Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2795/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2795

Ședința publică din data de 06 Mai 2009

Completul compus din:

Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.39/13.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că intimatul pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 39/13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Reclamanta a avut calitatea de grefier de ședință în perioada 10.06.2006 - 17.09.2007 în cadrul Tribunalului Mehedinți.

Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică stabilește, în anexe, în mod limitativ funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar din cadrul autorității judecătorești au făcut parte, inițial, doar președintele urții Supreme de Justiție, icepreședintele, președinții de secție, judecătorii, funcții menționate expres în anexa II/2 la Legea nr.154/1998.

Numai acestea au fost funcții de demnitate publică dar până în aprilie 2006, ulterior toți magistrații fiind salarizați conform OUG.nr.27/2006.

Magistrații de la judecătorii, tribunale și curți de apel precum și personalul auxiliar nu au fost nominalizați în anexele Legii nr.154/1998 astfel că dispozițiile legale ulterioare privind majorarea valorii de referință nu li se pot aplica.

Personalul auxiliar de la instanțele judecătorești a fost salarizat conform Legii nr.50/1996, lege specială de salarizare atât pentru grefieri cât și pentru magistrați până în anul 2006 respectiv 2007.

În anexa nr. 2 din Legea nr.50/1996, în vigoare la data de 01 09 2000 privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate de la judecătorii și parchetele de pe lângă judecător s-au prevăzut atât coeficienți de multiplicare pentru personalul de specialitate auxiliar cât și valoarea de referință sectorială, 1.140.800 lei. Această valoare de referință a fost majorată conform art. 3 lit. din Nr.OUG 123/2003.

Ulterior această valoare de referință sectorială a fost majorată prin mai multe acte normative, după cum urmează: 01 10 2004-31 12 2004, 238, 06 lei, 01 01 2005-30 09 2005, 246, 63 lei, 01 10 2005-30 03 2006, 267, 10 lei astfel încât la data de 30 09 2008 valoarea de referință să ajungă la suma de 296, 03 lei.

Nu a putut fi reținută afirmația reclamantei, în sensul că prin stabilirea altei valori de referință sectorială decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite sunt încălcate dispozițiile Legii nr.303/2004 întrucât acest act normativ nu conține nicio dispoziție care să prevadă că drepturile salariale ale personalului auxiliar trebuie să fie egale cu cele ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

Art. 60 alin.4 din Legea nr.567/2004 prevede că alarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilește prin lege specială astfel că valoarea de referință pe baza căreia se calculează salariile personalului auxiliar este cea prevăzută în legea de salarizare și nu pot fi calculate salariile pe baza unei alte valori de referință reglementată de lege pentru funcțiile de demnitate.

În consecință, dispozițiile legale nu se aplică decât destinatarilor legii și nu se pot aplica, prin analogie, altor categorii profesionale.

Referitor la susținerea că prin acordarea unor valori de referință sectoriale deferite în salarizarea puterilor statului, contravine O:nr.137/2000, instanța constată că este nefondată atâta timp cât Curtea Constituțională, prin decizia nr.818/03 07 2008 statuat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG.nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau să le înlocuiască cu, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta arătând că prin OUG 27/2006 s-a prevăzut că indemnizația de salarizare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din această ordonanță.

Conform anexei 1 la OUG 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei, ceea ce încalcă principiile Constituției României și ale Legii 303/2004 ale și ale Legii privind Combaterea discriminării: Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

Astfel, potrivit OG 3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei.

Acordarea unor valori de referință sectoriale diferite în salarizarea puterilor statului contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și OG 137/2000, iar Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în legea 24/2000.

Potrivit art.1 din OG 83/2000, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.

Această valoare de referință corectată periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat potrivit acestei legi.

OUG 2/2000 a modificat coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V-VIII din legea 154/1998.

Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respectă principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești ori dispozițiile art. 3 al.1 din OG 8/2007 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială de 280,64 lei inferioară celei prevăzute de OG 10/2007 de 365.

Prin ord. nr.1472/C/2005, s-a stabilit că pentru perioada 01.01.2003-05.05.2005, salariile personalului auxiliar de specialitate se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite în cadrul autorității legislative și executive.

Valoarea de referință sectorială a fost majorată prin mai multe acte normative, astfel încât la 30.09.2008 a ajuns la suma de 296,03 lei.

Cu toate acestea, prin OUG 27/2006 s-a prevăzut că indemnizația de salarizare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ce face parte integrantă din ordonanță, însă în conformitate cu OG 3/2006 în luna aprilie, această valoare de referință era de 312,3 lei, iar cea prevăzută în OUG 27/2006 era de 257 lei.

Intimatul formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului, deoarece temeiul juridic pe care reclamanta și-a formulat pretențiile a fost declarat neconstituțional.

Astfel, prin decizia 821/03 iulie 2008 Curții Constituționale s-au declarat neconstituționale prev.art.1,art.2 al.3 și art.27 al.1 din OG 137/2000 în măsura în care, din acestea se desprinde înțelesul că instanțele au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Curtea constată a fi nefondat recursul având în vedere următoarele considerente:

Potrivit definiției discriminării, tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul din criteriile prev. la art.2 al.1 din OG 137/2000 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în acest text de lege.

Cu alte cuvinte, pentru a ne afla în prezența unei discriminări trebuie îndeplinite cumulativ următoare condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință; existența unui criteriu de discriminare potrivit art.2 al.1 din acest act normativ; tratamentul diferențiat trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

În raport de susținerile recurentei, Curtea apreciază că situația invocată de aceasta nu este comparabilă, cu atât mai puțin analogă cu cea a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

Salarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea a fost reglementată inițial prin Legea 50/1996, unde erau menționați coeficienții de multiplicare pentru personalul de specialitate auxiliar și valoarea de referință sectorială.

OUG 27/2006 a prevăzut că salarizarea acestei categorii de personal se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din această ordonanță.

Valoarea de de referință sectorială a fost majorată ulterior prin mai multe acte normative.

Întrucât personalul auxiliar de specialitate are propria lege de salarizare, valoarea de referință sectorială și coeficienții de multiplicare pe baza cărora se calculează salariile acestora, sunt menționate în actul normativ care reglementează salarizarea acestei categorii de personal,drepturile lor salariale neputând fi stabilite pe baza unor acte normative care privesc salarizarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

Un argument în susținerea aceste concluzii este și împrejurarea că modalitatea de stabilire a drepturilor lor salariale este distinctă de cea a persoanelor care cocupă asemenea funcții.

Ca urmare, Curtea constată că în cauză nu se poate reține existența unei situații discriminatorie dintre cele reglementate de OG. 137/2000.

De altfel, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale OG 137/2000 și anume, prevederile art.1,art.2 al.3 și art.27 al.1 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Pe cale de consecință, în temeiul dispoz. art.312 pr.civilă se va respinge recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.39/13.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 06 Mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud.

Tehn./Ex.2/8.06.2009

/

Președinte:Mariana Pascu
Judecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2795/2009. Curtea de Apel Craiova