Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 211/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 211/R-CM
Ședința publică din 05 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.742/CM din 14 noiembrie 2007,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic - pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor-prin DGFP A, lipsă fiind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți -, și intimata-pârâtă Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecata în lipsa părților.
Reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, având cuvântul pe recurs, solicită admiterea lui, considerând că în mod eronat instituția pe care o reprezintă a fost obligată la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești către reclamanți.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 11.09.2007 și completată în ziua de 15.10.2007, reclamanții, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea în solidar a primilor doi pârâți la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada septembrie 2004 - 01.02.2007, actualizat cu indicele de inflație la data achitării efective, cu cheltuieli de judecată.
Față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reclamanții au formulat cerere de obligare a acestuia la alocarea sumelor necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr. 177/2002.
Au considerat astfel reclamanții că, dreptul prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 a rămas în vigoare pana la data de 1 februarie 2007 când a intrat in vigoare a OG nr. 8/2007 care a abrogat dispozițiile Legii nr. 50/1996, pe cale de consecința el trebuie acordat pentru aceasta perioada.
Mai mult, s-a arătat, la data stabilirii acestui drept, in baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care judecătorii își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc si suprasolicitare neuropsihică.
În termen legal, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată, arătând că textul art. 47 din Legea nr. 50/1996, invocat de reclamanți in susținerea pretențiilor, a fost abrogat total si explicit prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea i completarea Legii nr. 50/1996.
Nu se poate susține că prevederile Legii nr. 50/1996 au fost repuse în vigoare prin abrogarea nr.OUG177/2002 deoarece potrivit art. 62 alin.3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv.
OG nr.83/2000 a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților, cât și coeficientul de multiplicare.
Este evident că finalitatea modificării legislației nu a fost în niciun caz diminuarea drepturilor salariale, ci dimpotrivă creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că în speță raporturile juridice de muncă s- au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Atât Ministerul Economiei și Finanțelor cât și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Prin sentința civilă nr.742/CM/ 14.11.2007 Tribunalul Argeșa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea completată și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada septembrie 2004 - februarie 2007, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâților Ministerul Justitiei și Curtea de APEL PITEȘTI fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate mai sus.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea si abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Abrogarea nu poate produce efecte juridice atâta vreme cât nr.OG 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Astfel, instanța reține că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art.48 din legea nr. 50/1996 și art.1 din protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text, în baza art. 20 alin. 2 din Constituția României.
In cauză, s-a considerat, sunt incidente și dispozițiile art. 19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.
In ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul a reținut că potrivit art.19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Conform art.3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară. In lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Motivul de recurs invocat de recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor este acela potrivit căruia hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În susținerea acestui motiv se arată că în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, obligându-l să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate prin acțiune.
Acest minister răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al reclamanților nu a calculat și acordat în mod corect drepturile bănești nu îi conferă acestuia nicio garanție legală din partea recurentului pentru eventualele sume ce ar trebui plătite.
În drept, recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurentul-pârât Ministerul Justiției critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Instanța a pronunțat soluția atacată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În susținerea acestor motive de recurs se arată următoarele:
Nicio dispoziție legală nu stabilește că salarizarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate se realizează prin lege organică.
Domeniul legii ordinare este regula, excepția fiind legea organică, în al cărei domeniu strict reglementat de art.72 din Constituție se regăsesc organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, nu și drepturile salariale.
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 - lege ordinară - s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale care permit intervenția în domeniul legii ordinare prin ordonanțe. Mai mult, nr.OG83/2000 a fost aprobată prin lege, act de același nivel cu Legea nr.50/1996.
Este de observat, susține recurentul, că sporul pentru risc și suprasolicitare psihică a fost introdus în Legea nr.50/1996 prin nr.OG56/1997 privind modificarea și completarea nr.OG9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
După raționamentul instanței de fond ar rezulta că nimeni nu trebuia să beneficieze de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică întrucât modificarea Legii nr.50/1996 prin nr.OG56/1997 încalcă dispozițiile constituționale și normele de tehnică legislativă.
Pe de altă parte, instanța a omis din vedere un element esențial, și anume acela că prin nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 s-a realizat un nou sistem de salarizare, stabilindu-se indemnizații lunare pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și de vechimea în magistratură, ca unică formă de remunerare a activității acestora.
În nr.OG83/2000 se prevede abrogarea tuturor indemnizațiilor și sporurilor de care beneficiază în prezent magistrații.
Atât prin Legea nr.154/1998, cât și prin nr.OG83/2000, s-a realizat un sistem de salarizare bazat pe noi principii și pe elemente noi de determinare a veniturilor salariale - valoarea de referință sectorială, coeficientul de multiplicare. Acestea din urmă fiind majorate substanțial, la momentul respectiv au dus la creșterea remunerației personalului auxiliar de specialitate, deși s-a procedat la abrogarea unor sporuri calculate la salariul de bază.
Incidența art.20 alin.2 din Constituția României iese din discuție pentru că nu este vorba de reglementări interne cu privire la proprietate și care să aibă un conținut în contradicție cu reglementările internaționale.
Dezlegând noțiunea de bun în sensul art.1 Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, în speța de față fiind în discuție un drept de creanță afirmat de intimații-reclamanți, dar neprevăzut de legislația în vigoare. Tot Curtea arată că acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
În cauza Gaygusuz/Austria s-a decis că dreptul la o alocație de urgență - în măsura în care este prevăzut de legislația națională în materie - este un drept patrimonial în sensul art.1 Protocolul 1.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
Recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările Contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, etc.
În baza acestor atribuții legate de execuția bugetară, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort. În considerarea lor, instanța a obligat pârâtul la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea drepturilor bănești cuvenite reținând astfel calitatea procesuală pasivă.
Primul motiv de recurs invocat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, vizând soluționarea cauzei cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv reglementat de dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, nu este fondat.
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Așa cum s-a reținut la judecata în primă instanță, dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Contrar celor susținute de recurent, abrogarea s-a făcut cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Posibilitatea reglementării primare prin ordonanțe emise de Guvern este sever circumstanțiată prin dispozițiile constituționale - art.114 din Constituția României din anul 1991.
Legea de abilitare stabilește în mod obligatoriu domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.
Prin art.1 pct.Q1 din această lege, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, nu și pentru abrogarea dispozițiilor acesteia. Iar Legea nr.334/2001 aprobă nr.OG83/2000 în temeiul limitelor delegării legislative stabilite prin art.1 pct.Q1 menționat mai sus.
Acolo unde a avut în vedere și abrogarea unor texte de lege, legiuitorul a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. A se vedea în acest sens art.1 pct.Q3 din Legea nr.125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art.2 alin.3, pct.B lit.d) din Decretul nr.247/1997.
În conținutul dreptului fundamental la munca și protecția socială a muncii - consacrat de art.38 din Constituția României din 1991 - se regăsesc și măsurile de protecție socială privind prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Este și cazul de față în care munca se prestează în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, aspect necontestat de către pârâți.
Pentru aceasta s-a stabilit inițial dreptul reclamanților la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a justificat de către recurent îngrădirea exercițiului acestui drept prin aceea că nr.OG83/2000 a stabilit un nou sistem de salarizare cu indemnizație ca unică formă de remunerare.
Includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în noile salarii și indemnizații reglementate de nr.OG83/2000 nu rezultă din modalitatea de stabilire a acestora pentru personalul în discuție.
Potrivit art.2 din Legea nr.50/1996 modificată prin nr.OG83/2000, magistrații au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare lunară stabilită pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură.
Includerea sporurilor abrogate în indemnizațiile de încadrare lunară, respectiv în coeficientul de multiplicare este în contradicție cu intenția declarată de majorare a veniturilor salariale. Mai mult, modalitatea invocată nu permite verificarea salarizării în funcție de condițiile speciale în care se prestează munca, respectiv verificarea aplicării sporului ca procent din respectiva indemnizație.
Lipsa fondurilor bugetare nu constituie o justificare a îngrădirii exercițiului acestui drept la sporul de 50% din cele enumerate de art.49 din Constituție.
Modalitatea de includere a sporului în indemnizația de încadrare lunară contravine și semnificației componentelor salariului stabilite de prevederile art.155 Codul muncii.
Salariul de bază/ indemnizația de încadrare constituind partea principală sau fixă a salariului total se calculează în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competența profesională.
Sporurile formează partea variabilă a salariului. Acestea se plătesc pentru compensarea efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca.
Dreptul la protecția socială a muncii prestate în condiții speciale, concretizat în sporul de 50% la salariul de bază lunar/ indemnizația de încadrare lunară constituie, pentru cele arătate mai sus, un drept recunoscut de dispozițiile legale, implicit un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
bazei de calcul a salariului/indemnizației nu constituie o justificare pentru lipsirea de acest bun.
Astfel, corect s-a considerat la judecata fondului că aplicarea normei internaționale se impune față de normele interne invocate în apărare de recurentul-pârât, în virtutea dispozițiilor art.20 alin.2 din Constituția României.
Pentru aceste considerente, Curtea va reține că nu sunt îndeplinite condițiile de nelegalitate și netemeinicie reglementate de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă și va respinge recursurile ca nefondate în baza art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.742/CM din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, și și pârâta CURTEA DE APEL PITEȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
Tehnored./
2 ex./08.04.2008
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Veronica Șerbănoiu Bădescu
