Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(6002/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.28/

Ședința publică de la 06.01.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat

JUDECĂTOR 3: Lizeta

GREFIER

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții pârâți INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI Z și ȘCOALA CU CLASELE I -VIII " împotriva sentinței civile nr.1125/10.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI Z, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI și UL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în numele membrilor de sindicat intimatii-reclamanti, R, G Și.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că reprezentantul intimatilor-reclamanti a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 22.12.2009, după care,

Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1125/10.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis acțiunea civilă formulată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar T în numele și pentru membrii de sindicat, lancu, R, G, în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII, Instituția Primarului Orașului Z și Consiliul Local al Orașului Z și pe cale de consecință obligă pârâtele la calcularea și plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate în baza Legii nr. 220/2007, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite conform Legii nr.220/2007 pentru perioada 01.01.2007-20.07.2007 actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru reclamanții sus numiți.

În considerente a reținut că prin acțiunea civilă formulată la data de 10.02.2009 reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, a solicitat instanței în numele și pentru membrii de sindicat, lancu, R, G, în contradictoriu cu pârâții Școala cu Clasele l-VIII, Instituția Primarului Orașului Z și Consiliul Local al Orașului Z, Inspectoratul Școlar al județului T, obligarea pârâților la aplicarea prevederilor Legii nr.220/2007 pentru aprobarea OG nr.11/2007, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu începere de la 1 ianuarie 2007, precum și obligarea pârâților la calculul și la plata de salarii neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr.220/2007, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și drepturile salariale cuvenite membrilor de sindicat - cadre didactice - ce au gradul didactic I, pentru perioada 01.01.2007-20.07.2007, actualizate în funcție de rata inflației, defalcată pe fiecare lună până la data efectivă a plății.

Instanța a analizat cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al județului T pe care a considerat-o întemeiată, și a admis-o ca atare, având în vedere că pârâtul Inspectoratul Școlar al județului T nu se află în raporturi juridice de muncă și fiscal cu reclamanții, nu are calitate de angajator, nu este parte în contractul de muncă cu aceștia și nu este ordonator de credite, finanțator sau plătitor a drepturilor salariale ale personalului didactic de predare și conducere - s-a avut în vedere și practica Curții de APEL BUCUREȘTI - constantă în acest sens.

Prin OG nr.11/2007, s-a reglementat o creștere a salariilor personalului didactic pentru anul 2007, în 3 tranșe, începând cu 01.01.2007 - OG nr.11/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial în luna februarie 2007, iar prima tranșă de majorare era pentru perioada 01.01.2007/31.03.2007.

La 04.07.2007, OG nr.11/2007, a fost supusă aprobării, iar prin Legea nr.220/2007, ordonanța de urgență a fost aprobată cu un ele modificări. Aceste modificări vizau conținutul coeficienților de majorare cuprinse în anexele ordonanței respectiv anexa 1,1.2,2,3,4 și 5.

În ce-i privește pe reclamanți, s-a modificat anexa nr.2 pentru cadrele didactice cu grad didactic I și o vechime în învățământ de cel puțin 6 ani, pe tranșe de vechime.

Legea nr.220/2007, nu numai că nu a modificat etapele de creștere salariale, dar mai mult decât atât a stipulat încă o dată în conținutul său cele 3 etape prevăzute în ordonanța 01.01.2007-31.03.2007; 01.04.2007-30.09.2007; 01.10.2007-31.12.2007, momentul intrării lor în vigoare.

Prin Legea nr.220/2007, a fost aprobată ordonanța emisă astfel că modificările aduse prin lege ordonanței, au intrat în vigoare din momentul emiterii ordonanței.

În cazul de față în situația unei legi civile care retroactivează ci în cazul unui act normativ cu o putere temporară, aprobat printr-o lege.

Legea nr.220/2007, prevede creșteri salariale în 3 tranșe cu coeficienți de multiplicare conform anexelor pentru personal didactic salarizat în baza Legii nr. 128/1997.

Prin urmare, potrivit art.1 din Legea nr.220/2007, creșterile salariale sunt aplicabile personalului didactic din învățământ salarizat potrivit legii 128/1997 pentru anul 2007. de aplicare ale legii rămân neschimbate conform OG nr.11/2007 începând cu 01.01.2007 până la 31.03.2007 și apoi cu 01.04.2007-30.09.2007. La apariția Legii nr.220/2007, pârâtul angajator avea obligația de a aplica coeficientul prevăzut în anexa 2, în ce-i privește pe reclamanți începând cu 1.01.2007 și apoi pe viitor. Potrivit anexei 2 Legii nr.220/2007, coeficienții de multiplicare s-au modificat doar în ceea ce privește personalul didactic cu grad I și o vechime de cel puțin 6 ani pe tranșe de vechime.

De exemplu, OG nr.11/2007, prevedea pentru o vechime de 6-10 ani un coeficient de 4,293 pentru profesor, în timp ce Legea nr.220/2007, prevede pentru aceeași categorie de personal un coeficient de 4,722 la profesor.

Deci, se poate observa că prin neaplicarea Legii nr.220/2007 reclamanții au fost prejudiciați de o creștere salarială rezultată prin aplicarea acestor coeficienți de multiplicare, motiv pentru care sub acest aspect acțiunea formulată este întemeiată și a fost admisă iar pârâtul angajator obligat să procedeze la încadrarea fiecărui reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii nr.220/2007 la calculul și plata diferenței de salariu datorată pentru perioada 01.01-20.07.2007, sarcina plății revenind pârâților - care vor propune și corecțiile bugetare conform art.8 din HG nr.2192/2004.

Reclamanții au fost prejudiciați pentru neplata la data scadenței salariului a sumelor rezultate prin majorarea salariilor, conform Legii nr.220/2007.

Acest prejudiciu constă în devalorizarea monedei naționale cu indicele de inflație iar pentru repararea acestui prejudiciu conform art.998 cod civil pârâții au fost obligații la plata sumei datorate la care se aplică indicele de inflație începând cu data de 01.01.2007 și până la data plății efective.

Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurentele Primăria Orașului Z și Școala cu Clasele I-VIII " " înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursurilor au arătat că prin efectul sentinței instanței de fond recurenta a fost obligată neîntemeiat si nelegal la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite pentru timpul efectiv lucrat, conform dispozițiilor Legii nr.220/2007, pe perioada ianuarie - 20 iulie 2007 actualizat cu indicele de inflație la data plații efective si cele efectiv încasate pe aceeași perioada de timp. Obligarea recurentei s-a dispus in condițiile in care plata drepturilor solicitate a fost efectuata in totalitate prin respectarea legii privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

În data de 02.02.2007 apare in Monitorul Oficial 85, OG nr.11/2007 prin care se stabilesc creșterile salariale ce se vor acorda personalului didactic in anul 2007. Prezenta ordonanța prevede la art. 9 ca se va aplica începând cu drepturile salariale aferenta lunii ianuarie 2007. În conformitate cu actul normativ, salariile de baza ale cadrelor didactice au fost majorate prin modificarea coeficientului de multiplicare in trei tranșe, respectându-se întocmai prevederile legale.

La data de 17.07.2007 se publica in Monitorul Oficial 478, Legea nr.220/2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. În cuprinsul actului normativ nu este prevăzut un termen special de intrare in vigoare, in consecința se aplica regula comuna prevăzuta in Legea nr.24/2000 art. 11 "intrarea in vigoare a actelor normative Legile si ordonanțele emise de Guvern in baza unei legi speciale de abilitare intra in vigoare la 3 zile de la data publicării in Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o data ulterioara prevăzuta in textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării in Monitorul Oficial al României, si expira la ora 24,00 celei de-a treia zi de la publicare. Prezenta lege modifica anexele privind coeficienții de multiplicare prevăzuți inițial in OG nr.11/2007.

Având în vedere art. 1 Cod civil "Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă." Reiese ca Legea nr.220/2007 de modificare a OG nr.11/2007 se aplica de la intrarea ei in vigoare pentru viitor.

de baza al personalului didactic din învățământ se majorează cu coeficienții de multiplicare prevăzuți in Legea 220/2007 de la intrarea în vigoare a acesteia pentru viitor si nu cum greșit a interpretat instanța de fond de la 01.01.2007.

Instanța de fond, prin admiterea acțiunii formulate de reclamanți, a stabilit acordarea unor drepturi salariale mai mari (intrarea in vigoare a Legii nr. 220/2007 de la 01.01.2007 ) decât a dorit sa acorde legiuitorul prin însăși textul de lege. În opinia recurentei consideră că sentința civila pronunțata este lipsita de temei legal si mai mult decât atât este data cu aplicarea greșita a legii, prin faptul ca în mod eronat și forțat, legea a fost interpretata în favoarea reclamanților.

Așa cum reiese din textele de lege citate de recurentă mai sus legea civila nu retroactiveaza și intra în vigoare la 3 zile de la data publicării în monitorul oficial daca nu se prevede în cuprinsul ei un alt termen.

Reprezentantul intimatilor-reclamanti a formulat intampinare solicitand resingerea recursurilor ca nefondate.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

nstanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii și a principiului neretroactivității acesteia, constatând că majorarea coeficienților de ierarhizare care se aplică personalului didactic din învățământ, prevăzută prin punctul 2 al Legii nr.220/2007, se aplică retroactiv, iar nu de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv de la 20.07.2007, în lipsa unei dispoziții legale exprese a actului normativ.

Sub acest aspect sunt fondate criticile formulate de către recurenti, referitoare la faptul că doar actul normativ de bază, respectiv OG nr.11/2007, prevede în mod expres o dată de aplicare a prevederilor acestuia (01.01.2007) și că Legea nr.220/2007, chiar dacă nu a făcut decât să completeze OG nr.11/2007, nu a prevăzut expres faptul că dispozițiile sale retroactivează cîtă vreme potrivit art 11 alin 1 și 3 ale Legii nr. 24/2000 legile intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor, iar atunci când nu se impune ca intrarea în vigoare să se producă la data publicării, în cuprinsul acestor acte normative trebuie să se prevadă că ele intră în vigoare la o dată ulterioară stabilită prin text, iar pe de altă parte, potrivit disp. art 15 alin 2 din Constituția României, legea dispune doar pentru viitor.

Mai mult, se reține că Legea nr.220/2007 pentru aprobarea OG nr.11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cuprinde o serie de completări și modificări, acestea din urmă referitoare la majorarea coeficienților de multiplicare, care prin urmare nu se pot aplica retroactiv, retroactivitatea, ca excepție a unui principiu constituțional, trebuind a fi prevăzută expres, neputînd fi dedusă indirect din raționamente și împrejurări extrinseci actului normativ precum acelea că prevederile exprese de retroactivitate ale art. 9 din OG nr. 11/2007 nu au fost modificate prin legea de aprobare, că aprobând actul normativ emis de puterea executivă, acesta a fost aprobat în totalitate inclusiv sub aspectul retroactivității acordării drepturilor mai favorabile.

De vreme ce prin Legea nr.220/2007 nu s-a stabilit o dată a intrării ei în vigoare, în mod greșit instanța de fond a apreciat că Legea nr.220/2007 retroactivează cîtă vreme conform art.78 din Constituția României, legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, drepturile salariale ale recurenților-reclamanți fiind cuvenite potrivit coeficienților de ierarhizare stabiliți prin Legea nr.220/2007, începând cu data de 20.07.2007.

Față de cele mai sus arătate, în baza art.312 pr.civ. Curtea va constata recursurile intemeiate, urmând a le admite ca atare, va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de recurenții PRIMĂRIA ORAȘULUI, cu sediul în Z,-, jud. T și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " ", cu sediul în Z,-, jud. T împotriva sentinței civile nr.1125/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu UL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, cu sediul în A,-, jud. T în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, lancu, R, G, si intimații-pârâți INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI T, cu sediul în A,-, jud. T și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI, cu sediul în Z,-, jud.

Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red:

Tehnored:

2 EX./08.01.2010

Jud. fond:.

.

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Silvia Georgiana Ignat, Lizeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Bucuresti