Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 360/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 360
Ședința publică de la 03 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 284 din 20 03 2008 Tribunalului Vaslui, intimați fiind:-, I, I, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin V, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare, recurentul, prin cererea de recurs, a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 284 din 20 martie 2008, TRIBUNALUL VASLUIa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Economiei și Comerțului, cu sediul în B, sector 5,- și, în consecință, a respins acțiunea reclamanților față de acest pârât.
A admis, în parte, acțiunea reclamanților:, I -, I, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul justiției, cu sediul în B, sector 5,-, B, Curtea de APEL IAȘI, cu sediul în mun. I, str. -, nr. 25, județul I și TRIBUNALUL VASLUI, cu sediul în mun. V, str. -. -, nr. 13, județul V și, în consecință:
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților diferențele salariale reactualizate, rezultate din aplicarea în favoarea reclamanților a majorărilor salariale, după cum urmează: 5 % începând cu 01 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006; 2 % începând cu 01 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și 11 % începând cu 01 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata pentru viitor a acestor creșteri salariale.
A fost obligat Serviciul de specialitate din cadrul Curții de APEL IAȘI să opereze în carnetele de muncă ale reclamanților aceste majorări salariale.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice V, instanța a admis excepția si a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât, motivat de faptul că rolul acestuia este de constituire și gestionare generală a resurselor financiare publice, iar ordonatorii principali de credite sunt obligați să dispună toate măsurile pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor necesare.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanții au calitatea de magistrați în cadrul Judecătoriei Huși. Aceștia au fost salarizați conform nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003 și ale nr.OUG 123/2003,privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aceste norme fiind grevate de normele legale referitoare la salarizare, respectiv statutul profesional al magistraților. Începând cu 01.04.2006, reclamanții sunt salarizați conform nr.OUG 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, ordonanță aprobată prin Legea nr. 45/2007. Potrivit art. 3 din această ordonanță, reclamanții sunt salarizați cu o îndemnizație brută de încadrare lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor unde aceștia funcționează, în raport cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din această ordonanță.
Potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003) act normativ aplicabil și reclamanților, noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, îndemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar dreptul la un salariu, conform Codului muncii și Constituției, este un drept fundamental și principalul drept al salariatului.
Mai reține instanța că prin nr.OG 10/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică și, în baza art. 1 din acest act normativ, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape. Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel motivându-se, printre altele, că această categorie profesională a mai beneficiat de măriri salariale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Aceste creșteri salariale însă au fost prevăzute de nr.OG 10/2007 de a se acorda și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în această categorie fiind incluși și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General, adjunctul Procurorului General, care beneficiază de aceste majorări a salariilor de bază în cele trei etape menționate.
Ori, de la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți judecători, ei aflându-se în situații comparabile.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, prevăzut de art. 5 din Codul muncii, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă, funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de munca și condițiile de angajare, în vederea definitivării și constatării discriminării directe tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, nefiind necesar ca situația să fie similară.
În cauza de față reclamanții sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării muncii, au dreptul la o salarizare echitabilă, fără limitări și restrângeri. Așadar, rezultă fără echivoc ca reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar. Prin nr.OG 10/2007, nr. 11/2007, nr. 8/2007, nr. 20/2007, nr. 23/2007 personalul din sistemul bugetar a beneficiat, în anul 2007, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale.
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG 137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, instanța consideră ca discriminatorie prevederea prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Prin art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se statuează că exercițiul drepturilor tuturor salariaților este apărat împotriva tuturor discriminărilor.
Instanța a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să le plătească diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5 % începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2 % începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007, cu 11 % începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Întrucât aceste indexări sunt de natură salarială, iar plata lor reprezintă o obligație cu executare succesivă, instanța a respins acest capăt de cerere.
Ca efect al acordării acestor indexări, instanța a dispus obligarea Serviciului de specialitate din cadrul Curții de APEL IAȘI să opereze în carnetele de muncă ale reclamanților aceste majorări salariale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurentul că este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Instituirea acestor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării salariilor reclamanților, pe anul 2007, constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Consideră recurentul că soluția primei instanțe este nelegală prin prisma motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. întrucât instituirea acestor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și, drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă, și ce creșteri, se acordă anumitor categorii de salariați.
Arată recurentul că în mod greșit instanța de fond a obligat Ministerul Justiției la plata majorărilor solicitate prin acțiune, întrucât această instituție nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în considerarea rticolul 1 din nr.HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.
În susținerea excepției solicită să se aibă în vedere și dispozițiile art. 1 par. III pct. 4 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul a fost instituția abilitată de către Parlament de a emite ordonanțe în domeniul salarizării, inclusiv în domeniul reglementării creșterilor salariale acordate în sectorul bugetar în anul 2007.
În același sens, prin Legea nr. 373/2007, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe în același domeniu în anul 2008.
Prin urmare, Ministerul Justiției nu se află în culpă în ceea ce privește majorările salariale pretinse și acordate intimaților-reclamanți și, neavând nici o atribuție în acest sens, nu se poate reține legitimarea procesuală pasivă în această cauză, motiv pentru care se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
Interpretarea instanței de fond din care rezultă faptul că judecătorii Înaltei Curți de Casație si Justiție, Procurorul General și adjuncții acestuia ar fi beneficiari ai majorărilor prevăzute de OG10/2007. este eronată, având în vedere că, așa cum statuează dispozițiile art.1 alin. 1 din OUG27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, acesta este singurul act normativ care "reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr. 303/200, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari".
Or, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, au fost abrogate prin OUG27/2006, astfel încât susținerile reclamanților sunt total nefondate.
Totodată, solicită să se aibă în vedere faptul că prezenta situație nu se regăsește printre cele enumerate în definiția discriminării, astfel cum aceasta a fost dată de Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane, ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, decizia luată, de a nu acorda indexări sau majorări în cursul anului 2007, decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Câtă vreme magistrații și alte categorii de personal nu se află în situații similare și nici comparabile, atât din punctul de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că și suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
În acest sens, solicită să se constate că "dreptul la indexare" nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor și, în mod greșit, prima instanță a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salariu, ocrotit prin art. 41 din Constituția României și de art. 154 din Codul muncii.
În anul 2006, potrivit art. 38 din G, nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, valoarea de referință sectorială s-a majorat cu 4%, începând cu data de 1 aprilie 2006, și cu 5% începând cu data de 1 septembrie 2006, față de nivelul din luna august 2006.
Prin Legea nr. 45/2007 de aprobare a nr.OUG 27/2006, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde indexarea pentru anul 2007 și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectoriale, care stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenite judecătorilor și procurorilor.
este utilizată, în condițiile creșterii prețurilor și tarifelor și ale existenței inflației, în scopul de a acoperi, de regulă, o parte din rata inflației (65-70%) pe o perioadă determinată. În caz contrar, acoperirea integrală prin indexare ar putea antrena ea însăși efecte inflaționiste. Or, creșterile salariale acordate intimaților-reclamanți în 2006, prin mărirea coeficienților de salarizare (prin efectul nr.OUG 27/2006), cât și în anul 2007, prin acordarea unor noi drepturi salariale (sporul de vechime, prima de vacanță etc. potrivit Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea nr.OUG 27/2006, depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar, în aceste condiții nu se mai impun alte creșteri salariale iar decizia legiuitorului nu apare ca neconstituțională.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Analizând recursul formulat de Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamantele, sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării muncii, au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamantele se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale, în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale considerabil mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamantelor (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece, spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care, însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Curtea constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamantele sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație, la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă, nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat recurentul-pârât invocă elementul categoriei socio-profesională a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, intimatele sunt în mod evident și grav discriminate, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
În mod corect prima instanță a reținut că existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din: dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările); art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr.4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin. 1, art.53 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Se reține astfel ca fiind nefondat motivul de recurs invocat de către recurent privind greșita aplicare a legii de către prima instanță, motiv prev. de art. 304 pct.9 Cod.proc.civilă.
În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantelor, în mod corect prima instanță a motivat aplicarea procentelor de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, în sensul că doar astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
Întrucât acordarea de despăgubiri persoanelor discriminate și restabilirea situației anterioare, sunt prerogative acordate instanțelor judecătorești prin art.27 din nr.OG137/2000, nu se poate reține că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să se respingă recursul formulat de Ministerul Justiției și să se mențină hotărârea pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 284/20 martie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL VASLUI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored. /
02 ex.
16.06.2008
TRIBUNALUL VASLUI
Jud.
Jud.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Daniela
