Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2349/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2349
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă
Grefier - -
*********************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții, -, împotriva sentinței nr. 5922 din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, lipsind recurenții reclamanți reclamanții, -,.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat pentru recurenta a învederat că împotriva societății pârâte SC SA B s-a deschis procedura generală a insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006 și a fost numit administrator judiciar INSOLVENCY SPECIALISTS B, conform certificatului de grefă depus la dosarul cauzei.
De asemenea, a depus la dosarul cauzei decizia nr.2/31.03.2009 a administratorului judiciar prin care s-au menținut contractele de asistență judiciară încheiate de societatea recurentă anterior deschiderii procedurii insolvenței, astfel că pentru termenul de azi este împuternicit să reprezinte interesele societății, conform art.2 din această decizie, astfel încât nu solicită suspendarea cauzei.
Curtea, a constatat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
C URTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 5922 din 03 noiembrie 2008 respins acțiunea formulată de reclamanții, -,în contradictoriu cu pârâta SC " " SA
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții au fost angajații a societății pârâte și contractele individuale de muncă ale acestora au încetat în temeiul art. 65 și 68 Codul Muncii, respectiv ca urmare a desființării postului ocupat de salariat.
Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2008, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție de vechimea sa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol sunt minime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
În Planul Social, la pct. 4 ( Financiare), urmare a negocierilor finale, tranșele de vechime, funcție de care se acordă indemnizațiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizației se majorează. În Planul Social, însă se folosește sintagma, vechime în ", spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se folosește sintagma,vechime în muncă".
Reclamanții consideră că cele două noțiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite și, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât și cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).
Instanța a apreciat neîntemeiată această susținere, pentru următoarele considerente:
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2008, se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia.
Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile, diminuarea consecințelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul acelei unități și, ca urmare, și măsurile de protecție negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noțiuni sunt diferite și privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
De altfel, așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu adaugă la acestea.
Contractele colective de muncă aplicabile, negociate pentru anii 2006, 2007,2008 prevăd în articolul 50 alin. 1 și 2 obligația angajatorului de a acorda o indemnizație de concediere salariaților, atât la concedieri individuale, cât și la cele colective. Această clauză contractuală stabilește totodată și condițiile de acordare, una dintre acestea fiind existența unei vechimi în muncă a salariatului. alin. 3 permite partenerilor sociali doar modificarea tranșelor de vechime și a cuantumului valoric al indemnizației. Astfel, părțile au posibilitatea modificării cuantumului indemnizației prin intermediul Planului Social, însă nu și a condiției de acordare.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susțin că instanța de fond greșit a respins acțiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Susțin, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Examinând recursul, Curtea îl găsește nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art.50 din CCM, încheiat între SA și salariați, reprezentați de pentru anul 2005, la concedierile individuale din motivare care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestora indemnizație minimă de concediere: de la 0 - 3 ani - 1,5 salarii medii nete; 3 - 10 ani - 3 salarii medii nete; peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
În cazul concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
4 al articolului arată că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează prevederile planului social însușit de părți, astfel reținându-se că acestea doar se completează și nu adaugă în plus la textul de lege vizat.
Față de considerentele arătate mai sus, se constată că prin inserarea acestui articol în CCM, s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile.
Fiind, însă, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul aceleiași unități și ca urmare, și măsurile de protecție negociate privesc decât această activitate.
A interpreta că cele două noțiuni sunt distincte și privesc vechimea în muncă în general, conform art.50 din CCM, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că, în Amendamentul la Planul Social din 09 ianuarie 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlul de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordată se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, aceleași părți înțelegând să lămurească același aspect și prin Amendamentul la Planul Social din 13 septembrie 2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, -, împotriva sentinței nr. 5922 din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
2 ex/IE/05.05.2009
fond:
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Cristina Raicea, Mihaela Mitrancă
