Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3119/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 3119
Ședința publică de la 16 Mai 2008
Completul constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanta -- și de pârâta Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat S împotriva sentinței civile nr. 62/24.01.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, precum și cu intimatul-pârât Primarul Municipiului S, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că: - recursurile sunt declarate și motivate în termen legal,
- părțile solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului O l t, reclamanții, au chemat în judecată cu pârâții PRIMARUL MUNICIPILULUI S și DIRECTORUL EXECUTIVAL DIRECȚIEI ADMINISTRAREA DPMENIULUI PUBLIC solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumelor de bani, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998, sume ce nu au fost acordate pe ultimii trei ani, sume actualizate la zi cu indicele de inflație până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în baza Legii nr. 142/1998 salariații din cadrul sectorului bugetar beneficiază de alocații individuale de hrană și de bilete de valoare sub forma tichetelor de masă, însă pârâții nu le-au achitat aceste drepturi, deși au calitatea de salariați, lucrând într-un sector bugetar, iar prin neacordarea unor asemenea drepturi s-a produs o discriminare în raport cu celelalte categorii de salariați bugetari care primesc asemenea tichete, astfel încât sunt încălcate Constituția României și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Au mai arătat reclamanții că acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și nici suspendat, având caracterul de drept câștigat.
În susținerea cererii reclamanții au depus la dosar copie carnete de muncă, sentința nr. 752/3 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul l928/l04 /2007, și au precizat perioadele pentru care solicită contravaloarea bonurilor de masă respectiv pentru perioada l0.ll.2005- 8.05.2006 și - pentru perioada o6.2006 - l0.2005.
Pârâții legal citați nu au depus întâmpinare și acte în apărare.
Tribunalul Olt prin sentința nr. 62 de la 24 ianuarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamanta, și a obligat pârâții Primarul Municipiului S și Directorul Executiv al Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat S să achite reclamantei contravaloarea tichetelor de masă pe perioada 10.11.2005-08.05.2006 reactualizate.
A respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei -, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului S și Directorul Executiv al Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat
Pentru a se pronunța astfel instanța a constatat că cererea formulată de reclamanta este întemeiată, aceasta făcând dovada cu mențiunile din carnetul de muncă că în perioada 10.11.2005-08.05.2006 a fost salariata Consiliului Local al Municipiului S - - muncitor necalificat.
S-a reținut că potrivit art.1 din Legea nr.142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajatori, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
În speță, reclamanta a avut calitatea de salariat în cadrul Primăriei Municipiului S, instituție bugetară, ce face parte din sectorul bugetar datorită alocării veniturilor de către stat, prin organele sale abilitate.
Cu privire la reclamanta - - instanța respins cererea, întrucât conform mențiunilor din carnetul de muncă - fila 16 - și raportat la precizarea acțiunii s-a constatat că în perioada 01.06.2005-01.10.2005 - reclamanta a fost angajată la SC SRL S, ca vânzătoare, deci nu a fost salariată în cadrul unei unități din sectorul bugetar și ca atare nu sunt incidente prevederile Legii 142/1998.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta - - și pârâta Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat
În recursul formulat recurenta - reclamantă a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, motivat de faptul că nu a făcut dovada că a fost angajată cu contract de muncă, deși la dosarul cauzei exista copia carnetului de muncă.
A mai arătat recurenta că dreptul la tichete reprezintă măsuri de protecție socială a salariaților ce face parte din dreptul fundamental la muncă prevăzut de art.41 din Constituția României.
Recurenta Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat S în recursul formulat a arătat că reclamantele au fost angajate cu contract individual de muncă pe durată determinată, conform prevederilor Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
A mai arătat recurenta că în bugetul de venituri și cheltuieli ale nu sunt prevăzute și nu sunt disponibile fonduri necesare acordării contravalorii tichetelor de masă pentru salariații angajați cu contract individual de muncă pe durată determinată. Prin urmare, instanța de fond în mod greșit a acordat plata contravalorii tichetelor de masă reclamantelor, deși acestea nu erau plătite în totalitate din fondurile bănești ale.
Recursul promovat de reclamanta - este nefondat deoarece în perioada 01 06 2005- 01 10 2005,perioadă pentru care solicită obligarea pârâților la plata contravalorii tichetelor de masă, nu a fost angajata acestora,după cum rezultă din carnetul de muncă(fila 20 dosar fond) fiind angajata SC SRL în funcția de vânzătoare.
Conform art.1din Legea nr.142/1998 alariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
În consecință neavând calitatea de angajat nu poate solicita contravaloarea tichetelor de masă de la pârâtă așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Recursul formulat de pârâta DIRECȚIA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT S este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1(1) din Legea 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Textul de lege instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocație individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligație legală a angajatorilor.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Regula citată se regăsește în dispozițiile Legii 507/2003 bugetului de stat pe anul 2004 și este reluată și în prevederile legilor bugetului de stat pentru anii următori până în prezent.
Cum, în speța de față, recurenta face parte din categoriile de instituții bugetare indicate de Legea 142/1998, regula acordării tichetelor de masă se aplică angajaților lor, fără a se încălca prevederile art.41 alin.2 din Constituție, referitoare la protecția socială a muncii.
În același sens s-au pronunțat deopotrivă Curtea Constituțională prin Decizia nr.297 din 11 martie 2008 (fiind respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea 142/1998) și Înalta Curtea d e Casație și Justiție, prin decizia nr.14 din 18 februarie 2008, de admitere a recursului în interesul legii cu privire la interpretarea acelorași prevederi.
Ca atare, tichetele de masă nu pot fi acordate atâta timp cât în bugetul recurentei nu au fost cuprinse sume cu această destinație.
Față de aceste aspecte,Curtea urmează ca în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă să admită recursul,să modifice sentința în sensul că va respinge și acțiunea formulată de reclamanta față de pârâta Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta -, împotriva sentinței civile nr. 62/24.01.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimatul-pârât PRRIMARUL MUNICIPIULUI
Admite recursul pârâtei DIRECȚIA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta față de pârâta Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 Mai 2008.
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi - - | JUDECĂTOR 2: Marin Covei - - | JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă - - |
Grefier, - |
03.06.2008
Red.jud.-
4 ex/AS
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Mihaela Mitrancă