Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3550/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1400/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3550/
Ședința publică de la 20 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentulMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieîmpotriva sentinței civile nr.4361 din data de 26.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6125/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de vechime".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentulMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși intimații, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul prin cererea de recurs dedusă judecății a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct. 2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4361 din data de 26.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea formulată împotriva paratului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind formulată față de o persoana fără calitate procesuală pasivă; a admis acțiunea formulată de formulata de reclamanții, -, -, și în contradictoriu cu parații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București; a obligat pârâții să plătească drepturile bănești constând în sporul de vechime în muncă pentru perioada 15.10.2006-12.03.2007, la care se va calcula dobânda legală de la data introducerii acțiunii - 13.02.2008 și până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin art. 31 din Legea 50/1996 s-a acordat magistraților și personalului auxiliar un spor de vechime, care prin OUG 83/2000 de completare și modificare a legii menționate, nu a mai fost prevăzut pentru magistrați.
Art. 9 alin.4 din OG 83/2000 prevede că orice dispoziții contrare acesteia se abrogă, aceeași formulare regăsindu-se și în art. 50 din OUG 177/2002, însă art. 31 din Legea 50/1996 nu conține o dispoziție contrară acestor acte normative care reglementează salarizarea magistraților, fiind complementar, deci în vigoare după adoptarea lor.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este diferențierea salarizării, care se face în funcție de mai multe criterii, printre care vechimea în muncă.
Lipsirea unei întregi categorii profesionale de sporul de vechime echivalează cu atingerea integrității sistemului de salarizare, definit ca un ansamblu organizat în părți componente, care păstrându-și individualitatea, depind unele de altele.
Înlăturarea criteriului vechimii în muncă, a mai reținut Tribunalul, este nejustificată și conduce la încălcarea principiului diferențierii salariilor, inechitatea fiind creată chiar în cadrul corpului magistraților, din moment ce perioadele lucrate în altă profesie nu se oglindesc în veniturile obținute după includerea în această categorie profesională.
Prima instanță a reținut și argumentul reclamanților, în sensul că, prin eliminarea sporului de vechime, categoria profesională a magistraților a fost plasată într-o situație discriminatorie față de personalul auxiliar de specialitate, care a continuat să beneficieze de acordarea sporului, după intrarea în vigoare a actelor normative menționate mai sus. De altfel, toate categoriile profesionale beneficiază de spor de vechime, excluderea magistraților constituind o încălcare a principiului egalității de tratament, consacrat de art. 5 Codul muncii.
Prin decizia nr. XXXVI din 07.05.2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe cu privire la dezlegarea dată problemelor de drept judecate, conform art. 329 pr. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr.50/1996, în raport de prevederile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr.177/2002 și art. 6 alin. 1din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că: judecătorii, procurorii precum și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi beneficiau și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.
Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004, Tribunalul constatând că dreptul pretins privind sporul de vechime în muncă se cuvine si celor care au avut calitatea de auditori de justiție, astfel încât perioada cât reclamanții au urmat cursurile Institutului Național al Magistraturii trebuie luată în calcul la stabilirea dreptului la sporul de vechime.
În scopul acoperirii prejudiciului creat reclamanților prin neplata la timp a drepturilor cuvenite, s-a stabilit că dobânda legală se va calcula începând cu data introducerii acțiunii, conform art. 1088 civ.
Prima instanță a dispus că pârâții vor efectua mențiunile corespunzătoare in carnetele de muncă ale reclamanților, conform art. 296 Codul muncii.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a reținut că aceasta este întemeiata, întrucât pretențiile reclamanților decurg din existenta raporturilor juridice de dreptul muncii. Or, acestea nu există decât între reclamanți si ceilalți pârâți, nu si față de Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor. De asemenea, intre reclamanți si acest pârât nu exista vreun temei pentru care primii să solicite stabilirea obligației de alocare a fondurilor.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a învederat instanței că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de vechime în muncă, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în temeiul art.329 alin.1 din Codul d e procedură civilă - a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect, acesta fiind soluționat în ședința din 7 mai 2007, conform Deciziei nr. XXXVI, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 4/2007.
Recurentul a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata dobânzilor legale calculate de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, în raport de dispozițiile art.1 din Ordonanța Guvernului nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, "Părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești".
Or, în prezenta cauză, nu există nici o convenție între intimații-reclamanți și recurenții - pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care actul normativ nu își găsește aplicarea în speță.
Având în vedere inaplicabilitatea dispozițiilor art.3 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.9/2000, s-a solicitat respingerea capătului de cerere privind plata dobânzilor legale ca inadmisibil.
A mai arătat recurentul că instanța a dispus în mod nelegal obligarea angajatorilor pârâți să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, față de prevederile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă, din care reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporul solicitat de reclamanți este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
A mai susținut recurentul că instanța de fond nu a luat în considerare, la pronunțarea sentinței atacate, nici întâmpinarea și nici cererea de chemare în garanție formulată în termen legal de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația în care a admis acțiunea reclamanților, înlăturând în mod nelegal un mijloc de apărare al pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin cererea de chemare în garanție formulată și depusă la termenul din data de 26 mai 2008, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat instanței introducerea în cauză a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, precum și obligarea acestuia să ia act de necesitatea aprobării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct. (I) din Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor si parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art. 19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor priviri aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate,a susținut recurentul, rezultă că Misterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. Astfel, interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic, iar ignorarea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor de către instanța de fond, aduce atingere interesului legitim al Ministerului Public.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 3041pr.civ. Curtea constată că recursul sunt nefundat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 1088 alin. 1 din Codul civil, "la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală", iar în conformitate cu prevederile alin. 2 ale aceluiași text legal, "aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
Curtea reține că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a acestei prevederi legale, dispoziția măsura luată prin sentința atacată privind obligarea recurentului pârât la plata dobânzii legale aplicate la sumele datorate cu titlu de spor de vechime în muncă de la data formulării acțiunii - 13.02.2008 și până la data plății efective fiind dispusă cu respectarea prevederilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
În plus, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri."
Curtea constată că nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia în mod greșit instanța de fond a stabilit în sarcina angajatorilor pârâți obligația de a efectua cuvenitele mențiuni privind drepturile acordate în carnetele de muncă ale intimaților reclamanți.
Soluția instanței de fond este în concordanță nu numai cu dispozițiile art. 296 din Codul muncii, ci și cu prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976, astfel încât în mod just s-a stabilit că această obligație revine angajatorului.
Cum hotărârea Tribunalului a fost pronunțată la data de 26.05.2008, iar întâmpinarea și cererea de chemare în garanție au fost depuse la dosarul cauzei o zi mai târziu, la 27.05.2008, după pronunțarea soluției, astfel cum rezultă din rezoluția aflată pe înscrisul de la pagina 89 dosarului instanței de fond, se reține că este lipsită de temei critica potrivit căreia în mod greșit prima instanță a omis a se pronunța asupra apărărilor formulate de pârât pe cale de întâmpinare și asupra cererii de chemare în garanție.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care urmează a fi menținută, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentulMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieîmpotriva sentinței civile nr.4361 din data de 26.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6125/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /:
2 ex./18.06.2009
Jud. fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
