Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3304/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2131/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3304/
Ședința publică de la 13.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți și împotriva sentinței civile nr.3962/12.05.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4676/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și ȘCOALA NAȚIONALĂ DE GREFIERI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitata ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3962/12.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor invocată din oficiu și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată împotriva acestuia ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
A respins acțiunea formulată de reclamantele, împotriva pârâților Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri ca neîntemeiată.
În considerente a reținut că potrivit art. 1 din OG nr. 10/2007, în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel:
a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, fată de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, fată de nivelul din luna septembrie 2007.
Față de domeniul de aplicare a acestui act normativ, rezultă că nu a fost avuta în vedere categoria magistraților. Mai mult, deși inițial anexa II din Legea nr. 154/1998 făcea referire și la magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin art. 41 lit. c din OUG nr. 27/2006 au fost abrogate dispozițiile privitoare la salarizarea acestora din cuprinsul Legii nr. 154/1998.
Prin urmare, nu poate exista o discriminare a reclamanților în raport de alte categorii profesionale, în condițiile în care aceștia au o lege specială de salarizare.
Față de acestea, primul capăt al acțiunii apare ca nefondat.
Pe cale de consecința, față de caracterul ei accesoriu, este neîntemeiată și cererea privind actualizarea cu indicele de inflație, precum și cererea privind înscrierea mențiunilor în carnetele de muncă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R prin Ministerului Economiei și Finanțelor apare ca întemeiată, întrucât, în cadrul litigiilor având ca obiect raporturi juridice de muncă, pretențiile pot fi îndreptate numai împotriva angajatorului. Or, statul nu are calitate de angajator.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția calității procesuale pasive invocată din oficiu pentru pârâtul Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor și pe cale de consecință a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurentele și, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că hotărârea criticată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau cuprinde motive contradictorii și străine cauzei (art. 304 pct. 7.c Cod Penal).
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9.c Cod Penal).
Recurentele solicită instanță de recurs să examineze cauza sub toate l aspectele în temeiul art. 3041Cod procedură civilă.
Prin mai multe acte normative, în prima parte a anului 2007 s-au acordat majorări salariale tuturor salariaților bugetari din țara noastră, începând cu 01.01.2007, în trei etape: 01.01.2007 - 31.03.2007; 01.04.2007 - 30.09.2007; 01.10.2007 - în continuare.
Astfel, prin Ordonanța nr. 6/2007 a Guvernului României au fost majorate salariile funcționarilor publici din Administrația Prezidențială, Parlament, Guvern, Înalta Curte de Casație și Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, Consiliul Legislativ, Consiliul Concurenței, S, A, Ministere, Casa de Pensii, Agenții și Inspectorate Naționale (Centrale), Prefecturi, Consilii Județene, Consilii locale etc.
Prin Ordonanța nr. 8/2007 a Guvernului României s-a majorat salariul personalului auxiliar al instanțelor judecătorești.
Personalul didactic a beneficiat de o majorare de 31% în trei etape, drepturi stabilite prin nr.OG 11/2007.
Personalul contractual din unitățile sanitare a obținut o majorare totală de 21% prin nr.OG 23/2007.
Controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi a României au beneficiat, prin nr.OG 27/2007, de o majorare a salariului cu 18% în anul 2007. De asemenea, funcționarii publici din sistemul Administrației Penitenciarelor. de indexare ar putea continua, ele acoperind salariații din întregul sistem bugetar, cu excepția magistraților.
Exceptarea recurentei, în calitate de magistrați, de la indexarea salarială generală a bugetarilor, aplicată pe anul 2007, este evident discriminatorie.
Instanța de fond, prin sentința nr. 3962/12.05.2008, a reținut că motivare faptul că: "față de domeniul de aplicare a nr.OG 10/2007, rezultă că nu a fost avută în vedere categoria magistraților.
Prin urmare, nu poate exista o discriminare a reclamanților în raport cu alte categorii profesionale, în condițiile în care aceștia au o lege specială de salarizare".
Recurentele arată că, potrivit art. 5 alin. 4 din Codul muncii, constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute în alin. 2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Nu are nicio relevanță faptul că recurentele sunt salariate printr-o lege specială, inflația afectându-ne deopotrivă pe acestea ca și pe celelalte categorii socio-profesionale care au beneficiat de indexare (a se vedea și sentința civilă nr. 259/16.01.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sentință pe care au depus-o în fotocopie).
Nu are relevanță nici susținerea Ministerului Justiției privind faptul că magistrații au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, fapt ce ar acoperi creșterile salariale acordate ca urmare a devalorizării monedei naționale, cu motivarea că drepturile salariale ale magistraților au fost stabilite în raport de activitatea prestată de aceștia și nu se poate susține că prejudiciul determinat de evoluția, leului se include în drepturile salariale reglementate prin OG nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007.
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, republicată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitarea, în condiții de egalitate a drepturilor omului sau a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în alte domenii al vieții publice.
Tot astfel, art. 14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului prevede că: "Exercițiul și libertățile recunoscute în prezenta Convenție trebuie să fie garantate fără discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică, sau alt de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minor națională, averea, nașterea sau alt statut".
În sfârșit, conform art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, "Toate persoanele sunt egale în fața legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu precum rasă, culoare, sex, religie, opinie politică sau altă opinie, origine națională sau avere sau alt statut".
Rezultă că paleta situațiilor discriminatorii este foarte variată, jurisprudența CEDO s- pronunțat în sensul interpretării largi a lui art. 14 din Convenție ( se vedea cauza cunoscută sub numele" Belgian Case"). Pentru a se afla într-o situația discriminatorie, evident trebuie să existe un drept ce a fost încălcat, apărat prin lege, Convenție sau Protocoalele adiționale.
Dreptul la salariu este un drept prevăzut în Constituția României (art. 41) și legislația generală a muncii din România (art. 154 din Codul muncii ) și se încadrează în art. 1 din Protocolul nr. 1, fiind un drept patrimonial înglobat în noțiunea de "bun" și "proprietate" protejate prin textul respectiv.
O altă cerință a existenței discriminării este aceea prevăzută în art. 1 alin 3 din OG nr. 137/2000, conform căruia "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile". Magistrații se află în situații comparabile cu ale categoriilor socio-profesionale enumerate mai sus și care beneficiază de indexare, toți fiind salariați de la bugetul de stat, iar indexarea respectivă este deopotrivă destinată să servească păstrării puterii de cumpărare a salariului, adică menținerii salariului real.
De observat că, în raport de definiția discriminării dată de Directiva 2000/43/ privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane, indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/78/C privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă, tratamentul diferențiat, pentru a ne afla în fața unei discriminări, trebuie privit prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile iar nu identice sau similare; or categoria magistraților - sub aspectul discriminării - poate fi examinată comparativ cu altor categorii profesionale, aflate în situații comparative privilegiate față de recurente (prin ea indexării).
În concluzie, recurentele consideră îndeplinite toate cerințele legale referitoare la existența discriminării și au apreciat că sunt îndreptățite în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 9 din OG nr. 137/2000 (conform cărora "comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă în condițiile legii") la plata despăgubirilor bănești cuvenite. Cu privire la cuantumul acestora recurentele îl apreciază corect - prin analogie - cu acela privitor la funcționarii publici din cadrul celorlalte organisme ale puterii din România - respectiv Administrația Prezidențială, Parlament și Guvern - conform Anexei 1 la OG nr. 6/2007.
Raportat la dispozițiile art. 3041. proc. civ. recurentele solicită instanță de recurs să examineze cauza sub toate aspectele și să constate temeinicia cererii recurentelor.
Recurentele au făcut precizarea că același complet de judecată care pronunțat sentința civilă nr. 3962/12.05.2008 prin care recurentelor le-a fost respinsă cererea de acordare a creșterilor salariale prevăzute de OG. nr.10/2007, a pronunțat și sentința civilă nr. 1480/25.02.2008, prin a admis o cerere cu același obiect.
Față de cele de mai sus, recurentele solicită instanțe admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâților la acordarea creșterilor salariale solicitate atât până la data pronunțării hotărârii cât și pentru viitor.
Intimatul Ministerul Justitiei si Libertatilor a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de demnitari din cadrul puterii legislative si executive, Curtea reține următoarele:
Recurentele sunt magistrati in cadrul Tribunalului B si au investit instanta de fond cu pretentiile acestora avand ca obiect despagubirile cuvenite ca urmare a discriminarii create prin neacordarea cresterilor salariale prevazute de OG nr.10/2007 pentru functionarii publici si alte categorii de personal bugetar.
Cu privire la existenta unei discriminari, Curtea retine dispozitiile art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit carora "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, cresterile salariale invocate de reclamante, prevazute de legislatie pentru categorii diferite de functionari sau salariati nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care magistratii nu desfășoară activitățile si atributiile stabilite pentru celelalte categorii de personal nu pot pretinde în mod fundamentat că depun o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini, oricum diferite față de cei care nu le au stabilite în fișa postului, nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să stabileasca drepturi salariale diferite, tocmai pentru ca atributiile si activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de magistrati.
De asemenea, dispozițiile legale care stabilesc aceste cresteri salariale nu contravin art.6 al.2 din Codul Muncii, invocat de recurentii-reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât față de specificul muncii diferit și de atribuțiile diferite cele două categorii de personal nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a recurentilor-reclamanți constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru alte categorii profesionale deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textele de lege considerate discriminatorii.
În plus, recurentii-reclamanți nu aratacriteriul sau criteriile prevazutede lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute în legislatia muncii.
Cu alte cuvinte, recurentii-reclamanți nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția acestora de a li se acorda cresterile salariale neprevăzute de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților-recurenti nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respingă recursul ca nefondat.
Intimatii nu au formulat intampinare.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
de primul motiv de recurs invocat, din analiza sentintei recurate, Curtea constata ca aceasta cuprinde motivele care au stat la baza solutiei pronuntate de instata, hotararea fiind motivata in fapt si in drept, prin raportare la materialul probator existent.
În ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de demnitari din cadrul puterii legislative si executive, Curtea reține următoarele:
Recurentele sunt magistrati-procurori si au investit instanta de fond cu pretentiile acestora avand ca obiect despagubirile cuvenite ca urmare a discriminarii create prin neacordarea cresterilor salariale prevazute de OG nr.10/2007 pentru functionarii publici si alte categorii de personal bugetar.
Cu privire la existenta unei discriminari, Curtea retine dispozitiile art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit carora "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, cresterile salariale invocate de reclamante, prevazute de legislatie pentru categorii diferite de functionari sau salariati nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care magistratii nu desfășoară activitățile si atributiile stabilite pentru celelalte categorii de personal nu pot pretinde în mod fundamentat că depun o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini, oricum diferite față de cei care nu le au stabilite în fișa postului, nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să stabileasca drepturi salariale diferite, tocmai pentru ca atributiile si activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de magistrati.
De asemenea, dispozițiile legale care stabilesc aceste cresteri salariale nu contravin art.6 al.2 din Codul Muncii, invocat de recurentii-reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât față de specificul muncii diferit și de atribuțiile diferite cele două categorii de personal nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a recurentilor-reclamanți constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru alte categorii profesionale deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textele de lege considerate discriminatorii.
În plus, recurentii-reclamanți nu aratacriteriul sau criteriile prevazutede lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute în legislatia muncii.
Cu alte cuvinte, recurentii-reclamanți nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția acestora de a li se acorda cresterile salariale neprevăzute de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților-recurenti nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Nu trebuie neglijat totodată, că prin Deciziile nr.818/2008, nr.819/2008 ale Curții Constituționale pronunțate la data de 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008, obligatorie pentru instanțe, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, recursul declara de recurenții-reclamanți și împotriva sentinței civile nr.3962/12.05.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4676/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și ȘCOALA NAȚIONALĂ DE GREFIERI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./01.06.2009
Jud. fond: /
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy
