Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 200/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 200
Ședința publică din data de 22 februarie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Marilena
-
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 1571 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în P,-, -.F,.77, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 22 februarie 2008, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată la plata sumei de: 6163,52 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate în perioada 2004-2006, reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei pretinse, ulterior reducându-și câtimea obiectului cererii.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în calitate de salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la societatea pârâtă între 1976 și 06 noiembrie 2006, nu a primit suplimentările salariale cu prilejul sărbătorilor de Paște și C în perioada 2004-2006, deși acestea erau prevăzute în art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
În dovedirea acestor susțineri, reclamantul a solicitat proba cu acte.
Societatea pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamant au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți angajații inclusiv de reclamantul.
În dovedirea acestor susțineri, pârâta a depus înscrisuri.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1571 pronunțată la 10 decembrie 2007, admis acțiunea precizată formulată de reclamant și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 4046 lei din care 3623 lei reprezentând drepturi salariale suplimentare neacordate în perioada 2004-2006 (Paste 2005-850, Paște 2006-1047, 2004-799 lei și C 2005-927 lei) și 423,59 lei reprezentând daune ce rezultă din actualizarea sumei de 3623 lei în funcție de rata inflației pe perioada 01.01.2005-30.09.2007. Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 350 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului, că sarcina probei revine, în litigiile de muncă, angajatorului acesta având obligația depunerii dovezilor în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Deși pârâta a susținut în întâmpinare că sumele cerute de reclamantă au fost incluse în salariul său de bază și încasate efectiv, din nici un mijloc de probă nu rezultă această situație.
Faptul că în nota întocmită de comisia paritară s-a stabilit includerea primelor de Paște și C în salariu începând cu anul 2003, nu înseamnă că aceste drepturi suplimentare au și fost efectiv plătite câtă vreme pârâta nu a făcut nicio dovadă astfel că apărarea din întâmpinare nu este confirmată de probe și nu poate fi primită.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
O primă critică vizează excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză termenul în care reclamantul avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni conform art.283 alin.1,lit.e din Codul muncii
Sub un alt aspect, s-a susținut că din interpretarea dispozițiilor art.168 (1 și 2) din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 rezultă că toate primele negociate cu salariații prin reprezentanții sindicali vor fi incluse în salariile de bază ale acestora, ceea ce s-a și întâmplat, reclamantul primindu-și drepturile salariale pe care le-a pretins din nou prin acțiunea sa.
Un al treilea motiv l-a constituit valoarea concretă a suplimentării salariale care este egală cu salariul de bază mediu pe SN iar nu cu salariul mediu brut pe unitate.
Pentru aceste motive, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal respingerea acțiunii ca prescrise, iar in subsidiar, ca neîntemeiate ori modificarea acesteia în sensul acordării către reclamant a drepturilor salariale raportate la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP iar nu la cel al unui salariu mediu brut.
Curtea, verificând sentința recurată, în raport de probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041Cod pr.civ. constată că recursul exercitat de pârâtă este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din Codul muncii sunt incidente în cauză iar nu cele ale lit.e din același articol, evocate de pârâtă, deoarece este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamant îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Referitor la fondul cauzei, Curtea retinând că potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, acesta avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.
În speță, în mod corect prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantului-aceste drepturi i-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta-pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din Codul muncii.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si în consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului.
In conformitate cu art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 și în continuare, salariații au dreptul să primească prime de Paște si C echivalente cu un salariu de bază mediu pe SNP.
Drept urmare, nici cea de-a treia critică a recurentei nu este întemeiată, instanța de fond acordând reclamantului sumele solicitate, calculate ca echivalent al unui salariu mediu pe SN, iar nu al unui salariu mediu brut, așa cum eronat a susținut recurenta că ar fi procedat instanța de fond.
Pentru toate considerentele care preced, Curtea va respinge recursul exercitat de pârâtă, in temeiul art.312 Cod pr.civilă.
În baza disp.art. 274 Cod pr.civilă recurenta va fi obligată să plătească suma de 200 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 1571 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în P,-, -.F,.77, județul
Obligă recurenta-pârâtă SC SA la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Marilena
--- - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.TL/SȘ
2 ex./26.03.2008
f- Tribunalul Prahova
-
ROMÂNIA
GREFA CURȚII DE APEL PLOIEȘTI
17 aprilie 2008
Prezenta copie a deciziei civile nr.200 din data de 22 februarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, este conformă cu originalul aflat la mapa de decizii pe anul 2008 și se atestă de noi, fiind irevocabilă, potrivit legii.
S-au anulat taxa judiciară de timbru în valoare de 2,00 lei conform chitanței fiscale nr.- din data de 21 martie 2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Grefier șef secție,
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Marilena