Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3641/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(692/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3641/
Ședința publică din data de 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.149 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București -Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(5042/2008), în contradictoriu cu intimații Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Combatere a Organizate și Terorism, Tribunalul București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Curtea de Apel București, lonescu, Ta-icoleta, loniță, lonescu, lanuli,
, laru, loniță, llie, Duman, lonescu, llie, loniță, Duman, llie, (), lordache, având ca obiect - drepturi bănești, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 21.05.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.149/24.10.2008, pronunțată în dosarul nr-(5042/2008), Curtea de Apel București -Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de3.06.2004; a respins acțiunea pentru această perioadă, constatând prescris dreptul la acțiune; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanții -, -, -, -, --, lonită -, -, llie, -, -, Duman, (fostă ), și, (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Combatere a Organizate și Terorism), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Justiției, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, petenții, și, și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții să plătească reclamanților sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, din salariul de bază brut lunar, pentru fiecare reclamant, corespunzător perioadei lucrate la fiecare pârât, începând cu data angajării la aceștia dar nu anterior datei de 3.06.2004, până la zi și în continuare, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la nașterea dreptului și până la data plății efective; a obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților; a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților, Ta-icoleta și; a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților fondurile necesare plății drepturilor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Dreptul la acțiune al reclamanților pentru perioada anterioară datei de 03.06.2004, prin raportare la data introducerii acțiunii, respectiv 03.07.2007, a fost constatat, având în vedere că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.1 alin.1 coroborat cu cele ale art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv de 3 ani.
Potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererea având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune și cum în speță, obiectul cererii de chemare în judecată este unul patrimonial, a constatat instanța de fond că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada anterioară datei de 03.06.2004, având în vedere data introducerii acțiunii, motiv pentru care instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind aceste pretenții și, pe cale de consecință, a respins acțiunea având ca obiect pretențiile aferente perioadei de 01.10.2000 - 02.06.2004, constând intervenită prescripția extinctivă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond a admis-o având în vedere că acesta nu are calitatea de angajator al reclamanților, raporturile de muncă desfășurându-se între reclamanți și ceilalți pârâți astfel încât drepturile salariale solicitate nu pot fi plătite decât de către angajator.
Pe fondul pricinii, s-a constatat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, invocat drept temei juridic al acțiunii, magistrații beneficiază de un spor de 50% din indemnizația brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art.I pct.2 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
OG nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, preciza că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Ca atare, modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
Astfel, Curtea a reținut că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior (art.I pct.42 din OG nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.231 din Legea nr.56/1996, modificată și completată), contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Astfel s-a statuat și prin decizia nr.21/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.5/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din pr.civ. constatându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
De asemenea, în considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut că instanțele de judecată trebuie să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice, acest lucru presupunând că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și art.231 din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă aceste texte de lege.
Față de situația de fapt și de drept constatată, Curtea a admis în parte, cererea reclamanților și a obligat pârâții la plata în favoarea acestora a sumelor aferente sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996,corespunzător perioadei lucrate de către fiecare reclamant la fiecare pârât, începând cu data angajării la aceștia dar nu anterior datei de 3.06.2004,până la zi și în continuare, în măsura în care între părți încă se mai derulează raporturi de muncă sumele acordate urmând a fi actualizate cu rata inflației corespunzătoare perioadei cuprinse între data nașterii dreptului și data plății efective.
Cererea privind acordarea și dobânzii legale,a fost respinsă, ca neîntemeiată, deoarece prin acordarea atât a actualizării cu rata inflației cât și a dobânzii legale, s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului produs în patrimoniul reclamanților prin plata cu întârziere a sumelor datorate.
Având în vedere faptul că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% este un spor salarial, instanța de fond a apreciat că se impune înscrierea acestuia în carnetul de muncă ale reclamanților, sens în care pârâții au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare.
De asemeni, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, căruia îi incumbă, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâții s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești, și a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate prin hotărârea pronunțată.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au formulat recursuri motivate, recurenții-pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției, recurentul-pârât chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, recurenta-reclamantă.
Prin recursul săuîntemeiat în drept pe disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă,recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, critică sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Prin sentința pronunțată, instanța de fond a dispus obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizate cu indicele de inflație, deși în considerente s-a menționat că "nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonată sau plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare".
Nici o lege speciala de salarizare nu prevede aplicarea indicelui de inflație asupra drepturilor salariale ale angajatorilor de credite pentru plata cu întîrziere a acestora.
Nici o modificare a bugetului Ministerului Public nu se poate face mediat, la cererea reclamantilor-intimati, procedura de modificare a bugetului se face în funcție de necesitățile instituțiilor implicate, cu aprobarea Ministerului Economiei si Finanțelor si a Guvernului României, in termenul prevăzut de legea bugetului de stat, avînd ca baza legala, motivația ordonatorului principal de credite.
Potrivit art.29 din Legea nr.500/2002, privind finanțelor publice, cheltuielile prevăzute pe capitole si articole, au destinația precisa si imitata, iar art.47 prevede în mod limpede faptul ca aceste cheltuieli nu pot fi folosite decît în cheltuiala pentru care au fost aprobate, schimbarea destinației fondurilor aprobate pentru finanțarea altor cheltuieli neprevăzute,poate constitui deturnare de fonduri, daca nu a avut loc o modificare de buget.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii cu privire la capătul de cerere privind acordarea indicelui de inflație.
Prin recursul său recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, critică încheierea din 17.04.2008, arătând că cererile de intervenție în interes propriu formulate la datele de 19.02.2008, 2.04.2008, 8.04.2008, 10.04.2008, 11.04.2008, 14.04.2008, au fost calificate ca fiind precizare a cadrului procesual activ, iar sentința civilă recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
-nstanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dispunând în mod nelegal obligarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, incepand cu data de 03.06.2004, deci si pentru viitor, astfel, adăugând la legea speciala de salarizare a personalului de specialitate, atribut ce-i aparținea exclusiv legiuitorului, deci puterii legislative, si nu puterii judecătorești.
-Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiești, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuiala.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariate acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
În conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public, din care face parte Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiești este o instituție bugetară, fondurile salariate sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, consideră că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Mai mult, aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate de instanță prin hotărâre apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare, spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, apreciază că aceste obligații nu sunt întemeiate și nu se justifică.
În situația admiterii recursului formulat si împotriva încheierii din 17.04.2008, solicită admiterea in principiu a cererii de intervenție in interes propriu formulată de către intervenientele, si, înregistrata la data de 10.04.2008.
Față de aceasta situație de fapt, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune invocata prin notele de ședința din 15.04.2008, si respingerea ca prescrisa a acțiunii pana la data de 10.04.2005, față de aceste interveniente.
Față de considerentele expuse, solicită admiterea recursului pentru motivele arătate, cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă, casarea sentinței civile recurate și pe fond respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Prin Nota nr.5956/III/13/08 /24.11.2008, recurentul-pârât solicită rectificarea unei erori materiale strecurate în cererea de recurs, în sensul înlocuirii datei de 1.06.2006, dată până la care reclamanta și-a desfășurat activitatea, cu data corectă de 1.01.2006.
Prin recursul său,întemeiat în drept pe disp. art.304 pct.9 cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă,recurentul-pârâtMinisterul Public -Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție,critică sentința civilă recurată pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
- Față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, a fost pronunțată Decizia nr.21/10.03.2008,urmare formulării recursului în interesul legii de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie potrivit art.329 alin.3 din Codul d procedură civilă.
Apreciază recurentul că efectele aplicării art.329 Cod procedură civilă încetează după data de 3.02.2007 și solicită respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, pentru perioadele de timp ulterioare acestei date.
-În mod nelegal instanța de fond a dispus plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Procedând astfel, instanța de fond a cenzurat soluția de legiuitor și a acordat drepturi salarale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați alții decât reclamanții, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative.
În consecință, capătul de cerere privind plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate este inadmisibil.
- Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata cheltuielilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata drepturilor salarale acordate de către instanță, astfel că acordarea unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
- Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința atacată cu recurs, în carnetele de muncă, solicităm respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr.1976 - privind carnetul de muncă singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salarale ce adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul scrierii în carnetele de muncă.
Față de cele expuse, solicită respingerea cererii privind înscrierea în carnetele de muncă a drepturilor salariate acordate de instanța de fond.
Prin recursul său, întemeiat în drept pe disp. art.304 pct.4,9 și art.3041Cod procedură civilă,recurentul-pârât chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, critică sentința atacată cu prezentul recurs, pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
- Reiterează excepția absolută a lipsei calității sale procesuale pasive ca și cea de chemat în garanție, întrucât reclamanții nu sunt angajații acestei instituții.
Pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Economiei si Finanțelor sa fie obligat la alocarea fondurilor către Ministerul Public -Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casație si Justiție ar duce la nesocotirea Legii nr.500/2002, prin care este reglementata procedura bugetara si totodată ar pune instituția noastră in imposibilitatea executării acestei hotărâri.(decizia finala privind conținutul bugetului nu îi aparține.)
Potrivit art.6 din Legea nr.500/2002, "Legile bugetare anuale pot fi modificate in cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu pana la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca si legilor anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar.
Responsabilitatea acestei instituții se limitează la faza de proiect bugetar.
Raporturile de munca sunt intre reclamanți pe de o parte si instituțiile in care își desfășoară activitatea pe de alta parte, Ministerul Public fiind ordonatorul principal de credite pentru aceștia, de altfel singura instituție care își elaboreaza propriul proiect de buget.
Ministerul Economiei si Finanțelor are atribuții in elaborarea bugetului de stat in funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credit, de necesitățile estimate pentru anul respectiv si in principal tinand cont de prioritățile stabilite de Guvern. Faptul ca Ministerul Economiei si Finanțelor gestionează bugetul de stat nu inseamna ca poate incalca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diferite capitole bugetare, către instituții bugetare.
Bugetul de stat este aprobat prin lege organica de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativa, prin urmare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se impună elaborarea bugetului sub o anumită forma si conținut, decizie luata de puterea judecătoreasca, consideră recurentul, că reprezintă o implicare in atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art.1 alin.4 din Constituția României.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței in sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive ca si chemat in garanție si drept consecința respingerea acțiunii ca fiind îndreptata împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva, in subsidiar, pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței si respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Prin recursul declarat, întemeiat în drept pe disp. art. 304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă,recurentul-pârât Ministerul Justițieicritică soluția instanței de fond pentru încălcarea formelor de procedură, procedură prevăzută sub sancțiunea nulității prev. de art.105 alin.2 din același cod, iar hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Solicită acest recurent constatarea lipsei calității sale procesuale pasive față de pretențiile formulate de reclamanți, având în vedere calitatea lor de angajați în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la Direcția Națională Anticorupție și la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Aceste instituții funcționează în cadrul Ministerului Public și potrivit art.70 alin.4 din Legea nr.304/2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite.
Pe cale de consecință, solicită constatarea lipsei calității sale procesuale pasive față de pretențiile formulate de reclamanți în prezenta cauză și având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 Codul d e procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 3 teza finală din Codul d e procedură civilă, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare a cauzei instanței care a soluționat în fond cererea.
Prin recursul său, neîntemeiat în drept, dar ale cărui motive vizează motivele prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă,recurenta-reclamantă,critică sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
n mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca prescrisă pentru perioada anterioară datei de 03.06.2004, deoarece prin strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, s-a propus înlăturarea discriminării, Cap. VI, pct.3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar. Așadar, s-a constatat o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării Strategiei, 30.03.2005 (prin nr.HG232), echivalând cu recalcularea, în sensul art. 16 lit. a din Decizia nr.176/1958, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, având ca efect ștergerea prescripției scurse și începutul unui nou termen de prescripție de 3 ani, care se va împlini, dacă nu intervine o cauză de suspendare sau o nouă întrerupere în martie 2011.
De altfel, și decizia 21/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție a întrerupt cursul prescripției, și mai mult, aceasta a statuat în mod clar că:"dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1966, republicată, au produs și produc în continuare efecte juridice, acest lucru presupunând că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, se cuvin și în continuare personalului care se încadrează în ipostazele la care se referă textul de lege suscitat.
Pentru acest considerent solicită a i se acorda sporul prev. de art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și pentru perioada anterioară datei de 03.06.2004, suma cuvenită urmând a fi actualizată cu indicele de inflație de la nașterea dreptului și până la data plății efective.
-Instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamanți, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile legale privind nulitatea absolută.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și pe fond pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
La data de 16.04.2009, prin Serviciul Registratură al Curții a depus note de ședință pârâta Direcția Națională Anticorupție ( prin reprezentant legal procuror șef) din cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,invocând excepția de necompetență materială a Curții de Apel București de a judeca pricina în recurs, recursul fiind adresat unei instanțe superioare în grad în scopul exercitării controlului judiciar, motiv pentru care solicită admiterea excepției și declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 6.05.2009 prin Serviciul Registratură al Curții au depus întâmpinare intimații-reclamanți, solicitând respingerea recursurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor.
La data de 7.05.2009, prin Serviciul Registratură al Curții a depus întâmpinare pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (prin reprezentant legal procuror șef) din cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând respingerea recursului formulat de intimata-reclamantă ca nefondat.
La data de 13.05.2009, prin Serviciul Registratură al Curții au depus întâmpinare intimații-reclamanți, solicitând respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate cu prezentul recurs, prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu conform art.3041Cod procedură civilă, având în analiză și apărările și celelalte susțineri ale părților expuse prin întâmpinări, note de ședință, Curtea constată următoarele:
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, conform art.137 Cod procedură civilă, invocată prin cererea de recurs cât și din oficiu în ședința publică din data de 14.05.2005, așa cum s-a reținut și în practicaua încheierii pronunțate la acea dată, Curtea o va admite, având în vedere calitatea intimaților-reclamanți, de angajați în cadrul Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la Direcția Națională Anticorupție și la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, instituții care funcționează în cadrul Ministerului Public al cărui ordonator principal de credite este potrivit art.70 alin.4 din Legea nr.304/2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cum Parchetele sunt independente în relațiile cu instanțele judecătorești, precum și cu celelalte autorități publice, conform art.70 alin.1 din Legea nr.304/2004 "Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public ", iar "Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite", chiar dacă salarizarea și celelalte drepturi ale magistraților, inclusiv ale celor din cadrul acestor instituții sunt reglementate de OUG nr.27/2006.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Justiției, și în consecință,constatând că instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea sa la plata drepturilor bănești solicitate, va admite recursul declarat de acest recurent și va modifica în parte sentința recurată, urmând a respinge acțiunea reclamanților față de acest pârât, ca fiind formulată contra unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Analizând criticile comune ale celorlalți recurenți, care vizează nelegalitatea acordării indicelui de inflație, nelegalitatea acordării pe viitor a acestui spor, nelegalitatea obligării la înscrierea în carnetele de muncă ale reclamanților a acestui spor, lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca și chemat în garanție, și excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București de a judeca pricina în recurs (invocată numai de reprezentată prin procurorul șef), Curtea constată criticile neîntemeiate pentru următoarele considerente de fapt și de drept ce se vor arăta în continuare:
În mod corect a stabilit instanța de fond că dreptul la acțiune al reclamanților, intimați în prezenta cauză, este prescris pentru perioada anterioară datei de 3.06.2004, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată (pretenții bănești aferente perioadei 1.10.2000-2.06.2004) și data introducerii acțiunii- 3.07.2007, în speță având aplicabilitate disp. art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Corect a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere cadrul procesual fixat în aceea ce-l privește pe acest pârât, pentru că între reclamanți și acest pârât nu există nici un raport juridic obligațional (de muncă).
Aceasta pentru că litigiul de față are natura de dreptul muncii, conflict de drepturi în sensul art.5 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, art.281 și 282 din Codul muncii.
Însă, nu poate fi primită critica privind lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât ca și chemat în garanție, având în vedere că acestui minister îi incumbă, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâții s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Conform art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004 republicată, organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Cât privește critica comună a recurenților că aceste sume nu se regăsesc în buget, Curtea reține că ele vor putea fi obținute de la bugetul de stat în baza hotărârilor judecătorești definitive și executorii și astfel și acest impediment privind înscrierea în bugetul propriu nu va mai constitui un impediment.
În mod corect a dispus instanța de fond actualizarea sumelor acordate în funcție de rata inflației, corespunzător perioadei cuprinse între data nașterii dreptului la acțiune al fiecărui reclamant și data plății efective, precum acordarea acestui spor și pe viitor.
Aceasta pentru că, așa cum se arată în conținutul explicit al considerentelor și dispozitivului Deciziei nr.21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, decizie care este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești din România în conformitate cu prevederile art. 329 Cod procedură civilă printre altele, se menționează expres că "inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000; că "sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice"; că "acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României".
După cum se observă, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție în redactarea motivării deciziei folosește sintagma "în continuare", pentru a sublinia că drepturile bănești precum cele acordate prin sentința recurată (sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară), se cuvin celor îndreptățiți și în continuare ori pentru viitor, respectiv după data pronunțării hotărârilor judecătorești date în această materie, până la momentul încetării raporturilor de muncă dintre părți ori al abrogării, cu respectarea normelor constituționale și legale, a textului ce constituie temeiul acordării drepturilor respective.
Așa fiind, în mod just, prin hotărârea recurată s-a dispus plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Actualizarea sumelor în sensul arătat mai sus, se impune pentru argumentele ce vor fi redate în continuare:
Prin neacordarea drepturilor legale constând în sporul de 50% lunar, reclamanții au fost prejudiciați, ca efect al inflației, deprecierea puterii de cumpărare a banilor, punându-i pe reclamanți în situația de a nu mai putea dobândi aceeași cantitate de mărfuri și servicii, cu aceea de care ar fi beneficiat dacă li se plăteau drepturile bănești la momentul la care li se cuveneau.
Ca atare dispozițiile art.161 alin.4 coroborate cu art.1088 din Codul civil sunt pe deplin aplicabile, pentru că sporul de 50% este un drept salarial în sensul art.155 din Codul muncii.
Nu subzistă nici critica privind nelegalitatea înscrierii sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% în cărțile de muncă ale reclamanților,iind esențial a se menționa în carnetul de muncă aceste sporuri, având în vedere că, prin acest document, se consemnează parcursul în muncă al unei persoane, drepturile salariale de care a beneficiat, și care au consecințe asupra drepturilor de asigurări sociale ale oricărui angajat.
Nu poate fi primită nici critica privind necompetența materială a Curții de Apel București de a rejudeca pricina ca și instanță de recurs, deoarece în judecarea în fond a pricinii de către această instanță au fost avute în vedere disp. OUG nr.75/2008 art.I, și urmare a pronunțării deciziei nr.104/20.01.2009 de către Curtea Constituțională, cauzele privind drepturile bănești ale salariaților din organele judecătorești, au fost trimise prin declinare de competență de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curții de Apel București, ca instanță competentă în judecarea recursurilor.
Față de cele reținute, cum în cauză nu subzistă criticile recurenților-pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul-pârât chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și recurenta-reclamantă, precum și criticile formulate în sens de apărări formulate prin întâmpinări,de Direcția Națională Anticorupție (prin reprezentant legal procuror șef) și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (prin reprezentant legal procuror șef) ambele fiind structuri din cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea va respinge aceste recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.149/24.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, -, -, --, lonită -, -, llie, -, -, Duman, (fostă ), și, și intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, MINISTERUL PUBLIC - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, L DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, L DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, L DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TELEORMAN, L DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ, L DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, și intimații-petenți, și.
Modifică în parte sentința atacată.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată contra unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge celelalte recursuri, formulate de recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC -L DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, MINISTERUL PUBLIC -L DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, MINISTERUL PUBLIC -L DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, recurentul-pârât chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, recurenta-reclamantă, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
22.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
