Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3267/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3267
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Sorina Petria Mitran
JUDECĂTOR 3: Marin
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr. 7330/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat, pentru recurentă, pune concluzii de admitere a recursului și modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii, conform motivelor formulate.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 7330 din 03 decembrie 2008 admis acțiunea formulată de petentul și a obligat pârâta SC SA la plata diferenței dintre plățile compensatorii acordate și cele cuvenite conform planului social anexat la CCM, precum și drepturilor bănești reprezentând contravaloarea salariilor cuvenite și neacordate conforma art. 50 alin.1 din CCM pe anul 2006, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
A fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că atât planul social cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2007 "la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere ", în cazul petentului - peste 10 ani vechime - 5 salarii medii nete. Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică și acestuia.
Potrivit art. 38 Codul Muncii, "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea, a rezultat că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2007.
Având în vedere că raporturile de muncă dintre petent și intimată au încetat la data de 21.11.2005, petentul era îndreptățit să beneficieze de o indemnizație de concediere reprezentând echivalentul salariilor medii brute la nivel de pe anul 2006, anul concedierii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SA - Membru Grup.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Pe fondul cauzei recurenta critică sentința susținând că, potrivit dispozițiilor art. 69 din Codul Muncii (potrivit cărora, în cazul concedierilor colective, angajatorului îi revine sarcina să întocmească un Plan de măsuri sociale, cu consultarea Sindicatului sau a reprezentanților salariaților), la data de 21.04.2005 s-a încheiat Planul Social prin care s-au stabilit, printre alte măsuri sociale, indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor efectua în anul 2005, precum și criteriile de determinare cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate al Planului Social fiind 31.12. 2010, în aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă.
Planul Social - Anexă la Contractul colectiv de muncă al SC " SA a fost completat la data de 09.01.2006 și respectiv 13.09.2006 cu câte un care explica modul de calcul al salariului mediu brut pe, precum și modalitatea de aplicare acestui Plan Social, în comparație cu prevederile generale ale art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Din ambele acte încheiate prin acordul dintre Sindicat și Patronat, rezultă fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii și suma acordată fiecărui salariat, sume stabilite în funcție de vechimea în muncă fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs și nici salariul pe fiecare angajat în parte.
In acest context, încetarea contractelor individuale de muncă, printre care și al reclamantului, s- făcut avându-se în vedere dispozițiile Planului Social elaborat pentru situații speciale create, reclamanta necontestând decizia de încetare a contractului individual de muncă.
Conform art. 6 al deciziei de încetare contractului de muncă, reclamanta a primit o indemnizație de concediere ținând seama de vechimea în a acesteia, iar suma a fost calculată în conformitate cu dispozițiile Planului Social, completat prin ul din 09.01.2006, respectiv prin cel din 13.09.2006.
Astfel, prin ul încheiat la data de 13.09.2006 a fost completat pct. 4 al Planului Social încheiat la data de 21.04.2005 " financiare" după cum urmează: " Părțile confirmă faptul că, în redactarea pct. 4 din Planul Social (cu privire la pachetele financiare/indemnizațiile de concediere acordate salariaților în situația concedierilor colective), voința comună a părților la data semnării Planului Social a fost acea de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM".
Așadar, prin instituirea măsurilor din Planul Social, respectiv acordarea unor pachere financiare mai avantajoase pentru salariații disponibilizați, comparativ cu cele prevăzute în art. 50 alin. 1 din CCM, părțile nu au intenționat în niciun moment ca aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
Precizează faptul că reclamanții au primit la data concedierii o indemnizație de concediere care reprezintă mai mult decât pachetul prevăzut de art. 50 din CCM și anume doar 4 salarii medii nete pe.
Mai mult, societatea a calculat și contravaloarea contribuțiilor datorate bugetului de stat aferente indemnizației nete acordate reclamanților, pe care le-a virat separat de suma amintită, astfel încât aceștia (ca și toți ceilalți salariați disponibilizați) să beneficieze de indemnizația netă în cuantumul stabilit prin Planul social.
Curtea constată a fi fondat recursul declarat de recurentă numai cu privire la critica vizând modul de soluționare al acțiunii pe fond, fiind nefondată critica referitoare la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul Muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul Muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul Muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în ul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin ul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge pe fond cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferențelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social și al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr. 7330/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect "drepturi bănești".
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE/04.06.2009
fond:
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Sorina Petria Mitran, Marin
