Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3395/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 690/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3395R
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenții, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.277 din 12.11 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, având ca obiect-drepturi bănești spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Se învederează faptul că la dosar recurentul a depus prin serviciul registratură la data de 08.05.2009 concluzii scrise și practică judiciară.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare, având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.277/12.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost respinsă, ca prescrisă, cererea pentru perioada 2000-februarie 2005, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor), Ministerul Justiției, și Curtea de APEL BUCUREȘTI, au fost obligați pârâții Ministrul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, respectiv: 29713 lei -, 14487 lei -, 2410 lei -, 14570 lei -, 26446 lei -, pentru perioada 1.07.2006 - 20.03.2008 pentru și pentru perioada 20.03.2005 - 20.03.2008 în privința celorlalți reclamanți și au fost obligați pârâții să calculeze și să plătească acelorași reclamanți sumele cuvenite cu același titlu de la 20.03.2008 la zi și în continuare, toate sumele datorate reclamanților urmând a fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului la data plății efective.
Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta Curtea de APEL BUCUREȘTI la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, din cuprinsul adeverinței nr.3752/26.05.2008, rezultă că reclamanții au calitate de personal auxiliar de specialitate, îndeplinind funcția de personal auxiliar, cu excepția reclamantului, care are calitatea de personal conex, îndeplinind funcția de agent procedural.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și prin art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, prevedea în art.81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr.XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din pr.civ. instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art.108 alin.3, în forma republicată în 2003 a Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Curtea a reținute că nu pot fi primite susținerile reclamanților privind existența discriminării, solicitarea acestora în sensul înlăturării discriminării prin obligarea pârâților la plata sporului de 50%, apărând ca neîntemeiată.
Astfel, prin decizia nr.818/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Instanța de contencios constituțional a stabilit că Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.1 din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În raport de menționata decizie a instanței de contencios constituțional, Curtea va proceda la soluționarea cauzei cu înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor nr.OG137/2000, în privința cărora a fost admisă excepția de neconstituționalitate, și va avea în vedere pentru dezlegarea problemei de drept deduse judecății numai decizia pronunțată de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
În conformitate cu prevederile art.3 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.
(2) Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare și grefieri cu studii medii.
(3) Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer."
Or, prin decizia nr.XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Este adevărat că pe grila care stabilește coeficienții de multiplicare, din anexa nr.OG8/2007, personalul conex figurează alături de personalul auxiliar, însă această împrejurare nu echivalează cu asimilarea lor în ceea ce privește drepturile salariale în lipsa unei dispoziții exprese a legii.
Cum reclamatul nu are calitatea de personal auxiliar de specialitate, acestuia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, invocate ca temei de drept al cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurenții-reclamanți, și recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, criticând sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurenții au arătat că, în mod greșit instanța de fond nu a acordat și sumele corespunzătoare sporului de risc și suprasolicitare de 50% și pentru perioada 2000 - februarie 2005, actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului, până la data plății efective, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În acest sens, recurenții au invocat hotărâri judecătorești ce vizează aspectul în litigii, și s-a arătat că termenul de prescripție curge de la data pronunțării Deciziei nr.21 din 10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin cererea separată de recurs, recurentul, invocând motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 pr.civ. a arătat că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, precum și faptul că aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În acest sens s-a arătat că hotărârea atacată este eliptică de motive de fapt și de drept, fiind redat doar conținutul unor texte de lege, neexistând un temei legal care să conducă la respingerea acțiunii.
S-a mai arătat că prin Legea nr.50/1996 s-a prevăzut o singură categorie a personalului auxiliar și anume aceea a personalului auxiliar de specialitate compus din grefieri, arhivari, registratori, agenți procedurali sau aprozi, așa cum rezultă din Anexa 1, cap.III, poziția 24 pentru agenți, spor plătit și evidențiat în cărțile de muncă la întreg personalul, iar prin OG nr.83/2000 s-a menținut aceeași categorie a personalului auxiliar.
Ulterior, prin Legea nr.567/2004, modificată prin Legea nr.17/2006 s-a precizat că, sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Prin aceste modificări, arată recurentul, s-au inclus în 2004 grefierii informaticieni la personalul auxiliar de specialitate și, în 2006, șoferii la personalul conex, iar rațiunea pentru care s-a reușit modificarea actului normativ prin includerea șoferilor la personalul conex, de la personalul contractual, a fost aceea ca și aceștia din urmă să beneficieze de aceleași drepturi ca agenții, aprozii și celălalt personal auxiliar.
S-au mai invocat și dispozițiile OG nr.8/2007, respectiv anexele acesteia 1a, 1b, 1c, ale Legii nr.97/2008 de aprobare a OUG nr.100/2007, precum și faptul că, atunci când s-a dorit eliminarea unui drept pentru o anume categorie profesională, legea a prevăzut expres această eliminare.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice a invocat dispozițiile art.304 pct.7 și 9 pr.civ. arătând că simpla enumerare a unor articole din HG nr.386/2007 și ale Legii nr.500/2002 nu poate fi considerată o motivare a hotărârii în sensul dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 pr.civ.
Recurentul a arătat că, deși reclamanții au solicitat chemarea în judecată a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, obligând Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor salariale solicitate.
S-a mai arătat că, obligațiile de plată a Ministerul Justiției în temeiul unui titlu executoriu se realizează din sumele aprobate prin bugetul său, fără nici o legătură cu competențele Ministerului Finanțelor Publice în materie de buget.
S-a mai solicitat să se aibă în vedere și faptul că instanța de fond a aplicat greșit și dispozițiile art.28 din Legea nr.500/2002, iar Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, iar conform cu dispozițiile art.21 din Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhice inferioare.
În susținerea recursului recurentul a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului său, depunând și practică judiciară în materie, înscrisuri din care rezultă acordarea sporului de 50%, începând cu luna martie 2009, adresele nr.24956 și 24956/2009, adresată Președintelui Curții de APEL BUCUREȘTI.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recursul formulat de reclamanții, urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art.312 pr.civ. instanța de fond făcând în mod corect aplicarea dispozițiilor art.283 alin.1, lit.c din Codul muncii, raportat la dispozițiile art.166 alin.1 din Codul muncii și ale art.12 din Decretul nr.167/1958.
Nu se poate susține că dreptul la acțiune al reclamanților curge de la data pronunțării Deciziei nr.21 din 10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece dispozițiile art.8 din Decretul nr.167/1958 sunt în sensul că, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Din moment ce reclamanții au fost privați de sorul de 50% prin neincluderea acestuia în salariul de bază, nu se poate susține că au cunoscut această situație abia la momentul pronunțării Deciziei mai sus amintite.
Și recursul formulat în nume propriu de recurentul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art.312 pr.civ. având în vedere următoarele considerente:
Critica vizând incidența în speță a dispozițiilor art.304 pct.7 pr.civ. va fi înlăturată, sentința atacată îndeplinind condițiile prevăzute de art.261 pr.civ. instanța de fond reținând corect situația de fapt referitoare la reclamantul și făcând în mod corect aplicarea textelor de lege ce vizau situația acestuia.
În acest sens, s-a considerat în mod corect faptul că Decizia nr.XXI/2008, obligatorie pentru instanțe privește doar situația judecătorilor, procurorilor, magistraților existenți, precum și a personalului auxiliar de specialitate ce au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu și pe cea a recurentului care are calitatea de personal conex, precum și faptul că, deși pe grila care stabilește coeficienților de multiplicare din anexa OG nr.8/2007, personalul conex figurează alături de personalul auxiliar, această împrejurare nu echivalează cu asimilarea lor în ceea ce privește drepturile salariale, în lipsa unei dispoziții exprese a legii.
Nici practica judiciară în materie invocată de către recurent nu poate duce la soluționarea acțiunii în sensul dorit de către reclamant, deoarece în sistemul de drept românesc, practica judiciară nu este izvor de drept, obligatorii pentru instanță fiind doar deciziile pronunțate în condițiile art.329 pr.civ. Cât privește înscrisurile depuse de recurent în susținerea recursului, acestea vizează împrejurări ulterioare lunii martie 2009.
De altfel, începând cu acea dată, recurentului i-a fost inclus în salariu dreptul solicitat, astfel cum rezultă din copia fluturașului sau de salarizare.
Trecând la analiza recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, Curtea urmează să respingă și acest recurs, în temeiul art.312 pr.civ. reținând faptul că instanța de fond nu a încălcat principiul disponibilității, deoarece,contrar susținerilor recurentului, în dispozitivul hotărârii atacate, este menționat Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice.
De asemenea, în mod corect, prin încheierea de la 29.05.2008, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece acesta răspunde pentru consecințele discriminatorii ale legii privind salarizarea, instanța nefiind chemată să se pronunțe asupra unei despăgubiri de către Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de angajator, ci asupra unei obligații a statului pentru prejudicierea drepturilor reclamanților pe cale normativă.
Drept consecință, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge și acest recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.277 din 12.11 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
01.06.2009
Jud. fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Ignat Silvia Georgiana
