Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1925/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1925
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, domiciliată în P,-,.15,.E,.1,.45, județul P, domiciliat în P,-,.8,.C,.43, județul P, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocat, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.787 din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat din Baroul d e avocați pentru intimata pârâtă SC "" SA B, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat depune la dosar concluzii scrise și un raport de expertiză extrajudiciară, arătând că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act de această declarație și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru intimata pârâtă SC "" SA B solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Prima instanță a făcut o justă apreciere a probelor dosarului și a dispozițiilor legale în materie atunci când a respins acțiunea, constatând că la data disponibilizării reclamanții și-au încasat drepturile salariale reprezentând indemnizație de concediere.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr-, reclamanții, - au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata indemnizației de concediere, reactualizarea acestor sume în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei și au fost disponibilizați din motive ce nu țin de persoana salariaților, astfel încât conform CCM au dreptul să încaseze indemnizații de concediere în raport de vechimea în muncă în societate, însă pârâta, la acordarea acestora, nu a ținut seama de majorarea salariilor și de valoarea reală a indemnizațiilor ce li se cuvin.
La data de 30.09.2008, reclamanții și-au completat acțiunea, solicitând și plata primei de aprovizionare toamnă-iarnă 2004-2006, sume ce urmează să fie reactualizate de la data scadenței până la plata efectivă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile art.50 din CCM au fost înlocuite în avantajul salariaților cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social ca urmare negocierilor purtate între și SC SA și aceste ultime dispoziții au devenit obligatorii pentru ambele părți semnatare, având loc o calculare corectă a drepturilor salariale acordate, ținându-se seama de creșterile salariale înregistrate anterior disponibilizării și că reclamanții nu au dreptul la contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în condițiile în care nu au existat negocieri cu sindicatul, invocând și excepția prescripției dreptului la acțiune, atât timp cât termenul de prescripție în speță este de 6 luni, precum și excepția lipsei calității procesual active a reclamanților.
La data de 07.04.2009, reclamanții și-au precizat acțiunea.
În cauză s-au administrat probe cu acte și expertiză salarizare.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.787 din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocate de pârâtă prin întâmpinare, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit cărților de muncă existente la dosar, reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art.65 și 66 din Codul muncii.
A mai reținut instanța de fond că, în baza deciziilor de concediere existente la dosar, cu ocazia încetării contractului individual de muncă, reclamanții au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere, menționându-se la art. 6 din aceste decizii că valoarea indemnizației de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea în salariatului, ocazie cu care au fost impozitate aceste sume în baza dispozițiilor legale fiscale în materie.
De asemenea, instanța de fond a reținut că disp.art.50 din CCM pe anii 2005-2007 prevede că, în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia, indemnizație minimă de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani - trei salarii medii nete; peste 10 ani - cinci salarii medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Tot instanța de fond a reținut că, la punctul 4 din Planul Social, se prevede că angajații vor primi în funcție de vechimea în, următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere: 0,5 - 5 ani - opt salarii medii brute pe; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe și peste 15 ani - cincisprezece salarii brute pe.
Totodată, instanța de fond a mai reținut că, potrivit art.176 din CCM 2005-2007, în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, să se stabilească condițiile și criteriile de acordare.
S-a mai reținut de tribunal că, prin același articol, se mai prevede că negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă aceste adaosuri, adaosuri care se acordă în condițiile în care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic, nu s- convenit introducerea lor în salariul de bază.
S-a apreciat de instanța de fond că, din interpretarea acestui articol, reiese că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă se acordă în baza CCM la nivel de ramură, însă condițiile și criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie să înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului în scopul stabilirii valorii concrete.
A mai reținut instanța de fond că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanții au fost salariații pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art.65 și 66 din CCM, ocazie cu care aceștia au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere în funcție de vechimea avută în, în conformitate cu dispozițiile art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul Social.
S-a apreciat de instanța de fond că, atât timp cât reclamanții au primit indemnizațiile de concediere prevăzute de art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul Social, înseamnă că pretenția lor de fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizații de concediere, este neîntemeiată.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că susținerea reclamanților în sensul că indemnizația minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plățile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul social, nu poate fi avută în vedere, întrucât prin Planul Social s-a avut in vedere crearea unor condiții mai avantajoase pentru salariați decât cele prevăzute de art.50 din CCM și nicidecum cumularea acestor drepturi salariale.
De altfel, art.4 din Planul social prevede plata unor indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute în art.50 CCM și nicidecum cumularea lor deoarece, în caz contrar, ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu țin de persoana salariatului, aceleași drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere de două ori, ceea ce este inadmisibil.
Mai mult chiar, la calcularea indemnizațiilor de concediere acordate, s-a ținut seama de dispozițiile CCM, ale Planului Social, luându-se în calcul salariul mediu brut pe din anul anterior disponibilizării, la care s-a aplicat impozitul aferent prevăzut de normele legale în vigoare, motiv pentru care reclamanții au încasat la momentul disponibilizării suma netă ce li s-a cuvenit, caz în care aceștia nu mai pot pretinde recalcularea acestor sume cu titlu de diferențe, mai ales că niciunul dintre reclamanți nu a contestat decizia de concediere.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că nu există nicio dovadă la dosar care să ateste existența unui acord, a unei negocieri între sindicatul și societatea pârâtă privind acordarea contravalorii aprovizionării toamnă-iarnă, criteriile de acordare a acesteia, a unui CCM încheiat la nivele inferioare, motiv pentru care reclamanții nu sunt îndreptățiți să încaseze aceste drepturi solicitate.
De fapt, însuși raportul de expertiză salarizare atestă că la data disponibilizării, indemnizațiile de concediere au fost calculate corect, iar suplimentările salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă, au fost incluse în salariile de bază, ceea ce demonstrează netemeinicia pretențiilor reclamanților.
Prin urmare, tribunalul, ținând seamă că reclamanții au primit indemnizațiile de concediere, astfel cum au fost prevăzute în art.50 din CCM și negociate prin Planul social, precum și de dispozițiile legale sus-menționate, a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată.
De asemenea, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, în condițiile în care, în speță, sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit. c Codul muncii, în baza cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv noiembrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Totodată, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesual-active a reclamanților, deoarece există identitate între persoana reclamanților și titularii dreptului dedus judecății, în condițiile în care reclamanții, în calitate de foști salariați ai pârâtei, au dreptul să solicite în instanță pârâtei și deci, calitate procesuală activă, să le achite toate drepturile salariale ce ar deriva din raporturile de muncă, care ar fi existat între părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică, în baza art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, pornind de la două premize eronate:
În primul rând, instanța de fond a considerat că obiectul acțiunii îl reprezintă, pe lângă salariile prevăzute de art. 4 din Planul social, obligarea pârâtei la plata salariilor compensatorii prevăzute de art. 50 CCM, precum și o pretinsă diferență de impozitare, respingând acțiunea pe considerentul imposibilității cumulului drepturilor salariale.
Or, recurenții arată că au contestat val. indemnizației care, pe baza apărărilor pârâtei, a fost considerată ca fiind de 1400 lei. Această indemnizație a stat la baza calculului sumelor care trebuie achitate cu titlu de plăți compensatorii prevăzute de art. 50 CCM și art. 4 din Planul Social.
S-a mai criticat faptul că instanța de fond a considerat obligația care incumbă pârâtei privind aprovizionarea toamnă-iarnă ca fiind o vocație, deși conform dispozițiilor CCM la nivel de ramură, acest drept era clar determinat de lege și nu a fost inclus în salariul de bază.
În recurs s-au depus la dosar acte.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare în recurs ci a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele, conform art. 3041Cod pr.civilă, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.50(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006 (denumit în continuare CCM), în cazul concedierilor care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indeminzație minimă de concediere, stabilită pe tranșe, astfel: de la 6 luni la 3 ani-un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani-două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani-trei salarii medii nete, iar peste 15 ani-patru salarii medii nete.
Art.50(2,3) din același contract stabilește că, în situația concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, valorile efective urmând a fi acordate după negocierea cu.
Astfel cum, în mod corect, tribunalul a interpretat și aplicat clauzele contractuale sus-citate, indemnizațiile de concediere stabilite în art.50 alin.1 și 2 sunt distincte, după cum concedierea a fost dispusă individual sau colectiv, așa încât față de reclamanții, care au fost concediați ca urmare a desființării posturilor în cadrul reorganizării activității SA, aprobate prin hotărârile Consiliului de Administrație din 7 iunie și respectiv 9 august 2006 (filele 17-31) sunt incidente dispozițiile art.50(2) din CCM, iar nu cele ale art.50(1) care interesează numai sub aspectul formulei de calcul.
Acesta este motivul pentru care art.50(4) stabilește că "prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social" anexă la contract (fila 47-52) care la pct.4, denumit "pachete financiare" materializează efectiv întinderea indemnizațiilor de concediere și modalitatea de calcul a acestora, pentru situația concedierilor colective.
Interpretarea dată de recurenții-reclamanți dispozițiilor art.50(4) sus-citat are caracter pur speculativ și nu poate fi primită, în condițiile în care la momentul disponibilizării lor din motive ce nu țin de persoana salariatului, sindicatul și-a dat acordul cu privire la concedierea dispusă prin deciziile ale căror copii au fost depuse la dosar, acord prin care s-a confirmat respectarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă și ale Planului Social (filele 17-31).
În aceste condiții, stabilirea și acordarea sumei de câte 19.933 lei achitată efectiv fiecărui recurent-reclamant, într-o singură tranșă, încă din anul 2006 de angajator, corespunde întrutotul clauzelor contractuale din CCM 2006, valoarea concretă a acestei sume cu titlu de indemnizații de concediere fiind negociată cu, al cărui reprezentant a semnat pe fiecare din deciziile de încetare a raporturilor de muncă emise.
Deși recurenții-reclamanți au susținut prin precizarea acțiunii (fila 57) că la calcularea indemnizațiilor de concediere, angajatorul a ignorat majorările salariale de 13% pentru anul 2005 și de 10% pentru anul 2006 ce trebuiau aplicate la salariul mediu brut al anului 2004, așa cum s-a prevăzut în Planul Social, acesta constituind un motiv de critică în recurs, Curtea reține că potrivit adresei nr.1482/2005 (fila 8) urmare negocierii dintre Patronat și Federația Sindicală, salariile de bază ale personalului s-au majorat cu 13% de la data de 1 ianuarie 2005, procent aplicat la salariul mediu brut din anul 2004, iar în anul 2006 cu 10%.
Pe de o parte, recurenții-reclamanți au confirmat, încă de la introducerea acțiunii, prin calculul pe care l-au anexat acțiunii, susținerea pârâtei că pentru anul 2004 salariul mediu brut a fost de 1400 lei, iar pentru anul 2006-de 1582 lei (fila 46) așa încât indemnizațiile de concediere ale reclamanților au fost corect stabilite ca fiind rezultatul produsului dintre această bază de calcul și câte 15 salarii la care aveau dreptul în raport de vechimea în unitate, conform art.50(1) din CCM comb.cu pct.4 din Planul Social, adică 19.933 lei.
Nu corespunde realității susținerea recurenților-reclamanți că "Planul Social nu se referă la aplicarea procentului de majorare a salariilor din anul anterior disponibilizării" câtă vreme în mod explicit pct.4 al acestui Plan stabilește că pentru anul 2005, salariul mediu brut din este cel din 2004 majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Drept urmare, cum la valoarea totală a indemnizațiilor de concediere, corect calculate de intimata-pârâtă, așa cum s-a arătat în cele ce preced, s-a aplicat cota de impozitare legală, Curtea constată că nu se impunea efectuarea unei expertize de specialitate care să verifice susținerile reclamanților și nu există motive întemeiate pentru a reforma soluția pronunțată de instanța de fond, sumele finale stabilite cu acest titlu și pe care recurenții-reclamanți le-au încasat la scurt timp după încetarea raporturilor de muncă, fiind conforme clauzelor contractuale semnate de ambele părți,astfel că, în temeiul art.312 Cod pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat cu consecința menținerii sentinței atacate, care este legală și temeinică față de acest capăt de cerere.
În ceea ce privește cererea completatoare formulată de reclamanți privind aprovizionarea toamnă-iarnă, Curtea constată că, potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ), precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă), salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Așadar, voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Intimata - pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8.10.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și, în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că aceste adrese a căror natură juridică este aceea a unor veritabile acte adiționale la, nu au vizat Sucursala -unde au fost salariați reclamanții, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
În plus, din carnetele de muncă ale reclamanților rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
În egală măsură, mai rezultă că, atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, Curtea constată că recursul este nefondat și în privința acestui capăt de cerere și, pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin.1 Cod.pr.civ. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, domiciliată în P,-,.15,.E,.1,.45, județul P, domiciliat în P,-,.8,.C,.43, județul P, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocat, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.787 din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 22 octombrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
8 ex./17.11.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-;
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Emis 8 comunicări/17.11.2009
Grefier
1. ,
2. ,
3. ,
4. ,
5. ,
6. SA,
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
