Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2487/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2487/R/2009

Ședința publică din 16 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga

- -

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 285 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați, -, -, -, -, -, precum și pe pârâtul intimat CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - 15% spor confidențialitate.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs depuse la dosar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civ.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.285 din 11.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, excepție invocată de acest pârât.

A fost admisă acțiunea reclamantelor, cu domiciliul ales la Judecătoria Zalău, str. -, nr. 12, județul S și a, Posta Irma, Pocola, și cu domiciliul ales la Judecătoria Șimleu Silvaniei, formulată împotriva pârâților Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință au fost obligați pârâții de rândul 1-3 să calculeze și să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază începând cu luna ianuarie 2005 și până la rămânerea definitivă a hotărârii, precum și pe viitor, sume reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței plătii și până la data plății efective, astfel: - 10905 lei; - 8410 lei; - 4181 lei; - 4820 lei; 7315 lei; - 5082 lei; - 8127 lei; - 7315 lei; - 7135 lei; - 7988 lei; - 4665 lei; - 7310 lei; - 6566 lei; - 5654 lei; - 6836 lei; - 6870 lei; - 3852 lei; - 4296 lei; - 6501 lei; - 6985 lei; - 6713 lei; - 3053 lei; - 5484 lei; - 4734 lei; - 4734 lei; - 4764 lei; - 4612 lei; - 4959 lei; - 2999 lei; - 2729 lei; - 2422 lei; - 2422 lei; - 103 lei; - 212 lei; - 3408 lei; - 4640 lei; a - 8067 lei; - 7706 lei; - 7620 lei; - 5762 lei; - 6758 lei; - 7184 lei; - 6669 lei; - 2955 lei; - 7064 lei; - 4546 lei; - 4713 lei; - 2401 lei; Posta Irma - 1389 lei; - 2009 lei; Pocola - 2515 lei; - 2924 lei.

A fost obligată pârâta să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

Totodată a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, fiindu-le impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.

Potrivit art. unic pct. 1 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță beneficiază de un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate.

Conform art. 15 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă atât categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006 cât și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.

Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2002 s-a acordat sporul de confidențialitate de până la 15% membrilor plenului și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor.

Aceste acte normative enumerate mai sus prevăd acordarea unui spor de confidențialitate către o serie de categorii de personal, excluzând fără nici un temei magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, care de asemenea au ca obligație profesională păstrarea confidențialității.

Astfel, conform art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și regulament.

Această obligație, reprezintă obligație de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.

Conform art. 84 lit. e din Legea nr.567/2004, republicată, privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest statut.

Prin însăși natura sa, activitatea juridică desfășurată de reclamanți implică administrarea și contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări de convorbiri telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor sau colegilor de serviciu, sesizările adresate organelor statului, veniturile salariale, protecția minorilor, adopții, secretul bancar, secretul economic.

Pentru prezența unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fie diferit. Tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.

Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.

Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.

Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională.

Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța reține că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie.

Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată, o contraprestație salarială, această obligație fiind implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial. În caz contra ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată.

Este însă de remarcat faptul că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.

Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care face parte.

În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.

Referitor la solicitarea privind actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație, potrivit prevederilor art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul Muncii, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.

Cu privire la cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a găsit-o întemeiată, și a admis-o pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Astfel, potrivit dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2004 Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. În același timp, potrivit art.15 din HG 93/2000 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.304/2004.

Pe cale de consecință, a fost respingă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și obligat acest pârât să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamanți, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea discriminării, instanța a reținut că acesta, conform art. 16-20 din OG nr. 137/2000 republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prev. de nr.OG 137/2000 cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate. Față de împrejurarea că acest pârât nu are nici un raport juridic cu reclamanții, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamanților față de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea discriminării.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și Libertăților.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:

Prin recursul declarat de pârâtul Tribunalul Sălaj și de pârâta Curtea de Apel Clujs -a solicitat modificarea sentințeiîn sensul respingerii acțiunii invocându-se inexistența temeiului legal de acordare a sporului de confidențialitate.

Sub acest aspect, Curtea constată că prin Decizia nr.46 din 15.12.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat cu caracter obligatoriu conform art.329 alin.3 pr.civ. următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul deontologic al magistraților, și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora,

Constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar."

În raport de caracterul obligatoriu al dezlegării în drept, Curtea de Apel va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Tribunalul Sălaj și de pârâtul Curtea de Apel Cluj.

Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitat modificarea sentințeiîn sensul respingerii acțiunii, invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului conform art.3 alin.1 pct.6 din HG nr.34/2009, artr.4 alin.1 și 2, art.15 alin.1 și 3 din Legea nr.500/2002 și art.4 din OUG nr.22/2002, precum și că reclamanții nu sunt îndreptățiți să beneficieze de acest spor, nefiind discriminați în raport de alte categorii profesionale.

Susținerile recurentului referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:

Astfel, potrivit art.15 din HG nr.83/03.02.2005, publicată în Monitorul Oficial, partea I din 11.02.2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.

De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".

Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.

Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.

Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.

Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.

Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).

Motivul de recurs referitor la lipsa temeiului legal de acordare a sporului fiind identic cu cel invocat de recurenții Tribunalul Sălaj și Curtea de Apel Cluj va primi același răspuns.

Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților s-a solicitat casarea sentinței și respingerea acțiunii, invocându-se motivul prevăzut de art.304 pct.4 și pct.9 pr.civ.

Ambele motive de recurs se bazează pe pretinsa inexistență a temeiului legal de acordare a sporului de confidențialitate, ceea ce însă așa cum s-a reținut în cadrul analizei primului recurs nu este întemeiat.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.285 din 11.02.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 16.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.//7 ex./04.12.2009

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2487/2009. Curtea de Apel Cluj