Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2066/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2066
Ședința publică din data de 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta SC "" SA împotriva sentinței civile nr. 964/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru recurentă, lipsă fiind reclamanții intimați, G,.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, având în vedere că hotărârea recurată a fost comunicată pârâtei la 16 ianuarie 2009, iar recursul a fost declarat la 3 februarie 2009, instanța, în baza art.137 și art.103 alin.1 Cod de procedură civilă raportat la art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, invocă, din oficiu, excepția de tardivitate a declarării recursului și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Reprezentantul pârâtei-recurente arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției de tardivitate a declarării recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 964 din 25 noiembrie 2008 Tribunalului Arad, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, G, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat împotriva pârâtei SA, înmatriculată la ORC B sub nr. J-, având CUI RO -, fiind obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 6760 lei, diferență salarii compensatorii la disponibilizare, și câte 1200 lei, contravaloarea aprovizionării toamnă -iarnă 2005, 2006, sume indexate cu dobânda legală de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în ce privește obligația pârâtei la plata unor suplimentări ale drepturilor salariale în cuantum de un salariu minim pe ramură, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, ziua meseriei, C și în fiecare luna octombrie a fiecărui an în favoarea salariaților săi, este prevăzută în art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Energetice, iar neîndeplinirea acestei obligații de bună voie de către pârâtă îndreptățește instanța să o oblige la plata drepturilor salariale menționate, în temeiul art.243 din Codul muncii, care prevede că executarea Contractului colectiv de muncă este obligatorie.
Referitor la concediere, s-a constatat că unitatea pârâtă și-a reorganizat activitatea, iar reclamanții au fost concediați în temeiul art.65-66 din Codul muncii, astfel că, potrivit pct.4 al Planului Social, anexă la Contractul colectiv de muncă al societății, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizații de concediere stabilite în funcție de vechimea în muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca tardiv introdusă, ori ca prescrisă, iar în subsidiar, ca nefondată.
A invocat excepția tardivității formulării acțiunii, având în vedere faptul că modul de compensare față de concediere și suma efectivă ce urmează a fi plătită celui concediat a fost comunicată acestuia odată cu decizia de concediere, și acesta avea obligația de a contesta această decizie, în măsura în care ar fi considerat-o incorectă în termenul de 30 de zile stipulat de art.283 alin. alin.1 din Codul muncii, precum și încălcarea principiului dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, jurisprudența Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale fiind în sensul că litigiul aflat pe rolul unei instanțe judecătorești trebuind să se desfășoare cu respectarea reală nu doar formală a dreptului la apărare.
În ce privește fondul cauzei, s-a criticat sentința pentru netemeinicie, arătând că obligația de plată a indemnizației de concediere are un singur izvor -
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, modificat prin adoptarea Planului Social ( anexă la Contractul colectiv de muncă ) și a la acesta, iar susținerea reclamanților că indemnizația de concediere, ca drept de creanță își are izvorul în Contractul colectiv de muncă, pe când sumele acordate în baza Planului Social, își au izvorul în acest din urmă act, este eronată, voința părților semnatare ale Contractului colectiv de muncă, Planul Social a la acesta, fiind aceea de a modifica prevederile art.50 din Contractul colectiv de muncă, în sensul instituirii unor condiții mult mai avantajoase de concediere.
De asemenea, modificarea cuantumului indemnizației de concediere s-a impus ca o necesitate în raport de prevederile art.50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, care instituie un cuantum al acesteia mai mic decât cel prevăzut prin nr.OUG 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, însă ceea ce nu s-a înțeles în mod corect de către instanța de judecată este faptul că baza de calcul la care se raportează reclamanții nu este cea corectă, venitul de referință fiind salariul mediu brut pe anul anterior celui la care reclamanții au fost disponibilizați, fapt pentru care suma solicitată de către aceștia nu își găsește justificarea în calculul prezentat în acțiunea introductivă.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă în termen de 6 luni, termen care a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, având în vedere temeiul de drept pe care se întemeiază acțiunea, respectiv dispozițiile art.176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și care stabilesc doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă iarnă, dar care nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu, dreptul salariaților putând fi generat exclusiv ca rezultat al unei negocieri patronat sindicat cu ocazia încheierii Contractul colectiv de muncă la nivel inferior, în speță Contractul colectiv de muncă, negocieri care nu au mai avut loc începând cu anul 1999.
A mai susținut că instanța de fond nu s-a preocupat de analiza stării de fapt existente, în sensul includeri adaosurilor în salariul de bază a fiecărui salariat, această dispoziție fiind prevăzută în art.137 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs, de susținerile părților și, totodată, sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul întemeiat.
Astfel, primul capăt de cerere al acțiunii îl constituie plata pentru fiecare parte a sumei de 6760 lei, reprezentând diferență salarii compensatorii și dobânda legală de la data nașterii dreptului până la plata efectivă, plăți compensatorii stabilite în conformitate cu punctul 4 din Planul Social încheiat între conducerea împreună cu - anexă la Contractul colectiv de muncă al, arătând că, întrucât se încadrează la pachetul de la 5 - 15 ani vechime în muncă, erau îndreptățiți să primească o indemnizație de 12 salarii compensatorii în sumă de 24.864 lei.
Tribunalul, constatând că angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizații de concediere stabilite în funcție de vechimea în muncă, potrivit punctului 4 al Planului Social, a admis acțiunea.
Prevederile art.4 alin.2 din Planul Social stabileau că pentru anul 2005 se ia în calcul salariul mediu brut din pe baza celui din 2004, majorat în anul următor, direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în Contractul colectiv de muncă.
Ori, raportat la pretențiile deduse judecății, la dispozitivul hotărârii judecătorești pronunțate și la temeiul juridic al primului capăt de cerere, respectiv art.4 alin.2 din Planul Social, rezultă că tribunalul nu a lămurit obiectul cauzei întrucât deși s-a solicitat plata diferenței salarii compensatorii, instanța nu motivează în ce constă dreptul salarial acordat.
De asemenea, din considerentele sentinței nu rezultă cum a ajuns instanța la concluzia că suma pretinsă este cea corectă, care este cuantumul salariului mediu brut la care se raportează indemnizația, care este indexarea cuvenită, care sunt dispozițiile din Planul Social și Contractul colectiv de muncă care impun această concluzie.
Aspectele semnalate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, așa încât, în temeiul art.312 alin.1, 3 Cod procedură civilă se va admite recursul, casându-se sentința civilă atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, ocazie cu care se vor analiza pretențiile celui de-al II-lea capăt de cerere raportat la temeiul juridic invocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtei SC "" SA, declarat împotriva sentinței civile nr. 964/2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanții, G,.
Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red./02.02.2009
Thred./02.02.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
