Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 284/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 284
Ședința publică din 23 februarie 2010
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta SC - & SRL Reșița împotriva Sentinței Civile nr.808/19.08.2009 pronunțată de Tribunalul C - S în Dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că pârâta recurentă a depus la dosar, prin registratură, la data de 12.02.2010, răspuns la întâmpinarea formulată de intimat, apoi, văzând că părțile au solicitat judecarea cauzei in lipsă,constată încheiată cercetarea judecătorească și reține dosarul spre soluționare:
CURTEA,
Deliberând constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 808/19.08.2009 pronunțată de Tribunalul C - S în Dosar nr- a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul pârât reconvențional, împotriva pârâtei - reclamantă reconvențional SC. "- & " SRL. și-n consecință a fost obligată pârâta - reclamantă reconvențional să-i plătească reclamantului pârât reconvențional drepturile salariale aferente perioadei noiembrie 2008-februarie 2009, în sumă netă de 2480 lei.
Prin aceeași hotărâre judecătorească pârâtă - reclamantă reconvențional a fost obligată să-i plătească reclamantului pârât reconvențional contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, corespunzător aceleiași perioade, precum și diurna de deplasare în sumă de 347,16 lei. Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in esență că reclamantul a fost angajatul pârâtei-reclamantă reconvențional SC. "- & " SRL. în calitate de șofer autocamion-mașină de mare tonaj, conform contractului individual de muncă, depus în copie la dosar, înregistrat la ITM C-S sub nr. 22543/26.11.2008, cu un salariu de încadrare de 1050,00 lei.
Prin întâmpinare, pârâta - reclamantă reconvențional a arătat că suma netă a drepturilor salariale cuvenite reclamantului este de 2480 lei. Reclamantul - pârât reconvențional, prin mandatar, a învederat că este de acord cu această sumă, respectiv că totalul drepturilor solicitate cu titlu de restanțe salariale este corect calculat de către pârâtă, cu precizarea că nu au fost incluse și drepturile salariale pentru perioada 1.03.2009-7.03.2009.
Pentru contravaloarea concediului de odihnă, se reține că, deși pârâta - reclamantă reconvențional a făcut precizarea că aceasta a fost inclusă în salariul aferent lunii februarie 2009, din analiza calculului depus de aceasta în întâmpinare și statele de salarii pentru perioada noiembrie 2008 - februarie 2009, nu rezultă că pârâta i-a calculat și i-a achitat contravaloarea concediului solicitat.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit art. 287 din Cod. sarcina probei în conflictele de muncă revine pârâtei, ori din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că societatea și-a achitat obligațiile de plată față de reclamantul - pârât reconvențional, prin semnarea statelor de plată de către acesta sau prin orice alt document justificativ din care să rezulte efectuarea plății către salariatul îndreptățit, așa cum prevăd dispozițiile art. 163 alin. 1 din Codul Muncii.
Mai mult, compensarea în bani a concediului de odihnă este posibilă în situația în care contractul individual de muncă încetează, potrivit art. 141 alin. 4 din Codul Muncii, ori, în speță prin demisia reclamantului raporturile de muncă au încetat între cele două părți.
Astfel că reclamantul - pârât reconvențional este îndreptățit la plata drepturilor salariale aferente perioadei cât a prestat muncă în favoarea societății, precum și la contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, tot pentru această perioadă.
Față de solicitarea reclamantului - pârât reconvențional referitoare la plata diurnei în cuantum de 1175 lei, s-a apreciat că este îndreptățit la plata unei diurne, însă nu în cuantumul solicitat.
Cum în contractul individual de muncă al reclamantului nu este prevăzut acest drept și în contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2008-2010 se arată că salariații care sunt trimiși în delegație au dreptul la diurnă, care nu poate fi mai mică decât cea prevăzută pentru salariații instituțiilor publice, judecătorii fondului au observat că pentru fiecare zi în care reclamantul - pârât reconvențional s-a afla în delegație are dreptul la plata unei diurne în sumă de 10,52 lei pe zi conform anexei 1 punct. 2 din Hotărârea nr. 543/24 iulie 1995 privind drepturile bănești ale salariaților instituțiilor publice și regiilor autonome cu specific deosebit. Așadar, conform foilor de parcurs depuse în copie la filele 45-56, rezultă că reclamantul - pârât reconvențional a efectuat un nr. de 33 de zile în delegație; prin urmare suma cuvenită acestuia cu titlu de diurnă este în cuantum de 347,16 lei.
Referitor la cererea reconvențională formulată de către pârâtă, Tribunalul a reținut că aceasta nu este dovedită nici în ce privește sumele solicitate ca fiind plătite de diverși beneficiari și nici în ce privește presupusul prejudiciu produs societății.
Pornind de la prevederile art. 271 din Codul Muncii, Tribunalul a observat că, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a salariatului trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat, fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, existența unui prejudiciu în patrimoniul angajatorului, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția salariatului. Neîndeplinirea unei condiții din cele enumerate fac ca această răspundere reglementată de legislația muncii în vigoare să nu poată fi antrenată, respectiv salariatul să nu fie obligat la repararea pagubelor.
Ori, în speță, pârâta, în afara calității de salariat, nu a depus nici o probă din care să rezulte cu certitudine că a fost păgubită de către reclamantul pârât reconvențional, ci s-a mărginit la a arăta doar că i s-a cauzat un prejudiciu și, mai mult a refuzat, la solicitarea instanței, efectuarea unei expertize prin care se putea stabili existența unui prejudiciu. Astfel, cu privire la suma de 110 euro, instanța reține faptul că aceasta reprezintă contravaloarea taxei de schimb pentru autostradă, ce nu-i poate fi imputată reclamantului pârât reconvențional, iar cu privire la celelalte sume, instanța reține că au fost folosite de reclamant pârât reconvențional pentru achiziționarea de carburant și plata de taxe, necesare efectuării transporturilor, în condițiile în care pârâta - reclamantă reconvențional nu a depus înscrisuri în acest sens. Referitor la obligarea reclamantului pârât reconvențional la plata de despăgubiri, reprezentând beneficiu nerealizat, pârâta - reclamantă reconvențional nu a făcut dovada acestora, nefiind de acord cu administrarea și plata contravalorii efectuării unei expertize în acest sens, pusă în discuție, din oficiu, de către instanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâta reclamantă reconvențional SC. "- & " SRL, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 03.11.2009,solicitând modificarea sentinței supusă reformării,in sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii incidentale formulată pe cale reconvențională.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei,Curtea reține că acestea s-au referit la interpretarea eronată a probatoriului administrat in cauză,pe baza căruia prima instanță a conchis asupra temeiniciei pretențiilor reclamantului,in contextul in care acesta a recunoscut prin mandatarul său,că a primit suma de 400 lei reprezentând cheltuieli ale petentului din diurna legală prin înscrisul denumit răspuns la întâmpinare pentru termenul de judecată din 29.05.2009
A mai arătat recurenta că deși reclamantul a lucrat până in data de 20.02.2009,societatea angajatoare i-a achitat drepturile salariale pentru întreaga lună februarie 2009.
Recurenta a criticat și soluția de respingere a cererii reconvenționale,cu motivarea că in speță sunt îndeplinite condițiile art. 270 alin.1 din Codul Muncii, in contextul in care suma de 110 euro a fost achitată de reclamant drept contravenție conform art. 20/2/,așa cum rezultă din înscrisurile traduse de la dosarul de fond, suma de 200 euro, respectiv 400 euro,a fost reținută de reclamant fără a prezenta documente justificative,in vreme ce pretenția sa in cuantum de 3.869,05 lei reprezintă prejudiciul produs societății prin blocarea autovehiculului proprietatea acestuia o perioadă de 45 de zile.
In fine,prevalându-se de normele art. 300 alin.2 din pr.civ.,recurenta a solicitat și suspendarea sentinței de fond până la soluționarea căii de atac pendinte.
Poziția procesuală a reclamantului intimat a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la filele 5-6 prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că pârâta nu a făcut dovada drepturilor bănești despre care susține că i-ar fi fost plătite in condițiile art. 163 alin.1 din Codul Muncii iar cererea reconvențională a pârâtei nu îndeplinește cerințele art. 271 din Codul Muncii.
Analizând recursul pârâtei,prin prisma motivelor invocate,a actelor de procedură efectuate in dosarul de fond,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind. 1 și art. 312 alin.1/pr.civ., Curtea constată următoarele:
Cu privire la dreptul reclamantului la plata contravalorii concediului de odihnă neefectuat, Curtea reține că argumentele angajatoarei prezentate prin cererea de recurs nu pot fi reținute,pentru simplul motiv că Statul de salarii aferent lunii februarie 2009, despre care se face vorbire in recurs (fila 16 dosar fond) nu este semnat de către angajat,prin urmare nu respectă exigențele art. 163 alin.1 din Codul Muncii pentru a putea proba plata drepturilor salariale.
Pe de altă parte împrejurarea că,ocazie a deplasărilor reclamantului in interes de serviciu ar fi primit de la angajator sume de bani pe care nu le-a justificat ca fiind cheltuieli de deplasare,respectiv amendă,nu a fost dovedită de către pârâta reclamantă reconvențional, documentele redactate in limba germană și depuse la dosar la filele 21-22 atestând doar ridicarea unei sume de bani in data de 22.01.2009, fără alte detalii care ar fi putut conduce la concluzia primirii acestor sume de către petiționar de la unitatea angajatoare,precum și ce reprezintă respectivele sume.
Ori,este adevărat că in timpul procesului reclamantul a recunoscut că a primit de la pârâtă anumite sume de bani,insă a susținut că acestea reprezentau cheltuielile ocazionate de deplasare cu combustibil și taxe de autostradă,in condițiile in care foile de parcurs aflate la dosar la filele 51-55, completate pe verso,atestă numărul mare de kilometrii parcurși de reclamant.
In fine,cu privire la restul pretențiilor solicitate prin cererea reconvențională,in mod corect judecătorii fondului au observat că angajatoarea nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 270 alin.1 din Codul Muncii, cu toate că,potrivit art. 287 din Codul Muncii, ei îi revenea această obligație procesuală.
In privința diurnei de deplasare,instanța de recurs observă că, intr-adevăr,prin întâmpinarea depusă in fața Tribunalului (filele 36-37)reclamantul a recunoscut in mod neîndoielnic că ar fi primit suma de 400 ron și 202 ron cu titlu de diurnă de deplasare, context in care apreciind pertinente considerentele sentinței atacate in legătură cu cuantumul cuvenit petiționarului cu acest titlu,se impune reformarea hotărârii in baza art. 304 ind.1 /pr.civ.
Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus reținute,in baza art. 312 alin.1 și art. 304 ind.1/pr.civ.,Curtea va admite recursul pârâtei,va modifica în parte sentința recurată în sensul înlăturării obligației de plată a diurnei de deplasare în cuantum de 347,16 lei stabilită în sarcina pârâtei reclamantă reconvențional. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
Cererea de suspendare a executării sentinței recurate va fi respinsă ca rămasă fără obiect,întrucât prin prevederile art. 300 alin.2/pr.civ., efectele acestei măsuri sunt limitate până la soluționarea in fond a recursului.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a executării silite a sentinței recurate, ca rămasă fără obiect.
Admite recursul declarat de pârâta reclamantă reconvențional SC - & SRL împotriva Sentinței Civile nr.808/19.08.2009 pronunțată de Tribunalul C - S în Dosar nr-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul înlăturării obligației de plată a diurnei de deplasare în cuantum de 347,16 lei stabilită în sarcina pârâtei reclamantă reconvențional.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /19.03.2010
Tehnored I/19.03.2010/2 ex
Prima instanță: Tribunalul C -
Jud. jud.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu
