Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2989/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2989
Ședința publică din data de 13 Mai 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamantele, și, împotriva sentinței civile nr.21/23.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimatul pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA depunând delegația de reprezentare, consilier juridic, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează excepția tardivității recursului, că prin serviciul registratură intimatul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care, instanța pune în discuție excepția tardivității recursului.
Consilier juridic pentru Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, pe excepție, solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv introdus, iar pe fond, respingerea recursului și menținerea sentinței criticate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. sentinței civile nr. 21/23.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-a respins acțiunea privind pe reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Ministerul Finanțelor Publice Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 martie 2008, reclamanții, personal auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria M au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Ministerul Finanțelor Publice Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se calculeze drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu martie 2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, plata acestor drepturi să se actualizeze cu indicele de inflație.
Referitor la cererea formulata împotriva paratei MEF, s-a retinut că reclamanții sunt angajați in cadrul Parchetului de pe langa Judecătoria V M, in calitate de personal auxiliar de specialitate, intre aceștia si paratul MEF, neexistând raporturi juridice de munca, astfel incat solicitarea de obligare a acestuia la plata unor drepturi, care isi au izvorul in raporturi de munca, apare ca fiind promovata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, situație in care acțiunea va fi respinsa ca atare fata de paratul MEF.
In ceea ce privește fondul cererii cu privire la ceilalți parați, s-a reținut de prima instanță, că reclamanții susțin în sprijinul dovedirii situației de discriminare directă existența unor dispoziții legale care reglementează acordarea unui spor de confidențialitate anumitor categorii de salariați.
Potrivit OG nr. 19 /2006 aprobată prin Legea nr. 444/2006: "Art. 3 - (1) Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate."
Potrivit OG nr. 6/2007: rt. 15 - (1) Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Potrivit nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor: rt. 20 (3), persoanele care, potrivit legii, gestionează informații clasificate beneficiază de un spor de 15% acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate.
Potrivit OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: art. 30 (3), pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului.
Este evident că textele legale sus-menționate reglementează acordarea unui spor de confidențialitate pentru alte categorii de personal decât personalul auxiliar de specialitate din cadrul Ministerului Public.
De altfel, de aici pornește și raționamentul reclamaților, care susțin că tocmai această modalitate de reglementare care îi exclude de la beneficiul acestui spor constituie o faptă de discriminare, în condițiile în care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, conform art. 78 din Legea nr. 567/2004.
Legislația salarizării pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu reglementează în favoarea acestora dreptul la plata unui spor de confidențialitate.
De aceea, reclamanții au invocat ca temei al cererii de chemare în judecată art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, pretinzând despăgubiri pentru pretinsa situație de discriminare în care se află.
Potrivit rt. 27 - (1) din OG nr. 137/2000 "ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Pentru a ne afla în prezența unei discriminări, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor expuse mai sus, instanța a apreciat că situațiile invocate de reclamanți nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage, fiind diferite sub aspectul complexității și importanței informațiilor confidențiale gestionate de categoriile de personal supuse comparației.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare obiectivă, rezonabilă.
Prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Cererea reclamanților întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 este argumentată tocmai pe ideea că legea este discriminatorie tocmai pentru că favorizează anumite categorii de personal, propunând înlocuirea, respectiv completarea normelor juridice care reglementează salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor - respectiv OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiție i- cu norme juridice create pe cale judiciară, prin preluarea unor dispoziții legale care reglementează salarizarea altor categorii profesionale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanteleprecizând că, prin acțiunea introductivă, au invocat o faptă discriminatorie, urmare a existenței mai multor acte normative prin care se acordă sporul de confidențialitate unor categorii profesionale care au acces la un anumit gen de informații.
Recurentele au arătat că, și grefierii, prin activitatea desfășurată, au acces la informații confidențiale, având obligația de a nu dezvălui sau utiliza informațiile obținute în aceastăcalitate.
Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina lor, a instituit de drept și o obligație de plată- contraprestație salarială, în caz contrar, ar fi încălcate principiile constituționale privind nediscrinarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată.
În final, s-a arătat că recurentele sunt discriminate și în raport de personalul auxiliar de specialitate al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S, căruia, Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia nr.11 din 11.09.2008 pronunțată în dosarul -, le-a recunoscut dreptul la plata /val. sporului de confidențialitate pentru perioada sept. 2004-sept. 2008 și pe viitor.
Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ a depus la dosar întâmpinare învederând instanței că, prin decizia nr. 821/03.07.2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de MJ și s-a constatat că dispoz. art. 2 al. 1 și al. 11, precum și dispoz. art. 27 din OG 137/2000 sunt neconstituționale.
Față de aceste aspecte, solicită instanței să facă aplicarea dispoz. art.31 din legea 47/1992.
Actul normativ pe care-și întemeiază pretențiile reclamanții a intrat în vigoare începând cu 01.02.2006, astfel că solicitarea acestora de a li se acorda acest spor începând cu anul 2005, contravine principiului nerotroactivității legii.
Pe de altă parte, învederează că acest spor se acordă funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, cadrelor militare în activitate.
Or, reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Ministerului Public și nu sunt cadre militare sau militari angajați pentru a beneficia de prevederile Legii 444/2006.
Funcționarul public cu statut special reprezintă o categorie profesională creată în baza dispoz. Legii 360/2002 și de asemenea, reclamantele nu fac parte din această categorie profesională.
Ministerul Public și unitățile de Parchet subordonate, împreună cu instanțele judecătorești compun autoritatea judecătorească ce reprezintă interesele generale ale societății și apără drepturile și libertățile cetățenești.
Curtea constată a fi fondat recursul având în vedere următoarele considerente:
Referitor la excepția tardivității formulării recursului, Curtea constată că, din dovezile de comunicare deciziei nr. 21 / 23 sept. 2008, depuse la filele nr. 46 - 49 din dosar, se constată că hotărârea nu s-a înmânat reclamantelor personal ci s-a depus la servicial de registratură, semnând de primire o altă persoană decât destinatarul.
Întrucât din actele dosarului un rezultă data comunicării hotărârii către reclamante, se va respinge excepția invocată, considerându-se că recursul este formulat în termen.
Pe fondul cauzei se rețin următoarele.
Prin Decizia nr. 46/2008 pronunțată în recursul în interesul legii, ICCJ a constatat urmatoarele aspecte.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis. Este un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președinte României și de Consiliul superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea.
Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr. 303/2004, Legea nr. 317/2004 și Legea nr. 304/ 2004.
În ceea ce privește drepturile și obligațiile personalului auxiliar de specialitate, acestea sunt reglementate de Legea nr. 567/2004.
Ceea ce este comun magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, în ceea ce privește problema pusă în discuție de recursul în interesul legii, este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de.
Magistrații, în temeiul art. 16 alin. 1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a, publicată în Monitorul Oficial nr. 382/6 mai 2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. Nerspectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară, potrivit art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 republicată.
În același timp, art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul d eotologic al persoalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hot. nr. 145/2005 a, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare au asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Făcându-se trimitere la dispozițiile art. 3 din OG nr. 19/2006 aprobată prin Legea nr. 444/2006, la art 15 din OG nr. 6/2007, la art. 30 alin. 3 din OG nr. 137/2000, art. 15 din OG nr. 64/2006, art. 13 din OG. nr. 57/2000, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 13 din OUG nr. 123/2003 și art. 13 din OG nr. 10/2007, s-a constatat că spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secretelorde stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
Sporul de confidențialitate nu era prevăzut printre sporurile ce se acordau magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de Legea nr. 50/2006 modificată și nici prin alte acte normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Invocându-se dispozițiile OG nr. 137/2000 modificată și completată de Legea nr. 324/2006 ce a transpus în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasuală sau etnică și prevederile Directivei Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă s-a concluzionat de către Înalta Curte de Casție și Justiție că este justificată acordarea unui anumit spor tuturor salariaților care lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acestui spor, astfel că sporul de confidențialitate trebvuie acordat tuturor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
În consecință,judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la despăgubiri constând în spoul de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie, conform dispozițiilor art. 329, alin. 3 din Codul d e procedură civilă, pentru instanță
În acest context, nu pot fi primite susținerile primei instanțe și nici apărările intimatului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit cărora, în speță, dispozițiile art. 2 și 11 din OG nr. 137/2000 sunt interpretate în sensul că se dă în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanațe - aspect reținut ca fiind neconstituțional prin Decizia nr. 821/3 iulie 2008.
Referitor ladata de la care se acordă sporul solicitat, Curtea constată întemeiată ceerea de acordare a acestui drept începând cu data solcitată - luna martie 2005, dat fiind că, pe de o parte, noțiunea de "spor de confidențialitate" a apărut în legislația noastră prin OUG nr. 57/2000 modificată prin OG nr. 9/2001 (acte normative amintite chiar în considerentele deciziei pronunțată în interesul legii) iar, pe de altă parte, pentru personalul auxiliar din instanțele judecătorești, obligația corelativă dreptului pretins, de păstrare a confidențialității, a fost prevăzută prima oară prin dispozițiile art. art. 78 din Legea nr. 567/2004 (act normativ menționat expres în dispozitivul deciziei pronunțată în interesul legii menționată anterior) - "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.", menționându-se, în continuare, că "nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter și nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează modul de comunicare față de terțe persoane a datelor și informațiilor referitoare la activitatea instanțelor" constituie abatere disciplinară (art. 84 lit. e și f ).
De precizat că, prin dispozițiile art. 96 din Lg. 567/2004 s-a prevăzut expres că Legea nr. 567/2007 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005, cu excepția dispozițiilor privind formarea profesională, care intră în vigoare la 16 iulie 2005.
Referitor lacalitatea procesuală pasivă a pârâtelor, Curtea constată că, deși inițial a fost enumerat printre pârți și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța de fond, prin încheierea de ședință din data de 29 aprilie 2008, a stabilit cadrul procesual, menționând că CNCD a fost din eroare conceptat ca și pârât și, făcând aplicarea art. 27 din OG nr. 137/2000, l-a citat în cauză în calitate de expert, aspect necontestat de către reclamante.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtelor, Curtea reține că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ este ordonatorul principal de credite iar Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți - sunt ordonatori secundar, respectiv, terțiar de credite, toți acești pârâți având calitatea de debitori ai obligației corelative la dreptul solicitat de către reclamanți.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, se reține că menținerea acestuia în cauză se impune nu numai pentru opozabilitate, dar și în raport de prevederile din legea bugetului de stat și din actele normative ce reglementează atribuțiile acestui minister.
Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, MEF coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual al contului de execuție.
În consecință, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și proiectele de rectificare a acestor bugete, ceea ce înseamnă că Ministrul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite, în situația scoaterii din cauză a,ar fi pus în imposibilitatea de dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, deși acestea sunt statuate prin hotărâri judecătorești.
Prin urmare, față de considerentele expuse anterior, va fi admis recursul și va fi modificată sentința în tot, în sensul admiterii acțiunii față de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și Ministerul Finanțelor Publice.
Vor fi obligate aceste pârâte la plata sporului de confidențialitate de 15% pe perioada martie 2005 - mai 2009 și pe viitor (până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației), actualizată cu indicele de inflație, la data plății.
Referitor la acest din urmă aspect, trebuie menționat că actualizarea unei sume de bani prin aplicarea coeficientului de inflație, nu conduce la plata unei sume mai mari decât cea datorată, decât în valoare nominală, iar nu reală, astfel că prin actualizare se menține puterea de cumpărare a sumei inițial datorate, acoperindu-se practic devalorizarea acestei sume și diminuarea puterii de cumpărare.
Deci, coeficientul de inflație reprezintă prejudiciul pe care creditorul îl încearcă din cauza devalorizării monedei și urmează să fie acoperit prin aplicarea acestuia la suma datorată.
Prin urmare, date fiind dispozițiile art. 304 pct. 9 rap. la art. 312 cod. pr. civ. Curtea va admite recursul și va modifica sentința în tot, în sensul celor arătate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantele, și, împotriva sentinței civile nr.21/23.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința în tot.
Admite acțiunea.
Obligă intimate către reclamanți la plata sporului de confidențialitate de 15% pe perioada martie 2005 - mai 2009 și pe viitor, actualizat cu indicele de inflație.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 Mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
red. jud. LE./2 ex./15 iunie 2009
jud. fond,
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu
