Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3290/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3290
Ședința publică de la 25 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, -, împotriva sentinței civile nr.76 din 03 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata pârâtă SC SA, lipsind recurenții- reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege, după care Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru intimata-pârâtă, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.76 din 03 februarie 2009 Tribunalul Olta respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâta SC SA
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei până în anul 2006 când le-a încetat contractele de muncă în temeiul art. 65 coroborat cu art. 66 Codul Muncii.
La momentul concedierilor colective sau încetării contractelor de muncă prin acordul părților, pârâta a încheiat Planul social în conformitate cu dispozițiile art. 69 din Codul Muncii, plan ce cuprinde măsurile sociale adoptate cu consultarea sindicatului.
Prin acesta s-au stabilit indemnizațiile de concediere ce se vor acorda în anul 2005, precum si criteriile de determinare a acestora pentru anii următori, până la data de 31.12.2010.
Planul social încheiat la 21.04.2005 a fost completat cu câte un amendament în datele de 09.01.2006 și 13.09.2006, prin care părțile au convenit regula acordării și cuantumul salariilor compensatorii, respectiv în funcție de vechimea în a fiecărui salariat, cu raportare la salariul mediu brut pe societate în anul anterior luării măsurii.
Din compararea prevederilor art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă cu dispozițiile art.4 din Planul social, rezultă că aceste din urmă dispoziții sunt în favoarea salariaților.
Astfel s-a apreciat că voința părților semnatare a Planului social a fost în sensul de a acorda persoanelor disponibilizate drepturi superioare celor prevăzute în contractul colectiv ce muncă, acesta fiind modificat implicit prin prevederile din Planul social.
Un argument în acest sens este și faptul că reclamanții au cunoscut la momentul primirii deciziei de încetare a contractului individual de muncă valoarea indemnizației de concediere de care urma să beneficieze, sumă cu care au fost de acord, necontestând decizia de disponibilizare.
Astfel, în art. 6 din această decizie se precizează că indemnizația de concediere va fi acordată salariatului potrivit prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, astfel cum au fost completate cu prevederile Planului social, situație în care se apreciază că este vorba despre o modificare a contractului colectiv și nu de o cumulare a celor două pachete financiare.
Față de această situație s-a apreciat că drepturile solicitate au fost achitate de pârâtă conform voinței părților la data încetării raporturilor de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, -, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, se arată că instanța de fond a făcut o greșită apreciere, interpretare și aplicare a legii.
Susțin că amendamentul la planul social nu a fost adus la cunoștința salariaților și că prin acesta pârâta a stabilit unilateral faptul că dispozițiile din Planul social exclud dispozițiile din contractul colectiv de muncă.
Instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 50 alin. 4 din contractul colectiv de muncă conform căruia prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului social însușit de părți. Recurenții susțin că textul presupune cumulul dispozițiilor din cele două documente în favoarea salariaților.
O altă critică a recurenților vizează dispozițiile art. 9 din Planul social, precizând că au fost omise dispozițiile art. 145 din contractul colectiv de muncă, conform cu care salariul nu poate face obiectul niciunei renunțări sau limitări.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Recursul reclamantului vizează modul de soluționare a fondului cererii de plată a indemnizației de concediere prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Planul social din data de 21.04.2005 a reprezintă rezultatul negocierii dintre patronat și sindicat, acesta purtând semnătura liderului .
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
Iar în problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția atât la momentul redactării contractului colectiv de muncă, cât și prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.
Instanța de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecății, ținând seama de intenția comună exprimată expres și neechivoc de părțile contractante.
În speță nu sunt relevante dispozițiile art. 9 din contractul colectiv de muncă și nici cele ale art. 145 din același contract, deoarece nu se poate pune problema vreunei renunțări din partea salariaților la drepturile salariale, în condițiile în care pachetele sociale rezultând din aplicarea Planului social sunt net superioare celor prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, fiind dispoziții convenționale favorabile salariaților.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să-l respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, împotriva sentinței civile nr.76 din 03 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud.-
10.06.2009
Jud.fond /
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Elena
