Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 264/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.264/
Ședința publică din 03 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.755/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimații - pârâți și domiciliați în B,-, -. 50 și - I, domiciliată în B,-, -. 48.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurenta - pârâtă SC SA avocat ce substituie pe avocat în baza împuternicirii avocațiale de substituire pe care o depune la dosar, pentru intimații - reclamanți, - I avocat ce substituie pe avocat în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat.
Apărătorul recurentei depune la dosar completare a motivelor de recurs prin care înțelege să invoce excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila și cerere de întoarcere a executării silite, înscrisuri ce se comunică și apărătorului intimatei. În motivele scrise au arătat că potrivit art.72 din Legea nr. 168/1999 competența aparține Tribunalului București.
Apărătorul recurentei, întrebat fiind, dacă a luat cunoștință de faptul că art. 72 din Legea nr.168/1999 a fost abrogată expres indirect în temeiul art. 298 al.2 ultima liniuță coroborat cu art. 284 al.2 din Legea nr.53/2003, arată că a luat cunoștință și consideră că este o abrogare implicită și nu expresă. Solicită admiterea excepției și în conformitate cu disp. art. 312.pr.civ. admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București.
Apărătorul intimaților solicită respingerea excepției. Temeiul de drept invocat este abrogat, excepția competenței teritoriale este o excepție relativă, trebuia invocată la prima zi de înfățișare.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul și asupra recursului.
Apărătorul recurentei precizează că în mod greșit instanța de fond a acordat drepturile solicitate fără a le cuantifica. Nu se menționează dacă se are în vedere salariu mediu sau brut. Trebuia să se aibă în vedere salariul de bază mediu la nivel de. Din acest punct de vedere sentința este nelegală. În mod greșit s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. dreptul invocat de reclamanți în acțiune se fundamentează pe prevederile, iar termenul de prescripție este de 6 luni. Potrivit alin.1 al art.168 teza finală din CCM, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare salariat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente. între patronat și sindicat nu au avut loc, astfel acțiunea este prematur introdusă. Instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al deciziei Comisiei Paritare. Din anul 2003 aceste drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rolul deciziei Comisiei paritare din august 2007 este și acela de a întrerupe acest șir de acțiuni. Instanța de fond trebuia să ia în considerare voința părților. Sumele acordate reclamanților sunt sume brut și trebuie să se perceapă taxe care merg la bugetul de stat. În mod greșit a reținut instanța de fond că din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că suplimentările salariale solicitate prin acțiune nu au fost incluse în salariile angajaților. Așa cum au arătat și în motivele scrise de recurs, a existat o imposibilitate obiectivă de a prezenta statele de plată pentru fiecare salariat, pentru perioada 2002 - 2007(numărul mare de acțiuni, volumul înscrisurilor, etc.). Instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată reclamanților în cuantum mult prea mare raportat la valoarea pretențiilor solicitate. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. De asemenea solicită admiterea cererii de întoarcere a executării silite, restabilirea situației anterioare.
Apărătorul intimaților solicită respingerea recursului ca nefondat. Excepțiile invocate la instanța de fond se exclud reciproc. Suma a fost corect stabilită. Recurenta nu a făcut dovada că primele au fost incluse în salariu. Cu privire la Decizia Comisiei Paritare, aceasta nu poate fi reținută întrucât nu se aplică retroactiv. În mod corect instanța de fond a dispus actualizarea sumelor în funcție de rata inflației. Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că onorarul practicat în aceste cauze a fost de 300 lei. Onorariul este echitabil în cauza de față. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanțe privind plata onorariului pentru apărător. Cererea de întoarcere a executării este inadmisibilă întrucât nu a existat nici o cerere de executare silită. Solicită respingerea cererii. Depune concluzii scrise.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției precum și asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 755/24.10.2008 a Tribunalului Brăila, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și I în contradictoriu cu pârâta SA
A fost obligată pârâta să plătească către reclamanții și primele de C pentru anii 2005-2006 și primele de Paști pentru anii 2006-2007, iar către reclamanta I prima de C pentru anul 2005 și prima de Paști pentru anul 2006, actualizate cu rata inflației până la data plății, inclusiv cheltuieli de judecată în sumă de 1200 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub numărul 1113/113/15.05.2008 reclamanții, și I au chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată să le plătească drepturile salariale constând în primele de Paște și de C neacordate în perioada 2005-2007, actualizate cu rata inflației la data plății. Mai precis, reclamanții și au solicitat primele de Paște și de C pentru anii 2005-2006 și prima de Paște pentru 2007, iar reclamanta I primele de C pentru anii 2005-2006 și prima de Paște pentru 2006.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost salariații societății pârâte și că potrivit art.168 din contractul colectiv, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C trebuiau să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Întrucât pârâta nu le-a plătit aceste drepturi, reclamanții au formulat acțiunea de față, în dovedirea cărora au depus copie de pe carnetele de muncă și de pe contractul colectiv de muncă, practică judiciară și corespondență purtată între societatea pârâtă și.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune motivată de faptul că potrivit art. 283 alin. 1 lit.e din Codul muncii cererile pentru soluționarea conflictelor de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă se soluționează în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
A mai invocat și excepția prematurității acțiunii, determinată de lipsa negocierilor pentru stabilirea valorii concrete, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor acestor drepturi salariale.
Cât privește fondul cauzei pârâta a cerut respingerea acțiunii întrucât, conform deciziei comisiei paritare, începând cu anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Analizând mai întâi excepțiile invocate, așa cum prevede art.137 Cod procedură civilă, instanța constatat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin art.168 din contractul colectiv de muncă la nivelul societății pârâte s-a stabilit că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Din conținutul acestui articol reiese clar că dreptul suplimentar prevăzut a se acordat cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C este un drept de natură salarială.
Având în vedere că prin art.283 lit.c Codul muncii legiuitorul a reglementat distinct dreptul la acțiune în privința drepturilor salariale, instanța constată că dispozițiile art.283 lit.e Codul muncii, invocat de pârâtă în susținerea excepției prescripției, nu este incident în cauză deoarece reglementează dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale.
Un argument în acest sens este și faptul că art.166 alin.1 Codul muncii prevede că termenul de prescripție al dreptului la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea obligațiilor privind plata salariilor este de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Nici excepția prematurității acțiunii nu este fondată, întrucât din actele depuse la dosar reiese că între și pârâtă au existat negocieri în vederea stabilirii modalităților și condițiilor de acordare a drepturilor suplimentare solicitate prin acțiune.
Dovadă a existenței acestor negocieri este, de altfel, chiar apărarea pârâtei cum că în urma negocierilor colective din anul 2003, începând din acel an drepturile pretinse au fost incluse în salariu.
Referitor la fondul cauzei, analizând susținerile părților în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, tribunalul a constatat următoarele:
Așa cum reiese din carnetele de muncă depuse în copie la dosar, reclamanții și au fost salariați ai pârâtei SC SA în anul 2005 și până în prezent, iar reclamanta I până la 31.10.2006.
Conform art.11 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă pârâta, în calitate de angajator, avea obligația de a acorda reclamanților toate drepturile ce decurg din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate.
Cum art. 168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății pârâte prevede: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ", instanța constată că reclamanților li se cuveneau astfel de drepturi suplimentare.
Prin art.168 alin.2 din același contract colectiv, modificat prin actul adițional încheiat la 25.02.2003, s-a convenit că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Ulterior, prin adresa nr.3793/18.06.2007, comisia paritară a comunicat tuturor structurilor teritoriale că "la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat ".
De asemenea, comisia paritară a întocmit și o "Notă asupra precizării situației primelor de Paști și de C, prevăzute în art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA", înregistrată sub nr.5140/31.08.2007, în care detalia cele comunicate prin adresă.
În temeiul actelor menționate pârâta a susținut că reclamanților le-au fost plătite drepturile solicitate, iar ca dovadă a depus statele de plată pe perioadele în cauză.
Verificând însă aceste state instanța a constatat că nu este evidențiată suplimentarea pretinsă.
Cât privește decizia comisiei paritare din 31.08.2007, invocată de pârâtă, instanța reține că art.9 din contractul colectiv de muncă permite părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens, însă rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
Instanța a mai constatat că prin Nota din 31.08.2007 asupra precizării situației primelor Paști și C prevăzute în art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA se efectuează o modificare a conținutului art.168.1 și 2, nefiind vorba despre o interpretare a unei clauze neclare, așa cum prevede art.9 din contractul colectiv de muncă. De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea Contractului Colectiv de Muncă pe anii 2004-2006 se aduce atingere chiar voinței reale a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte, prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare.
Mai mult, potrivit art.244 Codul muncii clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar numai pe parcursul executării lui.
Față de cele reținute s-a constatat că pârâta nu a făcut dovada plății către reclamanți a primelor de Paști și de C pretinse.
Ținând seama că aceste prime reprezintă drepturi salariale care potrivit art.283 lit.c Codul muncii pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar cererea a fost formulată la data de 15.05.2008, se constată că dreptul la acțiune pentru prima de Paște aferentă anului 2005 s-a prescris.
Pentru considerentele expuse instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților și primele de C pentru anii 2005-2006 și primele de Paști pentru anii 2006-2007, iar reclamantei prima de C pentru anul 2005 și prima de Paști pentru anul 2006, cuantumul acestor prime fiind cel stipulat de contractul colectiv de muncă și anume câte un salariu de bază mediu pe.
În temeiul art.161 alin.4 Codul muncii instanța a dispus și actualizarea cu indicele de inflație la data plății a acestor prime, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de devalorizarea generată de creșterea inflației.
Totodată, potrivit art.274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată să plătească reclamanților cheltuielile de judecată constând în onorariul pentru avocat.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta B, pentru următoarele motive.
1. Primele de Paști și C au fost acordate de către prima instanță fără a se stabili cuantumul acestora.
Creanța nu este astfel, certă, lichidă și exigibilă iar hotărârea judecătorească nu se poate executa.
2. Instanța de fond nu a precizat în dispozitiv dacă aceste prime au ca punct de referință salariul de bază mediu sau salariul mediu pe
La calculul drepturilor suplimentare prezentat în acțiune, s-a avut în vedere, în mod eronat, salariul mediu brut pe și nu salariul de bază mediu pe, așa cum este stipulat în CCM.
A precizat că făcut aceste susțineri și prin întâmpinarea depusă la fond însă nu au fost observate și analizate de prima instanță.
3. În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât primele solicitate nu au caracter de drepturi salariale ci sunt drepturi fără caracter periodic.
Atât timp cât primele solicitate prin acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor, intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele cap. V din CCM, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
4. În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, deoarece drepturile salariale nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele 2 evenimente (Paștele și Cul), potrivit alin. 1 al. Art. 168 teza finală din CCM.
5. În mod greșit a reținut prima instanță că din actele dosarului nu rezultă că suplimentările salariale solicitate nu au fost incluse în salariile angajaților.
A existat o imposibilitate obiectivă de a prezenta statele de plată pentru fiecare salariat întrucât complexitatea operațiunilor a făcut practic imposibilă depunerea statelor de plată pentru salariați.
Ceea ce nu a observat instanța de fond este faptul că apărarea a fost în sensul că aceste prime de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază. Astfel fiind, ele nu se regăsesc distinct în statul de plată pentru că ele se regăsesc în salariul de bază.
6. instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei paritare.
Cu privire la incidența Deciziei Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, a precizat că părțile au introdus în privința posibilelor conflicte dintre salariați și societate, o etapă de soluționare amiabilă a acestora, anterioară declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la CCM, compusă din reprezentanții salariaților () și a societății, menită să lămurească pe cale amiabilă orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din CCM.
Comisia paritară astfel constituită a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, aceasta fiind intenția reală a părților.
Decizia Comisiei Paritare a fost semnată din partea de către persoanele care au fost nominalizate prin actul adițional nr. 2 la CCM să facă parte din această comisie.
Conform prev. Anexei nr. 2 la CCM interpretarea dată de Comisia Paritară, consideră recurenta că este obligatorie atât pentru patronat cât și pentru salariați.
Decizia Comisiei Paritare nu are caracterul unei renunțări la drepturile salariaților, având doar rol de interpretare a CCM.
Nu a susținut niciodată că aceste drepturi nu trebuiau acordate ci, dimpotrivă, că au fost deja incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că nu se pune problema unei renunțări.
Decizia nu are caracter retroactiv, pentru că nu s-a statuat asupra stingerii, modificării sau nașterii unor drepturi pentru trecut, ci doar s-a urmărit a se clarifica voința părților semnatare ale CCM.
În fiecare an, salariații au încasat salarii mai mari decât în anii anteriori,pentru că salariul de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Decizia primei instanțe este nelegală și netemeinică și din prisma faptului că interpretarea clauzelor unei convenții se face după voința reală a părților iar nu după sensul literal al termenilor utilizați, conform principiului enunțat în art. 977 Cod civil. Prin decizia Comisiei Paritare, s-a relevat voința reală a părților.
7. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede OG nr. 9/2000.
În cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda care, conform art. 1088 Cod civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
8. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale.
9. instanța de fond a făcut o analiză trunchiată a disp. art. 168 și nu o interpretare sistematică a întregului text și a probelor din dosar, încălcând disp. art. 236 alin. 4 din Codul muncii, nerespectând voința reală a părților. Odată incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, începând cu anul 2003, aceste salarii s-au menținut în anii ulteriori. Instanța nu a observat că pentru anii 2004-2008 nu s-au încheiat alte contracte colective de muncă la nivel de unitate cel din 2003 păstrându-și valabilitatea.
10. instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată în cuantum mult prea mare raportat la valoarea pretențiilor solicitate.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat disp. art. 299 și urm. pr. civilă.
De asemenea, a formulat cerere de întoarcere a executării.
Intimații reclamanți au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurentă, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea nu îl reține ca întemeiat.
Într-adevăr, prima instanță nu a precizat un anumit cuantum al drepturilor solicitate ci a acordat aceste drepturi în mod generic, fără a se menționa dacă sunt drepturi brute sau nete. Însă modul cum se va face plata și cuantumul reprezintă probleme ce au legătură cu executarea sentinței astfel că nu pot fi reținute ca motiv de recurs. De altfel, există proceduri instituite de legiuitor tocmai pentru a se accelera derularea proceselor și care vizează lămurirea titlului (de exemplu, procedura prevăzută de art. 281 indice 1.pr. civilă). Creanța este determinabilă astfel că primul motiv de recurs este nefondat.
Referitor la al doilea motiv de recurs, este reținut ca neîntemeiat pentru aceleași rațiuni, fiind o problemă de executare faptul că se raportează calculul primelor datorate la salariul de bază mediu pe.
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Termenul de 6 luni prevăzut de litera eaa celuiași articol se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia.
Susținerea recurentei în sensul că primele solicitate nu au caracter de drept salarial este contrazisă chiar prin conținutul art. 168 alin. 1 din CCM la nivel de unitate din care rezultă că aceste prime de Paști și C cuvenite salariaților sunt suplimentări ale drepturilor salariale.
În consecință, sunt incidente disp. art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, lipsa negocierilor între părțile contractante ale CCM nu poate fi imputată salariatului ci chiar recurentei care avea obligația, împreună cu, să negocieze acordarea suplimentărilor cu 15 zile înainte de fiecare eveniment.
Deci, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru protejarea unor drepturi.
Chiar dacă negocierile nu au avut loc între părțile contractante, această situație nu poate aduce atingere principiului liberului acces la justiție.
Pentru a se putea exercita un drept la acțiune, este necesar, alături de alte condiții ca, dreptul să fie și actual, adică născut.
Ori, dreptul la acordarea primelor s-a născut prin însăși intrarea în vigoare a dispozițiilor cuprinse în art. 168 din CCM.
Nu considerăm întemeiată opinia recurentei, că dreptul la acțiune nu s-a născut încă.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamantul beneficiar și, în cazul în care s-ar accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care negocierile nu ar avea loc niciodată, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să își exercite dreptul niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
În consecință, nu se reține nici acest motiv de recurs, soluția instanței de fond de respingere a excepției prematurității fiind legală și temeinică.
Nici motivul de recurs referitor la includerea primelor în salariul de bază nu poate fi reținut ca fondat.
Potrivit disp. art. 168 alin. 1 din CCM pe anul 2003, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP vor beneficia de către o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază pe SNP Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment, pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Conform alineatului 2, pentru anul 2003, suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2006 mențin textul alineatului 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut doar alineatului 2 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând art. 168 alineatele 1 și 2 din CCM pe anii 2004-2006, rezultă că recurenta nu a mai prevăzut că suplimentările prevăzute la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a prevăzut în mod expres în CCM încheiat în anul 2003.
Susținerea recurentei în sensul că drepturile salariale suplimentare pentru anii 2004-2006 ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților începând cu anul 2003, este infirmată chiar prin conținutul alin. 2 al art. 168 din CCM 2004-2006, acest text prevăzând că modalitatea de acordare a primelor prin includerea în salariul de bază a fost prevăzută doar pentru anul 2003, folosindu-se verbul la timpul trecut.
Dacă recurenta ar fi intenționat să includă primele în salariul de bază și în anii 2004-2006, ar fi trebuit să prevadă în mod expres că se menține modalitatea de acordare așa cum s-a procedat în 2003. De asemenea, din modul de redactare al art. 168 al CCM pe anii 2004-2006, rezultă o contradicție între alin. 1 și 2 în sensul că, deși la alineatul 1 se prevede că, pentru acordarea primelor se vor negocia modalitățile de acordare cu 15 zile înainte de fiecare eveniment, la alin. 2 se face referire doar la modalitatea de acordare din 2003 fără a se preciza și modalitatea de acordare pentru anii în discuție.
Față de cele arătate, susținerea recurentei că au fost incluse în salariul de bază primele solicitate și în anii ulteriori anului 2003 este neîntemeiată
Referitor la decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, invocată de către recurentă, se reține, în primul rând că, art. 9 din CCM dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.
Însă, rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În al doilea rând, practic, prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, din data de 31.08.2007, se efectuează o modificare a conținutului art. 168 alin. 1 și 2, nefiind vorba de o interpretare a unei clauze neclare așa cum prevăd disp. art. 9 din CCM. De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea efectelor CCM 2004-2006 se aduce atingere chiar voinței reale a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare (de exemplu, în CCM din 2005 la alin. 2 din art. 168 se prevede că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază" iar prin Notă se prevede că "începând cu anul 2003drepturile suplimentarevor fi incluse în salariul de bază al angajaților și vor fi acordate în această formă").
Mai mult, disp. art. 244 din Codul muncii prevăd că pot fi modificate clauzele CCM doar pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
Referitor la actualizare, Curtea apreciază că este corectă soluția instanței de fond.
Astfel, în ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, se arată că, potrivit disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interesepentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Se apreciază că dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație au o reglementare juridică diferită. Daunele interese constând în dobânda legală sunt datorate din ziua chemării în judecată, însă în cauza de față, obiectul acțiunii este reprezentat de o evaluare judiciară reglementată de disp. art. 1084-1086 Cod civil. Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). Acesta este temeiul legal pentru care se poate acorda actualizarea cu indicele de inflație și nu neapărat dobânda legală, creditorul având libertatea de a opta între cele două variante, după cum îi este favorabilă. În acest context, Curtea nu este de acord cu cele susținute de recurenta în sensul că reclamanții ar fi trebuit să solicite dobânda legală.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv se consideră că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, și nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de OUG nr. 9/2001.
În consecință, Codul muncii prin disp. art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datoratese impunepentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
În ceea ce privește precizarea în dispozitiv că sumele acordate sunt brute, Curtea reține că, în cazul drepturilor salariale, sumele se calculează brut și nu net, iar reținerea contribuțiilor urmează să fie efectuată chiar de către recurenta angajator, la punerea în executare a hotărârii.
Faptul că prima instanță nu a precizat în dispozitiv caracterul brut sau net al sumelor datorate nu constituie motiv de reformare a hotărârii, și nu duce la concluzia că ar fi suma netă ci, dimpotrivă, brută, aceasta fiind o problemă de executare.
Referitor la susținerea că prima instanță a făcut o analiză trunchiată a disp. art. 168 din contractele colective de muncă, aceasta nu poate fi reținută ca întemeiată.
Instanța de fond a argumentat corespunzător hotărârea și a analizat inclusiv statele de plată ale reclamantului din care rezultă că nu sunt evidențiate în nici o formă primele de Paști și de C astfel că nu se poate verifica susținerea recurentei în sensul că ar fi inclus primele în salariul de bază începând cu anul 2003. Recurenta ar fi trebuit să facă dovada că, în anii ulteriori, s-a menținut salariul de bază majorat în anul 2003 prin acordarea primelor și, indexările salariale s-au aplicat pe salarii de bază crescute. Ori, din statele de plată nu rezultă că ulterior anului 2003, s-au păstrat salariile din 2003 ca bază de pornire.
Neputându-se verifica acest aspect pe bază de probe, această susținere rămâne în stadiul de afirmație fără consecințe juridice.
Precizarea recurentei în sensul că nu s-au încheiat alte contracte colective de muncă în anii 2004-2008 este lipsită de suport întrucât la dosarul de fond se află contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004, 2005, 2006, 2007 înregistrate fiecare cu număr separat la. B și nu doar acte adiționale de prelungire.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată la fond, acestea au fost acordate în cuantum de 1200 lei. Ori, această suma este perfect rezonabilă raportat la gradul de complexitate al cauzei, la obiectul acțiunii și la activitatea concretă desfășurată de apărătorul intimatului reclamant având în vedere că au apărați trei reclamanți astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut.
Excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila, invocată de către recurentă ca și motiv de recurs de ordine publică nu este fondată, întrucât art. 72 din Lege anr. 168/1999 a fost abrogat expres indirect (și nu implicit) prin prevederile art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii, fiind incident și principiul succesiunii legilor în timp.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
Fiind o cerere accesorie, se va respinge și cererea de întoarcere a executării ca nefondată.
Ca parte căzută în pretenții, potrivit disp. art. 274.pr. civilă, se va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția necompetenței teritoriale invocată de recurenta - pârâtă SC SA B, ca nefondată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.755/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite, ca nefondată.
Obligă pe recurentă să plătească intimaților și domiciliați în B,-, -. 50 și - I, domiciliată în B,-, -. 48, câte 200 lei pentru fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 Martie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /25.03.2009
:DC/2 ex/26.03.2009
Fond: A-M /
Asistenți judiciari:/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
