Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2327/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(318/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2327/
Ședința publică din data de 09 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant HG, împotriva sentinței civile nr.7163 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 6294/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC INTERNATIONAL SRL, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant HG, personal, intimata pârâtă SC International SRL, prin avocat, cu împuternicire avocațială atașată la fila 7 dosar fond.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul reclamant HG, personal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Avocatul intimatei pârâtă SC International SRL, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.7163 din 19.11.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus respingerea ca neîntemeiată acțiunea privind pe reclamantul în HG contradictoriu cu pârâta SC INTERNAȚIONAL SRL.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit contractului de muncă înregistrat la ITM sub nr.4177 din 19.07.2007, reclamantul a fost angajat de pârâtă pe durată nedeterminată, începând cu data de 25.06.2007, în meseria de barman.
Prin cererea de chemare în judecată precizată la data de 22.10.2008, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare, efectuate în perioada iulie-noiembrie 2007, în cuantum de 6489,28 lei plus daune de 30.000 lei pentru întârzierea nejustificată a plății orelor suplimentare plus 3000 lei reprezentând salariul pe trei luni, pentru neeliberarea carnetului de muncă.
Tribunalul a reținut conform contractului individual de muncă, respectiv art. H pct.2 lit. c) că nu se vor efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente, iar conform clauzei stipulată în contract la art. j), pct. 3), orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru se compensează cu ore libere plătite sau se plătesc cu un spor la salariu, iar pe de altă parte condica de prezență.
Prima instanță a analizat înscrisurile depuse de ambele părți, respectiv condica de prezență din care reiese că reclamantul a lucrat în perioada 04.07.2007 - 22.10.2007, fiind evidențiat în perioadele 04.07. - 08.09.2007 la poziția 1 din condică și în perioada 09.09. - 15.09.2007, la poziția 9 din condică, iar în perioada 17.09. - 22.10.2007 reclamantul se află la poziția 1 din condică.
În ambele variante ale condicii a reținut prima instanță că programul de lucru este evidențiat prin notarea orei de începere și terminare a lucrului, cu precizarea că în multe situații se constată modificarea orei de începere și terminare a programului, ceea ce face ca înscrisurile respective să nu aibă forța probantă necesară pentru a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
A mai reținut prima instanță că prin cererea înregistrată sub nr.62/20.11.2007, reclamantul a solicitat încetarea contractului individual de muncă, începând cu data de 30.11.2007, context în care a emis decizia nr.58/30.11.2008 și a procedat la achitarea salariului pe luna noiembrie 2007 și compensarea în bani a concediului neefectuat, conform dispozițiilor de plată din 03.12.2007, înscris ce poartă mențiunea "nu mai sunt restante sume".
Prin urmare, a reținut prima instanță că față de probatoriu administrat în cauză se impune respingerea pretențiilor reclamantului ca neîntemeiate, precum și cererile accesorii.
De asemenea, a reținut prima instanță cu privire la solicitarea reclamantului de a i se plăti suma de 3000 lei reprezentând salariul pe trei luni, pentru neeliberarea carentului de muncă, că reclamantul nu a făcut dovada din care să rezulte că s-a prezentat la sediul pârâtei pentru a i se înmâna carentul de muncă și nici nu a făcut dovada datei la care carnetul de muncă i-a fost eliberat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, recurentul-reclamant care și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9) proc. civ.
Însă în motivarea în fapt a recursului, recurentul s-a referit pe larg atât cu privire la sentința recurată cât și la întâmpinarea depusă în primă instanță de către pârâtă, precum și alte chestiuni constând în "anumite" dialoguri pe care le-ar fi avut cu completul de judecată în primă instanță, chestiuni care nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1) - 9) proc. civ. și nici nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 3041. proc. civ. ce se aplică situațiilor în care și cea de față împotriva sentinței atacate nu se poate exercita din punct de vedere legal decât recursul nu si apelul.
Astfel, prima critică ce se poate desprinde din expunerea pe larg a nemulțumirilor recurentului față de sentința primei instanțe se referă la faptul că instanța de fond în argumentarea sentinței nu a făcut altceva decât să redea în aproape în totalitate, cu o mică "excepție", întâmpinările intimatei, tendențios, sentința sa intrând sub incidența art. 304 pct.9) proc. civ. după care se face de către recurent o citare din sentința recurată, citat ce nu îl mai reproducem, atâta timp cât am reținut mai sus, motivarea acesteia.
O altă critică se referă la faptul că instanța de fond nu a contestat cele două înscrisuri ce conțineau condica de prezență, ci doar a făcut precizarea că între ele există neconcordanțe, după care recurentul începe să explice în ce constă înscrisul prezentat de către pârâtă.
De asemenea, recurentul menționează că din copia condicii de ședință prezentată de el și din care rezultă altă situație, instanța de fond a făcut tot posibilul să nu o ia în calcul.
Susține recurentul că la data introducerii acțiunii a solicitat proba cu martori și expertiză grafologică, iar pârâta se putea prevala de prevederile art.177 - 183 și 129. proc. civ.
O altă critică se referă la faptul că așa zisul înscris doveditor prin care acesta ar fi semnat că a primit toate drepturile bănești, recurentul solicită în recurs conform art. 177-183. proc. civ. să fie confruntat acest înscris sub semnătură privată cu originalul, pentru că copia ( nu și originalul ) acestui înscris sub semnătură privată este un fals și intră sub incidența art. 290 (326) Cod penal, deoarece nu este copiat în totalitate, în acest mod schimbându-se consecințele juridice față de original.
Recurentul solicitând instanței de apel, ( în realitate ne aflăm în recurs) suspendarea procesului civil și deschiderea unui proces penal pentru clarificarea acestui înscris prezentat ca probă.
O altă critică se referă tot la interpretarea probatoriului de către prima instanță cu privire la copia înscrisului "nu mai sunt restanțe", fapt pe care recurentul îl consideră neadevărat, deoarece din copie nu rezultă decât că domnia sa a primit de la intimată suma de 1700 lei care reprezintă o premiere pentru munca depusă.
Într-o altă critică se reiau nemulțumirile cu privire la analiza probatoriului, considerat a fi fără forță probantă, iar instanța de fond nefăcând altceva decât să reia conținutul întâmpinării.
De altfel, recurentul reia pe tot parcursul celor 11 pagini ale motivării recursului paragrafe din motivarea sentinței instanței de fond, expunându-le pe larg și repetat și dându-le aprecieri personale cu privire la falsitatea sau adevărul pe care le-ar conține și a fost ignorat de către instanță, procedând în același fel și în privința conținutul întâmpinării și exprimându-și nemulțumirea fie că nu au fost declarate false de către instanța de fond, fie că ceea ce susține intimata este neadevărat și evident implicit fals, solicitând deschiderea unui proces penal sau a admiterea de probe noi cu martori și expertiză în recurs.
O altă critică adresată sentinței instanței de fond se referă la faptul că prin dispozitivul sentinței recurate s-a stabilit că hotărârea se poate ataca cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare, recurentul susținând că art. 284 (301) proc. civ. spune că "termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii".
Recurentul a mai arătat în cuprinsul motivelor de recurs că a fost tratat în mod necorespunzător de către prima instanță care nu i-a permis să pună concluzii orale decât pe scurt, deși o altă parte înaintea sa pledase în apărare 40 de minute, iar nici o cerere de a sa nu a fost luată în considerare.
Intimata nu a depus întâmpinare și nu a formulat nici note scrise.
În recurs nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art. 3041. proc. civ. Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, criticile invocate de către recurent și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9) proc. civ. sunt nefondate, întrucât prima instanță a stabilit în mod concret starea de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii la aceasta.
De altfel, prin dispozițiile punctului 9) al art. 304 din Codul d e procedură civilă, rezultă că acest motiv de recurs este aplicabil atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal - temei legal ce poate fi caracterizat prin insuficiența motivării în fapt sau când nu rezultă cu destulă claritate sau precizia necesară pentru a permite instanței de control judiciar să verifice dacă lege a fost aplicată corect sau nu.
O a doua ipoteză a motivului de recurs invocată se referă la încălcarea legii - ce presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a acesteia, ceea ce în speța de față nu este cazul.
Și oat reia ipoteză vizează aplicarea greșită a legii - în sensul că situația de fapt a fost greșit calificată comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus la a aplica o altă lege, decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecății - împrejurare care nu se regăsește în considerentele sentinței recurate.
În ceea ce privește principala critică invocată de către recurent care constă în faptul că deși a desfășurat ore suplimentare la locul de muncă, al cărui echivalent l-a apreciat la suma de 6489, 28 lei, Tribunalul printr-o apreciere și interpretare greșită a probelor a dispus respingerea acțiunii, fără a motiva și reține probele depuse sau a încuviința pe cele care le-a solicitat în cadrul judecății în primă instanță.
Curtea reține că din probele administrate în cauză nu rezultă în mod concludent și pertinent că recurentul ar fi desfășurat ore suplimentare pentru care intimata îi datorează despăgubiri bănești.
În primul rând pentru a reține existența orelor suplimentare, trebuie analizat cadrul convențional și legal existent.
Prima instanță a reținut pe baza înscrisului depus la dosar că raporturile de muncă dintre recurentul-reclamant și intimata-pârâtă s-au desfășurat în baza contractului individual de muncă nr.4177 încheiat și înregistrat la data de 02/28.06.2007, în registrul general de evidență a salariaților.
Potrivit clauzelor din acest contract, art. H pct. 2) lit. c), s-a stabilit de comun acord de către părți că nu se vor desfășura ore suplimentare cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecințelor acestora.
Prin urmare în raporturile de muncă dintre părți s-a prevăzut de la bun început cadrul în care se vor desfășura ore suplimentare, iar din probatoriul cu înscrisuri administrat de instanța de fond nu rezultă nici una dintre situațiile de excepție enumerate limitativ de către clauza precitată.
Mai mult dispozițiile Codului muncii prin art. 108 definește timpul de muncă ca fiind "Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare".
Prin urmare față de această definiție și în raport cu prevederile invocate mai sus recurentul se află la dispoziția angajatorului doar raportat la prevederile contractului individual de muncă, unde se specifică în mod indubitabil cănu se vor efectua ore suplimentare, contractului colectiv de muncă, de asemenea nici acesta nu s-a invocat în cauză, precum și/sau ale legislației în vigoare, cerință care nu a constituit o împrejurare care să ducă la obligația recurentului de a efectua ore suplimentare.
Curtea reține de asemenea că independent de condica de prezență prin care se certifică ca regulă prezența angajaților la locul de muncă, constând în ora sosirii și ora plecării, pentru a ne afla în situația efectuării de ore suplimentare în favoarea angajatorului dispozițiile art.118 alin. (1) din Codul muncii stabilesc că "La solicitarea angajatorului salariații pot efectua muncă suplimentară cu respectarea prevederilor art.111 și 112 din Codul muncii ".
Deci, condiția obligatorie cerută de lege atunci când se invocă faptul că s-au efectuat ore suplimentare este aceea că munca suplimentară este posibilă numai la solicitarea angajatorului.
Or în cauza de față la judecată în primă instanță și nici în recurs nu sa dovedit prin nici un înscris care să emane de la angajator că acesta i-ar fi solicitat angajatului, în cauza de față recurent-reclamant să fi prestat ore suplimentare.
Prin urmare, nu pot fi considerate probe concludente și pertinente în soluționarea prin admitere a acțiunii doar depunerea unor copii de pe condica de prezență prezentate de către recurent și care mai conțin și ștersături.
Mai mult, deși legea stabilește în sarcina intimatei sarcina probei, aceasta nu a făcut decât să reitereze faptul că nu a solicitat recurentului prestarea de ore suplimentare, dar într-o astfel de situație de negare din partea angajatorului, angajatul pentru a răsturna această apărare este cel care trebuie să dovedească contrariul în conformitate cu art. 1169. civ. dispoziții ce completează dreptul comun, adică Codul muncii în situația de față.
Nu este suficient doar a se invoca diverse texte de lege pentru a considera că pretențiile solicitate sunt și întemeiate.
Cu privire la critica prin care recurentul invocă faptul căinstanța de fond nu a contestat cele două înscrisuri ce conțineau condica de prezență, ci doar a făcut precizarea că între ele există neconcordanțe,nu instanței îi revenea această obligație deoarece prin motivare instanța de fond a înlăturat chestiunea în sine, în sensul că a stabilit că reclamantului nu i se cuvin despăgubiri pentru cele solicitate, întrucât nu a desfășurat ore suplimentare.
În ceea ce privește critica cu privire la probele solicitate, constând în proba cu martorii și expertiză grafologică, Curtea reține conform încheierilor de ședință ce au consemnat desfășurarea procesului, proba cu martori a fost respinsă în mod motivat, iar proba cu expertiză grafologică nu a fost solicitată niciodată, în realitate fiind vorba despre proba cu expertiză contabilă care la termenul care s-a judecat cauza nu a mai fost reiterată de către reclamant.
În ceea ce privește faptul că pârâta se putea prevala de prevederile art.177 - 183 și 129. proc. civ. Curtea consideră că nu poate analiza o împrejurare ce ar fi putut fi inovată de către pârâta-intimată și care nici nu a formulat recurs.
În ceea ce privește critica constând în faptul că așa zisul înscris doveditor prin care acesta ar fi semnat că a primit toate drepturile bănești, să fie confruntat acest înscris sub semnătură privată cu originalul, pentru că copia ( nu și originalul ), în condițiile art. 177-183. proc. civ. acestui înscris sub semnătură privată este un fals și intră sub incidența art. 290 (326) Cod penal, deoarece nu este copiat în totalitate, în acest mod schimbându-se consecințele juridice față de original, Curtea constată și reține că în recurs nu se poate administra decât proba cu înscrisuri, în conformitate cu art. 305. proc. civ. care dispune următoarele:" În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor".
Prin urmare o astfel de probă constând în verificarea de scripte nu se poate administra în recurs, deoarece legea de procedură permite doar depunerea înscrisurilor noi.
Nici în ceea ce privește solicitarea instanței de apel, ( în realitate ne aflăm în recurs) de suspendare a procesului civil și deschiderea unui proces penal pentru clarificarea acestui înscris prezentat ca probă, nu se poate da curs unei astfel de solicitări deoarece dispozițiile de procedură permit acest lucru doar dacă în condițiile art. 244 alin. (1) pct. 2) proc. civ. "când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".
Dar în cauza de față recurentul nu invocă și nu dovedește faptul că ne-am găsi într-o asemenea împrejurare, ci mai degrabă este vorba despre o solicitare directă, ceea ce de asemenea nu poate fi primită, întrucât ar contraveni legii.
De asemenea nu poate fi primită nici critica ce vizează faptul că înscrisul ce conține mențiunea că "nu mai sunt restanțe", recurentul îl consideră neadevărat, deoarece din copie nu rezultă decât că domnia sa a primit de la intimată suma de 1700 lei care reprezintă o premiere pentru munca depusă, atâta timp cât critica este doar formală nu se întemeiază pe nicio dovadă și mai ales că este și acesta o apărare a intimatei în raport cu cererea recurentului, atâta timp cât prin acțiunea introductivă s-au solicitat contravaloarea orelor suplimentare.
Dovada prezentată de către intimată și reținută de către prima instanță se referă la încetarea raporturilor de muncă cu privire la lichidarea și predarea carentului de muncă, dovadă ce nu a fost răsturnată de către recurent, iar afirmația că numai sunt restanțe este cât se poate de evidentă și se află pe copia depusă la dosar, dar în primă instanță, recurentul-reclamant nu a contestat-o în nici un fel.
Cu privire la critica constând în faptul că prin dispozitivul sentinței recurate s-a stabilit că hotărârea se poate ataca cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare, recurentul susținând că art. 284 (301) proc. civ. spune că "termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii", Curtea reține că în materia litigiilor de muncă în ceea ce privește căile de atac ce se pot exercita sunt incidente dispozițiile art. 79 și 80 din Legea nr.168/1999, ce statuează că art. 79 alin. (1) din Legea nr.168/1999 "Hotărârile instanței de fond sunt definitive" iar potrivitart. 377 alin. (1) proc. civ. "sunt definitive hotărârile date în primă instanță fără drept de apel". și în conformitate cu art. 80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond".
În privința nemulțumirilor exprimate de către recurent cum că prima instanță nu ia permis să pună concluzii decât pe scurt, Curtea constată că acestea sunt doar simple afirmații care nu pot fi primite ca și critici ale sentinței recurate, deoarece pe de o parte, nu se încadrează în dispozițiile privind motivele de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 1) - 9) și art. 3041. proc. civ. iar pe de altă parte presupusa atitudine sau comportament al membrilor completului de judecată nu poate fi luat în discuție pe calea recursului deoarece excede competențelor instanței de recurs.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. urmează să dispună respingerea ca nefondat a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva HG sentinței civile nr.7163/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC INTERNAȚIONAL SRL.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
11.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
