Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 224/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ. 224/
Ședința publică din 13 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela
GREFIER
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta - reclamantă UNIVERSITATEA "DUNAREA DE " G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.1142 din 23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în G,-, -ătușa,.3.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 februarie 20009, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 13 februarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1142/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Universitatea "Dunărea de "
A fost obligată pârâta să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de vechime începând cu data de 01.12.2006 și indemnizația de concediu de odihnă aferent anului universitar 2006 - 2007.
A fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a motivat următoarele:
Prin sentința civilă nr.1699/13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Universitatea Dunărea de
A fost obligată pârâta să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de vechime începând cu data de 1.12.2006 și indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului universitar 2006-2007.
A fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. 5638/121/2.08.2007 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Universitatea "Dunărea de " G să se constate dreptul acestuia la sporul de vechime aferent salariului primit de la pârâtă și să fie obligată la calcularea și plata sumei sporului de vechime corespunzător salariului, începând cu luna decembrie 2006.
A mai solicitat să se constate dreptul acestuia la concediu de odihnă pentru activitatea desfășurată în anul universitar 2006-2007 în cadrul pârâtei și să fie obligată aceasta la calcularea și plata sumei cuvenite concediului de odihnă.
Motivându-și în fapt cererea, reclamantul a arătat că este angajat al pârâtei din anul 1988 și în anul 2004 obținut titlul de profesor universitar titular la de - în cadrul Facultății de Istorie și. Din 8 iunie 2005 optat și pentru un al doilea loc de muncă ca director executiv la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului
În acest sens, a susținut că a retras carnetul de muncă de la pârâtă, deoarece a ales ca funcția de bază să fie considerată la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului G, dar a rămas cu o normă întreagă titular și la Facultatea de Istorie și din cadrul Universității "Dunărea de "
Reclamantul a menționat că în decembrie 2006, fost anunțat verbal că datorează o sumă pârâtei provenită din următoarele surse: la salariul primit de la pârâtă a fost calculată deducerea personală de la impozit; a primit banii pe un concediu necuvenit anului universitar 2005-2006 și a avut un spor de asemenea necuvenit în opinia angajatorului din lunile septembrie 2005 - noiembrie 2006.
A mai precizat că în luna ianuarie, a constatat că nu a mai primit sporul de vechime corespunzător lunii decembrie, deși nu a primit nicio decizie în acest sens.
A susținut că la 18.04.2007, prin adresa 9019 trimisă de pârâtă, a fost sesizat că va trebui să semneze un angajament de plată, întrucât a beneficiat de concediu de odihnă și spor de vechime în sumă brută de 16.964 RON și suma netă de 11.827 RON, sumă la care nu era îndreptățit, conform Legii 53/2003, art. 35 al.3 a HOT.250/1992, art. 3 al.1 și art. 4 al.1 și a HOT.281/1993, art. 7 al.1 la care a formulat o plângere înregistrată cu nr. 2048/24.04.2007 la registratura pârâtei.
Reclamantul care învederează că în data de 22.05.2007 a primit un răspuns nefavorabil la plângerea sa, motiv pentru care s-a adresat instanței.
În motivarea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
În drept, a invocat Legea 53/2003, art. 283 (1) lit. c, Legea 168/1999 și Codul d e procedură civilă.
Pârâta Universitatea " Dunărea de " a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A susținut pârâta referitor la sporul de vechime solicitat de reclamant că s-au invocat prev. art. 7 din HG 281/1993 care prevăd că, persoanele salariate, potrivit prezentei hotărâri beneficiază de funcția de bază de un spor de vechime în muncă, " textul legal făcând referire la funcția de bază, iar nu la cea prin cumul, astfel cum este cazul reclamantului.
Cu privire la acordarea concediului de odihnă, pârâta a arătat că acesta nu i se poate acorda decât în condițiile prevăzute de art. 7 din HG nr. 250/1992.
A motivat pârâta că în conformitate cu legislația în vigoare, reclamantul are dreptul pentru funcția exercitată în cadrul acestuia prin cumul la concediu fără plată de efectuat pentru zilele de concediu de odihnă primite de la unitatea la care au funcția de bază.
În acest sens, a invocat disp. art. 3 alin. 1 din HG nr. 250/1992 republicată în 1995 precum și Norma metodologică din 12.02.1998 punctul 8, aprobată prin Ordinul nr. 3251/1998.
În probațiuni, a depus înscrisuri.
Pârâta Universitatea Dunărea de Gaf ormulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la restituirea sumei de 12.706 RON, reprezentând 6516 lei net, concediu de odihnă și 6190 lei net, spre vechime, cu titlu de drepturi salariale încasate necuvenit în perioada iunie 2005- nov. 2006.
A arătat că reclamantul pârât a fost angajat al pârâtei reclamante din anul 1987 pentru postul didactic de lector universitar pe perioada nedeterminată, dobândind ulterior titulatura de profesor universitar.
Din 8.06.2005, reclamantul -pârât a fost numit în funcția publică de director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului G prin Ordin al Ministerului Culturii și cultelor nr. 316/9.06.2005, urmând ca la această instanță să îndeplinească funcția de bază, cumulată cu funcția didactică de profesor universitar din cadrul instituției.
În aceste condiții, de la această dată urma să i se sisteze plata indemnizației concediului de odihnă, în conformitate cu disp. art. 3 din HG 250/1992 republicată, privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din unitățile bugetare, potrivit căruia " Salariații care îndeplinesc prin cumul pe lângă funcția de bază, cu o normă întreagă o altă funcție, au dreptul la concediu de odihnă plătit numai la unitatea la care au funcția de bază.
Totodată, urma să i se sisteze și sporul de vechime în conformitate în conformitate cu disp. art. 4 din metodologia de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului încadrat pe funcția de profesor universitar, care prevede " Sporul de vechime în muncă se calculează prin aplicarea procentelor stabilite de lege la salariul de bază".
În acest sens sunt și prevederile disp. art. 7 din HG 281/17.06.1993 salarizarea personalului din unitățile bugetare modificată potrivit căruia" personalului din unitățile bugetare beneficiază la funcția de bază, de un spor de vechime.
Din decembrie 2006, când s-a constatat că pârâtul încasa aceste drepturi salariale în mod necuvenit, s-a procedat la sesizarea acordurilor, aducându-i-se la cunoștință că au de instituit, de la data când nu mai exercită funcția de bază în cadrul universității, respectiv iunie 2005 - nov. 2006, suma totală de 12.706 RON net concediu de odihnă și 6190 RON net spor vechime.
În probatoriu, a depus înscrisuri.
În drept, a invocat disp. art. 272 Codul Muncii, art. 3 din HG 250 /92 republicată, art. 4 din Metodologia din 4.04.2006, art. 7 din HG 281/1993, modificată.
Reclamantul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca nefondată.
A susținut că potrivit disp. art. 139(1) di legea 53/2003, art. 38 din Codul Muncii, art. 102, art. 17(2) lit. h, art. 39( 1) din Codul Muncii, trebuie să beneficieze de concediu de odihnă, iar în ce privește sporul de vechime, este îndreptățit la plata acesteia și acordarea acesteia în temeiul disp. art. 38 și 39 din Codul Muncii.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul este salariat al pârâtei Universitatea " Dunărea de " G, din anul 1988 și din 2004 este profesor universitar titular la de din cadrul Facultății de Istorie și, în baza unui contract individual de muncă încheiat pe durata nedeterminată.
Din data de 8.06.2005, reclamantul este numit în funcția publică de director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Județului G prin Ordin al Ministrului Culturii și Cultelor nr. 316/9.06.2005, urmând ca la această instituții să îndeplinească funcția de bază, cumulată cu funcția didactică de profesor universitar în cadrul pârâtei" Universitatea " Dunărea de "
Pârâta, prin invocarea disp. legale cuprinse în art. 3 din HG nr. 250/1992 republicată, art. 4 din Metodologia din 4.04.2006 și art. 7 din HG 281/1993 modificată și 272 din Codul Muncii, consideră că reclamantul nu mai este îndreptățit la sporul de vechime și concediul de odihnă, dat fiind cumulul de funcții, sens în care a formulat și cererea reconvențională pentru restituirea sumelor încasate necuvenit de la universitate.
În conformitate cu disp. art. 39(1) lit. c din Codul Muncii, salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual iar potrivit disp. art. 139 (1) (2) din Codul Muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților, dreptul la concediu de odihnă anual, nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitării.
De asemenea, devin în speță incidente reglementările cuprinse în art. 103 (1) și ale art. 140(4) din Codul Muncii, potrivit cărora salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreagă în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile drepturile salariale se acordă proporțional cu timpul efectiv lunar, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.
Durata concediului de odihnă anual pentru salariatul cu contract individual de muncă cu timp parțial se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Așadar, reglementările legale în vigoare cuprinse în Codul Muncii Legea nr. 53/2003, referitoare la acordarea și plata concediului de odihnă, lege organică cu valoare juridică superioară hotărârilor depunerea pe care pârâta le invocă în cauză, HG nr.281/1993 li HG nr. 250/1992, îi conferă reclamantului dreptul la acordarea și plata concediului de odihnă de către pârâtă.
De altfel, disp. art. 38 din Codul Muncii, prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacții prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute prin lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Față de cele arătate, instanța a obligat pe pârâtă să calculeze și să plătească reclamantului indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului universitar 2006-2007.
În conformitate cu disp. art. 37 Codul Muncii, drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă.
Potrivit disp. art. 41.3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010, sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract sunt: 2) pentru vechime în muncă minim 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază" iar în conformitate cu disp. art. 36 (1) din Contractul Colectiv, de muncă la nivel de ramură de învățământ părțile convin asupra următoarele drepturi salariale suplimentar: a) spor de vechime în muncă calculată după cum urmează:
În conformitate cu disp. art. 155 din Codul Muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizația, sporurile precum și alte adaosuri.
În cauză, disp. Codului Muncii Legea 53/2003, reglementează și dreptul reclamantului la sporul de vechime în hotărârile de Guvern pe care pârâta a înțeles să le invoce pentru neacordarea acesteia, având o valoare juridică inferioară legii organice care este Codul Muncii în sensul disp. Legii 24/2000, republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Având în vedere disp. legale invocate, instanța a obligat pârâta să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale, reprezentând sporul de vechime, începând cu 1.12.2006.
Deoarece cererea reconvențională formulată de pârâtă are ca obiect restituirea drepturilor salariale încasate necuvenit de reclamant, reprezentând concediu de odihnă și sporul de vechime acordate acestuia pe perioada iunie 2005- nov. 2006, iar instanța a dispus prin cererea principală că reclamantul este îndreptățit la acordarea și plata acestora, aceasta a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâta Universitatea Dunărea de G solicitând casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale.
În ceea ce privește sporul de vechime a invocat prevederile art.7 din HG nr.281/1993 potrivit cărora sporul de vechime se acordă doar la funcția de bază.
În sectorul bugetar salariul de bază, indemnizațiile și sporurile sunt stabilite prin lege Codul Muncii instituie asemenea reglementări prin dispozițiile art.157 al.2.
Legiuitorul are puterea de a aprecia asupra modului de acordare a sporului de vechime și acesta a stabilit că în cazul cumulului de funcții, salariatul are dreptul la sporul de vechime numai pentru funcția de bază și nu poate fi considerat discriminat în raport cu el însuși.
În ceea ce privește indemnizația de concediu a invocat dispozițiile HG nr.250/1992 republicată în anul 2005 și aflată în vigoare potrivit art.23 al.6 din OG nr.10/2007.
Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate privind acest text de lege prin Decizia nr.385/17.04.2007.
A mai invocat existența și a altor prevederi care stabilesc regula potrivit căreia indemnizația de concediu de odihnă se plătește doar pentru funcția de bază.
S-a făcut o confuzie prin raportarea la dispozițiile art.103 al.1 și 140 al.4 din muncii, intimatul nefiind încadrat cu contract de muncă cu timp parțial ci cu normă întreagă, prin cumul de funcții potrivit art.37 muncii.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 al.1 pct.4, 8, 9 și 312 al.3 pr.civilă.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului.
Referitor la concediul de odihnă a considerat că instanța de fond a apreciat corect faptul că art.3 din HG nr.250/1992 nu reprezintă o normă specială în raport cu Legea nr.53/2003, lege organică și cu valoare juridică superioară normelor pe care recurenta le invocă în cauză.
Excepția de neconstituționalitate are ca obiect norme care nu au relevanță în speță și nu se poate face analogie între o categorie profesională și alta.
Referitor la sporul de vechime a invocat dispozițiile art.157 și 25 al.1 muncii potrivit cărora salariatul are dreptul de a cumula mai multe funcții beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.
Acordarea sporului de vechime obligatorie în sistemul bugetar la funcția de bază și nu a renunțat la un asemenea drept.
A invocat prevederile înscrise în contractele colective de muncă la nivel național și la nivel de ramură învățământ iar acolo unde legiuitorul nu a dorit să acorde sporul de vechime a menționat expres acest lucru.
A considerat că art.7 al.1 din HG nr.281/1993 nu reprezintă norma specială față de prevederile Codului Muncii și Legii nr.128/1997 fiind și abrogate tacit prin raportare la Legea salarizării nr.14/1991.
La termenul de judecată din data de 24.03.2008 instanța de recurs a invocat excepția nesemnării minutei de către un judecător din completul care a soluționat cauza în fond, care constituie un motiv de ordine publică.
Prin decizia civilă nr. 372/26.05.2008 a Curții de APEL GALAȚIs -a admis recursul pârâtei, s-a casat sentința civilă nr. 1699/13.11.2007 a Tribunalului Galați și cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a arătat că minuta întocmită nu cuprinde semnătura unuia dintre membrii completului de judecată.
În rejudecare cauza a fost înregistrată la nr-.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul a apreciat întemeiată acțiunea reclamantului pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În privințasporului de vechime, instanța constată că Legea nr.2/1991, privind cumulul de funcții a fost abrogată prin art. 298 din Legea nr.53/2003, astfel încât în prezent nici un act normativ nu mai prevede ca sporul de vechime să fie acordat numai la funcția de bază.
Hotărârea Guvernului 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, în care se reglementează că sporul de vechime se acordă doar la funcția de bază trebuie să fie considerată ca abrogată implicit prin Legea 53/2003.
Conform art. 35 al 1 din Codul Muncii, orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea, iar potrivit art. 155, salariul cuprinde salariul de bază, îndemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Pentru aceleași considerente, având în vedere că reclamantul,* are dreptul la spor de vechime pentru toată durata desfășurării activității, pârâta-reclamantă Universitatea "Dunărea de "G a fost obligată la plata sumelor de bani reprezentând sporul de vechime începând cu data de 1.12.2006.
Față de cele expuse mai sus, tribunalul a apreciat că în mod corect s-a efectuat plata acestuia către reclamant, pentru munca prestată în cadrul Universității "Dunărea de "
Prin urmare, a fost respinsă solicitarea pârâtei reclamante privind restituirea acestor sume.
De asemenea, referitor laindemnizația de concediu de odihnăaferentă anului universitar 2006- 2007, s-a apreciat că cererea reclamantului este fondată.
Concediul de odihnă este un drept garantat tuturor salariaților și nu poate forma obiectul unei cesiuni, renunțări sau limitări (art. 139 Codul Muncii ).
Potrivit disp.art.40 al.2 lit.c Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
HG 250/1992 privind concediul de odihnă al personalului din unitățile bugetare nu constituie o lege specială în raport cu Legea 53/2003 ( Codul Muncii ). Din punct de vedere al tehnicii legislative, Hotărârea de Guvern este un act cu o putere inferioară unei legi și, în măsura în care conține prevederi contrare legii, se aplică direct legea ( Codul Muncii ).
Având în vedere dispozițiile legale mai sus-menționate, existența contractului individual de muncă și față de împrejurarea că este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă, instanța a obligat Universitatea "Dunărea de " G să plătească direct reclamantului îndemnizația de concediu aferent anului universitar 2006 - 2007.
În consecință, a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta - reclamantă Universitatea "Dunărea de " G criticând- pentru depășirea atribuțiilor judecătorești prin nesocotirea unor acte normative cu caracter imperativ și aplicând în mod greșit dispozițiile legii.
În privința sporului de vechime nu s-a ținut cont de prevederile art. 7 din nr.HG281/1993 care prevăd în mod explicit faptul că sporul de vechime se acordă doar la funcția de bază.
Actul normativ a suferit modificări și completări ulterior adoptării Codului Muncii în anul 2003, iar instanța de judecată nu a avut în vedere faptul că în sectorul bugetar salariul de bază, indemnizațiile și sporurile sunt stabilite prin lege.
Codul Muncii nu face nici o referire la sporul de vechime în muncă, actul normativ care prevede acordarea acestuia fiind nr.HG281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, în concordanță și cu prevederile art. 157 al.2 Codul Muncii.
A solicitat să se constate că în raport cu statutul de cumulard al intimatului, acesta nu avut dreptul legal de a încasa sporul de vechime în muncă, doar legislativul fiind în măsură să aprecieze asupra modului de acordare a unui asemenea spor.
Referitor la indemnizația de concediu a considerat că a fost acordată fără a se ține seama de dispozițiile legale în vigoare, fiind încălcate atribuțiile puterii judecătorești și ale legii.
A invocat prevederile nr.HG 250/1992 privind concediul de odihnă pentru funcția cumulată care și-au menținut valabilitatea pentru anii 2007, 2008.
Textul de lege a făcut și obiectul unei excepții de neconstituționalitate prin Decizia nr. 385/17.04.2007 a Curții Constituționale, făcându-se referiri în acest sens.
A invocat și alte acte normative în vigoare care stabilesc regula potrivit căreia indemnizația de concediu de odihnă se plătește doar pentru funcția de bază, dacă ar fi să se ia în considerare punctul de vedere al instanței de fond ar însemna ca toate aceste dispoziții legale emise ulterior apariției Codului Muncii să nu aibă valoare.
Mai mult, instanța face confuzie gravă prin invocarea dispozițiilor art.103 al.1 și art. 140 al.4 Codul Muncii care nu au relevanță asupra statutului intimatului, acesta nefiind încadrat cu contract de muncă cu timp parțial.
A solicitat admiterea recursului, în rejudecare respingerea în totalitate a acțiunii și admiterea cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct.4, 8 și 9 și art. 312 al.3 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul a considerat că instanța de fond a apreciat corect că trebuie să beneficieze de dreptul la concediul de odihnă în conformitate cu dispozițiile legale înscrise în art.102, 17 al.2 lit.h, 38, 39 și 139 Codul Muncii, Contractele colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010 și la nivel de ramură învățământ.
Potrivit Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, o hotărâre a Guvernului nu are valoare derogatorie de la prevederile Codului Muncii cu valoare juridică superioară, excepția de neconstituționalitate nu are relevanță în cauză iar prevederile altor acte normative nu se aplică prin analogie diferitelor categorii profesionale.
În ceea ce privește sporul de vechime intimatul a invocat prevederile art.157 Codul Muncii, salariile bugetarilor fiind stabilite prin lege iar Codul Muncii reprezintă dreptul comun în materie potrivit prevederilor art. 35 al.1.
În cazul cumulului de funcții, legea nu specifică că nu se poate acorda ci funcționează regulile generale care lasă posibilitatea negocierii acestui spor sau chiar renunțarea de comun acord, lucru care nu a intervenit între părți.
A invocat prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel național 2007 - 2010, art. 41 al.3, Contractul colectiv de muncă la nivel ramură învățământ, art. 36 al.1, art. 93 din Legea nr. 128/1997, Anexa I la MC. nr.1350/20.06.2007.
A solicitat respingerea recursului și pe cale de consecință, menținerea dispozițiilor sentinței civile ca fiind legale și întemeiate.
În recurs nu au fost administrate noi mijloace de probă.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate, a interpretării și aplicării dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei - pârâte Universitatea Dunărea de G vizează, în esență, greșita interpretare și aplicare a legii de către prima instanță, astfel încât raportările la depășirea atribuțiilor judecătorești sau interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății se subsemnează motivului principal, urmând a fi analizate împreună.
Problema pusă în discuție vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în materia acordării sporului de vechime în muncă și a indemnizației de concediu de odihnă în cazul exercitării unor funcții prin cumul.
Intimatul - reclamant a îndeplinit prin cumul începând cu data de 08.06.2005 funcția de profesor universitar în cadrul recurentei - pârâte Universitatea "Dunărea de " G, exercitând funcția de bază în cadrul unei alte instituții.
În primul rând este de observat faptul că, corespunzător funcției îndeplinite prin cumul, modalitatea de salarizare a personalului didactic este stabilită prin lege fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare, determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.
Potrivit dispozițiilor art.86 în referire la art.48 al.1 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, salariul se compune din salariul de bază stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Conform art.93 din lege, personalul didactic poate fi salarizat și prin plata cu ora sau prin cumul. Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută la art.81 al.1-5 la nivelul postului, cu respectarea drepturilor de vechime a persoanei în cauză, la care se adaugă și sporurile cuvenite.
Calculul salariului cuvenit pentru cumul se face, potrivit al.1 pe o durată de 10 luni din anul universitar.
În ceea ce privește sporul pentru vechime în muncă, legea specială prevede pentru personalul didactic din învățământul superior acordarea unor tranșe de vechime la salarizare, corespunzătoare doar vechimii în învățământ.
Prin dispozițiile art.7 din nr.HG281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare sunt reglementate în mod expres condițiile în care poate avea loc acordarea sporului de vechime în muncă, doar la funcția de bază și până la 25% calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru.
Contrar apărărilor intimatului - reclamant, asemenea dispoziții produc efecte, aflându-se în vigoare în prezent.
În condițiile art.63 din Legea nr.24/2000 abrogarea unui act normativ trebuie dispusă în mod expres și distinct, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestuia.
Nu poate fi reținută teza unei abrogări implicite în condițiile art.65 din aceeași lege prin raportarea la prevederile art.298 din Codul Muncii, așa cum a reținut instanța de fond.
Asemenea prevederi fac trimitere la existența unor dispoziții contrare, prevederile sus menționate neputând fi considerate abrogate pentru contrarietatea lor cu prevederile art.35 al.1 din Codul Muncii.
Aceste din urmă prevederi reglementează dreptul oricărui salariat de a cumula mai multe funcții care a și fost respectat în cauză,cu obligația corespunzătoare ce revine salariatului de a declara locul unde exercită funcția pe care o consideră de bază.
Nu existența unui asemenea drept de a cumula se pune în discuție ci modalitatea de salarizare, respectiv de acordare a sporului de vechime în muncă la funcția aflată în cumul,situație în care devin incidente prevederile art.7 din nr.HG281/1993.
Dealtfel, prevederile din Codul Muncii au caracter de normă generală în materia dreptului muncii, salarizarea personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat acesta realizându-se prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative (art.1 al.2 și 157 al.2 Codul Muncii ).
De menționat faptul că nr.HG281/1993 a făcut obiectul unor modificări legislative exprese adoptate ulterior intrării în vigoare a Codului Muncii, fapt ce atrage concluzia menținerii în continuare a prevederilor acesteia (nr.HG408/2003, nr.HG2342/2004, nr.HG1471/2004, nr.HG2342/2004, nr.HG854/2006).
În ceea ce privește indemnizația de concediu, instanța de recurs reține că modalitatea de acordare a acesteia persoanelor care ocupă funcții prin cumul este reglementată expres de dispozițiile nr.HG250/1992, republicată.
Potrivit prevederilor art.3 al.1 din nr.HG250/1992, republicată, aplicabile deopotrivă unităților bugetare, salariații care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcția de bază, cu o normă întreagă, o altă funcție, au dreptul la concediul de odihnă plătit anual numai la unitatea în care au funcția de bază. Unitatea în care salariații cumulează le va acorda la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate.
Asemenea prevederi au fost consacrate ca aflându-se în vigoare prin dispozițiile art.23 al.6 din nr.OG10/2007 și art.23 al.6 din nr.OG10/2008.
Asemenea considerații se regăsesc și în motivarea Deciziei nr.385/2007 a Curții Constituționale, reținându-se că legiuitorul a prevăzut regula potrivit căreia, în caz de cumul, salariatul beneficiază de un concediu de odihnă corespunzător doar funcției de bază,iar nu și pentru funcția cumulată. În mod corelativ,indemnizația de concediu se calculează în funcție de salariul de bază și celelalte sporuri prevăzute de lege, nivelul minim fiind cel stabilit de art.145 al.1 din Codul Muncii.
Această reglementare se aplică în mod egal tuturor salariaților, fără nici un fel de privilegii și nici o discriminare.
pe care intimatul-reclamant le face la prevederile înscrise în Contractul colectiv de muncă la nivel național 2007 - 2010 și în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ, privesc stabilirea sporului de vechime în muncă corespunzător postului ocupat,în timp ce speța de față privește acordarea unui asemenea spor în cazul cumulului de funcții, pentru care există norme legale derogatorii, cu caracter prioritar (art.12 din Legea nr.130/1996).
În consecință, se constată ca fiind întemeiat motivul de recurs învederat de către recurenta-pârâtă Universitatea,Dunărea de G,vizând greșita interpretare și aplicare legii de către prima instanță, în conformitate cu prevederile art.312 al.1 Cod procedură civilă urmând să fie admisă calea de atac și modificată în tot sentința civilă pronunțată.
În rejudecare, va fi respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul.
Corespunzător limitelor investirii și pentru considerentele comune expuse mai sus, față de caracterul nedatorat al sumelor primite de către intimatul-reclamant cu titlu de indemnizație concediu de odihnă și spor de vechime pe perioada iunie 2005 - noiembrie 2006, va fi admisă cererea reconvențională și obligat la restituirea sumei de 12.706 lei.
Modalitatea de calcul a sumei a fost precizată la fondul cauzei (fila 59 din dosarul nr-) ca reprezentând indemnizație de concediu de odihnă și spor de vechime plătite intimatului-reclamant în perioada iunie 2005 - noiembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta reclamantă UNIVERSITATEA "DUNAREA DE " G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.1142 din 23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
Modifică în tot sentința civilă nr.1142/23.09.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în G,-, -ătușa,.3, în contradictoriu cu pârâta Universitatea "Dunărea de " G, ca nefondată.
Admite cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă Universitatea "Dunărea de " G în contradictoriu cu reclamantul - pârât.
Obligă pe reclamantul - pârât să plătească pârâtei - reclamante suma de 12.706 lei, reprezentând drepturi salariale necuvenite.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 13 Februarie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /27.03.2009
:DC/2 ex/31.03.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/C-tin
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Marioara Coinacel, Valentina Gabriela
