susține pârâta -recurentă, până la apariția Legii nr. 50/1995 reclamanta era salarizată în baza legii nr. 52/1991, cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești fiind asimilați magistraților, prin apariția Legii nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, conform art. 8, reclamanții beneficiau la funcția de bază de un spor de vechime în muncă de până la 25% calculat separat, iar coeficienții de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului de execuție (judecători și procurori financiari) diferențiate pe funcții, grade sau trepte profesionale erau prevăzute în anexa nr. 2.
Odată cu apariția Legii nr. 50/1996, judecătorii și procurorii din cadrul Curții de Conturi a României erau salarizați cu coeficienții de multiplicare prevăzuți la Cap. al anexei nr. 1, evident mai mari, iar art. 56, alin. 6 dispune în mod imperativ ca indemnizațiile astfel stabilite potrivit alin. 1-3 sunt unica formă de salarizare a acestora.
Ulterior prin Legea nr. 154/15 iulie 1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică prevede la art. 20 că indemnizația lunară (stabilită în anexa nr. II) este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Astfel sporul de vechime a fost inclus în indemnizație, ne mai calculându-se separat.
Ordonanța nr. 83/29 august 2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, reia aceleași dispoziții ale art. 2 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, prin art. 1 punctul 4 prin care modifică cuprinsul art. 2 din Legea nr. 50/1996 prevăzând că indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de magistrat.
Ordonanța de Urgență nr. 177/6 decembrie 2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților abrogă art. 1 indice 1 precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Totodată, nr.OUG 177/2002 majorează valoarea de referință sectorială și prin art. 4 alin. 1 stabilește în funcție de vechimea efectivă în funcția de magistrat o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară calculată în procente.
Astfel procurorii financiari nu au putut beneficia vreodată de sporurile solicitate prin prezenta acțiune, întrucât aceștia nu au desfășurat niciodată urmărire penală și nu au judecat în cadrul instituției pârâte fapte de corupție.
Reclamanta și-a desfășurat activitatea conform dispozițiilor Legii nr. 94/1992, cap. VI privind atribuțiile procurorilor financiari ai Curții de Conturi a României.
Aceștia aveau doar îndatorirea de a sesiza organele de urmărire penală și nu de a desfășura activitatea de urmărire penală propriu zisă cu privire la faptele cu caracter infracțional rezultate în urma examinării actelor de control cu care au fost sesizați (art. 99 din Legea 94/1992).
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâta -recurentă a susținut că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului legal de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, prevăzut de art. 283 al. 1 lit. c) Codul muncii.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și dispozițiile legale incidente și verificând prioritar conform disp. art. 137 Cod procedură civilă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și reiterată prin motivele de recurs, Curtea constată că sentința Tribunalului Iașia fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluționarea de către instanța de fond a acestei excepții. Astfel potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, reținute și de prima instanță, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin acțiunea introductivă, invocând aplicarea nediscriminatorie a unor dispoziții legale, precum și dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, intimata reclamantă a solicitat plata drepturilor salariale de 30% din indemnizația brută lunară pentru perioada 11.04.2002 -01.09.2004, actualizate în raport cu rata inflației la data plății.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă la data la care drepturile salariale erau datorate, nu de la data la care autoritatea de stat în domeniul discriminării a soluționat sesizarea persoanelor care se consideră discriminate.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, cererea pentru plata despăgubirilor nu este condiționată de sesizarea, așa încât nu se poate reține că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care a pronunțat Hotărârea nr. 185/2005 prin care s-a constatat existența discriminării directe. Prima instanță a reținut că termenul de prescripție nu a început să curgă la data de 04.02.2002, data intrării în vigoare a nr.OUG 43/2002, ci la data de 22.07.2005, deși această hotărâre are doar caracter de recomandare iar data constatării discriminării în acea cauză nu poate fi considerat ca moment al nașterii dreptului la acțiune în prezenta.
Mai mult, și art. 27 alin. 2 din nr.OG 137/2000 prevede că termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
"Data săvârșirii faptei" este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 30% la indemnizația lunară de care a beneficiat intimata în perioada 11.04.2002 -01.09.2004, această inacțiune reprezentând "fapta", iar "data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare "prestație" succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puțin sporul de 30%, cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 2021/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în tot.
Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru intervalul 11.04.2002 -01.09.2004.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
29.01.2008
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu
