Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Încheierea /2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Ciută Eugenia
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, C, toți cu domiciliul ales în municipiul B,-, împotriva sentinței nr. 928 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat G, pentru reclamanții-recurenți, lipsă fiind reprezentanții pârâtului-intimat Curtea de Conturi a României și a chematului în garanție-intimat Ministerul Finanțelor
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat G, pentru reclamanții-recurenți, a cerut admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 928 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Botoșani și în consecință, admiterea acțiunii, cu precizările făcute ulterior în dosar.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Din lipsă de timp pentru deliberare,
DISPUNE:
În temeiul dispozițiilor art. 260 din Codul d e procedură civilă, amână pronunțarea la 19 noiembrie 2009.
Pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1499
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
Președinte - -
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, C, toți cu domiciliul ales în municipiul B,-, împotriva sentinței nr. 928 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 12 noiembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 260 din Codul d e procedură civilă, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 19 noiembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 4345/40/16.10.2008, reclamanții, -, aniciuc, C, -, - au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând obligarea pârâtei la:
1. plata diferențelor dintre indemnizațiile lunare legal cuvenite, calculate funcție de coeficientul de multiplicare prevăzut pentru controlorii financiari din cadrul Camerei de Conturi B și indemnizațiile primite de la data de 1 noiembrie 2000, până Ia executarea hotărârii judecătorești;
2. plata diferențelor dintre premiile anuale legal cuvenite conform recalculării indemnizațiilor solicitate prin prezenta cerere și premiul acordat, de la data de 1 noiembrie 2000 până la executarea hotărârii judecătorești;
3. corectarea încadrărilor salariale ale controlorilor financiari pentru perioada menționată, la nivelul indemnizațiilor lunare solicitate prin prezenta cerere, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. 1 lit. d din Legea 53/2003 Codul muncii, cu rectificarea corespunzătoare a înregistrărilor în carnetul de muncă;
4. plata drepturilor bănești reprezentând majorarea cu 75% a indemnizației de bază, de la data de 14 martie 2005 până la executarea hotărârii judecătorești, majorare prevăzută de Legea nr. 490/2004;
5. obligarea pârâtei la recunoașterea și la plata acestor drepturi salariale pentru viitor, pe toată durata existenței raportului de muncă;
6. actualizarea cu coeficientul de inflație, calculată de la data la care trebuiau plătite sumele solicitate și până la achitarea integrală a acestora.
Reclamanții au arătat, cu privire la pct. 1,2 și 3 din cererea de chemare în judecată, că stabilirea diferențiată a coeficienților de multiplicare pentru controlorii financiari din cadrul Camerei de Conturi B față de cei din județe - a fost realizată prin dispozițiile OUG nr. 160/2000 și a fost menținută în toate actele normative ulterioare cu privire la salarizarea controlorilor financiari.
Prin aplicarea acestor prevederi normative, reclamanții au susținut că s-a creat inegalitate vădită între controlorii financiari din Camera de Conturi a mun. B și cei din camerele de conturi județene, având ca rezultat producerea unui tratament diferențiat și injust pentru funcții identice, contrar prevederilor art. 39 alin. 1 lit. d din Codul muncii, art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 16 alin. 1 din Constituția României, art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 1 alin. 1
din Primul protocol adițional la Convenție.
Aceasta întrucât potrivit art. 136 din Legea nr. 94/1992, Camera de Conturi a mun. B se asimilează cu camerele de conturi județene.
Conform dispozițiilor aceleiași legi, HG nr. 33/2003, HG nr. 175/2005, Codului etic al profesiei și fișei postului, toți controlorii financiari au aceleași sarcini de serviciu, desfășoară aceleași activități de control, participă la aceleași proceduri de valorificare a constatărilor din actele de control/audiat și sunt supuși acelorași restricții și incompatibilități.
Reclamanții au invocat în susținerea pretențiilor lor și decizia nr. VI din 15.01.2007, a Js olicitând instanței să constate, și în prezenta cauză existența unui tratament diferențiat între controlorii financiari din camerele de conturi județene pe de o parte și cei din Camera de Conturi ii]
Referitor la pct. 4 și 5 din acțiune, reclamanții au arătat că prin Legea nr. 200/2005, pe lângă Curtea de Conturi a României a fost constituită Autoritatea de audit pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada post-aderare.
Prin Legea nr. 490/2004 și HG nr. 170/2005 s-a instituit majorarea salariilor de bază cu 75% în exclusivitate controlorilor financiari din cadrul Autorității de Audit, structură fără personalitate juridică asemenea Camerei de Conturi
Criteriul pentru acordarea acestor majorări - respectiv natura unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pentru un anumit parcurs al carierei lor - este nejustificat, apreciază reclamanții, atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu a procurorilor financiari necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu. Așadar, prin neaplicarea și pentru reclamanți a prevederilor art. 3 din Legea nr. 490/2004 și art. 3 din HG nr. 170/2005 s-a creat o diferențiere între aceste categorii de controlori financiari, fiind ignorat principiul nediscriminării prev. de art. 5 din Codul muncii și art. 16 alin. 1 din Constituția României precum și de reglementările internaționale susmenționate.
Apreciază reclamanții că întrucât egalitatea nu înseamnă uniformitate, ar fi justificat un tratament diferențiat în cazul unor sporuri, nu și în cazul majorării salariilor de bază, situație reclamată de ei.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare la acțiunea reclamanților prin care a solicitat respingerea acesteia ca netemeinică și nelegală.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a MEF solicitând ca, în eventualitatea admiterii cererii de chemare în judecata, acesta să fie obligat la asigurarea fondurilor necesare pentru plata sumelor către reclamanți.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFPJ B, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de Curtea de Conturi a României, iar MEF nu are nici o răspundere privind garantarea acestor drepturi.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei Curtea de Conturi a României, prin care au renunțat la judecată pentru pretențiile aferente perioadelor 1.11.2000 - 14.10.2005 și respectiv 14.03.2005 - 14.10.2005 și au dezvoltat noi argumente în susținerea cererii de chemare în judecată. Totodată, au arătat că întrucât Legea nr. 94/1992 are caracter organic, dispozițiile art. 136 nu puteau fi înlăturate de prevederile unei legi ordinare, cum este OUG nr. 160/2000 - astfel cum rezultă din disp. art. 56 alin. 2 din Legea nr. 24/2000.
Reclamanții au precizat că nu și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 1, art. 2 alin, 1,3,11 și art. 27 din OUG nr. 137/2000, astfel încât nu sunt aplicabile în speță deciziile nr. 818 - 821/3.07.2008 ale Curții Constituționale. Cât Privește hotărârile nr. 391/2008 și nr. 381/2008 ale CNCD, acestea nu le sunt opozabile întrucât nu au fost părți în acele cauze și acțiunea lor nu se întemeiază pe OUG nr. 137/2000.
Prin sentința nr. 928 din 30.06.2009, Tribunalul Botoșania respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanței Ministerul Finanțelor Publice, a respins ca nefondată atât acțiunea cât și cererea de chemare în garanție formulată de Curtea de Conturi în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că cererea formulată de reclamanți este nefondată urmând a fi respinsă pentru aceleași motive care au fost avute în vedere și la prima judecare a fondului.
Astfel instanța a avut în vedere că recursul reclamanților a fost admis, însă nu entru p. motivele invocate de aceștia ci pentru omisiunea soluționării cererii de chemare în garanție. Față de prevederile art. 315 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și cum motivele invocate față de acțiunea principală nu au fost admise, a trecut cu privire la judecata acestei cereri la aplicabilitatea prevederilor menționate.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice instanța a respins-o pentru motivul că, așa cum rezultă din prevederile art.160 Cod procedură civilă ce reglementează instituția chemării în garanție poate fi chemată în garanție o altă persoană împotriva căreia partea ar putea să se îndrepte când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
legale care stabilesc raporturile dintre Curtea de Conturi și Ministerul Finanțelor Publice nu stabilesc însă o astfel de garanție în sarcina Ministerului Finanțelor Publice de a răspunde în situația în care Curtea de Conturi ar cădea în pretențiuni. Cererea așa cum a fost formulată vizează tocmai situația în care pârâta ar fi obligată la achitarea drepturilor salariale iar plata drepturilor stabilite prin hotărârea judecătorească ar trebuit să fie asigurată prin alocarea de fonduri de către Ministerul Finanțelor Publice. O asemenea obligație însă a acestui minister nu echivalează cu o garantare de către Ministerul Finanțelor Publice obligația de plată revenind de o potrivă ambelor părți.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.
În dezvoltarea acestor motive recurenții arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra prevederilor art. 8 din OUG nr. 1/2006 care le recunoaște dreptul la majorarea cu 75% a indemnizației salariale începând cu data de 04.02.2006.
Arată recurenții că au calitatea de personal de specialitate al Curții de Conturi și că au atribuțiile prevăzute de legea de organizare și funcționare a Curții de Conturi pentru controlul împrumuturilor externe contractate sau garantate de stat, rambursate sau nerambursate, precum și a altor credite sau împrumuturi similare la care fac referire art. 8 alin. 1 din OUG nr. 1/2006.
Pe baza acestor atribuții legale, în perioada 2006-2008 au fost transmise Camerei de Conturi B tematici cadru și tematici speciale de control și audit în baza cărora au îndeplinit acțiuni de control și audit privind împrumuturile externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile precum și a altor credite sau împrumuturi similare la care fac referire art. 8 din OUG nr. 1/2006.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs recurenții invocă faptul că prima instanță, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acțiunii lor, concluzionând că și-au întemeiat acțiunea pe OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea discriminării.
Susțin recurenții că pretențiile lor își au temeiul juridic în disp. art. 8 alin. 1 din OUG nr. 1/2006 mai susmenționat și art. 136 din Legea nr. 94/1992, care nu prevede diferențieri salariale pentru controlorii financiari în funcție de locul în care își desfășoară activitatea.
În mod greșit se apreciază incidența Deciziei nr. 821 din 3 iulie 2008 pronunțată de Curtea Constituțională, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. 1, 3 și 11 și art. 27 din nr.OG 137/2000 raportat la dispozițiile art. 20 din Constituție.
Susțin recurenții că protecția împotriva oricărei discriminări este garantată prin norme internaționale, situație față de care în mod greșit instanța de fond a apreciat că deciziile Curții Constituționale prevalează.
Totodată se invocă și jurisprudența în materie, respectiv hotărâri pronunțate în cauze identice, cât și decizia nr. 6/2007 pronunțată în interesul legii, în ceea ce-i privește pe magistrați, existând similitudine de situație.
Nu s-au solicitate probe noi în calea de atac a recursului.
Intimata, Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 157 alin. 2 Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege.
În aplicarea acestor dispoziții, Curtea reține că normele speciale de salarizare ale recurenților sunt OUG nr. 160/2000 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 233/2006, nr.OG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 219/2007 și OG nr. 14/2008 aprobată prin Legea nr. 237/2008, ce nu conțin nicio prevedere legală referitoare la acordarea majorării salariale de 75% din indemnizația de încadrare brută lunară, cum legal a reținut tribunalul.
În consecință, în lipsa unui temei legal nu poate fi primită apărarea recurenților, în sensul că potrivit art. 17 lit. g și h din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, acordarea dreptului salarial de către instanța de judecată s-ar justifica doar pentru că aceștia ar avea atribuții de control a fondurilor provenite din asistența financiară acordată României. Cu atât mai mult cu cât aceste dispoziții menționate erau abrogate la data investirii instanței, la acest moment raportându-se tribunalul, conform principiului neretroactivității legii civile.
Nu pot fi reținute nici susținerile reclamanților-recurenți în sensul că dispozițiile art. 145 alin. 1 din Legea nr. 200/2005 privind aprobarea OUG nr. 22/2005 ce are domeniu de aplicare stabilit de legiuitor doar personalului Autorității de Audit al Curții de Conturi li se aplică și lor pe motiv că s-ar crea o nejustificată și disproporționată discriminare între categorii profesionale aflate în situații identice.
Or, această argumentație propusă de recurenții reclamanți este greșită, câtă vreme fiecare dintre categoriile sus-menționate sunt salarizate în baza unei legi speciale, având un statut distinct.
Așadar, deși toți se includ în categoria personalului ce funcționează în cadrul Curții de Conturi nu se pot considera că între aceste persoane există identitate sub aspectul salarizării, pentru că nu se găsesc în aceeași situație.
Controlorii financiari, ca și categorie de persoane salarizate din bugetul de stat beneficiază de salarizare în baza unei legi speciale așa cum s-a mai arătat, la fel și personalul din cadrul Autorității de Audit beneficiază de salarizare în baza Legii nr. 490/2004, nr.HG 170/2005.
Legiuitorul are atributul de a majora salariul fiecărei categorii, de a acorda sporuri sau indemnizații pe rațiuni justificate de moment care poate fi și aceea a acordării unei majorări de 75 % din indemnizația brută lunară.
În această situație majorarea sus-menționată acordată personalului din cadrul Autorității de Audit a Curții de Conturi este justificată pe considerentul gestionării fondurilor comunitare și nu poate fi extinsă prin analogie situației controlorilor financiari din cadrul aceluiași instituții.
Simpla apartenență a controlorilor financiari la categoria personalului Curții de Conturi, existența unor atribuții, responsabilități, riscuri profesionale similare nu constituie o situație premisă pentru a constata că se găsesc într-o situație comparabilă cu cei care au recunoscute prin legi speciale de salarizare drepturile bănești pretinse prin acțiunea introductivă.
Așadar, nu este îndeplinită în cauză condiția încălcării vreunui drept al omului sau a vreunei libertăți fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice domeniu al vieții publice.
Așadar, numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental care nu poate fi restrâns salariatului iar nu și majorarea acestuia cu 75 % pentru diferite considerente (gestionare fonduri europene).
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a apreciat că diferența de tratament devine discriminatorie atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Normele internaționale și comunitare invocate de reclamanții recurenți au fost transpuse în legislația României în art. 6 alin. 2 Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare și nr.OG 137/2000.
Numai că, interpretarea acestei ordonanțe nr.OG 137/2000 este neconstituțională în condițiile în care se dă în căderea instanței de judecată atributul de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii, prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe, transformând practic instanțele în autoritate legiuitoare.
Nu pot fi invocate, de asemenea, hotărârile pronunțate în situații similare, în sensul admiterii cererii, întrucât nu au relevanță în cauză, întrucât în sistemul de drept românesc precedentul judiciar nu constituie izvor de drept.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, C, împotriva sentinței nr. 928 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2/18.12.2009
Președinte:Dicu AurelJudecători:Dicu Aurel, Maierean Ana, Ciută Eugenia
