Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 354/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 354/2009

Ședința publică de la 02 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria

- - - judecător

- judecător

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului A împotriva sentinței civile nr. 34 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă avocat - pentru reclamantul intimat Sindicatul Liber Cămin Școală Nr.1 -reprezentant al membrilor de sindicat, personal didactic la Centrul Școlar de Recuperare, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială, o chitanță în sumă de 1.190 lei reprezentând onorariu de avocat și Întâmpinare.

Instanța, față de împrejurarea că nu sunt chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apărare.

Reprezentantul reclamantului intimat reiterează motivele cuprinse în întâmpinare, solicitând în consecință respingerea recursului promovat de Inspectoratul Școlar al Județului A și obligarea pârâților la acordarea conform legii a tranșei de vechime. Învederează că pârâtul recurent are calitate procesuală pasivă întrucât coordonează activitatea la nivelul școlilor, invocând în acest sens art. 33 lit.a din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 2192/2004.

Depune la dosar Decizia nr. 1133/28.09.2007 a Inspectoratului Școlar al Județului A din care rezultă că s-au născut raporturi juridice de muncă între personalul didactic și inspectorat.

Cu cheltuieli de judecată.

Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile expuse în apărare, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- reclamantul Sindicatul Liber Cămin Școală Nr., în numele membrilor de sindicat a solicitat obligarea pârâților Inspectoratul Școlar A și Centrul Școlar de Recuperare la acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute la art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997 și a diferențelor de drepturi salariale aferente ultimilor trei ani anteriori introducerii acțiunii, actualizate cu rata inflației.

În motivarea cererii a arătat că, potrivit art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997, există tranșe de vechime la salarizare care stau la baza calculării drepturilor salariale ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. Potrivit alin.2 al aceluiași articol, pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul corespunzător tranșei anterioare de vechime. Dacă această creștere nu se aplică la prima dintre cele trei tranșe de vechime suplimentare, toate drepturile salariale stabilite ulterior sunt greșit calculate.

Pârâtul Inspectoratul Școlar A, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, dat fiind faptul că nu se află în raporturi contractuale de muncă cu reclamanții.

Excepția a fost respinsă de instanța de fond cu motivarea că Inspectoratul Școlar A se află în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, coordonează activitatea tuturor unităților de învățământ, îndrumă activitatea directorilor acestor unități și stabilește numărul de norme și posturi vacante în învățământul preuniversitar.

Pârâții, prin întâmpinările depuse la dosar, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, considerând că textul alin.2 al art. 50 din Legea nr. 128/1997 nu poate fi interpretat separat de textul alin.1, creșterea cu 1/25 a coeficientului de ierarhizare prevăzut la tranșa 30-35 ani fiind realizată de coeficientul de ierarhizare a tranșei anterioare de vechime - 25-30 ani.

Prin sentința civilă nr. 34/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanți, pârâții fiind obligați să le acorde și să le plătească drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă începând cu data de 28.11.2005, sume ca urmează a fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Membrii de sindicat precizați în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, în numele cărora reclamanta a investit tribunalul cu soluționarea prezentei cauzei, au calitatea de personal didactic în învățământul preuniversitar, iar din adeverințele depuse la dosar, rezultă că toți îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute de art. 50 din Legea nr. 128/1997, adică au vechime de 30 și 35 ani în învățământ.

În conformitate cu prevederile art. 50 din Legea nr. 128/1997 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la 40 de ani de activitate în învățământ.

Aliniatul 2 al aceluiași text de lege individualizează aceste tranșe și arată că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime (30, 35 și peste 40) se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Potrivit dispozițiilor art. 48 alin.1 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, numite în cuprinsul legii.

Din reglementarea acestor norme legale, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, tribunalul a reținut că elementele sistemului de salarizare proprii personalului didactic sunt reprezentate pe de o parte de salariul de bază care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte de sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.

Din actele dosarului, tribunalul a constatat că membrilor de sindicat în numele cărora reclamanta a formulat prezenta cerere nu le-a fost acordat acest spor salarial, nedepunându-se nici o dovadă în acest sens.

Pârâții în cauză urmează a răspunde față de reclamantă, în calitatea lor de partener contractual în contractul de muncă al membrilor de sindicat, potrivit dispozițiilor art. 58 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură - învățământ; angajator care stabilește în concret drepturile salariale cuvenite fiecărui cadru didactic și întocmește statele de plată; precum și în calitatea de finanțator al acestor drepturi, deoarece potrivit nr.OUG 32/2001 aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.

Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective, instanța a constatat că ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real, suferit de cadrele didactice ca urmare a neacordării unor drepturi bănești de natură salarială.

Repararea prejudiciului se face în condițiile răspunderii civile contractuale.

Beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de cadrele didactice este datorat devalorizării monetare survenite între data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate și data plății efective, pe cale de consecință, măsura reparatorie adecvată fiind actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume, la data plății efective.

Având în vedere și evoluția economică-socială actuală, cât și soluțiile doctrinare și jurisprudențiale în materie, tribunalul a apreciat că în materia dreptului muncii daunele pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor bănești se pot concretiza nu numai în dobânda legală, ci și în actualizarea cu indicele de inflație, de la data când fiecare sumă ar fi devenit scadentă, la data plății efective, principiul primordial ce se cere a fi respectat fiind repararea în totalitate a prejudiciului suferit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului A, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanți împotriva acestei instituții.

În expunerea de motive arată că, potrivit art. 142 din Legea nr. 84/1995, inspectoratele școlare sunt organe descentralizate de specialitate subordonate. Astfel, susține pârâtul, nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, deoarece nu se află în raporturi contractuale de muncă cu reclamanții.

Pe fondul cauzei, recurentul apreciază că aliniatul 2 al art. 50 din Legea nr. 128/1997 nu poate fi interpretat separat de textul aliniatului 1 al aceluiași articol. Creșterea de 1/25 a coeficientului de ierarhizare prevăzut la tranșa 30-35 ani este făcută față de coeficientul de ierarhizare a tranșei anterioare de 25-30 ani vechime, prevedere care a fost respectată încă din anul 1997.

Deliberând asupra recursului de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform prevederilor art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean A, reținând că acesta funcționează în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, coordonează activitatea unităților de învățământ, îndrumă activitatea directorilor acestor unități și stabilește numărul de norme și posturi vacante în învățământul preuniversitar, conform art. 33 lit.a din Normele Metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar aprobate prin HG nr. 2192/2004.

În plus, din modul de redactare al art. 142 din Legea nr. 84/1995 rezultă clar că între pârât și reclamanți există raporturi de muncă, aspect cu atât mai evident cu cât, conform art. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de județ A învățământ, termenul angajator desemnează, alături de unitățile de învățământ preuniversitar reprezentate prin directori, și Inspectoratul Școlar al Județului A, iar potrivit art. 58 contractele individuale de muncă se încheie între Inspectoratul Școlar Județean, reprezentat de directorul unității de învățământ și salariat, directorul semnând contractul în baza unei decizii de delegare de competentă emisă de inspectorul școlar general, iar ștampila este cea a angajatorului, respectiv Inspectoratul școlar.

Și fondul cauzei a fost corect soluționat de instanța de fond, care a reținut corect că pârâții nu au făcut dovada că au acordat reclamanților, conform prevederilor art. 50 din Legea nr. 128/1997, pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime - 30, 35 și peste 40 ani, o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Față de cele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față în conformitate cu prevederile art. 312 din Codul d e procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 274 alin.1 din Codul d e procedură civilă, căzând în pretenții, pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

(continuarea deciziei civile nr. 354/2009)

*****

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului A împotriva sen. civ. nr. 34/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Obligă recurentul să plătească intimatului Sindicatul Liber Cămin Școală nr.1 suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2.04.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. CV, 2 ex. IM 29.04.2009

Jud. fond- L,

Președinte:Victor Crețoiu
Judecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 354/2009. Curtea de Apel Alba Iulia