Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3197/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3197

Ședința publică de la 19 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Panduru

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Ligia Epure

Grefier - -

**************

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 146 din 25.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI și intimatul chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurentul pârât Parchetul de pe lângă ÎCCJ, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.

Consilier juridic pentru recurentul pârât Parchetul de pe lângă ÎCCJ, pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii având în vedere motivele invocate.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.146 din 25 noiembrie 2008, Curtea de Apel Craiovaa admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă ICCJ, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

A obligat pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și Parchetul de pe lângă ICCJ să plătească reclamantului drepturi bănești constând în sporul de 10 % prevăzut de art. pct.3 din Lg.97/2008, începând cu data de 04.10.2007, actualizată la data plății efective.

A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul îndeplinește funcția de tehnician criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar în conformitate cu dispoz.art.91 alin.2 din Legea nr.567/2004, tehnicienii criminaliști sunt asimilați grefierilor.

Salarizarea tehnicienilor criminaliști se face prin raportare la dispozițiile legale cuprinse în OG nr.8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, al Parchetelor de pe lângă acestea, prin asimilare cu funcția de grefier - anexa 1 c, în funcție de vechimea în specialitate, neexistând dispoziții speciale privind salarizarea tehnicienilor criminaliști care funcționează în cadrul Parchetelor.

Prin art. pct.3 din OUG nr.100/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.97/2008, coeficienții de multiplicare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea, prevăzuți în anexa 1 c din OG nr.8/2007, au fost majorați cu 10 %, însă reclamantul nu a beneficiat de această majorare.

În art.115 pct.8 din Constituția revizuită care se referă la delegarea legislativă, s-a stabilit că prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.

În art.53 din Legea 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, introdus prin legea nr.189/2004 a fost adăugat alin.3 care dispune că: în cazul legilor prevăzute de art.115 alin.8 din Constituția României, republicată să se precizeze în cadrul dispozițiilor finale, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.

S-a reținut că OUG nr.100/2007 la art.VII arată că această ordonanță de Urgență a Guvernului intră în vigoare la data publică în al României, respectiv la data de 04 octombrie 2007, cu excepția pct.4 al art.I, care va intra în vigoare la data de 01 iunie 2008 și a pct.2 al art.VI care va intra în vigoare la 01 ianuarie 2008, iar în Legea nr.97/2008 privind aprobarea OUG nr.100/2007, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, nu se face nici o referire în cadrul dispozițiilor finale, cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.

Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, instanța a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată, astfel că a admis-o și a obligat pârâții Parchetul de pe lângă tribunalul Mehedinți și Parchetul de pe lângă ICCJ să plătească reclamantului drepturi bănești constând în sporul de 10 % prevăzut de art. pct.3 din Lg.97/2008, începând cu data de 04.10.2007, actualizată la data plății efective.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție a, întrucât între reclamant și acest pârât nu există raporturi juridice de muncă.

S-a mai reținut că potrivit art.2 din OG nr.22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv, virări de credite bugetare în condițiile legii pentru asigurarea în bugetele proprii și a instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Justiției, acestuia revenindu-i obligația legală de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare necesare plătirii sumelor reprezentând drepturile bănești solicitate, cu respectarea procedurilor specifice elaborării proiectului legii, privind rectificarea bugetului de stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Un prim motiv de critică se referă la faptul că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ICCJ la plata drepturilor bănești solicitate în lipsa unei prevederi legale exprese în sensul că tehnicienii criminaliști beneficiază de sporul de 10 % acordat personalului auxiliar de specialitate în baza art. pct.3 din Legea 97/2008.

Apreciază recurentul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială

Mai arată recurentul că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamantului.

Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Așa cum arată chiar recurentul, potrivit Legii nr.567/2004, tehnicienii criminaliști din cadrul parchetelor sunt asimilați grefierilor. Drept urmare salarizarea acestora se face potrivit acelorași norme ca și ale grefierilor.

Susținere recurentului în sensul că salarizarea acestora se face potrivit anexelor 2a 2b și 2c nu poate fi primită. Aceste anexe așa cum reiese din prevederile actului normativ respectiv vizează așa cum se poate observa. de multiplicare pentru personalul de specialitate criminalistică și funcțiile auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, și nu tehnicienii criminaliști din cadrul parchetelor.

Așa cum a reținut instanța de fond prin Legea nr. 97/2008, de modificare a OUG nr. 100/2007, coeficienții de multiplicare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și parchetelor, au fost majorați cu 10%.

Reclamantul care face parte din personalul nominalizat prin legea respectivă, trebuia să beneficieze de această majorare. Instanța de fond greșește însă atunci când stabilește data de la care trebuia să beneficieze de această majorare.

Legea nr. 97/2008, chiar dacă modifică OUG nr.100/2007, a intrat în vigoare la data 3 zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial. Drept urmare toate prevederile sale, în lipsa unor mențiuni speciale, au intrat în vigoare la acea dată, și nu la data intrării în vigoare a ordonanței pe care o modifică, așa cum greșit a reținut prima instanță.

Având în vedere că Legea nr. 97/2008 a intrat în vigoare la data de 18.04. 2008 vor fi obligați pârâții către reclamant la acordarea creșterii coeficientului de multiplicare cu 10% începând cu 18.04.2008 și în continuare, și la plata diferențelor rezultând din neacordarea acestuia de la data respectivă și până la data plății, actualizate.

Cu privire la critica privind cerere de chemare în garanție, această critică este fondată.

În mod greșit instanța de fond a respins această cerere reținând că între reclamant și chematul în garanție nu există raporturi de muncă.

Cererea de chemare în garanție a fost formulată de către Parchetul de pe lângă ICCJ, și ea este susținută de faptul că în calitatea sa de ordonator de credite Parchetul de pe lângă ICCJ, pentru punerea în executare a unei sentințe favorabile reclamantului, va trebui să solicite fonduri ce sunt supuse aprobării chematului în garanție.

Pentru considerentele arătate în baza art. 304 Cod pr. civilă și 312 Cod pr. civilă, va fi admis recursul și va fi modificată sentința în sensul că va fi admisă în parte acțiunea și vor fi obligați pârâții către reclamant la acordarea creșterii coeficientului de multiplicare cu 10% începând cu 18.04.2008 și în continuare, și la plata diferențelor de salarizare rezultând din neacordarea acestuia de la data respectivă și până la data plății, actualizate

Va fi admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și obligat acesta să aloce fondurile necesare plății acestor sume.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 146 din 25.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI și intimatul chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Modifică sentința, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul.

Obligă pârâții către reclamant la acordarea coeficientului de multiplicare cu 10% începând cu 18.04.2008 și în continuare și la plata diferențelor de salarizare rezultate de la data respectivă și până la data plății actualizate.

Admite cererea de chemare în garanție și obligă MFP să aloce fondurile necesare plății acestor sume.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

29.05.2009

Red.jud.-

3 ex/AS

Președinte:Marin Panduru
Judecători:Marin Panduru, Cristina Raicea, Ligia Epure

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3197/2009. Curtea de Apel Craiova