Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 198/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 198
Ședința publică de la 23 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de
recurenta Uniunea Județeană a Sindicatelor din Învățământ V - în numele membrilor de sindicat - împotriva sentinței civile nr. 2300 din 15. 2009 Tribunalului Vaslui, intimați fiind Școala cu clasele I-VIII, Inspectoratul Școlar Județean V, Consiliul Local D și Primarul comunei
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, intimatul Inspectoratul Școlar Județean Vad epus la dosar o concluzii scrise cu la privire excepția nulității recursului. Se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Față de excepția nulității recursului pentru nemotivare invocată din oficiu la termenul anterior, instanța, verificând actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 161/89 din 23.01.2009, reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor din Învățământ a solicitat, în contradictoriu cu Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local al comunei D și Instituția Primarului comunei D, obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă începând cu 3 ani anterior introducerii acțiunii și până la pronunțarea hotărârii.
A arătat reclamanta că, în conformitate cu prevederile Legii 142/1998, angajații pot beneficia de o alocație de hrană acordată sub forma tichetelor de masă. Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, respectiv 2007-2010 prevede, de asemenea, că alte venituri sunt tichetele de masă acordate conform prevederilor legale și înțelegerii părților, iar clauzele contractelor colective de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații.
S-a mai arătat că, prin Constituție, s-a prevăzut dreptul la măsuri de protecție socială a salariaților, care privesc și securitatea și sănătatea salariaților, acordarea tichetelor de masă fiind o măsură de protecție socială.
S-a mai susținut că principiul nediscriminării este reglementat de Carta socială europeană și Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale, iar membrii sindicatului reclamant au fost discriminați față de alte categorii de salariați bugetari care au beneficiat de tichete de masă.
Pârâții Consiliul Local al comunei D și Instituția Primarului comunei D au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu au fost prevăzute sume în bugetul local pentru acordarea tichetelor de masă pentru personalul din învățământ și, mai mult, aceste sume sunt facultative.
Din oficiu, la termenul din 05.03.2009 instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale pentru membrii de sindicat, și Vanu -.
Prin sentința civilă nr. 2300/15.10.2009, Tribunalul Vasluia admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vaslui - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, excepție invocată din oficiu, în ceea ce privește membrii de sindicat, și Vanu, și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bacău - Secția litigii de muncă și asigurări sociale; a respins acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor din Învățământ V, în numele și pentru membrii de sindicat indicați în anexa la cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I - VIII cu sediul în satul, comuna D, județul V, Consiliul Local al comunei D și Instituția Primarului comunei D, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Legea nr. 142/1998 privind tichetele de masă salariații, inclusiv cei din sectorul bugetar, pot primi o alocație de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Acestea se acordă, conform prevederilor aceluiași act normativ, în limitele sumelor prevăzute în bugetele locale pentru unitățile finanțate din aceste bugete.
Prin urmare, instanța a constatat că prevederile Legii nr. 142/1998, reglementează doar o vocație la acordarea tichetelor de masă, și nu un drept căruia să îi corespundă o obligație din partea angajatorilor.
Și Contractele Colective de Muncă Unice la nivel național prevăd tot o vocație, întrucât acordarea acestora se poate face "conform prevederilor legale și înțelegerii părților". În acest sens nu există dovada înțelegerii părților.
Susținerea reclamanților că acordarea hranei zilnice a profesorilor sub forma tichetelor de masă este o măsură obligatorie, fiind o măsură de protecție socială, care privește securitatea și sănătatea, nu este neîntemeiată.
Acordarea hranei de către angajator nu este o obligație contractuală prevăzută de lege. În schimbul muncii se acordă o retribuție din care angajatul își poate procura și hrana.
Măsurile de protecție vizând sănătatea și securitatea la locul de muncă sunt reglementate de Legea nr. 319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă.
Conform acestui act normativ (art. 14), angajatorul este obligat asigura alimentație de protecție în cazul locurilor de muncă care impun acest lucru.
La dosarul cauzei nu există nici un document care să ateste că locul de muncă ocupat de către membrii de sindicat (cadre didactice și angajați ai unităților școlare), presupune desfășurarea activității în condiții nocive care să impună acordarea alimentației de protecție.
Pe de altă parte, nici afirmația că acordarea tichetelor de masă este materializarea dreptului la protecție socială nu este însușită de instanță. Măsurile de protecție socială se acordă, de principiu, persoanelor defavorizate social, ceea ce nu este cazul în speța de față, persoanele reprezentate de sindicatul reclamant fiind apte de muncă și integrate social.
S-a susținut că prin neacordarea tichetelor de masă profesorilor și acordarea acestor tichete către alte categorii profesionale, membrii sindicatului reclamant au fost discriminați.
Instanța a apreciat, având în vedere prevederile nr.OUG 137/2002 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că se poate constata discriminarea doar în cazul acordării unor tratamente diferite către persoane aflate în situații egale sau de o mare similaritate și în absența unor cauze obiective care să justifice respectivul tratament. Ori, în cazul de față, se invocă discriminarea față de alte categorii profesionale care beneficiază de tichete de masă și nu față de o persoană aflată în aceeași situație sau într-o situație analoagă. Instanța a constată că, nefiind îndeplinită condiția existenței unei situații analoage, nu se poate vorbi de discriminare.
Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea reclamanților ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vaslui pentru membrii de sindicat, și Vanu -, instanța a constatat-o întemeiată, urmând să o admită, reținând că membrii de sindicat evidențiați au calitatea de cadre didactice la Școala cu clasele I-VIII, cu sediul în comuna D, județul V dar, conform listelor aflate la filele 4-5, domiciliul acestora este în localitatea B, județul B; cum prezenta cauză este un litigiu de muncă, în conformitate cu dispozițiile art. 284 alin. 1 și 2 din Codul muncii care prevăd ca instanță competentă instanța de la domiciliu ori reședințareclamantului, competența teritorială aparține Tribunalului Bacău.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Uniunea Județeana a Sindicatelor din Învătământ V - în numele membrilor de sindicat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A invocat recurenta, ca prim motiv de recurs, faptul că tribunalul, în fața căruia au fost invocate excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct.2 și 3 din OUG nr. 151/2008, art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și art.2 din OUG nr. 41/2009, nu s-a pronunțat decât cu privire la primele doua dintre aceste acte normative, reținând Deciziile Curții Constituționale nr. 842 /02.06.2009 și 989/30/06.2009, deși trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea 47/1992 și, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 Cod proc. civilă, să suspende litigiul și să înainteze dosarul Curții Constituționale pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor considerate astfel din OUG 31/2009 și 41/2009. Arată recurenta că înțelege să le reitereze și în fața instanței de recurs.
Mai susține recurenta că în mod greșit prima instanța a admis acțiunea doar pentru perioada 01.11.2008-10.11.2008, motivând că, deși ordonanțele care au modificat sau amânat aplicarea Legii 221/2008, respectiv OG 15/2008, OUG 136/2008, OUG 151/2008, OUG 1/2009 au fost declarate neconstituționale, deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor.
Mai arată recurenta, menționând practica judiciară în ceea ce privește aplicarea Legii 220/2007 de la data de 1.01.2007, că tribunalul a făcut eronat aplicarea Legii 221/2008 de la data de 1.11.2008, întrucât în textul acesteia se face referire expresă la perioada 1.10.2008-31.12.2008.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
In recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
La prima zi de înfățișare, Curtea de Apel a invocat din oficiu excepția nulității recursului, acordând termen părților pentru a avea posibilitatea să-și exprime punctul de vedere asupra acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că excepția este fondată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 302 ind.1 Cod proc.civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304, așa cum dispune art. 306 alin 3 Cod proc.civ.
Însă, în speță, recurenta, prin motivele de recurs, face referire la o altă situație juridică (aplicarea Legii 221/2008) decât cea care a făcut obiectul judecății la fond (acordarea tichetelor de masă), astfel că dezvoltarea lor nu poate fi încadrată într-unul din motivele prevăzute de art.304, neavând legătură cu acțiunea dedusă judecății.
În atare condiții, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, recursul reclamantei va fi constatat nul, conform dispozițiilor art. 312 Cod proc.civ. menținându-se sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamanta Uniunea Județeana a Sindicatelor din Învățământ V - în numele membrilor de sindicat, împotriva sentinței civile nr. 2300 din 15.10. 2009 Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red./Tehnored.
11.03 2010 - 02 ex.
Tribunalul Vaslui -
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Cristina
