Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2473/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2372/2008
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.2473/
Ședința Publică din data de 14 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții-reclamanți, -, (fostă ), (fostă ), și împotriva sentinței civile nr.2502 din data de 29.11.2007 pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (format vechi nr.3595/C/2007) în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției, Tribunalul Călărași, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor - având ca obiect "drepturi bănești - spor fidelitate".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 Cod pr. civ.
Curtea, constatând că în cauză părțile recurente au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod pr. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2502/29.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă respins acțiunea formulată de reclamanții, -, și G împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Călărași, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În considerente a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate și a personalului contractual și își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Lehliu G.
Sporul de fidelitate este reglementat pentru judecători, procurori, personal asimilat acestora și magistrați asistenți, de dispozițiile art. 4 din OUG nr. 27/2006, iar pentru personalul auxiliar din instanțele judecătorești, de prevederile art. 16 alin.1 din OG nr. 8/2007.
Potrivit acestor texte de lege, atât perioada privind vechimea efectivă în funcția respectivă cât și procentele acordate pentru sporul de fidelitate sunt diferite (pentru cele două categorii de personal).
Instanța a apreciat că diferențierea statuată prin cele două acte normative se datorează faptului că recurenții fac parte din categorii profesionale diferite, care, chiar dacă își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești, au atribuții și obligații diferite, inclusiv accederea în funcțiile respective este diferită.
Diferențierea și acordarea sporului de fidelitate celor două categorii profesionale nu este una arbitrară, ci dimpotrivă, aceasta este justificată de conținutul concret diferit al funcției ocupate, pregătirea profesională diferențiată, nivelul studiilor absolvite și responsabilitățile fiecăruia dintre cei ce își desfășoară activitatea în domeniul justiției.
Reglementarea diferențiată a modului de acordare a sporului de fidelitate pentru diverse categorii de personal din sistemul justiție este un drept al legiuitorului, care a avut în vedere în acest sens, natura diferită a funcției ocupate, complexitatea atribuțiilor specifice acestora, răspunderea funcției, interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru funcțiile respective.
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar în care este inclusă și justiția este un drept și o obligație a legiuitorului, sintagmă care, pentru magistrați a fost consacrată de art. 74 din Legea nr. 303/2004, iar pentru personalul auxiliar de art. 60 alin. 4 din legea nr. 567/2004.
Din analiza Legii nr. 303/2004, Legii nr. 567/2004, OUG nr. 27/2006 și OG nr. 8/2007 rezultă că în ceea ce privește salarizarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate, legiuitorul a reglementat și drepturi salariale similare pentru cele două categorii profesionale (exemplu sporul de vechime în muncă, sporul pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase și altele), dar și anumite drepturi specifice (sporul pentru titlurile științifice deținute, sporul de fidelitate, compensarea, în cazul magistraților, a diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii, în cazul în care nu li s-a acordat locuință de serviciu).
Potrivit art. 1 alin. 3 din OG nr. 137/2000 "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile".
S-a constatat că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare însă pentru a putea fi reținut tratament diferențiat injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă și existența unei justificări obiective și rezonabile pentru excluderea unora de la acordarea drepturilor.
În raport de aceste aspecte este evident că modalitatea de salarizare a magistraților este așadar distinctă de cea reglementată pentru personalul auxiliar, diferențele fiind motivate de locul și rolul lor în cadrul actului de justiție, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru această categorie profesională, iar acordarea beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială în procent mai mare decât personalului auxiliar de specialitate nu presupune plasarea acestora din urmă într-o situație discriminatorie.
Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii ale sale că principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate, așa încât stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu constituie nici discriminări și nici privilegii. Astfel, situațiile deosebite în care se găsesc diferite categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității (Deciziile Curții Constituționale nr. 168/1998 și nr. 294/2001).
Pentru considerentele din precedent, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanții, -, și G împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Călărași, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanții, -, și G, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
Prin recursul formulat, recurenții au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 16 alin 1 din OG nr. 8/2007 raportat la dispozițiile art. 4 din OUG nr.27/2006, în temeiul art. 6 alin. 2 din Codul muncii, art. 20 art. 53 din Constituția României, art. 21 punctul 3 din OG 137/2000 modificată și republicată, art. 23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului.
Prin OUG nr.27/2006 a fost stabilit pentru magistrați un spor de fidelitate într-un cuantum majorat față de personalul auxiliar de specialitate, justificat la acea vreme de eliminarea sporului de vechime pentru magistrați, însă, ulterior, la adoptarea legii de aprobare a OUG nr.27/2006, respectiv Legea nr.45/06.03.2007, ordonanța a fost modificată iar sporul de vechime a fost reintrodus cu menținerea sporului de fidelitate majorat, motiv pentru care recurenții consideră că era necesar să intervină modificări și cu privire la cuantumul sporului de fidelitate acordat personalului auxiliar de specialitate, pentru eliminarea oricărei discriminări, în sensul majorării acestuia în același cuantum ca și la magistrați, având în vedere că acest spor este generat de același criteriu - vechimea în specialitate.
Recurenții au apreciat că nu se poate interpreta că încearcă să fie "pe picior de egalitate" cu magistrații, întrucât diferența dintre recurenți este dată clar de salariul de încadrare, care se stabilește în funcție de alte criterii.
În motivarea acțiunii promovate, recurenții au precizat că art. 6 alin. 2 din Codul muncii consacră pentru toți salariații principiul "pentru muncă egală, retribuția să fie egală" ce se revede și în dispoziția art. 23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului.
Astfel, recurenții au făcut vorbire de dispozițiile OG nr. 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, care în art. 1 alin. 2 prevede principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, art. 20 și 53 din Constituția României și au invocat că în mod discriminatoriu li s-a acordat un spor de fidelitate inferior, prin art. 16 alin 1 din OG nr. 8/2007, celui acordat magistraților prin art. 4 din OUG 27/2006.
Recurenții au susținut că singura condiție avută în vedere la acordarea sporului de fidelitate, atât pentru reclamanți cât și pentru magistrați, este vechimea în funcție (de grefier, judecător, procuror), însă pentru magistrați acordarea sporului de fidelitate începe de la o vechime de 3 ani și începe cu 10% din indemnizația de încadrare brută lunară, iar pentru personalul auxiliar de specialitate beneficiul sporului de fidelitate începe după 5 ani vechime în specialitate și se pornește de la 5%, astfel, apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Directiva 2000/EC/78 - privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000, în vederea prevenirii și constatării discriminării directe, tratamentului diferențiat ce trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare).
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport de nivelul studiilor, cu treptele și gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă, cu efectul juridic al acumulării vechimii în specialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salariul, același element salarial: beneficiul sporului de fidelitate începând de la aceeași vechime în specialitate și în același procent.
Recurenții-reclamanții au apreciat că sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu magistrații, sub aspectul prestării unei muncii în mod continuu sau succesiv, cu efectul recunoașterii vechimii în specialitate, însă la aplicarea sporului de fidelitate, ei, reclamanții, sunt tratați diferit, în mod discriminatoriu față de magistrați, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională sau alta (magistrați sau grefieri) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru acordarea discriminatorie a sporului de fidelitate.
Astfel, consideră că singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt: nivelul studiilor, treapta și gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, situație ce se poate reflecta numai în salariu (indemnizația de bază), partea fixă a salariului, nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum vechimea în specialitate).
S-a mai menționat că poziția pârâtului Ministerul Justiției în prezenta cauză este în totală contradicție cu poziția adoptată de același minister privind amendamentele la proiectul Legii de aprobare a nr.OG8/2007, exemplificată în adresa nr.59955/05.2007, înaintată d-nei.
Prin această adresă se arată că, la data de 24 mai 2007, Ministerul Justiției a transmis Comisiei juridice de disciplină și imunități și Comisiei pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților, amendamente la proiectul Legii de aprobare a nr.OG8/2007, iar unul dintre acestea vizează acordarea sporului de fidelitate pentru personalul auxiliar de specialitate, în aceleași procente conform art.4 alin.1 din nr.OUG27/2006, considerând că prin această dispoziție se va asigura stabilitatea în funcție a acestui personal, recunoașterea valorii și motivarea acestuia, acest lucru conducând implicit la eficientizarea activității justiției.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, recurenții au apreciat că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale a acestuia, întrucât potrivit Legii nr. 500/2002 și G nr. 208/2005, Ministerul Economiei si Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, calitatea procesuală a acestei instituții centrale justificându-se și prin dispozițiile art. 1 din G nr. 22/2002, aprobata prin Legea nr. 288/2001 conform cărora, "executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, și în cazul admiterii acțiunii, drepturile salariale solicitate nu pot fi plătite decât în măsura în care pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor va aloca sumele necesare", în lipsa stabilirii unei obligații concrete, hotărârea judecătorească fiind lipsită de orice conținut.
Pe considerentele de mai sus, recurenții solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 2502 din 29.11.2007, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr- (nr. format vechi 3595/C/2007) și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, referitor la motivul admiterii greșite a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, Curtea îl constată neîntemeiat, având în vedere că în mod corect s-a apreciat că, nejustificând vreun raport de muncă sau de serviciu cu acest pârât, reclamanții nu au acțiune directă împotriva acestuia, neputându-se valorifica în contra lui un drept de natură salarială izvorât din raporturile juridice de muncă, sub acest aspect fiind irelevant că este gestionarul bugetului de stat de la care este finanțat angajatorul.
Cât privește motivele de fond deduse judecății, Curtea reține că prin acestea recurenții se lansează într-o veritabilă critică a legii, pe motiv că, instituind sporul de fidelitate în cuantumuri și condiții diferite pentru magistrați, respectiv personal auxiliar, este inechitabilă și discriminatorie.
Or, față de redactarea expresă art. 4 din OUG nr. 27/2006, acesta se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipoteza normei, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar (ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unor dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1,2 alin.3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separaților puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective. Nu se poate invoca, în sens contrar, nici principiul egalității de tratament în salarizare, întrucât acesta nu are conținutul pe care reclamanta și prima instanță încearcă să-l acrediteze.
Astfel, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă ca toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să fie diferit, el implicând o anumită strategie socio-economnico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, potrivit celor expuse, în absența oricărui temei al pretențiilor reclamanților de a beneficia de drepturile salariale acordate altor categorii profesionale, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 pr. civ. Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenții-reclamanți, G împotriva sentinței civile nr.2502 din data de 29.11.2007, pronunțate de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.3595/C/2007) în contradictoriu cu intimații-reclamanți MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ȘI CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./21.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina
