Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1944/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1944/R-CM

Ședința publică din 15 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător

JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona

Grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, împotriva sentinței civile nr.76/CM din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și, intimatul Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia în numele membrilor de sindicat-reclamanții și intimații-pârâți Școala Rucăr, Comuna Rucăr prin Primar și Inspectoratul Școlar Județean

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, intimatul Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia a depus la dosar acte cu borderou.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.

CURTEA

Constată că rin p. acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia în numele și pentru membrii de sindicat, G, -, -, a chemat în judecată pe pârâții Școala Rucăr, Comuna Rucăr - prin primar, Inspectoratul Școlar Județean A și Ministerul Educației, Cercetării și, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligați pârâții să le plătească prima de vacanță pe perioada 2001-2008, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și să fie obligată pârâta Școala Rucăr să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că, în vederea aplicării principiului egalității de tratament, personalul contractual trebuie să beneficieze de prima de concediu pentru anii 2001-2007, potrivit art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 referitoare la statutul funcționarului public.

Reclamanții au făcut trimitere la deciziile nr.23/12.12.2005, nr.12/05.02.2007 și nr.77/05.11.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursuri în interesul legii, prin care dreptul la prima de vacanță a fost recunoscut polițiștilor, magistraților și personalului auxiliar al instanțelor, precum și funcționarilor publici.

Deoarece prin nr.OUG146/2007 s-a aprobat pentru funcționarii publici plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, reclamanții au apreciat că numai prin acordarea primei de vacanță tuturor categoriilor de personal se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, având în vedere faptul că și ei desfășoară activitate în domeniul administrației publice.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivată de faptul că acest pârât nu este angajatorul reclamanților și nu există niciun fel de raporturi juridice între cadrele didactice și această instituție. De asemenea, pârâtul nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat.

Același pârât a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de dispozițiile art.166 din Codul muncii, conform cărora termenul de prescripție aplicabil în cauză este de trei ani.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că personalul contractual din instituțiile de învățământ din sectorul bugetar este salarizat potrivit Legii nr.128/1997 care nu prevede acordarea primei de vacanță, în timp ce art.1 alin.2 din nr.OUG146/2007 prevede că în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile ordonanței de urgență intră funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.

Prin sentința civilă nr.76/CM/16.01.2009 a fost admisă în parte acțiunea față de pârâții Școala Rucăr, Comuna Rucăr - prin primar, Inspectoratul Școlar Județean A și Ministerul Educației, Cercetării și.

A fost obligată pârâta Școala Rucăr să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pe perioada 2005-2008, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în cadrul unității de învățământ pârâte, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost respinsă cererea privind înregistrarea acestor drepturi bănești în carnetele de muncă ale reclamanților, precum și cererea privind acordarea drepturilor bănești pentru perioada 2001-2004 și pentru viitor.

A fost obligată pârâta Comuna Rucăr să vireze pârâtei Școala Rucăr fondurile necesare achitării drepturilor salariale solicitate.

A fost respinsă acțiunea față de Inspectoratul Școlar Județean

A fost obligată pârâta Școala Rucăr să plătească reclamanților suma de 280,09 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, potrivit art.137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și, pe care a apreciat-o ca nefondată.

Astfel, potrivit art.12 din Legea nr.84/1995, planurile de învățământ sunt elaborate de către Ministerul Educației, Cercetării și, iar modificarea și punerea în practică a acestora ține tot de activitatea acestui minister. În plus, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ este semnat și de Ministerul Educației, Cercetării și.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut că reclamanții au invocat în cererea de chemare în judecată existența dreptului la prima de concediu pe care o are funcționarul public în temeiul art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999, precum și decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în recursuri în interesul legii.

A apreciat tribunalul că în speță nu sunt incidente dispozițiile invocate de reclamanți, acestora neaplicându-li-se recursurile în interesul legii, după cum nu există nici o situație de discriminare față de alte categorii profesionale care au beneficiat de prima de concediu.

Astfel, potrivit art.241 alin.1 lit.c din Codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel. De asemenea, contractul colectiv de muncă la nivel național prevede la art.8 alin.2 că în raporturile de muncă dintre angajați și angajator se aplică, cu prioritate, reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent dacă acestea se găsesc sau nu în contractul colectiv de muncă sau în prevederile legale.

Conform art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

În această ordine de idei, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ a prevăzut, încă de la începutul apariției sale, dreptul personalului didactic la prima de vacanță ce trebuia acordată în plus față de indemnizația de concediu.

Astfel, potrivit art.37 lit.g din contractul colectiv de muncă amintit, părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.

Executarea contractelor colective de muncă este, potrivit art.30 din Legea nr.130/1996, obligatorie pentru părțile semnatare, iar în speță nu a intervenit nicio clauză de suspendare a acestui drept al personalului didactic la prima de vacanță, astfel încât să se pună problema suspendării cursului prescripției extinctive.

A concluzionat tribunalul că pentru perioada 2001-2005 dreptul reclamanților de a solicita prima de vacanță este prescris, în raport de dispozițiile art.166 din Codul muncii și ca atare a respins cererea de plată a primei pentru perioada 2001 - 2004, precum și pentru viitor.

Față de aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea conform celor arătate mai sus și a făcut aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, în vederea actualizării sumelor de bani cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost respinsă cererea de înregistrare a drepturilor bănești în carnetele de muncă ale reclamanților.

A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean A, cu motivarea că printre atribuțiile prevăzute de art.142 din Legea nr.84/1995 nu se regăsește și obligarea acestei instituții la plata primei de vacanță.

În baza art.274 și art.276 Cod procedură civilă, pârâta Școala Rucăr a fost obligată să plătească reclamanților suma de 280,09 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În termen legal pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:

1. În mod greșit instanța de fond a apreciat că recurentul are calitate procesuală pasivă, cu motivarea că planurile de învățământ sunt elaborate de acest minister, fără să aibă în vedere că nu există nici o legătură între aprobarea unor planuri de învățământ și obiectul cererii de chemare în judecată.

De asemenea, instanța a făcut referire la faptul că Ministerul Educației, Cercetării și este semnatar al contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ. Arată recurentul că semnarea contractului colectiv de muncă unic nu îi conferă calitatea de angajator sau de ordonator principal de credite pentru reclamanți, angajatorul acestora fiind directorul unității de învățământ.

În plus, prin nici un act normativ nu se reține în sarcina acestui minister obligația de plată a drepturilor salariale către cadrele didactice.

2. Motivarea instanței de fond cu privire la perioada pentru care dreptul la acțiune este prescris, este contradictorie, în sensul că, pe de o parte, se motivează că pentru perioada 2001 - 2005 dreptul la acțiune este prescris, iar, pe de altă parte, se acordă drepturile salariale pentru perioada 2005 - 2008.

3. Instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, cât și prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.

Astfel, conform art.37 alin.1 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008, prima de vacanță se plătește din venituri proprii, în condițiile legii. Rezultă, așadar, că plata acestor drepturi nu se face din venituri bugetare. De altfel, în lipsa unei prevederi legale, banii publici nu pot fi afectați unor cheltuieli.

Instanța de fond nu a verificat dacă există venituri proprii, în condițiile în care contractul colectiv de muncă stabilește fără echivoc sursa din care se pot acorda alte sporuri suplimentare.

Mai arată recurentul că în condițiile în care, conform contractului colectiv, prima de vacanță se acordă din venituri proprii, rezultă că trebuie să existe un acord al părților, ce nu poate fi modificat în mod unilateral de către nici una dintre ele, dar nici de instanța de judecată.

Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, curtea reține următoarele:

Primul motiv de recurs este lipsit de interes.

Este adevărat că prin sentința recurată a fost admisă acțiunea și față de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și și că în considerentele hotărârii judecătorești a fost reținută calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.

Cu toate acestea, prin dispozitivul sentinței pronunțate de tribunal, recurentului-pârât nu i-a fost stabilită nici o obligație, nefiind obligat să efectueze vreo prestație către vreuna dintre părți.

-i nici o obligație în baza sentinței recurate, rezultă că motivul său este lipsit de interes.

Al doilea motiv de recurs este nefondat.

Prin sentința instanței de fond a fost respinsă cererea de acordare a primei de vacanță pentru perioada 2001 - 2004, reținându-se că pentru această perioadă dreptul la acțiune este prescris, față de momentul promovării cererii de chemare în judecată - 2008.

Din eroare, însă, în considerentele hotărârii a fost trecută perioada 2001 - 2005, în loc de 2001 - 2004. Apreciază curtea că este vorba despre o simplă eroare materială, ce poate fi îndreptată pe calea procedurii reglementate de art.281 Cod procedură civilă și care nu poate atrage modificarea hotărârii de fond.

Al treilea motiv de recurs este de asemenea lipsit de interes.

Prin sentința recurată nu s-a stabilit nici o obligație în sarcina pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și, ceea ce înseamnă că este greșită susținerea acestuia în sensul că prin sentința recurată s-a dispus ca plata sumelor de bani reprezentând prime de vacanță să se facă din venituri bugetare.

Prin hotărârea instanței de fond a fost obligată la plata primei de vacanță numai pârâta Școala Rucăr, nu și recurentul, iar dispozitivul și considerentele hotărârii nu au arătat din ce fel de venituri urmează a se face această plată.

Față de aceste considerente, curtea constată că în speță nu se regăsesc motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B,--30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.76/CM din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR MUNTENIA, cu sediul în P,--6, județul A, în numele membrilor de sindicat -, G, -, și pârâții ȘCOALA RUCĂR, cu sediul în comuna Rucăr, județul A, COMUNA RUCĂR - prin primar, cu sediul în comuna Rucăr, județul A și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN A, cu sediul în P,--6, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

7 ex./16.12.2009

Jud. fond:

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1944/2009. Curtea de Apel Pitesti