Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2206/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 2206
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Violeta Dumitru
JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Vera Andrea
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA (fostă SC SA), cu sediul social în B,- bis, sector 1, și sediul procesual la Societatea Civilă de Avocați și Asociații, cu sediul în municipiul B,-, etaj 3,.7, sector 1, prin administrator judiciar, cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr.35, - 27,.4 sector 3, împotriva sentinței civile nr.2885 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliat în comuna, sat, nr.32, județul P, G, domiciliat în comuna, sat, nr.54, județul P, domiciliat în,-, județul P, și, domiciliat în comuna, sat, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prezentul recurs a fost repus pe rol din oficiu de către instanță, avându-se în vedere modificările art. 36 din Legea 85/2006.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și, după deliberare, a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, G, și au` chemat în judecată pe pârâta fosta (SC SA) solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata diferenței salariale rezultată, ca urmare a salarizării sub nivelul minim prevăzut în contractul colectiv de muncă, și prima de Paști și C pentru perioada 2005-2007, actualizarea drepturilor salariale neacordate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost salariații societății pârâte, iar pentru munca prestată au fost plătiți cu un salariu mai mic decât cel care li se cuvenea conform contractului colectiv de muncă.
Au mai arătat reclamanții că, în conformitate cu art.168 din CCM la nivel de societate, pârâta avea obligația de a le achita o prima de Paști și C în valoare de un salariu mediu la nivel de societate pentru fiecare.
Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art.129 (3) că salariile se stabilesc prin negocieri cu respectarea limitelor minime corespunzătoare nivelurilor, funcțiilor și meseriilor prevăzute în contractul colectiv de muncă. La art.168 din CCM se prevede obligația societății de a plăti cu ocazia sărbătorilor de Paști și Cos uplimentare salarială egală cu un salariu mediu pe societate pentru fiecare.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că drepturile salariale au fost achitate, iar suplimentările salariale de Paști și C au fost incluse în salariul de bază în anul 2003.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.2885 din 13 noiembrie 2008, admis acțiunea formulată de reclamanții, G, și a obligat pârâta SC SA să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând diferența între salariul încasat și cel cuvenit conform CCM la nivel de unitate și primele de Paști și C, în sume nete actualizate conform raportului de expertiză după cum urmează: 18973 lei, G 25847 lei, 25902 lei, 24938 lei.
Prin aceeași sentință a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant 650 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expertiza și avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Contractul colectiv de muncă pe unitate prevede la art.128-129 că salariile angajaților se negociază începând de la un nivel minim de salarizare pe societate, care pentru muncitorii calificați reprezintă salariul minim pe economie înmulțit cu un coeficient de 1,50. În aceste condiții, rezultă că unitatea nu a achitat reclamanților drepturile salariale corespunzătoare contractului colectiv de muncă, astfel că drepturile salariale cuvenite și neachitate se ridică la suma de 18973 pentru, 25847 pentru G, 25902 pentru și 24938 pentru, sume nete actualizate conform raportului de expertiza.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că la obligarea sa la plata diferenței salariale prima instanță nu a luat în considerare apărările pârâtei, referitoare la nivelul drepturilor salariale acordate în societate.
De asemenea, reclamanților li s-au păstrat drepturile avute anterior transferului acestora de la SNP SA la SC SA.
Prin întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că raportul de expertiză întocmit în cauză a fost însușit de pârâtă, aceasta neformulând obiecțiuni.
Examinând recursul, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304-312 Cod proced. civ. curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză, efectuat la instanța de fond, nivelul de salarizare de care au beneficiat reclamanții s-a situat sub nivelul minim prevăzut de CCM pentru perioada 12.05.2005 - 12.02.2008.
Sumele nete actualizate cuvenite fiecăruia dintre reclamanți, ca urmare a salarizării sub nivelul minim, sunt următoarele: 18.973 lei pentru reclamantul, 25.847 lei pentru reclamantul G, 25.902 lei pentru reclamantul și 24.938 lei pentru reclamantul.
La calcularea acestor sume, expertul a avut în vedere statele de salarii și mențiunile din carnetele de muncă ale reclamanților și a ținut cont de toate drepturile care ar fi trebuit să fie acordate acestora, respectiv sporul de vechime, sporul de muncă grea, sporul de pericol, sporul de tură și primele de vacanță.
De asemenea, au fost avute în vedere primele de Paște și C pentru perioada 2005-2007, neachitate reclamanților potrivit disp. art.168 din CCM.
Curtea mai reține că, potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților, conflictul părților nefiind legat de altfel de sintagma includerii lor în salariu, ci a efectivității plății lor, probă pe care recurenta nu a făcut-
Față de aceste considerente, Curtea reține că tribunalul a constatat în mod legal și temeinic că, prin probele administrate, reclamanții au făcut dovada că salariul de bază minim pe care l-au primit nu a respectat prevederile Contractului colectiv de muncă, iar pârâta nu a probat plata acestor drepturi salariale și a celor cu destinație de prime de C și de Paște.
Pentru aceste motive, Curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică, nefiind incident nici unul dintre motivele de recurs invocate de recurentă, astfel că, în baza art.304-312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC SA (fostă SC SA), cu sediul social în B,- bis, sector 1, și sediul procesual la Societatea Civilă de Avocați și Asociații, cu sediul în municipiul B,-, etaj 3,. 7, sector 1, prin administrator judiciar, cu sediul în municipiul B, Bulevardul nr. 35, - 27,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr.2885 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți domiciliat în comuna, sat, nr.32, județul P, G, domiciliat în comuna, sat, nr.54, județul P, domiciliat în,-, județul P, și, domiciliat în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Vera Andrea
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120/2006
Red. LC.
Tehnored.LC/MD
7ex./03.12. 2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
Judecători fond
Președinte:Violeta DumitruJudecători:Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Vera Andrea