Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2524/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2524
Ședința publică de la 27 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.6336 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul I, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentantul recurentei pârâte a depus înscrisuri.
Instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, a solicitat în raport de motivele de recurs invocate în scris, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr.6336 din 13 noiembrie 2008 admis acțiunea formulată de petentului I și a obligat intimata să plătească petentului drepturile bănești reprezentând contravaloarea a 4 salarii medii nete pe unitate cuvenite și neacordate la desfacerea contractului individual de muncă la nivelul anului 2005, reactualizate la data plății efective.
A obligat intimata la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:
Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2005, la concediere, din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere " în cazul petentului -peste 15 ani vechime- 4 salarii medii nete.
Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică și acestea.
În raport de prevederile art. 38 Codul Muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că "prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea" rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, și nicidecum nu se exclud, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2005.
Intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului contravaloarea salariilor cuvenite prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2005, aplicabil la data concedierii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA în temeiul dispozițiilor art.299, art.3021, art.303 alin.1 și art.3041cod pr.civilă.
În motivarea recursului, se arată că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare in judecata, considerând întemeiată cererea fostului salariat al SC SA de a-i fi acordata de doua oriindemnizația de concediere.Or, art. 50 alin (1) din CCM prevede in mod foarte clar faptul ca,la concedierile individuale, care nu țin de persoana salariatului, angajatorul ii plătește, o indemnizație minima de concediere,
Acest drept al angajaților este acordat o singura data. Evident cuantumul indemnizației de concediere, conform alin (3) ai articolului 50 din CCM a fost stabilit, efectiv, prin negociere cu, valorile indicate de alin. (1) fiind valorile minime de la care au început negocierile.
Toți foștii salariați ai SC SA, (care au încetat raporturile de munca cu aceasta prin concediere), au primit indemnizația de concediere in funcție de vechimea fiecăruia in petrol, sumele acordate fiind stabilite in fiecare an prin încheiereaacordurilor sociale.
Constatările instanței de fond in sensul ca:"parata nu a făcut dovada achitării indemnizației de concediere prevăzuta de ort. 50 alin. l din contractul colectiv de munca, indemnizație care, din analiza unitara a dispozițiilor art. 50, in integralitatea sa, este distincta de cea acordata, motiv pentru care instanțe apreciază aceasta solicitare a reclamantului ca fiind întemeiata.",nu fac altceva decât sa confirme ca, asemeni petenților, nici Tribunalul nu a înțeles exact situația reala a acordării indemnizațiilor de concediere dând o interpretare total eronata clauzelor inserate la art. 50 din CCM.
Prinacordurile socialeîncheiate de părțile CCM si semnate de către reprezentanții acestora, nu s-a făcut altceva decât sa se stabilească, in beneficiul angajaților, acordarea unor sume de bani mult mai mari decât cele stabilite prin CCM.
Instanța de fond, prin hotărârea pronunțata nu a făcut altceva decât sa oblige recurenta la plata de doua ori a dreptului bănesc numitindemnizație de concediere,cumulând, contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile (indemnizația acordata conform acordurilor sociale) cu cele mai puțin favorabile (indemnizația ce se acorda pana la momentul încheierii acordurilor sociale si care se calcula prin cumulul aritmetic al unui număr de maxim 4 sau 5 salarii medii nete).
Instanța de fond, prin admiterea cererii, a ignorat convenția părților CCM, trecând peste puterea de lege a unei convenții legal încheiate, interpretând clauzele CCM, total opus fata de voința pârtilor, exprimata in mod clar si fără a lasă loc interpretărilor, faptul casalariații care sunt concediați din motive care nu țin de persoana acestora primesc o singura suma de bani cu titlu de indemnizație de concediere.
Astfel, prinacordul social încheiat la 07.12.2005s-a convenit asupra măsurii de atenuare a consecințelor concedierii prinplata unei indemnizații de concediere, mai mare decât cea stabilita prin contractul colectiv de munca aplicabil,prinacordurile sociale încheiate la 03.01.2006 si 29.01.2007, tocmai pentru a fi evitate interpretările, părțile CCM inserează următoarea explicație:"pentru a evita orice neînțelegere in legătura cu suma de bani ce urmează a fi primita de către fiecare angajat, cu titlu de indemnizație de concediere, Porțile convin ca persoanele afectate de măsura concedierii colective vor primi, in funcție de vechimea in petrol, numai suma ce este înscrisa in tabelul de mai sus, "PrinSOCIALE încheiate la 07.12.2005, 03.01.2006 si 29.01.2007semnate si recunoscute de către ambele părți semnatare ale CCM, au fost stabilite următoarele:
-plata unei indemnizații de concediere, in funcție de vechimea in petrol, mai mare decât cea stabilita prin Contractul Colectiv de Munca si
-stabilirea unor alte transe pentru vechimea in petrol, favorabile salariatului,după care se va calcula indemnizația de concediere. "
Prin motivele de recurs sunt menționate valorile sumelor convenite prin acordul social încheiat la 07.12.2005 cu titlu de indemnizație de concediere.
Acesteacorduri socialeau fost încheiate cu un singur scop, acela de a stabili salariaților ce urmau sa fie concediați drepturi mai mari decât cele stabilite de art.50 alin.(l) din CCM.
Recurenta invocă excepție prescripției dreptului la acțiune, conform art. 18 din decretul 167/1958, susținând că termenul de prescripție este de 6 luni.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepție prescripției dreptului la acțiune, conform art. 18 din decretul 167/1958, aceasta este nefondată, deoarece, pe de o parte textul aplicabil în materia conflictelor de muncă este art. 283 din Codul Muncii.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Esențial pentru stabilirea termenului de prescripție aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii.
Trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizații.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă indemnizația de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, indemnizație care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii, soluția instanței de fond asupra excepției fiind corectă.
Criticile recurentei legate de modul greșit de soluționare a fondului cauzei sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale acordului social însușit de părți. Dacă există reglementări mai favorabile se aplică acestea.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale acordului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în acordul social.
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
Iar în problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât și prin sociale încheiate la 07.12.2005, 03.01.2006 și 29.01.2007.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, trecând peste intenția comună exprimată expres și neechivoc de părțile contractante.
În condițiile în care, prin prevederile Acordurilor sociale, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele instanței de fond în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 7 și 8 din contractele colective de muncă sau cele ale art. 38 din Codul Muncii. Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Acordul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Acordului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. raportat la art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge pe fond cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.6336 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul I, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 27 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
2 ex/
Red.jud.-
05.05.2009
Jud.fond /
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Lucian Bunea, Manuela Preda
