Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2010/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ /2010
Ședința publică din 8 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pop Mirela JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- - - președinte secție
- - -JUDECĂTOR 3: Doriani Ana
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta recurentă SC SA împotriva sentinței civile nr.1464/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru pârâta recurentă, lipsă fiind reclamantele intimate A și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,după care se constată că la dosar s-au înregistrat note de recurs formulate de reclamantele intimate și o cerere de amânare formulată de mandatarul reclamantelor prin care solicită un nou termen de judecată pe motive medicale, anexează adeverința medicală în acest sens.
Mandatara pârâtei recurente declară că a studiat notele de recurs și nu se impune un nou termen de judecată și se opune cererii de amânare formulată de mandatarul reclamantelor intimate.
Instanța deliberând respinge cererea de amânare formulată de mandatarul reclamantelor intimate cererea nefiind justificată întrucât adeverința se referă la o perioadă anterioară termenului de judecată.
Ne mai fiind alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara pârâtei recurente solicită în principal admiterea recursului casarea cu trimitere la Tribunalul București pentru soluționarea cauzei.
În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului și restabilirea situației anterioare iar în legătură cu acest dosar arată că hotărârea a fost pusă în executare. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr- și precizată, reclamantele A și au chemat-o în judecată pe pârâta SC "" SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată aceasta la plata sumei de 3.360 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate de pârâtă, sumă ce solicită a fi actualizată cu indicele de inflație aplicabil de la data nașterii dreptului subiectiv și până la data plății efective.
In motivarea acțiunii lor reclamantele au arătat că au fost încadrate în muncă la societatea pârâtă până în anul 2005. Raporturile de muncă au încetat în urma reorganizării activității, achitându-se plăți compensatorii echivalente cu numărul de salarii medii brute în funcție de vechimea în societate. S-a susținut că în mod greșit la calculul sumelor acordate s-a avut în vedere salariul mediu brut pe anul anterior concedierii, întrucât, în conformitate cu pct.4 din Planul Social - anexă la Contractul Colectiv de Muncă, indemnizația de concediere trebuia stabilită pe baza celui din 2004, majorat în anii următori pe baza aceluiași procentaj cu care s-au majorat salariile prevăzute în CCM. In plus, s-a mai susținut că pârâta a omis să-și achite datoria prevăzută în art.50 din CCM, respectiv salariile medii nete, având în vedere vechimea în muncă.
Prin întâmpinare depusă pârâta a solicita respingerea acțiunii, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond netemeinicia acesteia, deoarece indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori au fost negociate cu sindicatul prin planul social. La stabilirea sumelor fixe acordate s-a luat ca bază de calcul salariul mediu brut pe din anul 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin CCM în anul anterior disponibilizării și nu salariul mediu brut pe anul în curs, în care a avut loc disponibilizarea, acest fapt fiind expres precizat în art.4 din Planul Social, astfel cum a fost modificat prin amendamentul din 9.01.2006. S-a mai precizat că planul social încheiat la 21.04.2005 reprezintă o anexă a CCM, indemnizațiile de concediere fiind negociate cu tocmai în aplicarea disp.art.50 din CCM iar voința comună a părților a fost modificarea în favoarea salariaților a indemnizațiilor stabilite prin art.50 alin.1 din CCM și nicidecum de a cumula cele două indemnizații.
Prin sentința civilă nr. 1464/LM/07.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr- s-au respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune, precum și a necompetenței teritoriale și s-a admis în parte acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantele A și împotriva pârâtei A fost obligată pârâta să-i plătească fiecărei reclamante suma de 2.293 lei, reprezentând diferențe nete dintre sumele acordate cu titlu plăți compensatorii și cele cuvenite, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune la data plății efective
A fost respinsă în rest acțiunea.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantelor suma de 1000 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Excepția prescripției a fost respinsă întrucât termenul de prescripție al dreptului material la acțiune este de 3 ani de la data nașterii dreptului (data încetării raporturilor de muncă), fiind aplicabile prev.art.283 alin.1 lit. c Codul muncii.
S-a mai reținut că în baza art.282 alin.1 lit. a Codul muncii pot fi părți în conflictele de muncă salariații precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul Codului Muncii, al altor legi sau al Contractelor Colective de Muncă, astfel încât reclamantele justifică în prezenta cauză calitatea procesuală activă.
Excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoaraa fost respinsă întrucât Codul muncii, prin art.284 alin.2 stabilind o competență derogatorie de la dreptul comun, acordă o competență exclusivă instanței în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantei.
Privitor la fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Reclamantele a fost salariatele societății pârâte, raporturile de muncă dintre părți încetând urmare disponibilizărilor ce au avut loc în cadrul societății.
Conform art.50 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de pe anul 2005 s-a prevăzut, dreptul angajatului concediat (din motive care nu țin de persoana salariatului), în funcție de vechimea acestuia, la o indemnizație echivalentă cu 1-4 salarii medii nete. Conform alin.3 al aceluiași articol, valorile acordate efectiv, urmau să fie stabilite prin negociere cu sindicatele. In baza acestei prevederi și în conformitate cu disp.art.69 și urm. Codul muncii, angajatorul a întocmit planul de măsuri sociale, actul denumit "Planul Social versiunea finală din 21.04.2005", fiind acceptat și semnat de sindicatul reprezentativ din unitate (). Prin acest act, cu termen de valabilitate până la 31.12.2010, la pct.4 s-au stabilit pachetele financiare de care beneficiază angajații concediați, constituite din 8, 12 ori 15 salarii la o vechime de 0,5 - 5 ani, 5 - 15 ani și respectiv peste 15 ani. Conform aceluiași articol, pentru anul 2005 salariul mediu brut se calculează pe baza salariului mediu brut din 2004, majorat în anii următori cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Planul social, în versiunea din 21.04.2005 a devenit anexă la Contractul Colectiv de Muncă, fapt confirmat de ambele părți, iar indemnizațiile de concediere au fost achitate persoanelor disponibilizate. In cazul încetării contractelor individuale de muncă prin acordul părților, suma acordată a reprezentat 50% din pachetul salarial corespunzător vechimii în.
Pârâta a arătat că la calculul indemnizației s-a folosit ca bază de calcul salariul mediu brut din anul anterior disponibilizării (nu cel din anul în curs), înmulțit cu numărul de salarii prevăzute în planul social, din care s-a scăzut impozitul.
In justificarea acestei proceduri a fost invocat amendamentul din 9.01.2006 la planul social încheiat la 21.04.2005, prin care s-a modificat pct.4 în discuție, precizându-se expres că pachetele financiare primite se raportau la salariul mediu brut pe stabilit ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă aceste compensații.
Amendamentul menționat este însă contestat de reclamante și întrucât nu s-a făcut dovada înregistrării conform legii, acesta nu poate modifica prevederea cuprinsă în planul social anexă la Contractul Colectiv de Muncă. Cu atât mai puțin amendamentul din 2006 putea produce efecte în mod retroactiv. În acest sens, se observă că, în actul de încetare a contractului de muncă (decizie sau acord) se face referire la planul social, nu și la amendamentul invocat și nici la hotărârile Comisiei paritare. Hotărârile comisiilor paritare vizând doaraplicareaplanului social, nu puteau atinge drepturile negociate în favoarea salariaților.
Se impune a se preciza că dreptul la compensații se naște la data concedierii și ca urmare, raportat la prev. CCM și la planul social în discuție, la calculul indemnizațiilor stipulate în favoarea disponibilizaților, trebuie avut în vedere salariul brut pe unitate la acea dată, nicidecum cel din anul anterior, inferior celui actual.
In consecință, aplicându-se la salariul mediu brut pe 2004 majorările salariale prevăzute în CCM, rezultă că salariul mediu brut pe anul 2005 era de 1582 lei, în 2006 de 1796 lei, în 2007 de 2074 lei și respectiv 2396 lei în 2008, confirmate și prin hotărârile comisiilor paritare.
Ca urmare, pârâta a fost obligată la plata diferențelor nete cuvenite cu titlu de indemnizație de concediere rezultate din aplicarea bazei de calcul din anul disponibilizării (în cuantumul arătat), înmulțite cu numărul de salarii stipulate în raport cu vechimea salariaților și impozitate conform legii, respectiv suma de 2.293 lei fiecărei reclamante reprezentând diferența dintre suma acordată și suma cuvenită cu titlu de indemnizație de concediere, respectiv 50% din pachetul salarial corespunzător vechimii.
In vederea unei despăgubiri integrale, sumele astfel rezultate au fost actualizate prin aplicarea indicelui de inflație până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC, SA B, solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea pentru o nouă judecată Tribunalului București, iar în subsidiar admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii, precum și întoarcerea executării, dacă s-a realizat executarea silită a sentinței până la data pronunțării deciziei din recurs.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 Cpc raportat la art. 312 Cpc, s-a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile necompetenței teritoriale, prescripției și lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 sunt imperative, iar plata drepturilor compensatorii nu reprezintă plata unui drept salarial, ci o măsură de protecție socială, sumele fiind prescriptibile în 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Ca urmare a inexistenței calității de creditor a recurentei, nu există nici calitatea de debitor a reclamantei, motiv pentru care este întemeiată și excepția lipsei calității procesuale active invocată.
Pe fondul cauzei, a arătat că punctul 4 din planul social se referă la salariul brut din anul anterior, iar instanța de fond a interpretat greșit voința părților. Rațiunea modalității de calcul a indemnizației de concediere pe baza salariului mediu brut din anul anterior concedierii constă în faptul că salariul de bază brut acordat de într-un an de zile nu poate fi stabilit decât la finele anului respectiv.
CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă a reținut următoarele:
Recursul este fondat.
Excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoaraa fost în mod legal respinsă de prima instanță, față de prevederile art. 284 alin 2 din Codul muncii, care prevede competența teritorială a instanței de la domiciliul reclamantului în cazul cererilor referitoare la conflictele de muncă. Este o derogare de la regula generală prevăzută de Codul d e procedură civilă, justificată prin faptul că de cele mai multe ori salariatul este cel care are calitatea de reclamant, creându-i-se astfel o facilitate.
Art. 72 din Legea nr. 168/1999, care stabilea competența de la sediul unității a fost implicit abrogat de art. 298 alin 2 din Codul muncii, astfel cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul soluționării unui conflict de competență, prin decizia nr. 3048/23.04.2004 - Secția Civilă. A arătat instanța supremă în motivarea regulatorului de competență că aplicarea prevederilor Codului Muncii se impune atât în raport de împrejurarea că noua reglementare este ulterioara Legii nr. 168/1999, cât și având în vedere dispozițiile art. 298 alin 2 din Codul muncii, care abrogă implicit art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Legat de critica referitoare la greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, se constată că este de asemenea nefondată și că în cauză sunt incidente prevederile art.283 lit. c din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale sau a unor despăgubiri către salariat.
În cauză, nu sunt incidente prevederile art.283 lit. a din Codul muncii, întrucât pretențiile invocate de reclaman te nu decurg din încetarea contractului individual de muncă și nici prevederile art.283 lit. e din același act normativ, întrucât pretențiile formulate de reclaman te nu sunt urmarea neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia.
Ne aflăm, însă, în prezența unor drepturi de natură salarială care devin actuale numai la data concedierii colective operate în cauză, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la această dată, astfel încât, contrar susținerilor pârâtei, reclamantele se află în termenul legal prevăzut pentru formularea cererii deduse judecății.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor se observă că în speță conflictul dintre părți privește modul în care pârâta SC SA și-a executat obligațiile care îi reveneau din contractele colective de muncă în calitate de angajator. Cum în baza art.282 alin.1 lit. a Codul muncii pot a fi părți în conflictele de muncă salariații precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul Codului Muncii, al altor legi sau al Contractelor Colective de Muncă, reclamantele justifică în prezenta cauză calitatea procesuală activă.
În consecință, sub acest aspect, criticile formulate de pârâtă se constată că sunt neîntemeiate, urmând să fie respinse.
Pe fond însă, se constată că susținerile pârâtei sunt fondate, astfel:
Reclamantele A și au fost salariatele societății pârâte până în anul 2005, raporturile de muncă dintre părți încetând urmare a disponibilizărilor ce au avut loc în cadrul societății, prin deciziile nr.148 și 104/09.11. 2005.
Planul Social din 21.04.2005, parte integrantă a Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unității, este aplicabil de la data încheierii sale până la data de 31.10.2010, deci și la data concedierii reclamantei.
Potrivit art. 4 din acest Plan Social,în funcție de vechimea în, angajații vor primi următoarele pachete, parte integrantă a negocierilor finale:
0,5 - 5 ani vechime.8 salarii
5 - 15 ani vechime.12 salarii
Peste 15 ani vechime.15 salarii
S-a făcut mențiune, pentru toate cele 3 intervale, ca pentru anul 2005 salariul mediu brut se va calcula pe baza celui din 2004, majorat pentru anii următori cu același procent ca și salariile.
Din interpretarea acestui articol din Planul Social reiese cu claritate că în anul 2005 pachetele financiare la care face referire se vor calcula raportat la salariul mediu brut aferent anului 2004, majorat în anii următori direct proporțional, cu același procent cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
În plus, articolul face referire la salariul mediu brut aferent unui an întreg, or acesta se calculează la terminarea anului, raportat la salariile medii lunare aferente fiecărei luni. Or, salariul mediu anual aferent anului 2005 nu se putea calcula decât la începutul anului 2006, după ce se stabilea salariul mediu din luna decembrie 2005, iar concedierea reclamantelor a avut loc în luna noiembrie 2005 și ca atare în mod corect recurenta a avut în vedere salariul mediu brut aferent anului 2004.
În consecință, în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ.coroborat cu art. 304 punct 9 Cod procedură civilă, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999, Curtea constatând că soluția primei instanțe reflectă o aplicare și interpretare greșită a legii;
Va admite ca fondat recursul declarat de pârâta - recurentă SC SA împotriva sentinței atacate, va modifica sentința în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulate în cauză de reclamante.
Conform art. 404 indice 2 Cod de procedură civilăîn cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării; curtea având în vederea cererea recurentei în acest sens urmează să o admită, făcând aplicarea acestui text de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, ca fondat, recursul declarat de pârâta - recurentă SC SA împotriva sentinței civile nr.1464/LM/7.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
Modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantele A și împotriva pârâtei SC SA.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile atacate.
În baza art.404 indice 2 Cod procedură civilă dispune restabilirea situației anterioare executării hotărârii primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.02. 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.DA
Tehnored.DA/TM
2 ex/ 16.02 2010
Jud.
Președinte:Pop MirelaJudecători:Pop Mirela, Stoica Manuela, Doriani Ana
