Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3323/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- suplimentări salariale
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3323
Ședința publică de la 25 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu Judecător
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.16/12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect suplimentări salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurenta pârâtă SC SA, lipsind intimata reclamantă .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatându-se cauza în stare de judecată se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Avocat pentru recurenta pârâtă SC SA, pune concluzii de admiterea recursului,modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 16 din 12 ianuarie 2009 pronunțată în dosar nr-, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material.
A admis acțiunea, cu precizarea ulterioară, formulată petent împotriva intimatei
A fost obligată intimata să plătească petentului suma de 12.978 lei drepturi bănești reprezentând indemnizația de concediere, contravaloare tichete de masă, aprovizionare toamnă-iarnă și cota de gaze, sumă care a fost actualizată,până în octombrie 2008.
A fost obligată intimata la 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a înlăturat apărarea intimatei apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective și individuale de muncă) sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit."c" Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani și nu aceleia invocată de către intimată și prevăzută de art. 283 alin. 1 lit."e" Codul Muncii.
Pe fond s-a reținut din raportul de expertiză că petentul trebuia să primească plăți compensatorii la concediere în sumă de 5835,32 lei, contravaloare tichete masă în sumă de 535,92 lei, suma de 5714,63 lei reprezentând cotă gaze și suma de 892,27,67 lei aprovizionare toamnă iarnă.
Art.168 alin.2 a prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă la nivel de unitate că suplimentările de la art.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pentru anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al angajaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1, iar părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
Împotriva sentinței, a declarat recurs intimata SC"" SA, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Referitor la indemnizația de concediere, prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Cu privire la capătul de cerere privind tichetele de masă, precizează că acestea se acordă pentru zilele de muncă efectiv lucrate de un salariat conform art. 142/1998 și nu pentru perioada în care un salariat beneficiază de zile libere plătite, așa cum este perioada de preaviz, în speță ceea ce solicitat reclamantul.
Un alt motiv de recurs se referă la constatarea nulității art. 168 CCM. Precizează intimata că, fără a se cere de către petent acest lucru, instanța a constatat nulitatea art. 168 din CCM fiind aplicabil art. 176 CCM la nivel de ramură.
Instanța nu adus nici un motiv pentru care a considerat că art. 168 încalcă art. 24 din Legea nr. 130/1996, nefăcând vorbire despre vreun al act normativ sau al contract de muncă superior ce ar fi încălcat dispozițiile acestui articol din CCM.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că reclamantul renunțat la capătul de cerere referitor la predarea acțiunilor prevăzute de art. 168 alin. 6, instanța de fond s-a pronunțat pe un capăt de cerere care nu făcea obiectul litigiului.
In ce privește cota de gaze, susține astfel că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost inclus în salariul de bază, începând cu anul 1997, acest ajutor nemaiacordându-se separat salariaților, sindicatul nu a mai intrat în negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte a acestui ajutor, ca urmare a introducerii acestuia în salariul de bază al fiecărui salariat SA, cu respectarea art. 187 CCM.
Se mai arată că prin art. 176 din CCM la nivel de unitate se prevede că la nivelul ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe anul 1997. Astfel, începând cu data de 1 iulie 1997, recurenta susține că salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze, iar de atunci și până în prezent acest ajutor a fost plătit lună de lună ca parte integrantă din salariu.
Ultimul motiv de recurs se referă la aprovizionarea toamnă-iarnă.
Criticile se referă la faptul că instanța a ignorat faptul că prin art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze este prevăzută posibilitatea transformării acestuia în element constitutiv al salariului de bază, cu efectul imediat al stingerii sale distincte pe viitor.
Acest lucru s-a petrecut chiar mai înainte de preluarea prin transfer în 2002-2003 personalului de la fosta sucursală "" Ba S NP.
În contractul colectiv de muncă încheiat între SNP și salariații reprezentați de la nivelul anului 2000 se stipula cu claritate la art.168 alin.2 teza II a faptul că " suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului 2412/1998, astfel că voința părților a optat pentru novarea dreptului recunoscut dintr-un element exterior salariului de bază, în parte constitutivă a acestuia.
Precizează că acest venit anual nu se datorează întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat.
Instanța a luat act de renunțarea reclamantului la cererea privind predarea acțiunilor conform art.168 alin.6 din contractul colectiv de muncă, deși reclamantul nu putea face acest lucru pentru că nu a cerut așa ceva prin acțiune.
In drept a invocat art.304 pct.6 și 7 și art.304/1 Cod proc.civilă și a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Cu privire la motivele de recurs nu s-a depus întâmpinare.
Recursul declarat de intimata SC SA este fondat și se va admite pentru considerentele care se vor expune.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia.
Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul Muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispozițiile art. 69 lit. b din Codul Muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul Muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile. art. 283 lit. c Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Referitor la contravaloarea tichetelor de masă, se reține că în mod greșit instanța a omologat raportul de expertiză, în condițiile în care echivalentul tichetelor de masă se poate acorda numai pentru zilele de muncă efectiv lucrate de salariați, așa cum prevede Legea nr.142/1998, iar pentru zilele libere plătite nu se pot acorda asemenea sume și cu atât mai mult potrivit art.31 din Legea nr.130/1996 "Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru" or în speță acest lucru nu a fost dovedit.
In cea ce privește constatarea nulității art. 168 CCM se constată că instanța nu a fost investită cu o asemenea cerere și instanța a depășit limitele investirii, astfel că este întemeiată critica recurentei sub acest aspect, dar nu poate fi primită critica în sensul că instanța nu putea lua act de renunțarea reclamantului la cererea privind predarea acțiunilor conform art.168 alin.6 întrucât investirea instanței s-a făcut cu astfel de cerere-fila 1 dosar fond.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect contravaloarea unei cote de gaze naturale, se constată că cererea este nefondată, avându-se în vedere următoarele aspecte.
Potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de RA ( fila 16 dosar recurs), rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.
Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 ( filele 16 verso și 17 dosar recurs) rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.
Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.
Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
Este întemeiat și motivul de recurs privind capătul de cerere, având drept obiect aprovizionarea de toamnă-iarnă.
Astfel, potrivit art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".
Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.
Recurenta pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală " " Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul SC 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.
In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.
În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale și eronat a apreciat că nu au fost respectate prevederile art.176 alin.1și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deși suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.16 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/ND/17.06.2009
fond:
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen
